Narcisismul, bun sau rău?

În copilărie și adolescență, tendințele narcisice pot fi observate în certuri și împăcări pe repeat, alianțe și rivalități „ca-n filme”, îndrăgostiri, trădări, dezamăgiri, amenințări cu răzbunări sau chiar răzbunări reale, uneori ridicole, dar alteori de-a dreptul tragice, cum sunt cazurile de revenge porn sau bullying-ul și umilirile publice – experiențe traumatice greu de depășit pentru mulți oameni.

Adolescenții sunt adesea criticați și învinovățiți pentru „narcisismul” lor în mod eronat. Nu trebuie să confundăm preocuparea mai crescută pentru propria imagine (firească pentru vârsta adolescenței) sau imaturitatea emoțională cu comportamentele abuzive ale unei persoane care poate să mintă, să promită, să înșele sau să manipuleze alți oameni fără nicio problemă de conștiință și fără empatie pentru suferința pe care o provoacă. 

Ca punct de plecare, recomand acest videoclip de la The School of Life – What is Narcissism? 

E chiar așa de rău narcisismul?

Poate că da, poate că nu. O generalizare este imposibilă, căci narcisismul poate și să te salveze, și să te condamne. Tendințele narcisice se pot dezvolta și ca urmare a unei copilării fericite, și ca urmare a unei copilării nefericite. Deși pare contraintuitiv, nu doar copiii răsfățați pot ajunge adulți narcisici, ci și copiii care s-au luptat cu indiferența sau absența părinților. Narcisismul poate fi dezvoltat ca urmare a unui surplus de atenție și validare din exterior. Dar el poate să se dezvolte într-o formă nocivă și ca mecanism de compensare – o formă de rezistență la lipsa de atenție și validare din exterior.

Totuși, ce este clar este faptul că personalitatea umană are nevoie de această trăsătură numită narcisism, chiar dacă ea a fost mai mult demonizată de-a lungul istoriei.

Narcisismul sănătos este cel care ne poate ajuta să refuzăm sau să respingem comportamentele abuzive ale altor oameni. Este chemarea pe care o au unii oameni pentru a deveni profesori sau educatori sau persoane publice, de la actori și până la activiști. Narcisismul sănătos se regăsește în instinctul fiecăruia dintre noi de a rămâne în viață.

Dar, dacă putem delimita un tip de narcisism sănătos, automat vom avea și un tip de narcisism toxic, la extrema cealaltă. De cele mai multe ori, îl vom identifica cu ușurință la persoane publice sau implicate în politică. În categoria asta sunt, de exemplu, multe vedete, politicieni sau oameni de afaceri care alimentează presa cu tot felul de aventuri incredibile și senzaționale.

Cum arată, de fapt, narcisismul toxic?

Voi încerca să prezint cât mai pe scurt posibil narcisismul toxic și conceptul de abuz narcisic cu ajutorul unui extras din caietul de lucru Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi.

ABUZUL NARCISIC este o formă complexă de abuz, specifică persoanelor cu trăsături pronunțate de narcisism în structura personalității.

De regulă, persoanele narcisice pot fi recunoscute ușor, pentru că au nevoie mare de atenție și admirație din partea celorlalți, au o imagine idealizată despre propria persoană și nu par să fie interesați sau receptivi la emoțiile și sentimentele altor oameni. Practic, o persoană care îți aduce aminte de mitul lui Narcis, dacă te-a pasionat vreodată mitologia greacă. Doar că puțini oameni sunt conștienți de trăsăturile lor narcisice. Și încă și mai puțini sunt dispuși să le recunoască public, din diverse motive.

Abuzul narcisic se petrece, de obicei, în cadrul familiei sau al unei relații de cuplu. El implică, după caz, partenerul de cuplu, copiii sau chiar familia extinsă.

În cadrul familiei, un părinte narcisic controlează și impune regulile pe care trebuie să le respecte toți ceilalți – partenerul și copiii. El/ ea stabilește ce e bine și ce e rău, în funcție de criteriile de satisfacere a propriilor sale dorințe, fără a ține cont de nevoile și dorințele celorlalți.

În cadrul unei relații de cuplu, partenerul narcisic va avea aceleași comportamente ca mai sus. Acesta are grijă să își selecteze un partener foarte empatic, pe care îl implică într-un ciclu abuziv din care celuilalt îi este foarte greu să se extragă, cu toate că anvergura abuzului crește constant. Partenerul narcisicului va spera încontinuu la o îmbunătățire a situației, pe care și-o imaginează ca o schimbare a partenerului „în bine” sau o revenire la „așa cum era la început”. Astfel, se dezvoltă între cei doi parteneri o relație co-dependentă cu potențial traumatic ridicat.

CICLUL ABUZULUI NARCISIC poate fi descris pe scurt în următoarele etape:

• Etapa de idealizare a partenerului – o implicare mare a narcisicului, care îi oferă partenerului toată atenția și admirația sa, prinzându-l astfel în plasă
• Etapa de devalorizare a partenerului – dispariția totală sau îndepărtarea narcisicului; o „răcire” a relației care produce confuzie, dezamăgire și suferință celuilalt partener

Cele două etape se pot succeda într-un ciclu vicios, fiecare perioadă de devalorizare a partenerului fiind urmată de o nouă perioadă de idealizare, cu scopul de a-l atrage pe acesta „înapoi în plasă”.

La începutul unui nou ciclu sau la începutul unei noi relații, narcisicul își va arăta doar „calitățile”, adică doar acea imagine idealizată a propriei persoane, alături de o falsă empatie, deschidere și prezență menite să vrăjească partenerul. După ce partenerul demonstrează că e „captiv” și își ia un angajament (de exemplu: oficializarea relației, mutat împreună etc.), vor începe să devină vizibile și „defectele” narcisicului (de exemplu: lipsa de autenticitate, indisponibilitatea afectivă, aroganța, egoismul etc.).

Cu toate că aceste tendințe ale narcisicului îl fac pe partener să sufere, atașamentul emoțional bazat pe co-dependență face foarte dificilă desprinderea din relația de cuplu cu persoana narcisică, mai ales atunci când aceasta apelează la tot felul de strategii de păstrare a partenerului în relație: șantaj emoțional prin auto-victimizare și învinovățirea partenerului, amenințări cu sinuciderea, ghosting, gaslighting & manipulare, sabotarea partenerului, uneori ajungându-se inclusiv la violență fizică.

Mit sau realitate?

Într-o societate ca a noastră, cu educație autoritară, cu valori slab dezbătute și cu o etică îndoielnică, narcisismul ca trăsătură de personalitate a ajuns să dețină un soi de stigmă socială și e văzut ca o greșeală, ca un defect personal împotriva căruia oamenii trebuie să lupte cu orice preț. Prețul real este exprimat, de cele mai multe ori, în cantitatea de:

• Abuzuri acceptate cu resemnare de cei care se simt prea vinovați ca să se comporte egoist și narcisic sau
• Abuzuri practicate cu seninătate de cei care nu au nicio problemă de conștiință, căci le lipsește condiționarea negativă, ca urmare a modelelor sociale bazate pe competiție.

Ajungem astfel la problema prejudecăților și a miturilor urbane, care de cele mai multe ori fac rău și răspândesc informație falsă sau scoasă din context. Voi prezenta mai jos un set de opt preconcepții despre abuzul narcisic, total false și foarte periculoase:

1. „Dacă un abuz nu este fizic, nu e un abuz adevărat.” Dacă lipsesc vânătăile sau urmele violenței fizice, asta nu scuză și nici nu minimizează gravitatea abuzului.
2. „Dar toată lumea ne vede ca pe cuplul perfect / familia perfectă.” De fapt, știm cu toții că aparențele rareori descriu realitatea profundă, ba chiar ascund secrete rușinoase, care i-ar face pe toți ceilalți să ne vadă cu alți ochi.
3. „Nu e o problemă de sănătate mentală dacă nu există un diagnostic medical.” În realitate, diagnosticele medicale lipsesc din cauza stigmei asociate bolilor mentale, care îi fac reticenți pe oameni la ideea de a căuta ajutor specializat.
4. „Narcisicul pur și simplu își pierde controlul și nu are ce să facă.” Aceasta este doar o scuză oferită abuzatorului, care îi favorizează o toleranță mai mare la propriile comportamente agresive.
5. „Narcisicul a avut o copilărie dificilă.” O altă idee care a devenit scuză pentru abuzator, deși întotdeauna are un sâmbure de adevăr. Mai mult, dacă abuzatorul și-ar concentra atenția pe vindecarea propriilor răni din copilărie, poate că nu ar mai fi la fel de abuziv în relațiile sale.
6. „Dar se poartă atât de drăguț câteodată.” Câteodată nu este suficient, dacă în restul timpului te abuzează. Oricine merită să primească tot timpul respect, apreciere și iubire în relația de cuplu/familie.
7. „Un adult ar putea să pună capăt pur și simplu unei relații cu un narcisist.” OK, dar cum definești un adult? Dacă numeri doar în ani, vârsta emoțională s-ar putea să rămână în urma vârstei biologice. Într-o relație cu o persoană narcisică, victima e adesea „prizonieră”: cumva izolată, îndepărtată de familie și prieteni, cu acces limitat la resurse financiare și dependentă emoțional de abuzatorul său narcisic.
8. „Abuzurile cu adevărat grave nu au cum să mi se întâmple mie (var. nu au cum să se întâmple în familia mea / orașul meu etc).” Realitatea e complet diferită, ba chiar majoritatea covârșitoare a victimelor abuzurilor sexuale, de exemplu, e reprezentată de persoane care își cunosc agresorii și au avut o relație cu ei anterior momentului agresiunii – fie relații de rudenie, fie de parteneriat, fie simple cunoștințe. Victimele abuzurilor narcisice sunt peste tot în jurul nostru, chiar dacă mulți oameni nu își recunosc sau nu își acceptă calitatea de victimă din diverse motive, pornind de la mecanismele inconștiente de apărare ale psihicului și până la lipsa de educație.

Când te întâlnești în viața de zi cu zi cu o persoană care manifestă astfel de comportamente, adu-ți aminte de miturile astea frecvente și asigură-te că nu găsești și tu aceleași scuze ca să poți trece peste anumite lucruri în relație.

Ai grijă de sentimentele tale și nu minimiza suferința pe care ți-o provoacă oamenii la care ții sau pe care îi admiri. S-ar putea ca iubirea sau admirația ta să fi fost câștigată pe baza unor iluzii, iar persoana respectivă să nu merite cu adevărat atâtea șanse din partea ta.

Ce e de făcut?

Dacă, după ce ai citit până aici, îți dai seama că ești în relație cu o persoană narcisică, iar ciclul suferințelor prin care treci descrie cu ușurință etapele pe care le-am descris mai sus, este cu siguranță timpul să cauți să te documentezi mai mult. Dacă situația este complicată, caută sprijin de specialitate pentru a te extrage din ciclurile abuzului și pentru a-ți vindeca rănile emoționale.

În caz că faci parte dintre cei care chiar au ajuns să se întrebe cât de narcisiști sunt, am adunat mai jos 4 idei folositoare atunci când vrei să discuți cu un narcisist despre faptul că este narcisist. Sigur le poți folosi cu narcisistul din familia ta / cuplul tău sau chiar și cu tine însuți / însăți.

• Pune întrebări de clarificare – O metodă diplomatică de a atrage atenția cuiva asupra comportamentului narcisic este să pui mai multe întrebări de clarificare atunci când cineva are cerințe sau așteptări nerezonabile (de ex. „Ți se pare corect așa? / Crezi că e o cerință rezonabilă? / Am și eu ceva de spus apropo de decizia asta? / Am înțeles bine că te aștepți de la mine să ….” ). Astfel, testezi și cât este de conștientă persoana respectivă de inechitatea propriilor pretenții și îi dai ocazia să își retragă cerințele sau să le negocieze. În dialogul tău intern, ai putea încerca să îți acorzi mai mult timp de gândire asupra situațiilor în care ai fost implicat în vreun conflict și să îți pui singur/-ă întrebări de clarificare, ca să îți înțelegi mai bine comportamentul și reacțiile în raport cu ceilalți.
• Folosește-te de umor – Întotdeauna e mai ușor să transmiți un adevăr inconfortabil dacă nu te iei prea mult în serios. Umorul te poate ajuta și în interacțiune cu un narcisic, căci îl poate face să renunțe la comportamentul său monopolizant dacă își dă seama că riscă să fie subiect de amuzament pentru ceilalți, ceva mult mai indezirabil pentru un narcisic decât să riște să supere pe cineva. Dacă duci conversația asta despre narcisism cu tine însuți, adu-ți aminte că există și o doză de narcisism necesar și sănătos în fiecare dintre noi și nu aluneca în autocritică, doar pentru că ți-ai descoperit recent această parte mai întunecată a personalității.
• Separă comportamentul de persoană – Nu pune automat semnul egal între comportamentul unei persoane și personalitatea ei. E o diferență uriașă între „Ești un narcisist” și „Te comporți ca un narcisist în momentul ăsta”. Dacă îi prezinți unei persoane narcisice faptul că are un comportament narcisic la un anumit moment dat, îi dai ocazia să își reconsidere comportamentul. Mai mult, dacă în felul în care îi comunici acelei persoane observația ta ții cont de principiile comunicării asertive, observația ta are mai puține șanse să fie întâmpinată cu ostilitate. E destul de simplu și când duci dialogul ăsta cu tine însuți: învață-te să pui o limită între narcisismul tău și identitatea ta – narcisismul nu trebuie neapărat să te definească, chiar dacă ai astfel de tendințe.
• Întreabă direct dacă persoana din fața ta se consideră o persoană narcisistă – Surpriza unei astfel de întrebări poate fi dezarmantă, îi va distrage atenția și îi va da ocazia să se laude cu ceva, în același timp. Paradoxal, studiile au demonstrat că narcisiștilor le place să vorbească despre faptul că sunt narcisici și devin, astfel, ceva mai rezonabili în interacțiune.