Hărțuirea stradală: agresiune, nu flirt sau complimente

„M-am săturat de băieții de 10-16 ani care mă fluieră pe stradă, îmi zic ce frumoasă sunt și își pun mâinile pe mine în mijlocul zilei, pe străzi principale, pe care lumea trece, și bărbati de 40-50 de ani care se holbează la mine, mă întreabă câți ani am, dacă pot să le dau numărul meu de telefon, mă urmăresc pe stradă. M-am săturat să nu mă mai simt în siguranță când ies în toiul zilei afară, pentru că nu există o zi în care să pot să mă bucur de o zi frumoasă, pentru că trebuie să existe libidinoși care să nu mă lase în pace, pentru că așa sunt băieții”.

Iată că mesajele fără semne de întrebare încep să devină un obicei. De data asta, mesajul trimis de o adolescentă supărată ridică o problemă gravă a societății noastre, pe care trebuie să învățăm să o abordăm corect, cu calm și bazându-ne pe ajutorul legii și al autorităților.

Hărțuirea stradală, un pericol la tot pasul

În relațiile apropiate dintre oameni este firesc și de așteptat să apară, în anumite momente, conflicte și abuzuri. Societatea modernă, însă, pretinde oamenilor să se comporte civilizat nu doar în relațiile apropiate, ci în raport cu toți ceilalți oameni. Civilizația presupune, de fapt, un acord implicit al oamenilor de a respecta un anumit set de reguli, în schimbul protecției pe care acele reguli pretind că o asigură oricărei persoane din interiorul sistemului. Pe de altă parte, mulți oameni glumesc sau chiar cred că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. O formă de violență adesea neglijată în societatea noastră este hărțuirea stradală. Această formă de abuz îi vizează chiar pe cei mai vulnerabili dintre membrii societății: copiii, adolescenții și femeile.

Hărțuirea stradală reprezintă un comportament abuziv, de cele mai multe ori cu o puternică tentă sexuală. Ea este adresată în general femeilor și fetelor, dar nu numai. Hărțuirea stradală poate viza persoane de orice vârstă și sex și are la bază un comportament de intimidare, care urmărește un posibil câștig pentru hărțuitor. Este o formă de a dobândi putere, respect, admirație sau de a-i face pe ceilalți să se teamă (victimele sau membrii anturajului hărțuitorului). De multe ori, hărțuirea asupra unei victime alese la întâmplare de pe stradă este rezultatul unor jocuri de putere dintr-un grup de hărțuitori. 

Dar ce zice legea?

Din fericire, avem și noi o lege care să ne ajute, chiar dacă deocamdată prea puține victime ale hărțuirii stradale știu despre existența ei. La presiunile senatoarei independente (în 2018!) Oana Bîzgan, Legea 202/2002 a fost actualizată prin legea 198/2018 și stipulează următoarele (preluare articol Mediafax): 

„Este interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat.”

“Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 3000 lei la 10.000 lei (inițial, amenda maximă era de 100.000 lei, așa cum este și acum în vigoare – n.r.)”

„Prin hărţuire se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor;

Prin hărţuire sexuală se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor;

Prin hărţuire psihologică se înţelege orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic şi implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenţionate şi care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane.”

Cum recunoaștem hărțuitorii?

La fel ca orice altă formă de hărțuire, hărțuirea stradală este mult prea prezentă și normalizată pentru a putea fi delimitată clar de comportamentele acceptabile din punct de vedere social. Dar cine sunt cei care practică această formă de abuz? La prima vedere, putem deosebi patru mari categorii, fiecare cu eticheta ei arhicunoscută:

  • „Derbedeii & golanii” – Cei mai răspândiți hărțuitori stradali sunt cei pe care oamenii îi etichetează de regulă ca „derbedei & golani”. Aceștia sunt de regulă tineri bărbați, de orice etnie, care bravează sau manifestă comportamente teribiliste, intimidante, prin care sfidează regulile societății sau prin care încearcă să „agațe”. 
  • „Muncitorii” – O altă categorie de hărțuitori stradali sunt cei denumiți generic „muncitori” – bărbați de toate vârstele, care muncesc în construcții, pe șantiere sau în diverse activități cu grad scăzut de profesionalizare, dar nu neapărat. Aceștia mai degrabă încearcă să se distreze sau să se amuze pe seama reacțiilor victimelor lor. 
  • „Nebunii” – Deși este o formulare abuzivă în sine, această etichetă este folosită pentru a identifica oamenii care suferă de diverse tulburări mentale. În lipsa tratamentului, unele boli sau tulburări psihice îi predispun pe oameni la interacțiuni intruzive sau abuzive cu cei din jur – atât cunoscuții lor, cât și străinii. 
  • „Oamenii obișnuiți” – Bineînțeles, este vorba despre niște circumstanțe atenuante, în care oamenii obișnuiți pot manifesta astfel de comportamente. De exemplu, atunci când se află sub influența unor substanțe care le reduc autocenzura (alcool, droguri, medicație etc.). „Efectul de turmă” are și el partea lui de vină – majoritatatea grupurilor de bărbați, mai ales atunci când glumesc sau se distrează, vor fi percepute ca periculoase sau agresive de către femei, indiferent de aspectul fizic, locul interacțiunii sau momentul zilei.
Complimente sau hărțuire sexuală stradală?

Dacă ești femeie, când mergi pe stradă și auzi „Hei, pisi! / Ce ți-aș face! / Îmi dai și mie un pupic? / Îmi dai și mie numărul tău?”, lumea ar putea să ți se zdruncine cu un fior de frică viscerală sau, din contră, să simți că radiezi frumusețe și voluptate. Sau ar putea să-ți fie total indiferent, căci oricum ți se întâmplă în fiecare zi. Depinde ce noroc ai avut la experiențe de viață și educație.

De multe ori, însă, hărțuirea stradală verbală e însoțită și de gesturi vulgare și intimidante sau atingeri fără consimțământ, care lasă urme adânc în psihicul victimelor. 

Societatea noastră încă nu a reușit să clarifice granița dintre complimente și hărțuire. Această responsabilitate cade adesea doar pe umerii părinților, deși toți copiii care trec prin școală ar trebui să primească o educație clară și specifică în acest sens. Dar atunci când nici părinții nu știu prea bine diferența și nici școala nu oferă reguli și definiții clare și concrete, întreaga societatea suferă, odată cu cei mai vulnerabili dintre membrii ei. 

De regulă, femeile sunt victimele acestei forme de hărțuire stradală. Bărbații sunt în general în poziția agresorului sau a agresorilor, ca grup de persoane, ceea ce-i face încă și mai amenințători. 

Mituri urbane și justificări ale abuzurilor

Există însă niște convingeri și practici comune în cultura noastră, care mențin confuzia cu privire la formele și acceptabilitatea hărțuirii sexuale.

  • Pentru că societatea validează mai mult manifestarea sexualității masculine și blamează manifestările sexualității feminine, majoritatea oamenilor acceptă justificarea de tipul „Am glumit, nu am dat cu parul” și solicită înțelegere și toleranță din partea victimelor sau a spectatorilor la hărțuire. Deseori, justificarea aceasta este în sine intimidantă, exprimată pe un ton ridicat, amenințător sau ostil.
  • În plus, majoritatea oamenilor îi blamează pe cei care se revoltă și îi acuză de lipsă de umor sau de intruzivitate: „Ce te bagi? / Care e treaba ta? / Nu știi de glumă deloc? / Nu știi să recunoști un compliment?”. 
  • De asemenea, sunt invocate diverse comportamente ale victimelor hărțuirii, prezentate ca declanșatori ai hărțuirii: „Ce se aștepta dacă se îmbracă așa? / Și-a căutat-o cu lumânarea umblând noaptea singură”.
Ce trebuie să știi este că…

Hărțuirea stradală nu se întâmplă din vina victimei! Vinovații sunt întotdeauna hărțuitorii, dar și societatea care tolerează astfel de comportamente abuzive și întoarce învinuirile împotriva victimelor. Nu contează cu ce te îmbraci, unde te duci sau ce faci, în spațiile publice ar trebui să te simți în siguranță.

Este greșit să lăsăm nesancționate evenimentele de hărțuire stradală, în special pe cele cu componentă sexuală. Ele reprezintă o primă fază pe drumul către acostare și agresiune sexuală, într-o societate cu o puternică inegalitate de gen. Cu cât sunt mai frecvente și mai normale în cultura noastră hărțuirile stradale cu tentă sexuală, cu atât este mai probabil ca ele să degenereze în comportamente agresive, inclusiv violuri. 

Pentru a reduce fenomenul hărțuirii stradale, este nevoie de multe schimbări coordonate, căci asta presupune o schimbare culturală. Proiecte în zona ONG există, ca de exemplu acest proiect cu nume amuzant: HEY, PISI a reunit cinci artiste multidisciplinare care au lucrat cu 10 adolescenți pasionați de diferite exprimări artistice și i-au ajutat să exploreze istoria lor personală și colectivă cu abuzul, rezultând o expoziție stradală și o discuție absolut necesară, deschisă pe mai multe canale media mainstream. 

A mai scris despre hărțuire stradală și jurnalista Ana Maria Ciobanu de la DoR – un articol luuung, dar frumos și plin de informații despre cum se dezvoltă grupurile de acțiune ale femeilor împotriva hărțuirii stradale din timpul alergării. 

Ca societate însă, avem nevoie de campanii naționale de informare și conștientizare din partea autorităților și a societății civile – atât în urban, cât și în rural. Avem nevoie de legi actualizate și protocoale noi de raportare, care să le ușureze victimelor parcursul birocratic atunci când au nevoie de ajutor din partea autorităților. Și evident, avem nevoie de o educație de calitate, actualizată și incluzivă, pentru toți copiii și tinerii care trec prin sistemul de învățământ, pentru a-i ajuta să-și cunoască mai bine atât drepturile, cât și responsabilitățile civice.

Oamenii educați în spiritul civismului, care se simt respectați de societate vor avea mai puține tendințe agresive sau antisociale și vor manifesta mai rar comportamente care-i pot răni pe ceilalți. 

Totuși, ce e de făcut până se vor regla aceste lucruri în societate?

Tinerele femei sunt cele mai expuse acestor experiențe traumatice. Metodele alese de ele pentru a face față hărțuirii stradale diferă de la persoană la persoană:

  • Ignorare totală – Cam așa sună și sfatul primit acasă de majoritatea fetelor: să nu bage în seamă, să nu pună la suflet, să nu-i confrunte niciodată pe hărțuitori și să meargă mai departe. Deși poate să pară o formă civilizată de a reacționa în astfel de situații, nu toate femeile vor putea ignora astfel de comportamente fără să internalizeze sentimente de teamă, rușine și vinovăție. 

Acest proces de internalizare le amenință propriul echilibru emoțional. Victimele vor începe să caute compania altor persoane constant, pentru a se simți mai în siguranță. Astfel, un comportament abuziv nesancționat al bărbaților contribuie la creșterea tendințelor de dependență emoțională printre femei. 

În plus, această reacție de ignorare contribuie și la propagarea mentalității vechi, prin care societatea reduce la tăcere victimele, lăsând agresorii să-și ducă mai departe nestingheriți tendințele abuzive. 

  • Reacții ostile verbale sau comportamentale – Unele tinere primesc altfel de sfaturi acasă sau în cercurile de apropiați: să nu se lase batjocorite, să nu permită nimănui să le umilească sau să răspundă cu aceeași monedă. Drept pentru care, ele reacționează ostil sau de-a dreptul furios, devenind ele însele agresori în încercarea de a-și apăra onoarea. 

Din păcate, acest gen de reacție întărește stereotipurile de gen (ex: „Așa sunt femeile, exagerează orice.”) și, uneori, le face să devină ținta unor atacuri mai grave decât hărțuirea inițială. Dintr-o astfel de altercație, nimeni nu iese cu o lecție învățată. Toate persoanele implicate se vor simți la final agresate, ofensate și dezamăgite. Iar asta nu le oferă șanse prea bune pentru a nu repeta genul acesta de comportament. 

În plus, această reacție ostilă contribuie și la propagarea mentalității vechi, prin care societatea blamează mai degrabă victimele hărțuirii pentru comportamente sau vestimentație provocative. 

  • Reacții ferme de identificare a abuzului – Din punct de vedere psihologic și legal, cele mai recomandate reacții în astfel de situații sunt numirea fermă a abuzului. De exemplu: „Acest gest/comportament este o formă de hărțuire sexuală și e ilegal” sau „Această atitudine este o lipsă totală de respect și nu e deloc atrăgătoare” sau „Știați că asta se numește hărțuire? Și că puteți fi amendat pentru că este ilegală?”. Foarte important este ca victima hărțuirii stradale să nu jignească și să nu facă acuzații ofensatoare la adresa persoanei hărțuitorului, ci doar la adresa comportamentului abuziv

Bineînțeles, nu oricine poate avea curajul și tactul să reacționeze în acest fel, și chiar și persoanele care reușesc să o facă pot întâmpina reacții neprevăzute și ostile din partea hărțuitorului. Dacă hărțuirea continuă, victima trebuie să apeleze la poliție sau la 112 pentru a raporta incidentul în baza legii hărțuirii stradale și a cere ajutor de la autorități.