IN A RELATIONSHIP | Semnele care le indică părinților că adolescenții lor pot avea comportamente autodistructive

De Silvia Guță, Duminică, 06 iunie 2021

Odată cu revenirea la școala în format fizic pe ultima sută de metri a anului școlar, în majoritatea familiilor cu copii au apărut nesiguranțe și temeri cu privire la mersul la școală. Copiii și adolescenții au mare nevoie de sprijinul familiei și al cadrelor didactice pentru reacomodarea la școala fizică, în special acum, în plin sezon de teste, teze, evaluări naționale, bacalaureat și admiteri – toate sub masca de protecție și cu miros de dezinfectant.

Subiectul tulburărilor din sfera anxietății care pot apărea la adolescenți nu este unul nou pentru rubrica In a Relationship, dar astăzi vorbim despre tendințele de autodistrugere ale tinerilor ca formă de a face față suferinței emoționale: de la comportamente de autosabotare până la comportamente de provocare a durerii prin lovituri, tăieturi, arsuri sau abuz de substanțe, culminând cu tentativele de sinucidere.

Tendințele și comportamentele autodistructive pot apărea la orice vârstă și se pot împărți în mai multe categorii, după diferite criterii: 

• În funcție de gradul de conștientizare și intenționalitate al comportamentului autodistructiv, putem avea tendințe și comportamente autodistructive indirecte (autosabotarea, tulburările de alimentație, fumatul, dependența de substanțe etc.) sau directe (lovituri, tăieturi, înțepături, zgârieturi, arsuri etc.).
• În funcție de gravitatea sau gradul de risc al rănilor/durerii provocate, spectrul se întinde de la vânătăi și zgârieturi superficiale (de obicei neobservate sau ignorate de familie) până la tăieturi, arsuri sau înfometare/refuzul total de a mânca, comportamente conștiente și intenționate, care reprezintă un pericol pentru viața persoanei și care pot să fie ascunse/disimulate și, prin urmare, pot fi trecute cu vederea de familie și apropiați.
• În funcție de prezența sau lipsa ideației suicidare asociate (adică a gândurilor, ideilor și planurilor de sinucidere), pot exista comportamente autodistructive bine delimitate de riscul suicidar (persoana respinge complet ideea suicidului) sau comportamente autodistructive însoțite de fantezii și gânduri suicidare. Acestea sunt deosebit de riscante, căci pot fi primele semne ale unor tentative reale de suicid.

Când părinții se uită în altă parte

Comportamentele autodistructive pot începe să se manifeste încă din primii ani de pubertate și pot rămâne nedetectate mult timp, punând în pericol nu doar echilibrul emoțional al copilului/adolescentului, ci și viața acestuia.

Ideea în sine e atât de înfricoșătoare, încât poate să fie complet negată, prin mecanismele inconștiente de apărare activate de psihicul părinților. Iar asta nu se întâmplă doar în cazul părinților absenți sau ostili în relație cu copiii, ci și în cazul părinților prezenți și implicați, care însă nu reușesc să pună corect granițele între propriile nevoi, frici și dorințe și cele ale copiilor lor.

Cele două extreme sunt destul de ușor de identificat, după cele mai frecvente mesaje de reproș formulate de părinți:

• Pe de o parte, părinții absenți pot da impresia că nu le pasă, că nu-și iubesc copiii sau că îi consideră o greșeală sau chiar o pedeapsă. De exemplu, părinții care reproșează copiilor, la nervi, simpla lor existență: „Nu pot să pierd timpul cu prostiile tale!/Mai bine nu te făceam!/M-a pedepsit Dumnezeu cu tine!”.
• Pe de altă parte, părinții foarte prezenți în relația cu copiii pot avea un atașament personal foarte mare în ceea ce privește reușitele sau performanțele copiilor lor, punând presiune pe aceștia și fiind intoleranți sau excesiv de critici cu privire la greșelile sau eșecurile copiilor: „Nu ești în stare de nimic!/Mă faci de râs în fața tuturor!/E datoria ta să mă asculți și să mă faci să fiu mândru/mândră de tine!”

Totuși, tendințele autodistructive ale adolescenților pot apărea și fără să fie direct legate de relația lor cu părinții. O dezamăgire în dragoste sau experiențele umilitoare (bullying-ul, abuzurile emoționale și fizice, inclusiv violul sau hărțuirea sexuală) pot să deturneze dezvoltarea normală a unui adolescent/unei adolescente și să-i zdruncine în asemenea măsură stima de sine, încât să îl/o facă să simtă că merită să-și provoace singur/ă durere fizică.

O problemă ignorată și de familie, și de autorități

Deși nu am găsit statistici actualizate care să ne arate care este rata incidenței comportamentelor autodistructive în rândul adolescenților români, problema există și că este deosebit de răspândită în rândul tinerilor.

Citeşte întreaga ştire: IN A RELATIONSHIP | Semnele care le indică părinților că adolescenții lor pot avea comportamente autodistructive