
Cum să devii o persoană mai bună?
„Urmărind întrebările despre narcisism, am început să îmi pun întrebări legate de mine însămi. Mă găsesc uneori, în special în contextul relației pe care o am, în situația de a îmi impune preferințele, dorințele și nevoile asupra celuilalt. Eu nu o consider o impunere: am impresia că mereu ofer alternative, însă iubitul meu mi-a spus de câteva ori că el observă că eu îmi urmăresc dorințele fără să țin cont de ale lui. De altfel, m-am găsit și în relații de prietenie suferind pentru că cealaltă persoană nu îmi îndeplinește așteptările, reușind cu greu să îi înțeleg punctul de vedere. Îmi cunosc nevoia de control pe care o reflect în comportamentul meu și o explorez de ceva timp. Nu reușesc, însă să îmi dau seama dacă acțiunile mele de a controla ceea ce se întâmplă vin din tendințe narcisiste sau din teama de vulnerabilitate și de situații necunoscute.
Pe de altă parte, acum un an și jumătate am ieșit dintr-o relație cu o persoana abuzivă, care mi-a erodat încrederea în mine în mod subtil și treptat. În acea relație m-am simțit lipsită de control, fără niciun cuvânt de spus, am simțit că exist doar pentru a satisface dorințele partenerului și nevoile sale exagerate de afecțiune. Acea relație m-a dus la decizia de evita situațiile în care dăruiesc peste măsură sau în care fac compromisuri dese pentru o altă persoană. Mi-e teamă că poate am ajuns în cealaltă extremă, în care urmăresc atât de mult binele meu, încât nu mai am ochi pentru binele celuilalt.”
Întâi, o diferențiere
Personalitatea ta este diferită de comportamentul tău într-o anumită situație și nici nu se schimbă de la o zi la alta. Ceea ce se schimbă este emoția și direcția din care privești lucrurile. Deși un lucru ne bucură sau ne produce plăcere, însăși conștientizarea bucuriei sau a plăcerii poate să devină, deodată, apăsătoare și neplăcută, atunci când aflăm (sau ne reamintim) ce sacrificii și compromisuri au fost necesare pentru ca acel moment de bucurie să fie posibil.
Gândește-te doar la câți ani din viață ai crezut în existența lui Moș Crăciun și cum ți-a picat vestea la început, apoi cum ți s-a schimbat percepția de-a lungul timpului, ajungând să menții tradiția iluziei care îți aducea bucurie în copilărie.
Adolescența are multe astfel de praguri intelectuale, mult mai multe decât copilăria. Creierul adolescent gândește mai abstract și mai complex. Perspectiva subiectivă asupra binelui și răului se modifică atât de brusc și atât de des în perioada adolescenței, încât pentru mulți tineri, mai târziu, anii adolescenței vor părea acoperiți într-o ceață și nu vor mai ști să explice motivele, interesele și credințele lor de acum. Anii adolescenței sunt tumultuoși și plini de experiențe noi, adică necunoscute, deci va fi și multă anxietate, by default.
Cât despre narcisism…
Tendințele narcisice, despre care am mai vorbit, pot să ne salveze sau să ne transforme în agresori. Depinde de noi cum le dăm curs, căci ele oricum apar pe fondul insecurităților și vulnerabilităților personale, la oricare dintre noi. Există tendințe de narcisism sănătos și pe acela este bine să ni-l dezvoltăm, dar există și tendințe de narcisism toxic, de care putem învăța să ne ferim sau să le temperăm măcar.
Imaginează-ți că fiecare adolescent e personajul principal în filmul vieții sale. În relațiile adolescenței, oamenii învață să își îndeplinească nevoile emoționale în raport cu alți oameni, pe care îi percep ca pe un fel de personaje secundare, dacă vrei. Dar personajele secundare sunt, totuși, personaje importante – chiar vitale uneori. Avem nevoie să ne asigurăm că nu pierdem susținerea, admirația sau iubirea acelor oameni – adică, la modul general, să le securizăm disponibilitatea față de noi. Asta este miza oricărei relații și e firesc să fie așa. Doar că filmul arată mereu un pic diferit, dacă schimbăm personajul principal, chiar și atunci când oamenii trăiesc împreună și simultan aceeași experiență.
Revenind la exemplul dat, poate că tu chiar oferi alternative prietenului tău (sau oricui altcuiva), dar asta nu garantează că ele corespund nevoilor reale ale celeilalte persoane. Cel mai bine ar fi ca deciziile care vă privesc pe amândoi să fie luate prin negociere, la inițiativa oricăruia dintre voi.
Numai că asta presupune comunicare deschisă, timp investit în comunicare. Da, are legătură cu tema controlului, are legătură și cu experiențele tale anterioare de relații toxice, dar are legătură mai ales cu disponibilitatea ta de a depune efort pentru a păstra această relație. Dacă vei lua reproșurile lui ca pe niște lecții despre granițele pe care le-ai încălcat fără să îți dai seama, ai putea să te „împaci tu cu tine” cu ideea că vei fi mai atentă în viitor – cu el și cu alte persoane, de asemenea. Cere-ți iertare acolo unde știi că ai greșit și acceptă iertarea – și de la ceilalți, și de la tine însăți.
Pe de altă parte, nu este responsabilitatea ta să extragi cu cleștele de la celălalt ce nevoi are și ce l-ar face să se simtă mai bine. De comunicarea propriilor nevoi e responsabil fiecare în parte, chiar și atunci când ceilalți nu par să fie dispuși să asculte. Deși mulți oameni se așteaptă ca partenerii sau prietenii lor să le citească gândurile, mulți vor fi cooperanți dacă le atragi atenția că așa ceva este nerealist și își vor exprima mai clar propriile nevoi. Sau măcar vor începe să se întrebe care sunt, de fapt, acele nevoi. Prietenul tău e direct interesat de propriul lui bine și asta îl face subiectiv, așa că încurajează-l mai des să spună ce își dorește și asigură-te că îi oferi timp și spațiu să se exprime.
Temă de gândire
Dacă prietenul tău îți recomandă să fii mai atentă cum îți impui dorințele și părerile, poate fi un mesaj important pentru tine, care să vă aducă mai aproape unul de altul. În schimb, sigur ar fi bine să te gândești dacă nu cumva și prietenul tău face la fel, căci pare că și-a impus destul de bine această părere despre tine, făcându-te să te îndoiești de limitele dintre bine și rău. Asta doar tu poți să evaluezi, dar probabil că ți-ar prinde bine și niște feedback din exterior.
Ți-aș recomanda să faci un experiment personal pe care l-am mai testat și în psihoterapie și știu că te poate ajuta să înțelegi mai bine cum te văd ceilalți – inclusiv dacă te consideră o persoană narcisistă sau egoistă. Alege 10 persoane dintre cunoscuții tăi – de mai multe vârste și de ambele sexe, ca să fie fair – și adresează-le aceste 3 întrebări, în ordinea de mai jos:
- Ce părere ți-ai făcut despre mine prima dată când ne-am cunoscut?
- Cum s-a schimbat părerea ta despre mine după ce m-ai cunoscut mai bine?
- Consideri că sunt o persoană centrată pe propriile nevoi?
- (opțional) Dacă există ceva ce ai fi vrut să îmi spui vreodată, dar nu ai găsit momentul sau cuvintele potrivite, poți să încerci să îmi spui acum. Eu te ascult.
Asigură-te că cei 10 pe care îi vei alege au timp și chef de această discuție și fii transparentă. Informează-i că e un exercițiu de dezvoltare personală, care te scoate puțin din zona de confort, ca să te asiguri că nu îți răspund în glumă și nici nu te expediază cu abstracțiuni. Pune întrebări de clarificare unde nu înțelegi prea bine și reformulează ca să te asiguri că ai înțeles ok, indiferent dacă îți place sau nu ceea ce auzi. La final, NEAPĂRAT mulțumește-i fiecăruia pentru răspunsuri și feedback, căci ți-au oferit niște ferestre către tine însăți, din care poți să înveți o mulțime de chestii.
Apoi dă-ți timp să te gândești la ce ai aflat, căci emoțiile de moment poate îți încețoșează puțin rațiunea și îți creează confuzie. Notează-ți ideile importante într-un jurnal sau codează-le într-o formă de exprimare artistică – o poză, un vers, o imagine care să îți aducă aminte cum să fii o persoană mai bună și pentru tine însăți, și pentru cei din jurul tău. Dacă simți nevoia, caută și un specialist cu care să te consulți apropo de obiectivele tale de dezvoltare personală.
La final, vei ajunge la concluzia că nu-i vei putea mulțumi pe toți, tot timpul. Și nici nu e realist să te aștepți să reușești asta. Dar vei putea fi împăcată tu cu tine, știind că depui eforturi reale și oneste de a fi un om bun, chiar dacă uneori mai și greșești.
În lumea asta mare, sunt atâția oameni care abuzează și încalcă regulile sociale, nu respectă granițele celorlalți și profită de încrederea altora, manipulând informația astfel încât să se pună pe sine în cea mai bună lumină. Mulți dintre ei devin chiar faimoși și sunt promovați ca personalități mondene sau ocupă funcții politice. Cum se face că pe ei nu-i taxează nimeni? De fapt, adevărații narcisiști (în sensul patologic adică) nu se lasă afectați de criticile celorlalți. Ei merg mai departe, urmărindu-și obiectivele fără mustrări de conștiință. Tu nu prea pari să te încadrezi în această categorie, aș zice eu, la o primă vedere. Așa că îți doresc succes, răbdare și curiozitate – cât să înveți ceva nou despre tine în fiecare zi.