IN A RELATIONSHIP | Cum pot să evite părinții să-și considere mai importante propriile dificultăți decât pe cele ale copiilor
De Silvia Guță, Vineri, 28 august 2020
Psihoterapeuta Silvia Guță vorbește, în această săptămână, despre conceptul de normalitate confundat adesea cu idealul și despre capacitatea de a ne adapta la nou. Pentru a ieși cu bine din pandemie, este nevoie să acceptăm anormalitatea ca fiind noua normalitate. Ziarul Libertatea publică săptămânal rubrica “In a Relationship” realizată de Fundația Friends for Friends. Astăzi, psihoterapeuta Silvia Guță vorbește despre obsesia pentru normalitate, despre dificultatea de a-ți găsi sensul, dificultate pe care pandemia o accentuează, și despre modul în care părinții au tendința de considera neglijabile dificultățile copiilor în detrimentul propriilor griji, pe care le găsesc mai importante. Un dublu standard care este cel mai mare dușman al relațiilor sănătoase din cadrul familiei.
Am observat că, de multe ori, ne bazăm atât de mult pe scurtăturile mentale pe care creierul nostru le-a bătătorit în timp, încât uităm că prima regulă a supraviețuirii este capacitatea de a te adapta la nou – și regula aceasta e valabilă pentru orice formă de viață, nu doar pentru noi, oamenii. Pe nesimțite, am ajuns să confundăm conceptul de normalitate cu idealul, iar asta nu face decât să ne îngusteze și mai mult orizontul cunoașterii, prin urmare, și șansele de a ne adapta la nou.
Normalitatea e iluzorie
Normalitatea la care ne raportăm de obicei este una iluzorie și reprezentarea ei mentală diferă mult de la o persoană la alta, căci este definită în corelație cu sistemul de valori al individului, experiența lui anterioară și capacitatea lui de introspecție.
De fapt, ideea de revenire la normalitate devine mai indezirabilă, cu cât ne aducem aminte de problemele macro care ne preocupau înainte de pandemie – cele la care omul sărac și needucat nu are cum să se gândească: încălzirea globală, economia bazată pe consum nesustenabil, digitalizarea și accesibilizarea educației sau câte și mai câte.
Anormalitatea s-ar putea să fie exact ceea ce ne trebuie, din multe puncte de vedere (mai puțin medical), pentru a putea ieși din pandemie cu un câștig personal bine conturat în minte. Așa că trage aer în piept și mai dă-ți un minut de gândire când te surprinzi criticându-te pe tine însuți sau criticându-i pe cei dragi printr-o frază care începe cu “Nu e normal să…”
Citeam recent că expertul în sănătate mentală David Kessler a adăugat la teoria inițială a doliului sau pierderii emoționale (cea care presupune 5 etape: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea) încă o etapă – cea de-a șasea, care postulează găsirea sensului. Și da, e dificil să găsim un sens în atâtea pierderi – de vieți omenești, de normalități, de bani, de speranțe – dar e singura metodă de a ne păstra pe o pantă de creștere personală. Bătrânii spuneau: “Apa trece, pietrele rămân”, dar cum adaptăm învățătura asta la prezentul nostru?
Citeşte întreaga ştire: IN A RELATIONSHIP | Cum pot să evite părinții să-și considere mai importante propriile dificultăți decât pe cele ale copiilor
