Ce este iubirea de sine?
de psih. Silvia Guță
„Ce este iubirea de sine? Cum ne dăm seama dacă ne iubim pe noi înșine? Ce trebuie să facem ca să ne apreciem și să ne respectăm mai mult?”
Pentru a te iubi pe tine însuți/ însăți, este nevoie să îți cultivi sentimentele de auto-compasiune și să îți cunoști tendințele auto-critice cât și fricile cele mai profunde. Da, sună destul de complicat. Dar hai să o luăm pas cu pas.
De ce are treabă iubirea de sine cu fricile și auto-evaluările personale, fie ele mai critice sau mai îngăduitoare? Pentru că, odată cunoscute, ele îți permit să le accepți ca fiind parte din tine, cel puțin într-un moment al vieții tale. Și așa se manifestă iubirea de sine: prin anxietate mai mică, mai puțină deprimare, mai mult optimism, mai multă rezistență la stres și mai multă energie motivațională.
Într-un articol de pe Psychology Today, cercetătoarea Kristin Neff, care studiază auto-compasiunea ca abilitate psihologică a oamenilor, oferă următoarea definiție:
„Auto-compasiunea presupune să te tratezi pe tine însuți / însăți cu aceeași blândețe, grijă și suportivitate cu care ai trata un prieten apropiat. Atunci când oamenii întâmpină situații dificile de viață sau se confruntă cu rezultatele propriilor greșeli, eșecuri sau comportamente inadecvate, auto-compansiunea răspunde cu blândețe și bunătate, în locul unei atitudini dure auto-critice, recunoscând faptul că imperfecțiunea este parte din experiența umană universală.”
Tot cercetătoarea Kristin Neff a scris și cartea „Self compassion”, de unde desprind aceste 7 recomandări, care pot să te ajute să te apropii mai mult de practica auto-compasiunii:
Recunoaște că trăiești stări afective de suferință sau stres
Cu cât te vei strădui mai mult să împingi „sub preș” sau sub pragul conștiinței acest adevăr, cu atât îți va fi mai greu pe termen lung. Practică starea de mindfullness atunci când observi că mintea ta se scufundă într-o stare emoțională neplăcută. Dă-ți voie să explorezi și să conții acea stare, laolaltă cu toate emoțiile amestecate care o compun: rușine, anxietate, vinovăție, teamă, nerăbdare, dezamăgire, furie, tristețe – și câte și mai câte. Primul lucru pe care îl ai de făcut: oprește-te pentru o secundă din ce gândești și conștientizează-ți starea, spunând: „Acesta este un moment dificil” sau „Simt cum mă cuprinde stresul în minte și în corp.”
Acceptă prezența acelor sentimente neplăcute
Ia o decizie conștientă de a nu intra în negare și de a-ți permite să trăiești orice sentiment sau emoție dezagreabilă care se întâmplă să te cuprindă, din moment ce oricum și-au manifestat prezența. Dacă ai pornit de la un gând negativ, încearcă să identifici emoția neplăcută care stă la rădăcina lui sau pe care o aduce acel gând în corpul și mintea ta. Ea poate fi localizată în piept, în gât, în stomac, în mușchii feței, în tâmple, în tremuratul sau transpirația palmelor, în agitația picioarelor, în durerile sau rigiditățile musculare și multe alte zone ale corpului tău, căci corpul este, într-un fel, o oglindă a sufletului.
Imaginează-ți ce ai simți dacă ai vedea pe cineva apropiat trăind aceleași sentimente
Probabil că ți-ar veni să faci ceva să îl /o ajuți, ca să treacă mai ușor peste starea neplăcută, fie ea teamă, stres, dezamăgire sau orice alte combinații. Apoi, încearcă să te gândești la propria persoană cu aceeași atitudine de grijă, iubire și respect pentru sentimentele pe care le trăiești. Dacă te surprinzi gândind că „Eu nu merit compasiune”, observă acest gând și rezistența pe care el o exprimă, conștientizează-i prezența și nu îl lua ca pe un obstacol de netrecut, căci ai nevoie și de auto-compasiune pentru a supraviețui. Poate chiar ai vrea să te întrebi cum se face că simți că alți oameni merită compasiune, dar tu nu.
Privește cu un ochi critic propria ta poveste
Atunci când îți dai seama că și gândurile și sentimentele tale despre tine sunt tot o poveste pe care te-ai obișnuit să o tot spui pe de rost, s-ar putea ca auto-critica să ți se domolească neașteptat. Poate că lucrurile pe care ți le reproșezi au fost, cu adevărat, definitorii pentru tine în trecut, poate chiar ai greșit, dar asta nu spune decât povestea unui episod din viața ta.
Întreabă-te care a fost contextul și circumstanțele în care s-a produs evenimentul respectiv, construiește-ți o poveste mai mare, care să cuprindă, să detalieze și să reconcilieze toate trăirile, valorile și principiile tale, mai ales pe cele atacate sau lezate de povestea ta urâtă despre tine însuți / însăți. Privește cu atenție și responsabilitate către propriile tale etape de dezvoltare și nu le lăsa să treacă fără să înveți din ele – chiar și din cele mai dureroase sau neplăcute.
Dacă te surprinzi gândind în termeni de alb / negru, bine / rău, adu-ți aminte de relativitatea universului nostru și fii mai bun/-ă, bland/-ă și înțelegător/-oare cu tine, căci și tu ești un simplu om. Oare nu ai pretenții nerealiste de perfecțiune de la propria ta persoană?
Gândește-te că toți oamenii o mai dau în bară din când în când
Deși e tentant să crezi că ești unica persoană atât de varză, în timp ce tooooți ceilalți sunt niște monumente ale virtuților, toți oamenii fac greșeli, inclusiv cei mai de succes oameni din lume. O simplă greșeală nu îți anulează toate reușitele și împlinirile. Cu toții suntem work in progress.
Hotărăște-te care este prețul pentru a-ți permite să te ierți
Atunci când greșești față de alții, funcționează să îți ceri iertare și să întrebi ce poți face pentru a-ți îndrepta greșeala. Merge și în cazul propriei persone – ba chiar de acolo începe. Întreabă-te ce poți face acum și pe viitor pentru a-ți îndrepta greșeala și fă-ți un plan de acțiune. Asumarea unor responsabilități și a unui comportament viitor mai responsabil poate să fie cheia care deschide poarta către împăcare și evoluție personală.
Conversează cu tine însuți / însăți și încurajează-te să faci mai bine
Repetă-ți în dialogul interior că toți oamenii greșesc câteodată și că doar așa poți învăța să fii mai bun. E un adevăr mai cuprinzător decât discursul tău auto-critic, oricum. Spune-ți tu ție că este necesar să te orientezi către soluții și către viitor, chiar dacă acum lucrurile nu sunt neapărat ideale. Concentrează-te asupra aspectelor pozitive cel puțin la fel de mult pe cât o faci cu cele negative, căci ai un proces psihologic complicat de derulat și e util să nu lași nimic în umbră.
Fii propriul tău antrenor de viață
În loc să pui biciul pe tine și să te pedepsești / ameninți / critici, orientează-te către pozitiv. Întreabă-te dacă într-adevăr are sens și ți-e util în vreun fel comportamentul auto-distructiv și spune-ți că există și alte soluții, apoi gândește-te la ceva concret de făcut pentru a-ți schimba tiparul de comportament auto-distructiv. Poate ceri ajutorul cuiva, un prieten sau un specialist, dacă nu reușești pe cont propriu virajul ăsta – e fix ce i-ai recomanda unui prieten care trece prin greutăți, nu?
Ca să înțelegi și mai bine fenomenul ăsta, uite și câteva clipuri de la The School of Life:
- despre a nu te place pe tine însuți
- despre iubire și iubire de sine
- despre cum să-ți fii un prieten mai bun