Ascuns în văzul tuturor. O perspectivă criminologică a investigației prezentate în Libertatea
Ca urmare a publicării investigației jurnalistice semnte de Diana Meseșan și Medeea Stan în ziarul Libertatea (episodul 1, episodul 2, episodul 3), In a Relationship a luat legătura cu Dan Rusu, doctor în criminologie și profesor la Universitatea din Birmingham.
Mai jos, preluăm o opinie publicată în social media de expertul în criminologie și răspunsurile acestuia la patru întrebări lansate de In A Relationship, pentru a-i ajuta pe tineri să înțeleagă mai bine tipul de abuz implicat într-o astfel de poveste.
Deși cazul este încă prelucrat în justiție și este responsabilitatea autorităților să decidă care este adevărul și să facă dreptate, considerăm că apariția în spațiul public a unor astfel de povești reprezintă o oportunitate de a clarifica anumite valori și concepte, astfel încât tinerii să fie mai protejați și să poată recunoaște semnele abuzului din timp.
Ascuns în văzul tuturor
de Dan Rusu (preluare de pe contul personal de facebook)
Concomitent cu publicarea investigației din Libertatea, am observat două, poate trei mari teme discutate în bula mea de pe Facebook. Printre astea se numără (1) măritișul astronautului, (2) slăbuț pe serviciile de informații, (3) cartea prințului Harry. Nu sunt în măsură să fac programul nimănui și bineînțeles că suntem aici pentru divertisment. Ce am citit în Libertatea este greu de digerat, dar eu cred că este important să o facem.
Slavoj Zizek vorbește într-una din cărțile lui despre procesul de „fetishistic disavowal” – atunci când cunoaștem un adevăr, un fapt, dar preferăm să ne facem că el nu există și ne comportăm ca și cum nu ar exista.
Subiectul este traumatizant, dar cred că trebuie totuși discutat.
Mai jos abordez o serie de lucruri ce mi-au atras atenția în cazul prezentat de Libertatea: (1) utilizarea activismului ca unealtă în abuz, (2) vulnerabilitatea structurală a fetelor (și băieților) din societatea noastră, (3) obsesia pentru virginitate și puritate persoanei acuzate (cum este prezentată în articol).
Este importantă identitatea publică/socială a acestui individ?
Cavadino și Dignan discută într-o carte relevantă pentru studenții de penologie cum zidurile închisorilor au un dublu rol – de a ține pușcăriașii înăuntru și pe noi afară. Cu alte cuvinte, acele ziduri sunt, practic și metaforic, motivele crizei de vizibilitate cu care se confruntă sistemul penitenciar. Nu știm ce se întâmplă acolo, ce abuzuri au loc, nu auzim vocile acestor oameni, oricât de mult ar fi greșit ei (sau majoritatea dintre ei). Tocmai din acest motiv, cei ce se revoltă în penitenciare tind să se urce pe acoperișul închisorii odată ce au scăpat din celule – este reprezentarea dorinței acestora de vizibilitate, nevoia de a fi văzuți și înțeleși. În interiorul acestor ziduri prizonierii trăiesc o viată panoptică – fiecare mișcare le este analizată și controlată de către temniceri.
În schimb, ideologia sau manipularea funcționează diferit, întrucât ea preia forma realității – rar înțelegem că trăim într-o minciună sau într-o temniță, iar urcatul pe acoperiș apare doar după ce ai fost salvat.
Presupusul prădător din București pare să fi folosit în mod abil filosofia vegană (ca mod etic de trai), activismul pentru drepturile animalelor, și alte „cauze drepte (a se înțelege morale)” pentru a-și facilita accesul către fete, dar și pentru a le menține în prizonierat. În definitiv, doar un om drept, bun, și altruist poate milita pentru drepturile altora, iar o astfel de imagine este în contradicție cu cea a unui criminal. Aceștia sunt, în general, ghidați de interesul propriu, sunt egocentrici și machiavelici. Poate mai important, această filosofie a fost folosită de presupusul agresor pentru a-și facilita un ascunziș situat în văzul tuturor.
Nu vrem să știm prea multe despre oamenii ăștia; pentru mulți dintre noi, veganii par excentrici și se situează la marginea societății prin stilul lor „radical” de viață. Poate asta explică de ce autoritățile române nu au pus nicio întrebare în toți acești ani? Presupusa infracționalitate a lui Alexadru Marcu nu are nimic de-a face cu stilul de viață adoptat de vegani sau activiști de tot felul – în schimb, acesta pare să-și fi găsit o ascunzătoare aproape perfectă acolo. Vă amintiți că tocmai homofobia americană a făcut posibil omorul în serie a lui Jeffery Dahmer? Asta ne duce la următorul punct, ce ține de vulnerabilitatea fetelor din țara noastră.
Atenția noastră trebuie îndreptată către factorii ce au vulnerabilizat aceste fete
Demonizarea presupusului abuzator este, poate, reacția naturală a fiecăruia dintre noi, și, dacă vor exista condamnări, cu atât mai justificat va părea acest lucru. În schimb, cred că este mai important să analizăm factorii ce au dus la vulnerabilizarea acestor fete. Găsim în investigația publicației faptul că aceste fete proveneau din familii defavorizate, cu părinți absenți. Presupusul abuzator le oferea un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului.
Știm că o mare parte a copiilor ce fug de acasă fac asta pentru a scăpa de abuzurile (de tot felul) la care sunt supuse de membrii familiilor lor. Acești copii au o stimă de sine foarte scăzută, simt că nu au nicio valoare, se simt trădați de propria familie, și caută disperați un loc ce le poate oferi atenția și dragostea pe care o merită. Abuzatorii caută să capitalizeze tocmai pe aceste vulnerabilități și caută să satisfacă nevoia de familie, de apartenentă, siguranță și bani a acestor copii. Tocmai din acest motiv, grupul se organizează ierarhic. După câștigarea încrederii, controlul devine din ce în ce mai presant. Grooming-ul se transformă în abuz, copiii sunt din ce în ce mai controlați.
De ce sunt atât de mulți copii vulnerabili în România? De ce nu vorbesc victimele mai devreme?
Pentru a cere ajutor, trebuie să înțelegi în primul rând că ești victima unui abuz, ori asta nu se întâmplă întotdeauna. Agresorii învinovățesc victimele pentru ce li se întâmplă, le explică că abuzul este ceva natural, chiar benefic, ba chiar că ar trebui să le placă. Mai mult, aceștia discută despre cauze comune ideologice, despre nevoia de a trece peste greutăți împreună, etc. Cu alte cuvinte, acești copii sunt manipulați.
Abuzatorul este carismatic și preia figura tatălui, cu care victimele încep să se identifice. Abuzatorul este omniscient și omnipotent – el știe ce este cel mai bine pentru toată lumea. Mai mult, întrucât fetele depind în totalitate de abuzator prin prisma locuinței și locului de muncă (cum se discută în investigația din Libertatea), este cu atât mai greu să plece.
Un alt motiv ar fi că își fac griji că nu vor fi crezute (de familie, de autorități, de colegi, etc) că au fost victimele unor abuzuri. Multe victime nu divulgă pentru mult timp tocmai pentru că vor fi învinuite pentru ce s-a întâmplat. Identitatea publică, etică, de activist, jucată de potențialul agresor poate să fi contribuit la această frică a fetelor. După cazul Caracal, multe persoane și-au pierdut total încrederea în Poliția Română – foarte puțini mai cred că structurile noastre pot rezolva vreo problemă. Tot mai multe persoane se simt singure.
Obsesia agresorului pentru virginitate/puritate
Se discută mult în articol despre obsesia acuzatului pentru virginitate, puritate. Puritatea reprezentată de virginitate apare ca factor de selecție a potențialelor victime.
În limbajul nostru se folosește sintagma de „luare a virginității”. Este un proces în care puritatea este luată simbolic de către o altă persoană. În definitiv, acest lucru reprezintă un act de control, care asigură relevanța celui care deposedează în viața celui care a pierdut ceva. Putem face o paralelă cu simbolismul omorului. Stein (2007:8) vorbește despre puterea omorului asupra agresorului: „omorul îl face pe ucigaș omnipotent și imortal – ucigașul si victima sunt legați pentru totdeauna”.
Poate asta explică obsesia pentru virginitate a agresorului – îi asigură continua sa relevanță în viața celor ce i-au supraviețuit abuzului. De fapt, este un mod de a ucide identitatea trecută a victimelor și a construi una comună. Tocmai din acest motiv, noi nu trebuie să identificăm astfel de fete (sau băieți) prin prisma abuzului suferit.
În UK se folosește termenul de „supraviețuitor” (survivor) a unor abuzuri, mai degrabă decât „victimă”, tocmai pentru a nu identifica persoana respectivă prin prisma abuzului. Trebuie ajutate aceste persoane să treacă peste abuz, să găsească „growth out of trauma” (vedeti van Ginneken, 2016) și să-și trăiască viața mai departe – nu ca victime, ci ca supraviețuitori.
Referințe:
- Cavadino M., Dignan J., Mair G., and Bennett J. (2020) The Penal System: An introduction, 6th edition, SAGE: London
- Crewe, B. (2011). Depth, weight, tightness: Revisiting the pains of imprisonment. Punishment and Society, 13(5), pp. 509–529
- Stein, A. (2007) Prologue to Violence: Child Abuse, Dissociation, and Crime, Mahwah: The Analytic Press.
- van Ginneken E., J., C. (2016) Making Sense of Imprisonment: Narratives of Posttraumatic Growth Among Female Prisoners. International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 60(2), pp. 208-227
- Burke M., C. (2019) Working with the human trafficking survivor, Routledge: New York Jelic E., L., and Winters G., M., Johnson B., N. (2023). Identification of red flag child sexual grooming behaviour, Child Abuse and Neglect, vol., 136, pp. 1- 13
INR: Vorbim despre GROOMING, o formă de abuz care presupune o interacțiune de durată pentru a fi posibilă. Ne poți indica 3-5 lucruri care pot să îi ajute pe tineri să-și dea seama că ar putea fi manipulați sau abuzați de cineva care se pricepe la așa ceva?
Înainte ca abuzul fizic să aibă loc, abuzatorul trebuie să (1) acceseze victima, (2) să o izoleze, (3) și să-i câștige încrederea (victimei, familiei, comunității). După, aceștia caută să (4) desensibilizeze minorul la acte sexuale – aici, se folosesc în general filme pornografice, sau descrierea unor acte sexuale din trecutul agresorilor pentru a introduce treptat victim în fantezia lor. După abuz agresorul (sau agresoarea) au (5) rolul de a menține victimă într-un cerc vicios unde abuzul poate fi continuat.
Trebuie să urmărim cele 5 stadii, fiecare având un set de comportamente specifice. Printre cele mai semnificative comportamente de risc la care trebuie să fim atenți se află expunerea corpului gol în fața copiilor, împărțirea de material pornografic unui copil, sau când aflăm că un adult urmărește copii dezbrăcându-se. Mai mult, să fim atenți la adulți care povestesc trecutul lor sexual copiilor, sau care ating în mod frecvent pe o perioadă de timp îndelungată copii. Trebuie în schimb să înțelegem contextul acestor comportamente, întrucât multe dintre ele pot fi perfect normale în anumite situații (de exemplu un adult poate îmbrăca un copil la bazinul de înot, etc).
Pentru relații între potențiali parteneri romantici adulți care riscă să devină abuzivi se află izolarea partenerului de prieteni și familie, concentrarea resurselor financiare la unul dintre parteneri, monitorizarea timpului, degradarea și umilirea partenerului, intimidarea, sau atunci când ni se spune că nu suntem destul de buni, de inteligenți, etc.
INR: Ai menționat importanța virginității în ceea ce materialul jurnalistic prezintă a fi un proces de selecție a victimelor. Pe de altă parte, virginitatea este, încă, o valoare puternică în societatea noastră, mai ales atunci când vorbim de persoane de sex feminin. Prin urmare, multe dintre fetele și femeile din România s-ar putea să fie destul de obișnuite să fie interogate sau chiar controlate cu privire la virginitate. Este posibil ca preocuparea excesivă sau constantă pentru virginitate să fie un red flag de potențial abuz?
Cred că poate fi un red flag, mie mi se pare o preocupare ciudată, dar trebuie analizat fiecare caz individual – nu vrem să stereotipizăm discuția. În schimb, ceea ce semnalați aici sunt o serie de stereotipuri de gen ce pot influența modul în care percepem și răspundem abuzurilor sexuale.
Există o serie de „mituri ale violului”, în engleză „rape myths”, ce se bazează pe astfel de stereotipuri și care pot descuraja victimele să raporteze la poliție ce s-a întâmplat. Ba chiar instanțele de judecată pot fi afectate de aceste mituri. De exemplu, se consideră că bărbații nu-și pot controla dorințele sexuale, iar astfel este rolul victimei de a se proteja, sau dacă a flirtat la o întâlnire o fată, înseamnă că și-a dat consimțământul pentru un act sexual. Alte exemple se referă la starea în care se afla victima (de exemplu, dacă a consumat alcool este văzută ca vinovată), ori dacă purta anumite haine (o curte din Peru a respins o acuzație de viol întrucât acea femeie purta lenjerie intimă roșie atunci când a fost violată). Toate aceste mituri trebuie contestate.
INR: După publicarea investigației mulți oameni, în special femei, au lăsat comentarii în social media în care spuneau că simt furie, rușine și vinovăție, ori pentru că au cumpărat produse de la standurile respective de bijuterii handmade, ori pentru că, trecând pe lângă standurile respective, li s-a părut ceva dubios sau ciudat în legătură cu fetele care lucrau acolo, dar nu au intervenit cu nimic și nici nu au încercat să afle mai multe.
Cum se explică această reacție de non-implicare a potențialilor martori și cum ar putea ea să fie combătută, astfel încât abuzatorii să nu mai rămână atât de mult timp ascunși în văzul tuturor?
Cea mai simplă explicație pentru această non-implicare este faptul că întotdeauna considerăm că problema altcuiva nu este treaba noastră.
Fiecare dintre noi crede că altcineva se va îngriji de acea persoană, că va cere ajutor de la autorități, dar nu vom fi noi aceia. Această atitudine este explicată în psihologia socială prin „Bystandar Efect” (trad: efectul spectatorului). Această teorie spune că suntem reticenți să ajutăm alte persoane atunci când suntem într-un loc populat. Pentru a combate această atitudine, trebuie să încercăm să nu mai fim atât de individualiști și să nu cedăm responsabilitatea întotdeauna altora.
INR: Ai menționat încrederea scăzută a românilor în autorități și impactul negativ pe care l-au avut asupra opiniei publice cazuri recente, cum ar fi cazul Caracal – un caz extrem de tragic, dar aș putea adăuga și cazul școlii de dans din Constanța sau cel cu agenția de modeling din Iași care au apărut întâi în presă. O mulțime de adolescente au fost exploatate și abuzate emoțional și sexual timp de ani întregi înainte să intervină autoritățile.
Cumva, pare că apelăm la autorități doar când abuzul a ajuns deja la extrem și vrem neapărat să îi pedepsească cineva pe abuzatori. Dar autoritățile pot interveni mult înainte ca abuzul să se cronicizeze. Care sunt acele autorități responsabile și în măsură de a interveni în astfel de cazuri de abuzuri și exploatare a minorilor?
Serviciile sociale, familia, școala, sau locul de muncă sunt instituții care pot preveni abuzul sexual. Pentru asta avem nevoie de finanțare, de oameni pregătiți și pasionați care să lucreze acolo și care vor să facă o diferență. Avem nevoie de familii care să fie lângă copiii lor, de o societate care să fie mai puțin individualistă și egoistă și cu adevărat interesată de viitorul copiilor ei.