Peste jumătate dintre părinții elevilor de 12-18 ani nu s-au vaccinat. Care sunt motivele pe care le invocă – sondaj IRES
Peste jumătate (54%) dintre părinții elevilor cu vârste între 12 și 18 ani spun că nu s-au vaccinat până acum, iar dintre aceștia doar 11% admit că ar putea exista cineva sau ceva care să-i convingă să se vaccineze, iar cei care sunt invocați cel mai des sunt medicii, potrivit unui sondaj IRES primit de Edupedu.ro.
Motivele pentru care aceștia nu s-au vaccinat încă au fost chestionate de autorii studiului printr-o întrebare deschisă, adică nu au avut de bifat răspunsuri predefinite.
Motivul invocat de cei mai mulți (32%) dintre părinți care nu s-au vaccinat până acum este ”lipsa încrederii în vaccin”, ”frica de efectele adverse” ale vaccinului sau ”frica de moarte” este un motiv invocat de 12%.
Alți 12% susțin că ”nu există virusul” ori sunt de părere că ”pandemia este o conspirație”, iar 6% spun că au contraindicații medicale.
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre părinții nevaccinați susțin că nu ar putea fi determinați de nimeni și de nimic să se imunizeze.
11% admit că ar putea exista factori care să îi determine să se vaccineze. Cei mai mulți dintre aceștia (25%) recunosc că s-ar imuniza dacă ar fi obligați, pe 11% i-ar determina dacă ar beneficia de mai multe libertăți, 9% ar fi convinși dacă ar avea certitudinea că vaccinul este sigur/ eficient, iar 9% de mai multă informație cu privire la vaccin.
8% dintre părinții nevaccinați spun că ar putea fi convinși de cineva.
Medicii sau specialiștii în domeniul medical sunt cei care i-ar putea determina să se imunizeze pe cei mai mulți (45%), membrii familiei ocupă și ei un loc important (17%), fiind urmați de angajator (9%), preot (5%) sau prieteni (4%).

Sondajul IRES a fost făcut pe un eșantion de1.032 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și este reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România. Studiul are o eroare maximă tolerată de ± 3,1%, fiind realizat în perioada 16 – 29 septembrie 2021 prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Citește întreaga știre pe Edupedu.ro