Cum pot învăţa să accept iubire?

„După mai multe relații toxice, am observat că îmi place doar să dau iubire, dar nu sunt obișnuită să o primesc. Îmi afectează viața personală, trimițându-mă mereu spre persoane toxice. Când îmi place de cineva şi văd că face exact ceea ce se cuvine, simt o mare repulsie dintr-o dată! Şi nu este vorba că nu mă iubesc pe mine sau nu îmi știu valoarea, dar nu îmi pot controla sentimentul de repulsie față de oamenii care îşi arată iubirea față de mine! Cred că este mult legat de copilăria mea şi nu știu cum să scap.”

Ai dreptate, genul acesta de reacție paradoxală legată de acceptarea iubirii apare ca urmare a unor experiențe traumatizante din copilărie. Să analizăm mai multe posibilități:

Să te simți iubită poate să fie o stare foarte contrastantă față de ceea ce ești obișnuită să trăiești 

Dacă ai fost expusă mai degrabă la abuzuri, neglijență sau violență când erai mică, asta cu siguranță ți-a creat niște mecanisme de apărare care își fac apariția, surprinzându-te și pe tine. Și nu le poți modula sau anula oricând după bunul plac. Repulsia față de gesturi de iubire ar putea să fie felul tău de a te apăra de oamenii care, dacă ajung prea aproape de sufletul tău, te pot răni cel mai tare. În cazul ăsta, potențiala ta vulnerabilitate poate fi cumva combătută prin reacția de dezgust și repulsie – ca și când cei care își manifestă afecțiunea fac ceva greșit.

Să te simți iubită ar putea să îți evoce momente și trăiri dureroase din trecut

Ar putea fi o încercare a psihicului tău de a te pregăti pentru o nouă pierdere sau suferință, pe măsură ce o altă persoană își face loc în inima ta. Iubirea îți face bine, dar te poate și distruge. Iar tu deja pari să fi învățat lecția asta, din moment ce gesturile de afecțiune te trimit așa repede într-o stare dezagreabilă.

Să te simți iubită poate să fie o chestie atât de nouă sau neobișnuită pentru tine, încât să îți provoace o criză de identitate

Reacția de repulsie ar putea fi o explicație pentru încercarea ta de a nu intra în această criză de identitate.

Dar de ce criză de identitate? În general, copiii care trec prin situații traumatice sau abuzuri ajung să își formeze o părere (foarte) proastă despre sine. Simt că nu merită iubire, că nu sunt suficient de buni, că trebuie să se ascundă ca să nu vadă nimeni cât de varză sunt ei cu adevărat. Tu zici că nu e că nu te iubești pe tine sau nu îți știi valoarea. Dar, chiar dacă mintea ta rațională știe clar care îți este valoarea, din punct de vedere emoțional tot poate fi „de necrezut” să se poarte cineva frumos cu tine.

Să accepți să fii iubită poate să însemne și că accepți să te separi de părinții tăi și să mergi pe drumul tău

O copilărie marcată de metode de educație autoritare (învinovățire, rușinare sau reproșuri constante) poate să creeze un adult care nu se îndepărtează prea mult de „legea” de acasă. Unei astfel de persoane îi va fi greu să dezvolte relații semnificative și satisfăcătoare cu alți oameni. Asta ar însemna să accepte că se îndepărtează de părinți. În reproșurile internalizate din partea părinților (adică auzite la nesfârșit, până au devenit parte din convingerile proprii) asta ar echivala cu un fel de trădare, abandon, lipsă de recunoștință sau egoism. Prin urmare, acest tip de repulsie poate fi manifestarea fricii de a-i supăra pe părinți, dorința de a nu-i părăsi/dezamăgi și de a le fi loială până la capăt.

Să accepți să fii iubită poate să însemne și că reușești ceva ce mama ta nu a reușit.

Adică să o depășești, cumva simbolic. Dacă traumele din copilăria ta au ca fundal o relație de cuplu abuzivă între mama și tatăl tău, în care mama ta a părut mereu victima neajutorată, sau dacă mama ta ți-a reproșat mereu sacrificiile și problemele ei, s-ar putea ca tu să fi dezvoltat un fel de coaliție inconștientă, o loialitate față de ea care te predispune la a face compromisuri și sacrificii, ca să îi fie ei bine. Poți să te simți vinovată să obții ceva ce ea nu a reușit să obțină, chiar dacă asta presupune să te lipsești de iubirea pe care o meriți și de care ai nevoie.

Să accepți să fii iubită poate scoate la suprafață probleme existențiale profunde

Deodată, totul capătă o importanță mai mare. Acceptarea iubirii e percepută ca un fel de acceptare a unei responsabilități sau a unei șanse de a îndeplini un ideal uman de fericire și împlinire personală. E ceva destul de complicat și tocmai de-asta mulți adolescenți își neagă sau minimizează îndrăgostirile. Chiar și adulții își reprimă dorința de a-și trăi plenar dragostea, dacă nu se simt pregătiți să se lanseze în această cursă existențială. Ea presupune renunțarea la copilărie, asumarea unei identități și responsabilizarea pentru propriile decizii, care nu te vor mai afecta doar pe tine. Din contră, ele vor implica direct cel puțin încă o altă persoană, pe care o leagă de tine acea iubire care ție acum pare să îți producă repulsie. Adică prețuiești iubirea, dar nu ești pregătită să plătești prețul pe care simți/crezi că trebuie să îl plătești.

Temă de gândire

Pentru a afla care dintre scenariile de mai sus îți sunt potrivite, este nevoie să îți nuanțezi și să îți clarifici reacția de repulsie. Ea s-ar putea să fie precedată de multe alte emoții. Sigur e și un pic de plăcere sau uimire sau recunoștință atunci când începi să înțelegi că cineva te place. Nu apuci să conștientizezi acele emoții, pentru că intră automat în acțiune mecanismele de apărare, care distorsionează experiența emoțională și o fac neplăcută, tocmai pentru a bloca orice relație mai apropiată.

E posibil să fie suficient să citești răspunsul acesta ca să începi să te deschizi și să accepți, treptat, din ce în ce mai multe gesturi de iubire. Dar e posibil să fie nevoie de ceva mai mult efort ca să lași garda jos. Ai putea să înveți cum să faci asta într-o relație terapeutică, dacă decizi să cauți sprijin specializat. Nu e necesar să ajungi într-o criză ca să ceri ajutorul unui psihoterapeut. Ba chiar acesta te poate ajuta mai cu spor, dacă nu trebuie să stingă tot felul de focuri mici și mari care ard în viața ta, atunci când decizi să începi terapia în mijlocul unei crize.