Cum îl pot ajuta să fie mai deschis, să aibă mai multă încredere în mine?

Subiectul relațiilor la distanță pare să fie pe val în ultima vreme. Mulțumesc, dragă adolescentă, pentru încrederea pe care mi-o acorzi și sper că răspunsul acesta nu s-a lăsat așteptat prea mult. 

<< Eu și băiatul ăsta am fost împreună în jur de 3 luni. Datorită contextului meu familial, eu sunt o persoană foarte foarte anxioasă și overthinking-ul e un sport pentru mine. El e o persoană destul de tăcută. După două luni de când am început să ieșim, la un moment dat a tăiat timp de o săptămână toate legăturile cu mine. Apoi a revenit și mi-a spus că a avut nevoie de timpul ăsta pentru că îi era teamă că am putea avea o relație la distanță la un moment dat. După ce am discutat și am exclus posibilitatea asta, am hotărât să fim oficial împreună, apoi a urmat o perioadă grea pentru amândoi, în care ne-am îndepărtat. Situația mea familială s-a înrăutățit și am devenit paranoică cu privire la orice aspect legat de el, iar el a început să îmi scrie și să vorbească cu mine din ce în ce mai puțin.

Ne-am despărțit într-un final. A fost o pauză benefică pentru mine. Fiind prima relație, am putut să mă uit obiectiv la ce s-a întâmplat și să realizez unde am greșit amândoi. După aceste aproape 2 luni, am început să vorbim și să ieșim din nou. Prima dată când ne-am văzut după perioada de pauză mi-a spus că nu știe ce simte pentru mine, că nu vrea o relație și că are nevoie să se axeze pe el. 

După câteva zile am început din inițiativa lui să vorbim mai mult și mi-a spus că știu prea bine ce simte el pentru mine. Am aflat că a ieșit acum un an dintr-o relație de doi ani toxică, la distanță, în care a fost rănit în mod repetat. Îi e greu să se deschidă și să vorbească despre ce simte, dar pare mai deschis decât înainte. Dacă în prima parte a relației noastre pur și simplu schimba subiectul, acum îmi spune ce nu își dorește să vorbim și încearcă să-și verbalizeze sentimentele dacă eu insist să vorbim despre asta. În continuare ne vedem rar, la câteva zile. Cum îl pot ajuta să fie mai deschis, să aibă mai multă încredere în mine? Să treacă peste trauma lui? Nu vreau să renunț la el. Mulțumesc anticipat. >>

Un pic de context

Să începem cu începutul: nu doar prietenul tău are o traumă în trecutul său, așa că atenția ta ar trebui să fie îndreptată și asupra propriilor tale traume emoționale. Zici că ești „o persoană foarte foarte anxioasă” datorită contextului tău familial. Eu aș fi zis acolo din cauza, căci un nivel ridicat al anxietății nu e ceva pentru care să-i fii recunoscătoare familiei, ci mai degrabă ceva ce le-ai reproșat deja celor de acasă și vei continua să le reproșezi o vreme, cel puțin. Îmi pare rău că ai în spate istoria asta dureroasă, oricare ar fi detaliile ei. Dar sunt sigură că, dacă-ți dai voie să te pui (și) pe tine pe primul loc, vei reuși să calmezi punctele nevralgice ale anxietății tale și să-ți creezi strategii noi de echilibrare și autoreglare emoțională. 

Dacă e să mă iau după evaluarea ta, „foarte foarte anxioasă” indică o tulburare de anxietate, care de obicei apare pe un fond traumatic complex. Ce înseamnă asta? Pe scurt, mai multe experiențe de abuz, traumatizante din punct de vedere emoțional, nerezolvate și neintegrate. Ele ajung să se suprapună și să construiască adevărate ziduri de apărare în jurul psihicului unei persoane. 

Strategii de adaptare, ziduri de apărare și riscuri implicite

Zidurile astea pot fi doar abstracte – idei, convingeri, reguli, granițe, strategii de abordare a problemelor, tipare comportamentale. De cele mai multe ori, oamenii nici măcar nu sunt conștienți de ele și de legătura lor cu evenimentele traumatice care le-au cauzat apariția. Uneori, însă, zidurile de apărare devin vizibile și din ce în ce mai concrete. Asta se întâmplă mai ales în situații sociale în care este de așteptat o anumită apropiere și deschidere, adică o oarecare creștere a transparenței și permeabilității acestor ziduri de apărare. Dar asta pare să sfideze scopul pentru care ele au fost construite, nu?

Atunci când oamenii traumatizați (ex: tu și partenerul tău) ajung în astfel de situații sociale (ex: relația voastră de cuplu), zidurile de apărare devin din ce în ce mai vizibile. Intuiția mea este că:

• zidurile tale de apărare sunt compuse mai degrabă din strategii de tipul „Fă tot ce poți ca să-l mulțumești pe celălalt”, strategie care se bazează pe premisa că, dacă celălalt este mulțumit, nu va reprezenta un pericol pentru tine, adică vei fi și tu în siguranță. 
• zidurile lui de apărare sunt compuse din strategii de tipul „Nu te apropia prea tare dacă nu vrei să te arzi”, care pleacă de la premisa că distanța – fizică sau emoțională – îi va asigura evitarea pericolului de a suferi în viitor. 

Ambele tipuri de strategii pot fi eficiente uneori, dar vin la pachet și cu riscuri și dezavantaje: 

• pentru tine, riscul major este să te neglijezi pe tine, punând mereu nevoile altora mai presus decât propriile tale nevoi, sporindu-ți astfel anxietatea și frustrările. Fiind din principiu atentă la nevoile celorlalți, vei practica un soi de altruism cu rădăcini anxioase. Asta te poate face uneori să pari intruzivă, cicălitoare sau sufocantă pentru cineva ca el.
• pentru el, riscul major este să nu permită nimănui să se apropie suficient încât să-i câștige încrederea, sporindu-i în acest fel sentimentele de singurătate și lipsă de sprijin. Acestea s-ar putea să-l determine în timp să se centreze din ce în ce mai mult pe propria persoană și pe propriile nevoi. Pentru cineva ca tine, un astfel de comportament poate fi încadrat la egoism, narcisism sau nesimțire, pur și simplu. 

Vindecarea începe cu întrebări introspective

Dar să revenim la întrebările tale, acum că am setat mai clar contextul. Spui că nu vrei să renunți la el, ceea ce indică o oarecare determinare. Dar mă întreb care-s motivele pentru care nu vrei să renunți la el? Uite câteva întrebări care să te ajute să explorezi mai în profunzime subiectul. Ar fi bine chiar să răspunzi în scris, ca să poți reveni și mai târziu la acele răspunsuri.

• Ce emoții simt atunci când el mă caută și pare disponibil? (pune cât mai multe pe listă, chiar dacă par contradictorii – ambivalența este absolut firească)
• Ce nevoi emoționale îmi îndeplinește interacțiunea cu el? (ex: nevoia de a fi apreciată / văzută / ascultată / specială în ochii cuiva / utilă. Știu, sunt dureroase uneori întrebările astea, dar tocmai de-aia vreau să mă asigur că nu le ocolești. Cu toții avem astfel de nevoi și ele sunt firești, căci satisfacerea lor ne asigură baza necesară pentru încrederea și stima de sine sănătoase.)
• Ce frici și anxietăți îmi declanșează interacțiunea cu el? (ex: frica de respingere, frica de abandon, frica de a fi mințită / manipulată / păcălită / folosită, frica de a nu fi suficient de bună / deșteaptă / frumoasă etc. La fel de grele și ele, dar absolut necesare ca să te înțelegi mai bine.)
• Ce mă atrage la el astfel încât să nu vreau să renunț? (aici s-ar putea să dai peste unele nevoi pe care ți le îndeplinește, dar și peste unele frici pe care ți le declanșează. Nu neglija nici atracția fizică, chiar dacă e posibil să îți vină să dai ochii peste cap și să respingi ceva atât de „superficial”. Sexualitatea ta este importantă și te afli fix în acea perioadă a vieții în care începi să o explorezi conștient.)
• Ce ar însemna pentru mine să renunț la el? (caută să îți detaliezi diferența dintre a renunța la el și a-i oferi spațiul și timpul de care are el nevoie; cât de corect este pentru tine să renunți sau să nu renunți; dacă îl poți privi ca pe un prieten sau vrei mai mult de la relația asta.)
• Ce așteptări am eu de la el în acest moment și cum se potrivesc ele cu ceea ce mi-a comunicat el până acum? (aici s-ar putea să descoperi că există decalaje și neconcordanțe destul de mari, iar asta să te facă să suferi și să-ți declanșeze niște gânduri anxioase și chinuitoare.)

Dacă chiar se întâmplă să intri într-o spirală de gânduri anxioase…

… pune-ți o mână pe inimă și una pe abdomen și inspiră-expiră adânc și leeeent de 10 ori, concentrându-ți atenția la mișcările corpului și la bătăile inimii tale.

Spune-ți apoi cu voce tare: „Inima și mintea vor de multe ori lucruri diferite, e doar o disonanță cognitiv-afectivă. Nu e nimic periculos, în realitate eu sunt OK și sunt siguranță”.

Toți oamenii cu anxietate crescută ar trebui să învețe să-și aducă aminte că sunt în siguranță, iar tu ziceai că faci parte din gașca asta, așa că poți repeta exercițiul de respirație și reasigurare oricând simți nevoia.

Ce poți face pentru el, fără să te sacrifici pe tine

O altă întrebare era ce poți să faci pentru a-l ajuta să fie mai deschis și să aibă încredere în tine. Și da, intuiești corect cu acel „să treacă peste trauma lui”. Dar rezolvarea nu presupune să-și îngroape trauma undeva adânc, într-o debara mentală. Ba din contră, presupune ca el să încerce să-și vindece rănile emoționale din trecut. Cum o să-și dea seama că e pe calea cea bună? Atunci când nu o să mai reacționeze în prezent ca și când oamenii care vor să se apropie de el încearcă, de fapt, să-l rănească.

Foarte important: el este singurul care poate să acceseze și să vindece acele răni. Tu poți fi doar un sprijin, și asta doar dacă îți cere el ajutorul. Cel mai bine pentru voi amândoi ar fi ca el să caute sprijin specializat pentru vindecarea acelor răni, nu să te încurajeze pe tine să-ți asumi această responsabilitate imposibilă, căci veți avea de suferit amândoi, indiferent de rezultat. 

Totuși, dacă vrei să-l ajuți să aibă mai multă încredere în tine, ce ai de făcut este să afli la ce anume este sensibil și să eviți să faci lucrurile respective. Dar strategia asta va intra în conflict cu propriile tale nevoi. Tocmai de-asta ți-am și scris mai sus că primul pas este să te cunoști și să te înțelegi pe tine – cu toate emoțiile, nevoile, fricile și contradicțiile tale. Doar așa poți trage linia corect între compromis și autosacrificiu. 

Relația voastră – fie ea de cuplu sau de prietenie – va presupune o mulțime de compromisuri din partea amândurora. Și așa este normal să fie. Când compromisurile nu sunt negociate și nu sunt agreate de comun acord, pentru a vă întâlni voi „la jumătatea drumului”, deja vorbim despre sacrificii personale. Iar astea nu se adună neapărat – așa cum ne-ar plăcea nouă, nu? – la motivele pentru care ceilalți ne vor fi recunoscători. Ele se vor îngrămădi în rezervorul de frustrare – și al nostru, și al celorlalți. De ce? Pentru că sacrificiile cer un tip de return – un fel de obligație implicită sau așteptarea că ceilalți vor fi recunoscători, vor accepta și vor aprecia sacrificiul respectiv. 

De fapt, sacrificiile sunt resimțite mai degrabă ca presiune și încărcătură negativă – și de către cei care le fac, și de cei cărora le sunt dedicate – pentru că le limitează subtil libertatea de a decide în conformitate cu propriile nevoi. Prin urmare, ele cresc intensitatea disonanțelor cognitiv-afective cu care oricine se luptă, fie conștient, fie inconștient. În plus, cresc și intensitatea sentimentelor de dezamăgire și lipsă de sens, în cazul în care ceilalți nu dau semne clare de apreciere sau recunoștință. 

Așa că recomandarea mea ar fi să nu îți sacrifici nevoile și sentimentele pentru această relație, indiferent cât de tare respingi ideea de a renunța la el. Relațiile toxice sunt relații greu de părăsit, chiar și atunci când toxicitatea se traduce în violență fizică.

Red flags și cum să le ocolești

Deși nu am suficiente informații despre ce îl face pe el să revină la tine, după ce te-a îndepărtat inițial, simt nevoia să-ți atrag atenția asupra unul lucru. Indiferent care ar fi traumele lui din trecut sau sentimentele lui pentru tine din prezent, nimic nu justifică abuzurile pe care el le face în relația asta. Ghosting-ul și autovictimizarea sunt doar primele red flags pe care le pot ghici printre rândurile tale. Este totuși posibil ca ele să facă parte dintre zidurile lui de apărare, iar el să fie doar un adolescent confuz, speriat și rănit, care trezește în tine instinctul salvatorului. 

Dar nu uita: și tu ești tot o adolescentă confuză, speriată și rănită. Si tu ai nevoie de iubire, înțelegere și sprijin pentru a-ți vindeca propriile răni emoționale. Învață să te iubești, să te înțelegi și să te salvezi tu pe tine, căci sigur o meriți, pentru simplul fapt că exiști.