Abuz sexual
Abuzul sexual e o combinație deloc fericită de abuz emoțional și fizic, ceea ce îl face printre cele mai traumatizante experiențe prin care poate trece cineva, indiferent de sexul, genul sau orientarea sa sexuală. Iar cu cât are loc mai devreme în viața victimei, e cu atât mai rău. Din păcate, mult mai des decât vrem să credem, dacă privim în urmă, ne dăm seama că unele dintre raporturile sexuale pe care le-am avut sau le-au avut persoane apropiate au fost abuzive.
Când vine vorba de abuz sexual, cheia stă în mâinile consimțământului. Unde nu e consimțământ, e abuz sexual, și invers. Doar că lucrurile nu sunt mereu așa simple, poate pentru că agresorii atribuie consimțământului un sens mai larg decât are de fapt – dacă victima a flirtat la începutul serii, sau a zis la un moment dat „da”, sau a urcat acasă la agresor. Nu, nu e suficient.
🙅 Consimțământul obținut cu forța nu se pune.
🙅 Consimțământul obținut prin tactici dubioase, cum ar fi amenințări, alcool sau droguri, nu se pune nici el.
🙅 Iar tăcerea sau lipsa cunoștinței CLAR nu se pune, iar situațiile în care una dintre persoane e deja varză de la alcool de exemplu sunt dese și extrem de periculoase.
Există trepte ale abuzului sexual și chiar dacă pe unele stau comportamente pe care societatea le-a normalizat în mod eronat, ele rămân forme de abuz sexual și trebuie recunoscute ca atare.
În colțul vinovaților stau așa:
- insultele cu conținut sexual (da, chestiile alea învățate pe de rost din filme porno)
- încălcarea spațiului fizic/intim al unei alte persoane – fie că e vorba de dubioșii care stau la pândă în autobuze și parcuri, sau de membrii familiei care intră peste copii când fac baie fără să bată la ușă
- atingeri în zonele intime fără acord, chiar și așa-zisele „sărutări furate”
- violența fără consimțământ în timpul actului sexual (lovituri, palme, cuvinte vulgare etc.)
- refuzul de a utiliza metode de contracepție
- ascunderea de partener a unui diagnostic cu transmitere sexuală
- actul sexual cu o persoană aflată în stare de ebrietate avansată, sub influența drogurilor, în stare de inconștiență sau lipsită de capacitatea de a-și exprima acordul informat
- violul sau încercarea de viol, înțelegând că violul e un act sexual fără consimțământul victimei
Și câteva mituri legate de abuzul sexual:
- Dacă victima nu e învinețită și cu hainele rupte, înseamnă că nu e abuz sexual.
✋ Foarte fals. Nu toate abuzurile includ comportamente violente sau atacuri.
- Sunt abuzate sexual doar fetele tinere de către bărbați mai mari decât ele.
✋ Foarte fals. Abuzul sexual este ceva ce i se poate întâmpla oricui și ceva ce poate face oricine. Abuzul sexual nu ține cont de vârstă, sex, identitate de gen sau orientare sexuală.
- Abuzul sexual se întâmplă doar la orele târzii din noapte, pe alei prost luminate, unde stau la pândă agresorii.
✋ Foarte fals. Majoritatea victimelor își cunosc agresorii și au avut la un moment dat un contact cu aceștia. Abuzul sexual e foarte prezent și în relații, indiferent dacă e vorba de o îndrăgosteală de-o vară, de o relație de căsătorie de ani buni sau de un prieten care își depășește atribuțiile.
Astea sunt doar câteva din miturile care normalizează niște comportamente abuzive. Pe lângă recunoașterea și reclamarea abuzului, e nevoie de un întreg proces de educație. Chiar dacă vezi că cei din jurul tău sunt reticenți să facă parte din el, începe prin a te informa și a le vorbi deschis despre ceea ce afli.
Comment 01