Îi iubesc enorm de mult pe amândoi […] și mă termină psihic
de psih. Bianca Văduva, editat de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)
„Sunt împreună cu un băiat pe care îl iubesc enorm și și el mă iubește ca pe ochii din cap de 2 ani. Doar că, înainte să fiu cu el, am avut treabă cu un băiat cu care am avut o chimie pe care o vezi și o simți din univers. Doar că între noi au rămas lucrurile în aer, tind să cred că a fost momentul nepotrivit. Totuși, niciunuia dintre noi nu ne-a trecut unuia de celălalt, și, spre rușinea mea, în toți acești 2 ani eu am avut ,,o relație” în paralel și cu celălalt băiat on and off. Tot încercăm să ne lăsăm în pace și mereu cumva ne atragem înapoi.
Unul dintre ei îmi oferă stabilitate și absolut universul la picioare, dar celălalt mă face să simt că zbor, în loc să trăiesc pur și simplu, mă face să vreau să respir și când simt că nu pot, mă face să simt că pot să cutreier pământul în palme. Îi iubesc enorm de mult pe amândoi, sunt iubiri total diferite și, deși știu că voi fi judecată, nu știu ce să fac, pentru că nu vreau să rănesc pe nimeni, și mă termină psihic.”
tânără anonimă
Bună,
Mă bucur că ai scris despre ceea ce te preocupă deja de ceva timp. Tind să cred că este copleșitor să te afli în această situație neclară de atât de mult timp, așa că îți mulțumesc pentru oportunitatea de a deschide subiectul îndrăgostirilor suprapuse.
Ceea ce observ, întâi de toate, e că există două persoane despre care spui că te iubesc și la care tu ții enorm. Descrii ambele relații care având un impact mare și pozitiv asupra vieții tale, însă nu știi cum să continui îmbinarea celor două relații: „nu vreau să rănesc pe nimeni”. Presupun că asta te include și pe tine, nu?
Totul începe cu mine
Ceea ce pot sugera prima oară, ca psiholog, este să ne uităm cu sinceritate la noi înșine. Totul începe de la relația mea cu mine, pentru fiecare dintre noi.
Dacă îndrept atenția spre mine și mă uit atent și cu cât mai puțină judecată… ce vreau eu acum? Claritate? O soluție perfectă? Alegerea unuia dintre cei care mă fac fericită? Continuarea ambelor relații?
S-ar putea ca întrebările sugerate de mine mai sus să îți fi trezit deja niște reacții contradictorii. E firesc să fii ambivalentă în această situație, dar poate ți-ar prinde bine să-ți organizezi gândurile în scris, ca să nu te pierzi sub efectul amețitor al emoțiilor. Încearcă să răspunzi pe rând la toate întrebările de mai sus, explicând în ce măsură ar fi adevărate pentru tine și de ce ar putea să te ajute (sau nu) să te simți mai bine.
Cel mai bine ar fi să-ți iei chiar acum o pauză de la citit și să parcurgi exercițiul acesta rapid, în scris. Te va ajuta să-ți recapitulezi nevoile active și valorile personale. Ele sunt deosebit de importante, pentru că-ți condiționează metodele prin care ți le poți satisface.
Acum că ai recapitulat imaginea de ansamblu, hai să ne uităm împreună la cum au început aceste relații și ce motive ai putea avea ca să susții această dinamică timp de câțiva ani.
De unde vine ,,chimia”
Spui că înainte de relația actuală ai cunoscut pe altcineva cu care ai simțit ,,o chimie pe care o vezi și o simți din univers“. Dacă ai descrie această stare ca o emoție concretă, care ar fi aceea? Amintește-ți primele momente când ai simțit acea emoție și încearcă să stai câteva momente în acele amintiri care vin la suprafață. După ce le examinezi suficient, oferă-le un nume. În cazul în care cuvintele ți se par prea sărace pentru a descrie ce simți, îți recomand Roata emoțiilor, o schemă cu adevărată utilă pentru identificarea nuanțată a sentimentelor.
Poate apare sentimentul de entuziasm uriaș, de curiozitate, de interes. Poate te-ai simțit încrezătoare, mândră sau liberă în vreun fel? Poate fi o atracție fizică intensă, din ce citesc, ceea ce uneori se simte ca o fascinație incontrolabilă.
Această atracție poate avea mai multe motive, care uneori nu au legătură directă cu persoana care pare că le declanșează în noi. Mai degrabă are legătură cum felul în care am învățat să numim sentimentele pe care le trăim. Așa că ne vom opri prima dată la cum învățăm să iubim și cum ne exprimăm iubirea.
Relațiile din familie și ce luăm din ele
Uneori, când vine vorba de persoana ideală pentru o relație, ne conturăm în mintea noastră, mai puțin conștient, o persoană care să ne fie familiară, care să se potrivească cumva cu dinamica relațională în care am crescut. Adică o persoană capabilă să replice, cel puțin parțial, comportamentul sau atitudinile părinților ( sau ale persoanelor care au avut grijă de noi și cu care am crescut) – merită să păstrăm măcar partea pe care o considerăm bună, nu?
Oamenii care ne cresc ne transmit automat, prin atitudinile și sfaturile lor, anumite forme de socializare, inclusiv moduri și reguli conform cărora putem avea încredere în relații, sau modele de a ne raporta unul la altul. Ne formăm viziuni asupra a ceea ce este corect, ce este greșit și ce este permis sau nepermis. Toate acestea ne dezvoltă un anumit mod de gândire și, mai ales, un mod propriu de a relaționa cu oamenii importanți din viața noastra, fie prieteni sau iubiți.
Majoritatea modelelor de gândire și a comportamentelor sunt preluate din familie și prelucrate ulterior în cadrul propriei identități, în timp ce ne dezvoltăm personalitatea. În special părinții (ori alte persoane pe care contăm) au o influență crescută asupra a ceea ce devine important pentru noi. Aici vorbim de valori, convingeri – care pot fi limitative uneori, pe baza cărora ne construim obiectivele. Acestea devin bagajul nostru pe care îl aducem în celelalte relații, mai mult sau mai puțin conștient.
În plus, ne dezvoltăm un mod de lucru intern prin care ne raportăm la orice persoană cu care intrăm în contact. Astfel, persoanele cu care avem parte de o intimitate emoțională sau fizică mai mare pot aduce la suprafață mai clar dorințele și așteptările noastre.
Idealizare și decepție în ciclul romantismului
Ceea ce vreau să reții este că, uneori, putem întâlni o persoană care întrunește unele din trăsăturile persoanelor cu care am crescut, iar acea familiaritate ne dă sentimentul că am găsit o persoană care ne poate înțelege și iubi în moduri profunde. Mintea noastră generează automat iluzia că acea persoană este unică și numai ea ne poate înțelege și iubi cu adevărat. Pe scurt, odată cu îndrăgostirea, se declanșează procesul de idealizare inconștientă și involuntară a partenerului.
Ori, ceea ce se poate întâmpla adesea, cunoscând această persoană din ce în ce mai îndeaproape, este că vom descoperi și acele trăsături care nu ne plăceau la părinții noștri și vom încerca inconștient să le „rezolvăm” cu ea, persoana aleasă de noi. Neînțelegerile și conflictele din familie își pun amprenta în moduri mai puțin conștiente pe tiparele noastre de comportament.
IF / THEN
Dacă am crescut într-un loc care nu se simțea tocmai sigur emoțional, este de așteptat să ne atragă irezistibil intensitatea unei persoane, impulsivitatea sau chiar pericolul generat de ea. Deși multe trăsături și comportamente nocive sunt normalizate în jurul nostru, ascunse sau ignorate involuntar, abuzurile relaționale încep să se contureze din ce în ce mai clar și de multe ori iau o formă subtilă, în care este mai greu să le identifici sau să le faci față.
În orice caz, pentru creierul nostru devine haotic și dureros atunci când persoanele care susțin că țin la noi fac promisiuni care ne entuziasmează, dar pe care nu le mai respectă sau ne oferă atât anxietate, cât și bucurie în proporții mari și mereu imprevizibile. În felul acesta se conturează atașamentul față de cineva nou, cu accente de dependență emoțională, idealizare și frică permanentă de pierdere.
Dacă am crescut într-un context familial mai rigid, predictibil și populat de tot felul de condiții și reguli care asigură ordinea și disciplina, este de așteptat să ne atragă la posibilii parteneri caracteristici precum seriozitatea, loialitatea sau responsabilitatea. Acestea sunt elemente importante în ceea ce privește angajamentul pe termen lung într-o relație de cuplu, dar nu garantează și intimitatea emoțională sau sentimentul de liniște sau relaxare. Chiar dacă avem încredere în parteneri, relația s-ar putea să devină prea cuminte, nepasională sau chiar sterilă și frustrantă din punct de vedere al nevoilor ludice sau al fanteziilor sexuale. Astfel, atașamentul în cuplu se conturează cu accente de pragmatism, datorie și rezistență la schimbare.
Totuși, în orice fel de relație am fi, este util să vedem care este combinația noastră unică dintre stilul propriu de atașament și tipul de parteneri pe care îi alegem.
Manifest personal de iubire: stilurile de atașament
Stilurile de atașament sunt moduri în care o persoană interacționează cu ceilalți, în special în relațiile apropiate, și sunt influențate de ceea ce am simțit și învățat în copilărie. Se referă la modul unic în care părinții sau alte persoane ne-au învățat ce e nevoie să facem sau să nu facem pentru a primi iubire.
Atașamentul securizant apare atunci când părinții sau îngrijitorii sunt disponibili și responsivi la nevoile copilului, oferindu-i siguranță și sprijin constant. Atașamentele nesigure (anxios, evitant, dezorganizat) se dezvoltă atunci când există comportamente inconsistente sau nevoile copilului nu sunt îndeplinite într-un mod constant.
Atașamentul securizant se referă la capacitatea de a forma relații stabile și sănătoase, având încredere în ceilalți și simțindu-te confortabil atât să oferi, cât și să primești sprijin emoțional.
Atașamentul anxios se referă la o tendință de a fi extrem de preocupat de relațiile tale, de teama de a nu fi abandonat sau respins. Atașamentul evitant se referă la tendința de a evita intimitatea și dependența de alții, preferând autonomia și protejarea spațiului personal. Atașamentul dezorganizat se referă la comportamente contradictorii față de relații, în care persoana dorește apropierea, dar simte frică sau confuzie față de aceasta.
Fiecare stil de atașament se dezvoltă în funcție de interacțiunile cu părinții sau îngrijitorii și, dacă ți-am stârnit curiozitatea, poți citi mai multe despre teoria atașamentului pe pagina de Wikipedia sau în cartea „Crearea și ruperea legăturilor afective” de John Bowlby.
Și… ție ce ți-a picat?
Concluzia ideilor de mai sus e că noi toți ne încadrăm undeva între aceste patru stiluri de atașament. Chiar așa, tu unde te-ai plasa pe tine însăți?
Și ca să facem exercițiul acesta și mai interesant, pe unde ai estima că se situează cei doi băieți pentru care ai sentimente? Dacă vrei să-ți clarifici cât mai multe posibil cu ajutorul acestui unghi de abordare, îți recomand să faci o nouă pauză și să faci exercițiul acesta în scris.
Cu oricare te-ai identifica, e important să știi că toate stilurile de atașament au și părți plăcute, și părți neplăcute și există întotdeauna metode de a învăța să relaționăm mai sănătos cu cei din jur. Relațiile noastre pot fi modificate sau îmbunătățite pe toată durata vieții, prin conștientizare, (auto)analiză și intervenție, fie în procese de dezvoltare personală precum psihoterapia sau consilierea psihologică, fie prin relațiile sănătoase pe care le formăm cu diverși oameni, în contexte intime și nu neapărat romantice.
Contradicție sau confuzie?
Dar să revenim la mesajul tău. , Ai spus că ,,ai avut treabă” cu primul băiat, ceea îmi dă de înțeles că nu îți este foarte clar ce s-a întâmplat între voi. Poate lucrurile s-au întâmplat într-un context greu de replicat (o vacanță, o petrecere) și nu ai putut numi exact dacă a fost o relație în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă ți-a rămas o impresie atât de puternică și nu „ți-a trecut de el” de atunci. Cu toate astea, ceea ce spui este că ai vrea un răspuns legat de ce să faci, cum să ieși din această situație conflictuală.
Îmi imaginez că este foarte dificil să trăiești de atâta timp cu aceste nevoi și dorințe care par a fi în contradicție, dar îmi dau seama și că e ceva foarte important pentru tine, care te-a făcut să rămâi în această situație atâta timp.
Și chiar dacă s-ar putea să sune ciudat la prima vedere, poate e cazul să arunci o privire asupra poveștilor de iubire din familia ta de origine. Dacă de acolo ți-ai luat modelele și valorile, poate tot de acolo ai moștenit mai multe decât știi, cum ar fi preferința pentru ambiguitate, risc sau chiar un fel de incapacitate de a alege un singur drum sau o singură iubire.
Lecția de istorie din familie
În psihologie, domeniul acesta se numește psihogenealogie și presupune analiza relațiilor interpersonale dintr-un sistem familial mai larg. Adică un fel de incursiune în istoricul relațiilor din arborele genealogic al persoanei (în cazul ăsta tu), cu focus pe tiparele de relaționare în cuplu. Nu rareori, familiile conțin astfel de povești etichetate ca neconvenționale, rușinoase sau scandaloase și chiar se străduiesc să le ascundă, să secretizeze complet ceea ce ar putea să aducă o umbră asupra prestigiului familiei în comunitate sau asupra liniștii domestice.
Monogamia este modelul tradițional pentru societatea noastră, dar știm cu toții că nu mereu este ușor de respectat acest principiu de bază al relațiilor de cuplu.
În categoria posibilelor povești secretizate regăsim copiii din flori sau copiii adoptați, relațiile paralele sau adulterul de lungă durată, bolile mintale sau faptele ilegale, inclusiv pedepsele cu închisoarea, dar și povești despre abuzuri îndelungate și complexe, cum ar fi căsătoriile aranjate de părinți împotriva voinței fiilor/fiicelor sau cele „de fațadă”, menite să asigure o anumită imagine socială sau un tip de alianță financiară, politică sau de altă natură.
De multe ori, acestea implică traume emoționale nevindecate, precum abuzul sexual, decesul unor persoane iubite, trădări sau rupturi dureroase între soți, frați sau copii și părinți.
Dacă nu știi încă prea multe despre familia din care vii, s-ar putea să descoperi un univers fascinant al contrastelor acolo. Părinții și toți adulții pe care îi știi tu au un trecut al lor, cu propriile îndrăgostiri și eșecuri romantice, mult mai complexe decât rolurile unidimensionale de mama, tata, bunicul sau bunica etc. Oare nu cumva și tu trăiești acum ceva similar cu ceva ce a influențat profund dinamica relațională din familia ta de origine?
Dacă găsești astfel de tipare în istoria familiei tale, încearcă să înțelegi tipul de context și problemele cu care s-au confruntat îndrăgostiții atunci, precum și rezultatele pe termen scurt sau pe termen lung pe care le-au avut deciziile lor din trecut.
Auto-reflecție
Revenind la relația ta trăită în paralel, tu zici ,,Tot încercăm să ne lăsăm în pace și mereu cumva ne atragem înapoi”. Ce este acel lucru care vă atrage unul la altul?
Uneori poate fi complexul salvatorului, ideea de a-l ajuta pe celălalt. Alteori poate fi nevoia de a fi văzut/-ă sau apreciat/-ă într-un anume fel sau chiar nevoia de risc, de a face ceva provocator și incitant, împotriva regulilor. În unele situații, poate fi un tip de compatibilitate sexuală care face intimitatea fizică să se simtă mai firească decât orice altceva, ca și când doar cu acea persoană ai putea fi tu însăți/însuți până la capăt.
În cazul vostru, care sunt lucrurile care v-au determinat să vă (re)întoarceți unul la celălalt? Și, la fel de important, care sunt motivele pentru care nu ați început o relație asumată încă de când v-ați cunoscut?
Îți propun câteva întrebări de reflecție, pe care le poți continua ca exerciții de scris, oricând ai timp de explorat și contemplat:
- Ce m-a atras la fiecare băiat în parte?
- Ce primesc acum de la fiecare dintre ei?
- Cum arată viitorul ideal pentru mine?
- Ce vreau să știe despre mine persoana care mă iubește?
- Care sunt alegerile de care îmi e rușine și care sunt cele cu care mă mândresc?
- Ce îmi e teamă că voi pierde?
- Ce am de câștigat din situația actuală?
- Ce am pierdut deja (deși poate mi-e greu să admit)?
Modernitatea și modernizarea în relațiile de cuplu
Și aici ajungem, într-un final, la o problemă destul de spinoasă, dar și fascinantă, care ar avea nevoie de un articol întreg dedicat. Mai precis, schimbarea normelor sociale, manifestată prin modernizarea perspectivelor oamenilor cu privire la formatele acceptabile ale relațiilor de cuplu.
Pe scurt, opțiunile alternative la care apelează un număr aparent din ce în ce mai mare de oameni: relații deschise, relații poliamoroase, chiar și relații-aproape-servicii, mai degrabă tranzacționale decât romantice, tot felul de relații custom-made pentru nevoile și preferințele specifice ale partenerilor.
Mai mult decât atât, însăși monogamia nu mai este înțeleasă ca restricționarea la un singur partener sexual pe toată durata vieții, așa cum era acum 100 de ani. În prezent, monogamia înseamnă, pentru cei mai mulți oameni, să ai un singur partener exclusiv la un moment dat în timp.
Cu siguranță nu ți-ar strica să dedici niște timp explorării literaturii feministe și progresiste, dar ca prim punct de plecare ți-aș recomanda cartea scrisă de Esther Perel, „Regândirea infidelității”, din perspectiva unei psihoterapeute de cuplu de talie mondială.
O abordare neobișnuită
Cu riscul de a-ți zdruncina un pic percepția despre bine și rău sau, cel puțin, convențional și neconvențional, am să-ți pun o întrebare directă. Te-ai gândit vreodată serios dacă este fezabilă varianta în care ajungi la o înțelegere cu ambii parteneri, astfel încât nevoile tuturor să fie satisfăcute? Poate amândoi vor lua în calcul această variantă, dacă sunt dispuși să afle mai multe și să testeze o formă alternativă de relație.
N-ar fi nici prima, nici ultima dată când oamenii care se iubesc ajung la un compromis satisfăcător, cel puțin pentru o vreme. Condiția, însă, este ca toată lumea implicată să participe la negociere, adică toată lumea să aibă toate datele problemei. Și da, riscurile sunt mari, dar și câștigurile pot fi pe măsură. Dar ca să ajungi acolo (fie și doar cu gândul), trebuie să-ți dai voie să privești dincolo de rușine și să iei o decizie în funcție de toți factorii relevanți pe care-i poți identifica.
Înapoi la relația cu tine însăți
Nu uita că, orice ai alege, tu ai libertate de decizie asupra vieții tale, dar odată cu ea vine și responsabilitatea. Astfel, deși nu este ușor, pe termen lung asumându-ți decizia luată, îți vei face bine ție și, poate, vei reuși să faci bine și partenerilor tăi. În plus, poți oricând să ceri sprijin prietenilor și oamenilor în care ai încredere pentru a te susține în acest proces, indiferent de rezultat.
Oricare ți-ar fi reacțiile la citirea acestui text și la exercițiile pe care ți le propun aici, permite-le acestor emoții să vină, să iasă și să fie simțite. Cum este când faci asta? Încearcă să vezi orice emoție care vine ca fiind purtătoarea unui un mesaj despre o nevoie ce cere a fi îndeplinită. Care este aceea? Cum îi poți răspunde?
Poate este nevoia de siguranță: dacă sunt împreună cu două persoane, sunt mai puține șanse de fi singură? Ori mai multe șanse de a fi înțeleasă, văzută așa cum sunt și plăcută?
Legat de ultima întrebare, eu cred că este foarte important să conștientizăm că da, situația poate fi dificilă și în timp a devenit așa, însă acum ceva din tine îți cere să intri într-o nouă etapă Să fii sinceră cu tine (și poate și cu cei doi băieți pe care îi iubești)și să aduci claritate. Da, este dificil pentru oricine și ne umple de frică să spunem tot adevărul, însă ceea ce câștigăm este foarte important: faptul că ești sinceră cu tine îți poate aduce liniște mentală.
Alte resurse
Am să las aici și câteva resurse care să te îndrume, dacă vrei să explorezi subiectul ăsta pe mai departe și ești confortabilă și cu limba engleză:
- Un podcast despre cum să avansezi spre un stil de atașament mai securizant
- Un podcast despre dinamica dintre persoanele cu stil anxios și cele cu stil evitant
- Carte: ,,Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu” de Laura Pănăzan, unde găsești multe informații despre tiparul anxios și cel evitant într-o relație, din perspectiva unei autoare din România.
Succes 🥰
