IN A RELATIONSHIP | Ultima vacanță de vară înainte de clasa a XII-a. „Mă gândesc doar la cât stres și zile negre mă așteaptă”

De Silvia Guță

De ce școala nu trebuie să însemne doar stres și presiune. Elevii români care 

Elevii care tocmai au participat la festivitățile de încheiere ale clasei a XI-a și-au început ultima lor vacanță de vară înainte de încheierea liceului. Pentru mulți dintre ei este și prima vacanță de vară reală, după doi ani de pandemie și restricții care au avut un impact major asupra celor mai mulți dintre adolescenți. 16 elevi răspund unui chestionar despre problemele pe care le au în timpul unui an școlar. 

Trezitul de dimineață, uneori înainte să răsară soarele

În România, există un fel de mitologie școlară care ne spune că elevii ar prefera să fie mereu în vacanță. Prima întrebare a chestionarului In a Relationship a vizat preferința pentru perioadele de mers la școală versus cele de vacanță. Din cele 16 răspunsuri de la elevi, doar cinci nu au indicat direct că preferă vacanța. Cei 11 elevi au argumentat în diverse feluri, dar mai toate par să se refere la școală ca la un factor de stres, oboseală și lipsă de somn:

• „Prefer vacanțele, deoarece nu există stres și depresie la același nivel ca pe timpul școlii.” 
• „Da, deoarece pot să dorm cât vreau.”
• „Prefer vacanța, deoarece nu trebuie să mă trezesc la ora 6 dimineața pentru a ajunge la ore pe care nici nu le fac.”
• „Vacanțele, nu trebuie să stai mereu stresat și să umbli ca un zombie din cauza trezitului la 5-6 și a stresului.”

Deși neuroștiințele au demonstrat deja că productivitatea creierului adolescenților este redusă în prima parte a zilei, cele mai multe școli din România își încep cursurile dimineața devreme. Uneori chiar înainte de ora 8 AM, pentru a putea acomoda mai multe ture, acolo unde spațiul este insuficient. 

Pentru elevii care locuiesc aproape de școală trezirea de dimineață nu e o problemă atât de mare, dar pentru cei care fac naveta lucrurile stau cu totul altfel. Mulți dintre ei sunt nevoiți să plece de acasă înainte să răsară soarele. 

În orice caz, indiferent de vârstă, creierul obosit nu mai dă randament: învățarea e mai lentă, adaptarea mai anevoioasă, iar întreaga gândire devine mai negativistă și mai nesigură, ceea ce duce în timp la tulburări depresive și anxioase. 

Oare ce ne împiedică să-i scutim măcar pe copii și tineri de condițiile care creează astfel de probleme?

Când se bucură așa tare de vacanță, elevii ne spun că ceva nu-i în regulă cu școala

Stresul perceput de elevi pe timpul școlii are mare legătură, însă, și cu relațiile lor cu profesorii, cu materiile, cu ceilalți elevi și, desigur, cu propria familie. 

„Îmi place școala, dar cu moderație, mai ales că unii profesori exagerează de multe ori” este un răspuns care nu spune direct că preferă vacanța, ci indică voalat motivele sale, ce țin de exagerările unora dintre profesori. Să fie vorba despre exigența evaluărilor, duritatea relației profesor-elev sau supraîncărcarea curriculei de studiu sau să fie (și) despre altceva? 

Un lucru e clar, școala nu e percepută de elevi ca plăcută, ci mai degrabă ca un spațiu al presiunii și al stresului. 

Câteva dintre răspunsuri sunt foarte nuanțate, punând accent pe importanța școlii, pe rolul ei pentru viitorul elevilor și pe plăcerea de a studia și a descoperi lucruri noi. Totuși, și în acestea apare factorul de stres clar indicat:

• „Normal că aș prefera să petrec timpul relaxându-mă și făcând ce vreau eu, dar sunt complet de acord cu faptul că școala este absolut necesară. Deși, asta nu exclude faptul că anii școlari nu sunt gândiți strategic, doar din punctul de vedere al unui adult care are deja capacitatea să facă față unui nivel ridicat de stres, spre deosebire de un adolescent.”
  
• „Cred că dacă ar fi mereu vacanță, te-ai plictisi. Și eu una m-aș simți ca un parazit pe pământ, care nu face nimic, în timp ce părinții mei muncesc (cel puțin așa m-am simțit în pandemie).”
  
• „Anul acesta de abia am așteptat vacanța de vară, pentru că am început pregătirea pentru medicină. Mi-a fost foarte complicat la început și am fost foarte obosită. Nici măcar în vacanțele dintre semestre sau în cele de sărbători nu am avut timp liber. Vara aceasta am așteptat-o extrem de mult, cum am spus. Dar mie îmi place la școală.”

Pentru a-și îndeplini scopul educațional și social, din punct de vedere psihologic, școala ar trebui să asigure pentru toți elevii săi un mediu sigur și încurajator, astfel încât să fie suplinite sau compensate unele nevoi ale copiilor ce ar putea fi nesatisfăcute în sânul familiei. Uneori, e nevoie chiar ca unele obiceiuri și comportamente dobândite în familie să fie corectate. Doar așa putem vorbi despre o școală centrată pe elev, dar școala noastră e departe de a avea în centru nevoile copiilor. 

Distracție la maxim

Întrebați ce planuri au pentru vacanța dintre clasa a XI-a și a XII-a, cei mai mulți tineri au vorbit despre determinarea lor de a se distra, un singur răspuns făcând referire și la activități de tip voluntariat. Cele mai multe răspunsuri sună cam așa: 

• „Să merg în Vama Veche și să mă distrez cât de mult pot.”
• „Să mă distrez și să mă bucur de fiecare clipă la maxim.”
• „Vreau să mă distrez cât de mult posibil, să-mi fac cele mai frumoase amintiri, de exemplu să merg la mare cu colegii de clasă, iubitul meu și ceilalți prieteni cu care am păstrat legătura de-a lungul anilor. Să petrecem până dimineața. Am ales aceste activități deoarece după părerea mea aceste rămân cel mai bine întipărite în minte.”
• „Cât mai multe experiențe, plecări, ieșiri cu prietenii și să am activitate nonstop.”
• „Vara aceasta îmi doresc să fie cât mai specială, nu numai că este vacanța cea mare, dar este și ultima oficială. Și după terminarea clasei a 12-a o să fie multe responsabilități (nu că acum n-ar fi deloc), încât nu o să mă mai pot gândi așa mult la distracție și, de ce nu, chiar la mine.”

Deși pare normal la o primă vedere, ceea ce ne dezvăluie aceste răspunsuri este îngrijorător și merită mai multă atenție. 

Pare că în cei 11 ani de școală, tinerii au învățat de pe pielea lor o regulă socială pe care mentalul colectiv le-o aplică mai degrabă adulților: granițele foarte clare dintre muncă și responsabilitate pe de o parte și distracția și activitățile de relaxare, pe de altă parte. Nu le poți face pe toate deodată!

Viața la extreme: muncă VS distracție

Societatea capitalistă se mândrește cu numărul mare de ore lucrate per angajat și cu cifre de productivitate și eficiență din ce în ce mai mari, odată cu dezvoltarea tehnologiilor de suport. Deși pandemia a adus și un trend mondial de schimbare a condițiilor de muncă, tinerii de liceu manifestă cam același tip de separare la nivel rațional: munca și distracția nu pot coincide. 

Dar acesta este un principiu fals, toxic și cu efecte negative de lungă durată, căci munca pe care tinerii trebuie să o depună este învățarea, acumularea de cunoștințe noi. Iar dacă aceste procese de învățare nu sunt și plăcute sau distractive, pe lângă nivelul de stres implicat de efortul individual depus, productivitatea și eficiența lor nu au cum să fie prea mari. Și nici nu sunt, de fapt. 

Performanțele școlii românești sunt susținute, în mare, de eforturile extrașcolare ale familiilor, care plătesc de regulă cursuri suplimentare și meditații pentru ca tinerii să obțină performanțe notabile, cum ar fi mediile de 10 sau premiile la diverse olimpiade școlare. 

O altă consecință neglijată a acestei separări rigide între muncă și distracție este probabilitatea exceselor în perioadele de vacanță. 

Iar asta nu se aplică doar la tineri, ci la oameni de toate vârstele. Printre răspunsurile primite vizavi de planurile de vacanță, au existat și unele semnale de alarmă, cum ar fi: „să-mi trăiesc viața în moduri necreștine” sau „băutură și bani”, care indică așteptări mai puțin dezirabile și poate chiar periculoase. 

Distracția este asociată adesea cu consumul de alcool, poate chiar și altfel de substanțe „de petrecere”. Știrile despre supradozele de la festivalul SAGA sunt o urmare a unei astfel de tendințe de a exagera cu distracția, tendință pe care nu trebuie să o neglijăm, mai ales după doi ani de restricții și pandemie. 

De notat ar fi ideea că elevii – copii și tineri încă foarte influențabili – ar trebui educați să-și dezvolte o abordare echilibrată asupra raportului dintre muncă și distracție. De asemenea, au nevoie de educație actualizată apropo de cum să se păstreze în siguranță în timp ce se distrează, nu doar interdicții și pedepse atunci când fac greșeli și sunt prinși. 

Excesele produc neplăceri sau chiar probleme, oriunde s-ar petrece – fie în zona de muncă, fie în cea de distracție. Dacă societatea noastră continuă să ceară mai mult decât este rezonabil de la elevi pe timpul școlii, ignorându-le sau neglijându-le nevoile emoționale și educaționale și constrângându-i să performeze în condiții improprii, nu ne putem aștepta decât la rezistență pe timpul școlii și supracompensare în perioadele de vacanță.

Tocmai pentru că școala e stresantă oricum în percepția elevilor și „unii profesori exagerează de multe ori”, cum ne spune unul dintre respondenți, elevii au nevoie de modele mai sănătoase de alternare a muncii & distracției, astfel încât să nu fie nevoiți să se bazeze pe mecanisme de supracompensare, care consumă multă energie și uneori implică riscuri mari. 

Povara bacalaureatului și contaminarea vacanței cu anxietatea de performanță

I-am întrebat pe tineri și cum se gândesc la clasa a XII-a, care va începe la finalul acestei vacanțe. Cu numai două excepții, cele mai multe dintre răspunsuri au făcut din nou referire la stres, „zile negre”, responsabilități și presiunea de a-și asigura viitorul:

• „Aș avea trei cuvinte pentru a descrie clasa a 12-a: muncă, stres, oboseală.” 
• „Mă gândesc la clasa a 12-a ca la un ultim an în care îmi pot strânge toate amintirile și, de ce nu, să-mi fac și altele noi. Mă gândesc la faptul că trebuie să depun enorm de mult efort, deoarece o să fie un an destul de greu și va trebui să mă focusez pe ceea ce este mai important.”
• „Sunt conștientă de faptul că tot ce o să fac în ultimul an o să-mi asigure viitorul, tot ce fac în ultimul an de liceu o să fie decisiv pentru viitorul meu.”
• „Mă gândesc doar la cât stres și zile negre mă așteaptă.”
• „Îmi este frică pot spune… Vom avea examenul de admitere pentru facultate de care îmi este cel mai frică. pentru că facultatea la care dau (de medicină) nu putem spune ca este ușoară.”

După cum reiese din răspunsurile de mai sus, nu bacalaureatul în sine reprezintă povara cea mai mare de pe umerii elevilor, ci întreaga imagine a unui an școlar pe care mai toți îl percep ca fiind unul decisiv pentru întregul lor viitor. De unde vine convingerea asta atât de răspândită? Și este ea oare realistă? Este clasa a XII-a o perioadă atât de decisivă în viața elevilor? Dacă ești părinte sau profesor, acestea sunt niște întrebări foarte importante, pe care îți recomand să le discuți alături de adolescenții din viața ta – sau măcar tu cu tine. 

Dacă ne gândim doar la parcursul academic, răspunsul este da. Fără bacalaureat, nu mergi mai departe la facultate – nu din prima, cel puțin. Dar dacă ne gândim la toate celelalte aspecte ale vieții elevilor, importanța bacalaureatului începe să scadă. Bacalaureatul este un examen ca toate celelalte. Pregătirea pentru bacalaureat nu ar trebui să blocheze satisfacerea altor nevoi de bază ale tinerilor: de odihnă, de securizare, de încurajare, de afecțiune, de validare, de socializare, de timp liber și câte și mai câte nevoi emoționale. Satisfacerea acestor nevoi este ceea ce ne ajută pe toți să ne păstrăm echilibrul emoțional și să evoluăm – atât în viața academică, cât și în viața personală sau profesională. 

Așa că hai să fim onești și să nu mai proiectăm atât de multă presiune și stres pe tinerii care se apropie de finalul liceului, ca și când întreaga lor viață ar depinde de niște note. Sigur că bacalaureatul e important, dar mai importanți sunt oamenii care dau bacalaureatul.