Eu și prietena mea suntem de 4 luni împreună, dar stăm în cele mai îndepărtate capete ale țării. […]Ce sfaturi ai putea să ne oferi?

<< Eu și prietena mea suntem de 4 luni împreună, dar stăm în cele mai îndepărtate capete ale țării. Încă de la început am avut un „click” formidabil, care ne-a determinat să nu renunțăm la relația noastră, ci, dimpotrivă, să încercăm să o clădim, deoarece simțim amândoi că avem o legătură specială. Problema e ca încă nu am apucat să ne vedem din cauza mai multor probleme (pandemie, frica ei de a vorbi deschis cu părinții despre acest aspect, deoarece sunt foarte severi, munca, etc.). Suntem conștienți de ceea ce nu este ok momentan, de faptul că ar trebui să facem cumva să ne vedem, însă ne simțim bine și în starea în care suntem. Suntem alături unul de celălalt cam 24/24, comunicăm permanent, urmărim filme și stream-uri împreună, ne jucăm online, ne trimitem pachete, ne bucurăm de fiecare mic moment frumos pe care îl împărtășim, etc. Ne temem însă să nu se piardă în timp ceea ce se întâmplă între noi, să nu cădem în monotonie sau în tristețe până vom face concret un nou pas înainte.

Eu unul consider că nu e ok să insist să ne întâlnim atât timp cât ea se teme că acest lucru i-ar pune în pericol situația personală în familie și vrea să fie sigură că nu vor exista repercusiuni dacă vom face asta, așa că momentan aștept să își ia inima în dinți și nu o presez. Ea știe foarte bine că într-un fel ne ținem pe loc făcând asta, însă nu doresc să se simtă prost pentru că știu că îi este foarte greu să comunice cu părinții, aceștia fiind foarte reticenți și stricți în general. Cu toate acestea, mă tem că într-o zi totul se va pierde și ne vom blama pe noi înșine că nu am fost în stare să luptăm. Acum nu îmi doresc decât să fiu alături de ea în orice mod posibil, dar e clar că ni se va termina cândva răbdarea, și mie și ei și, pe cât de ușor sună „O să trec peste și îmi voi continua viața” într-un asemenea caz… trebuie să recunosc că nu îmi doresc să ajung acolo. Ea este fata la care am găsit tot ceea ce îmi place cel mai mult și nu aș vrea să renunț, însă o simt că se teme prea tare să vorbească deschis cu ai ei. Din ce înțeleg, o urmăresc îndeaproape și nu îi oferă libertate nici măcar cu țârâita. N-am pus-o în situația în care să aleagă între mine și ei, ar fi total stupid, însă uneori mă întreb ce e cu adevărat în sufletul ei. 

Ce părere ai despre situația noastră? Ce sfaturi ai putea să ne oferi? Zi de zi încerc să găsesc câte o modalitate de a-i arăta că o iubesc și ea face același lucru, însă sunt convins că avem nevoie de îndrumare. Acum ne prefacem că nu băgăm în seama trecerea timpului, dar știu ca s-ar putea în curând să începem să suferim mult din cauza asta…

Mulțumesc! >>

Salut și mulțumesc pentru această întrebare despre relații la distanță, căci este într-adevăr un topic foarte important, care aduce tot felul de emoții amestecate în inimile celor care trăiesc o astfel de iubire.

Din păcate, nu ai menționat ce vârste aveți – tu și prietena ta, deși înțeleg că amândoi sunteți destul de tineri, chiar dacă mesajul acesta pare scris de o persoană mai matură. Vârsta ar fi fost un detaliu important, având în vedere că, atunci când diferența de vârstă dintre parteneri este mai mare de 3-5 ani, deja putem vorbi despre anumite riscuri și posibile probleme de compatibilitate, inclusiv probleme legale (în cazul în care doar prietena ta ar fi minoră, de exemplu). În acest răspuns voi presupune că sunteți amândoi cam de aceeași vârstă (mă orientez după activitățile în comun pe care le-ai menționat, dar acolo apare și „munca”), dar dacă diferența de vârstă dintre voi este mai mare, te rog să revii cu o întrebare de follow-up, ca să pot să-ți dau câteva recomandări potrivite pentru contextul respectiv.

Așadar, pare că avem de-a face cu o situație destul de confuzantă în această relație la distanță. Dacă până acum 10-15 ani relațiile la distanță însemnau cel mult conversații la telefon între cei doi parteneri, în prezent magia internetului a transformat enorm dinamica relațională, făcând posibile activități comune precum cele menționate de tine – comunicare instant 24/24, filme, stream-uri și jocuri online, pachete prin curierat rapid – care pot face dintr-o relație la distanță o relație mai intimă și mai deschisă decât multe relații clasice, ba chiar mai „apropiată” decât unele căsnicii. Bineînțeles, vorbim despre un tip de apropiere emoțională și intelectuală, care transcende distanțele fizice și care poate să reprezinte pentru voi amândoi un safe space de creștere, maturizare și vindecare a rănilor emoționale din trecut. Totuși, disponibilitatea voastră 24/24 ar putea deveni riscantă, dacă ea se bazează pe (sau creează) așteptarea ca acest lucru să se întâmple mereu, indiferent de context și circumstanțe. 

Relațiile sănătoase, chiar și cele la distanță, dar mai cele „normale” (în sensul statistic, adică relațiile față în față, cel mai des întâlnite), sunt relații care nu ocupă întregul spațiu mental și emoțional al partenerilor, ci permit acestora să experimenteze viața și în afara lor, fără teama că asta ar putea periclita viitorul relației sau calitatea ei. Oamenii au nevoie de mai multe relații semnificative pentru a putea crește, pentru a se descoperi pe ei înșiși și pentru a-și satisface toate nevoile emoționale. Dacă relația de cuplu vă restricționează libertatea de a dezvolta și de a investi în alte relații, acesta este un red flag important, chiar dacă deocamdată totul merge bine și niciunul dintre voi nu se simte constrâns sau sufocat.

Ideea importantă este că nu e nevoie să ajungeți în zona de risc ca să luați măsuri – și da, genul acela riscant de relație fuzională, cu grad mare de dependență emoțională, se poate dezvolta chiar și atunci când nu vă puteți vedea față în față. Așa că aveți grijă să nu neglijați sau să nu vă retrageți din alte relații importante pentru voi – prietenii, familia, profesorii s-ar putea să simtă că absentați din ce în ce mai mult, fiecare în felul lor, și asta vă poate face să adunați o mulțime de probleme și frustrări în timp, pe care ulterior să le revărsați asupra unul asupra celuilalt în momentele de dezamăgire, furie sau disperare.

Faptul că deocamdată nu ați reușit să vă întâlniți față în față, deși sunteți împreună de 4 luni, poate fi o sursă de stres, dar și unul dintre lucrurile acelea contraintuitive, care vă fac „să dați tot ce aveți mai bun” în această relație – adică și o sursă de motivație. Cum bine ziceai, probabil că distanța nu va rămâne pentru totdeauna o sursă de motivație și, în timp, stresul cauzat de distanță și lipsa contactului fizic ar putea deveni probleme reale, peste care să simțiți că nu mai puteți trece. Deocamdată însă, nu sunteți nici pe departe în zona de risc. Cele 4 luni de când sunteți împreună vă pot părea o groază de timp acum, dar au existat muuuulte relații la distanță care au reușit să se păstreze vii și satisfăcătoare pentru ambii parteneri chiar și ani întregi fără contact direct. Depinde doar de voi și de cât de bine vă explorați, vă comunicați și apoi negociați împreună satisfacerea nevoilor emoționale, intelectuale și sexuale ale fiecăruia.

Am intrat într-o zonă sensibilă? Da, evident că se va pune și problema sexului, mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă deocamdată poate părea de neconceput, apropierea și intimitatea pe care le presupun relația descrisă de tine vor activa la un moment dat și nevoile voastre sexuale. Sigur că le puteți reprima o vreme, le puteți nega chiar și față de voi înșivă, dar recomandarea mea este să vorbiți despre ele în avans, înainte de a se strânge suficiente frustrări încât să aveți o potențială „bombă cu ceas” în relația voastră. Internetul a făcut posibilă chiar și intimitatea sexuală de la distanță, așa că, dacă aveți suficientă încredere reciprocă și nevoie de explorare, veți găsi cu siguranță o metodă de a face lucrurile să se întâmple într-un mod safe și NEAPĂRAT cu consimțământul amândurora. 

Ai menționat deja că nu vrei să pui presiune pe ea, așa că știu că ești atent la impactul emoțional pe care îl au nevoile tale asupra ei, atunci când vorbești despre ele. Recomandarea mea este să fii în continuare atent și la tine, și la ea – căci ambii aveți nevoie de atenție, înțelegere și timp pentru a procesa ce se întâmplă între voi și în interiorul vostru, mai ales, pe măsură ce relația la distanță merge mai departe. În privința nevoilor sexuale, băieții sunt ceva mai feriți de restricții și blamare socială decât fetele, dar asta nu înseamnă decât că aveți de aflat o mulțime de lucruri despre cum se simte celălalt, ce gândește, ce-și dorește și de ce se teme. Aveți răbdare cu celălalt și cu voi înșivă și creați împreună un spațiu sigur în relația voastră, pe care să-l respectați nu doar de frica urmărilor negative sau a pierderilor potențiale, ci pentru că îi cunoașteți importanța reală în procesul vostru personal de maturizare – adică în viața voastră, a fiecăruia dintre voi. 

Fiecare zi în care comunicați și vă reafirmați sentimentele unul față de celălalt reprezintă un pas înainte pentru voi și pentru relația voastră – să nu uitați asta! Faptul că nu vă vedeți nu vă ține pe loc și nu e neapărat un dead-end al relației, ci un obstacol ca oricare altul, o provocare de a găsi soluții creative pentru a vă menține pozitiv nivelul de satisfacție în relație. 

Situația familială a prietenei tale, deși nu e foarte detaliată în mesajul tău, pare a fi situația clasică a unei fete cu părinți prezenți și implicați, dar cu tendințe autoritare destul de puternice. V-aș recomanda amândurora să citiți articolul acesta, să discutați despre el și să vedeți dacă prietena ta ar putea să-l folosească pe post de ice-breaker în negocierea unor limite mai permisive în relația cu familia ei. Dacă voi vă purtați matur și veniți cu argumente serioase și bine documentate, părinții ei s-ar putea să fie mai ușor de convins că relația voastră nu este un pericol în sine pentru viitorul fiicei lor și să coopereze pentru a vă face posibilă întâlnirea – poate organizați un roadtrip într-o vacanță, de exemplu. 

Pe de altă parte, dacă controlul și strictețea părinților ei trec deja de limitele abuzului (documentați-vă mai bine despre formele abuzului ca să le puteți recunoaște), este puțin probabil ca renegocierea să poată avea loc fără intervenția unui alt adult care să joace rolul de aliat pentru prietena ta și să o ajute să-și susțină punctul de vedere. Deocamdată, singurul lucru clar este că prietena ta are nevoie să discute cu un adult de încredere (un psiholog, o rudă, un profesor, un prieten de familie poate) pentru a-și clarifica acea frică de care vorbești – dacă e rezultatul direct al comportamentului autoritar și abuziv al părinților ei sau poate doar o teamă nerealistă sau o lipsă de experiență în a chestiona autoritatea parentală. Repet și aici – contează foarte mult și ce vârste aveți voi doi în felul în care se raportează părinții ei la regulile pe care i le impun, dar dacă amândoi sunteți de vârste apropiate, relația voastră ar trebui să fie mai ușor de acceptat chiar și pentru niște părinți autoritari. 

Înainte de încheiere, ar trebui să spun câte ceva și despre frica ta, despre care puțini băieți reușesc să vorbească atât de deschis, chiar dacă mulți o simt – frica de a nu pierde ceea ce ai acum. Știu că probabil amândoi v-ați întâlnit cu idei de genul „Oricum relațiile adolescenților nu durează” sau, în alt registru, „Dacă faci totul bine și nu greșești nimic, veți trăi fericiți până la adânci bătrânețe”. Amândouă mesajele sunt rezultatul unor generalizări grosolane, vehiculate în societate pe post de justificare, încurajare sau explicație la nevoie, după caz, dar în niciun caz mesajele astea nu reflectă o realitate statistică – niciunul dintre ele. Sunt doar niște formule prescurtate și scoase din contextul vieții reale, care construiesc așteptări nerealiste și nesănătoase, căci cei care cred în ele vor ajunge cu siguranță să fie dezamăgiți și să sufere. 

Nu mă înțelege greșit – dezamăgirea și suferința nu vor putea fi evitate complet niciodată, ba chiar ele reprezintă praguri importante (și absolut necesare!!) de maturizare pentru orice om de pe fața pământului. Ideea pe care vreau să o subliniez este că viața nu se întâmplă în alb și negru. Viața noastră, cu toate adevărurile ei subiective, cu toate interpretările, semnificațiile, contextele și conexiunile pe care le presupune, nu va fi niciodată capabilă se se muleze perfect pe un tip de gândire în alb și negru – sau bine și rău, dacă vrei. Viața e întotdeauna în zona de gri a paletei dintre alb și negru, lucrurile sunt bune sau rele în funcție de locul și momentul în care le evaluezi și în funcție de muuuulte criterii extrem de subiective, circumstanțiale și schimbătoare. 

De ce? Pentru că într-un fel arată lista priorităților tale (nevoile tale active și conștiente) acum și altfel va arăta mâine – sau peste câteva ore chiar. E cât se poate de firesc și realist să te aștepți ca, peste alte 4 luni sau peste câțiva ani, prioritățile (nevoile, sentimentele, resursele și obiectivele tale) să arate cumva diferit față de cum arată astăzi. Și la fel și în cazul prietenei tale. Ce aveți voi acum, în această relație la distanță, nu vă va putea lua nimeni, nici măcar timpul care trece peste voi și vă pune riduri de expresie pe față. Această relație este deja parte din fiecare dintre voi, iar această parte din voi va continua să supraviețuiască, indiferent care vă va fi drumul în viață sau dacă-l veți parcurge împreună sau separat. 

Deocamdată, sunteți împreună – tu ai scris-o, chiar dacă relația voastră nu v-a dat încă șansa să vă țineți de mână, să vă sărutați sau să vă îmbrățișați. Sunteți împreună cel puțin o parte din drumul vostru în viață – și lucrul ăsta nu are cum să vă fie luat nicicând, chiar dacă veți încerca vreodată să uitați și să îngropați aceste amintiri. Poate veți avea impresia că vă iese dacă încercați, dar cu siguranță amprenta emoțională și cognitivă a acestei relații nu va dispărea din identitatea voastră. Și da, depinde de voi ca amprenta asta să fie una pe care o veți prețui tot restul vieții, indiferent de distanța fizică sau emoțională dintre voi. Depinde de onestitatea și deschiderea voastră, de empatia și răbdarea pe care vi le dezvoltați împreună, de încrederea reciprocă și de capacitatea de a (vă) interoga, exprima, înțelege, accepta și ierta, chiar și atunci când acestea vin la pachet cu niște suferință.