După 4 ani de solo, cum aș putea gestiona mai bine dorința de a construi o relație sănătoasă?

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

Inițial, am primit o întrebare pe Instagram – o întrebare pentru care am cerut clarificări și context. Și le-am primit, le-am considerat relevante și pentru alți tineri care ne urmăresc, așa că le-am adus aici, pe site.

„După 4 ani de solo, cum aș putea gestiona mai bine dorința de a construi o relație sănătoasă?

Persoana în cauza sunt chiar eu. 

Da, îmi doresc acest lucru. Limitele pe care le resimt sunt legate mai mult sau mai puțin de o teama de atașament / commitment. În sensul că, trecând printr-un proces de autocunoaștere, mi-au ajuns la lumină anumite comportamente proprii și comportamente pe care le-am acceptat din partea cealaltă, pentru ca la momentul respectiv mi se păreau ok (fiind familiare). 

Dorința, da există. Doar ca acum as vrea să învăț să gestionez mai bine lucrurile, să fiu deschisă la a mă lasă văzută și cu părțile bune, dar și cu cele mai puțin bune. 

Ce am observat acum la nivel social, este faptul că relațiile au ajuns sa fie destul de superficiale și doar pe dorința de a merge totul bine. Când, din punctul meu de vedere, nu putem să fugim de situațiile de dezacord sau conflict ci sa învățăm cum ne raportăm la ele și cum se pot rezolva.”

tânără anonimă

Bună!

Și mulțumim de încrederea pe care ne-o acorzi, trimițându-ne o astfel de întrebare, alături de întregul context. Am decis să o tratăm direct în secțiunea de întrebări de pe site – tocmai pentru a-i putea acorda spațiul și atenția necesare. 

Comparații involuntare, rezultate neclare

Totuși, pentru început, aș vrea să subliniez câteva aspecte care mi-au atras atenția încă de la prima citire. Întrebarea ta nu pare să aibă un reper prea concret. „Cum aș putea să gestionez mai bine” implică o comparație deja – dar pare că nici tu nu ești foarte sigură ce vrei să compari acolo. Poate așa, în mare, trecutul cu viitorul? În sensul că ai vrea ca relația din viitor să fie mai echilibrată sau mai sănătoasă decât cea din trecut? Sau poate în sensul că ai vrea să nu mai resimți un anumit disconfort pe care îl trăiești în prezent?

În partea de context, vorbești despre teama de atașament – și o numești clar și concis, legând-o de conștientizările pe care le-ai avut în procesul tău de autocunoaștere. E mare lucru să te apropii de tine însuți/însăți suficient de mult încât să poți vedea și să poți recunoaște în tine teama de atașament și de angajament. E un moment deopotrivă liniștitor, dar și angoasant – căci mută problema relațională și mai mult la propria persoană, oricât de clare și evidente au fost comportamentele NOT OK din trecut – ale partenerului sau ale tale. 

Generalizări care produc confuzie

Totuși, acel  „mai bine” încă nu are un fundament concret, chiar și după ce ne spui mai multe despre trecutul tău și cum ai vrea să arate viitorul. Și da, e greu de găsit un reper stabil și realist, mai ales atunci când operăm cu generalizări – așa cum reiese din ultimul tău paragraf: „Relațiile au ajuns să fie destul de superficiale și doar pe dorința de a merge totul bine”.

Deși ai dreptate când susții că nu e sănătos să fugim de situațiile de dezacord sau conflict, asta nu pare să te ajute prea mult în a fi mai puțin confuză. De regulă, asta se întâmplă atunci când nu identificăm corect conflictul sau contradicția pe care se bazează întregul raționament. Iar generalizările nu ne ajută deloc, căci ne distrag atenția de la ce e autentic și o îndreaptă către ceea ce pare să se întâmple la suprafață.

O încercare de interpretare

De fapt, textul tău îmi transmite altceva printre rânduri – și voi încerca să fac un pic de lumină aici, deși mă bazez destul de mult pe intuiție și pe o interpretare atentă a cuvintelor prin care ai ales – conștient sau inconștient – să te exprimi. O să pornesc de la întrebarea ta originală, ca să încerc să-i ofer un răspuns.

„După 4 ani de solo, cum aș putea gestiona mai bine dorința de a construi o relație sănătoasă?”

Dorința de a construi o relație sănătoasă este o dorință cât se poate de sănătoasă și admirabilă – adică e o dorință mai mult decât acceptabilă social, care nu ar trebui, teoretic, să aibă nevoie de mecanisme complicate de gestionare. O resimți, recunoști că există în tine, te feliciți că ai ajuns în punctul acela al vieții în care poți fi atentă la aspecte de finețe ale relațiilor, apoi te pui pe treabă ca să îți dai seama cum o satisfaci – sau ce anume poți face ca să îți îndeplinești această dorință.

Rezistențele inconștiente de luat în calcul

Ce transpare însă din întrebarea ta inițială, chiar și fără context, este o oarecare rezistență la a-ți dori o relație sănătoasă – spun asta pentru că a apărut exprimarea aceea cu gestionarea „mai bine”. Și sincer, nu ai fi prima persoană care să trăiască confuzia unei astfel de rezistențe înrădăcinate în conținuturile psihice ale inconștientului. 

De multe ori, relațiile sănătoase sunt… plictisitoare. Prea cuminți, prea liniare, prea așezate. Unde e adrenalina? Unde e entuziasmul? Eu zic că aici s-ar putea să avem o problemă de altă natură, exprimată într-o altă întrebare: cum arată de fapt o relație sănătoasă în reprezentarea ta? Întreabă-te asta cât se poate de serios și dă-ți spațiu și timp să-ți răspunzi pe bune. 

Cultura noastră ne educă subliminal despre cum ar trebui să fie o relație de dragoste: de mici auzim că dragostea se trăiește „cu năbădăi”, că „nu există iubire fără suferință”, că abuzurile, dramele și traumele sunt „sarea și piperul” vieții de zi cu zi – și multe alte formule de formule similare care prescriu anumite scenarii de derulare pentru poveștile de iubire. Și, oricât de clar am conștientiza că unele din modelele astea sunt nocive, asta tot nu e suficient ca să le putem înlocui cu ceva „mai bun”. Pentru că a (re)nega ceva nu e echivalent cu a înlocui acel ceva cu ceva mai bun. 

Teama de atașament vine și ea de undeva

Și aici deja ne uităm la mecanismele dependenței afective. Dragostea poate fi trăită în multe feluri – dar fiecare dintre noi, pe baza experienței personale de la începutul vieții și până în prezent, are un anumit tipar de relaționare cu dragostea – mai ales cea romantică. Ca să afli mai multe despre asta, caută cartea „Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp” (Robert J. Sternberg), unde sunt descrise 7 feluri de dragoste romantică foarte diferite, pornind de la 3 factori care se configurează în proporții diferite: intimitatea, pasiunea și angajamentul. 

Pentru unii oameni – cei cu stiluri de atașament mai degrabă anxioase – dragostea chiar se simte ca un drog: dă hype, dă plăcere intensă, dă validare, dă dependență. Dar dependența are o stigmă socială puternică – oricare ar fi obiectul dependenței. Cine vrea să fie dependent de ceva? Sau, mai rău, de cineva care poate să nu te placă la fel de mult cum îl/o placi tu?

De aici putem desprinde ușor firele care explică (cel puțin parțial) teama de atașament și/sau angajament despre care vorbeai. Pe lângă faptul că nu dorim să fim răniți din nou, în cazul în care lucrurile nu merg bine, nici nu ne dorim să devenim dependenți – să ajungem să trăim senzația aia că „viața mea nu are rost fără el/ea”. În psihoterapie, conflictul acesta interior este descris uneori ca o oscilație involuntară, inconștientă inițial, între teama de a fi singur și cea de a fi absorbit/-ă de celălalt sau de a te pierde pe tine în relație. 

Nu există soluții de-a gata, dar putem avea curajul de a testa alternative

În altă ordine de idei, acesta este și motivul pentru care eu consider că sunt nocive conceptele de genul „jumătatea” sau „THE ONE” – tocmai pentru că ele definesc dragostea ca o singularitate, o experiență irepetabilă cu altă persoană, ceea ce îi face pe oameni foarte temători – și să o găsească, și să o piardă. 

Revenind la întrebarea ta, cei 4 ani în care ai fost „solo” sunt, probabil, 4 ani în care te-ai recuperat după o relație (sau mai multe) în care ai fost rănită și în care ai rănit la rândul tău, 4 ani în care ai pus în ordine anumite lucruri din viața ta emoțională, te-ai înțeles mai bine pe tine și, cu siguranță, te-ai maturizat.

Dar dacă „solo” înseamnă că ai evitat activ orice interacțiune cu potențiali parteneri romantici – de teamă, din dezgust sau cu mândrie – acești 4 ani s-ar putea să fie constituit pentru tine și o barieră mentală din ce în ce mai dificilă. 4 ani în care te-ai simțit indisponibilă și te-ai comportat ca atare. Cum faci să te disponibilizezi din nou într-un mod sănătos? Și nu doar pentru că așa pare că fac toți oamenii (își caută împlinirea în relații de cuplu), ci pentru că te simți pregătită pentru o relație cu sens, în care să crești alături de altcineva. „La bine și la greu” se zice, nu?

Abia acum cred că am ajuns la esența întrebării tale. Și îmi cer scuze că a durat atât de mult, dar cred că periplul ăsta uneori inconfortabil în lumea ideilor și reprezentărilor despre dragoste e absolut necesar pentru a deveni oameni mai disponibili și apți pentru experiența dragostei mature.

Cred că, de fapt, nu ai nevoie de un răspuns, ci ai nevoie de o încurajare, pentru că îți este dificil să accepți faptul că vei mai suferi din dragoste și în viitor. Iar încurajarea de care cred că ai nevoie sună cam așa: dă o șansă iubirii să ți se întâmple!

Epilog (ne)poetic: relațiile sănătoase se bazează pe încercare și eroare

Până să poată să se transforme într-o relație de cuplu sănătoasă, orice interacțiune cu viitorul partener are un punct de plecare, nu? Poate fi o atracție fizică, o chimie incontestabilă apărută de la prima vedere, poate fi o prietenie de ani și ani, sau poate fi o relație profesională satisfăcătoare, dar intrigantă pe alocuri. Sau poate fi o întâlnire random de pe o aplicație de dating, într-o seară în care nu voiai să stai singură sau căutai doar sex. Oricare din variantele astea sunt posibile. Dragostea nu e generalizare, e trăire autentică, dincolo de orice reguli și norme și idealuri.

Dragostea adevărată se întâmplă atunci când uiți să o cauți activ, cu intenție și fervoare, dar nu uiți de tine și nici de respectul pentru celălalt. Dragostea adevărată e un proces, și uneori doare – dar tu deja ești pregătită pentru potențialul revelator al conflictelor și dezacordurilor, al ezitărilor și evitărilor și confruntărilor. Pare că știi teoria deja, sau cel puțin o parte importantă din ea.

Cred că mai rămâne doar să-ți dai voie să încerci, să primești sau să inviți pe cineva în dansul ăsta abstract. Cred că doar așa poți să gestionezi mai bine dorința aceea de a construi o relație sănătoasă.