IN A RELATIONSHIP | De ce pleacă tinerii la studii în străinătate: „Până la urmă, asta am fost instruiți de când eram mici”

De Silvia Guță, Duminică, 18 iulie 2021

În 2021, la final de liceu, un grup de adolescenți din toată țara lansează o revistă prin care vor să spună și altora poveștile lor încă neatinse de trecerea timpului. Revista lor se numește „ESC Liceu”,un titlul inspirat de tasta „escape” a tastaturii. Am vorbit cu Sophia Țigănaș, redactorul-șef al revistei, pentru a înțelege mai bine cine sunt tinerii României. Mulți dintre ei se simt mai degrabă împinși de societate să-și găsească rostul oriunde altundeva, numai în țară nu.

Sophia Țigănaș, 18 ani, a terminat Colegiul German Goethe din București și se pregătește să plece la studii în Viena, la Universität Wien, pentru a studia teatru, film și media, un profil care se concentrează pe partea teoretică a acestor domenii. În ciuda unui parcurs plin de reușite, Sophia spune că „e greu să rămâi și să ai răbdare cu țara noastră”.

Libertatea: Mulți oameni spun că adolescenții din ziua de azi sunt neserioși, neatenți, nepregătiți etc. Te-ai întâlnit și tu cu astfel de atitudini din partea adulților? Cum crezi că te-au influențat?

Sophia Țigănaș: Sunt o persoană teribil de încăpățânată, sunt convinsă că asta a fost ce m-a adus unde sunt acum. Datorită reputației mele de „copil bun” și de elev silitor de când eram mai mică, am fost scutită de astfel de remarci: însă doar pentru că eu nu eram ținta lor nu însemna că nu le auzeam la tot pasul. Mi s-a spus de multe ori că sunt „tare-n gură”, că am tendința de a mă băga în orice conflict, fie că mă implică direct sau nu. Cred că de fiecare dată când auzeam adulți vorbind despre generația mea ca și cum eu nu i-aș aparține și de parcă ar fi doar vorba de niște golani, ceva în mine se gândea mereu că o să le arăt eu de ce e în stare generația mea. Până la urmă, furia provocată de a nu fi luată în serios din cauza vârstei m-a făcut să continui și să vreau să fiu cât mai zgomotoasă: vreau să știe lumea de noi, să știe că nu numai avem un potențial enorm, ci și motivația să demonstrăm. 

Bulgărele de zăpadă

– Proiectele de voluntariat sunt ceva relativ nou în România. Dar, deși în anumite zone mai dezvoltate există o mulțime de oportunități și variante din care tinerii pot alege, în alte zone, voluntariatul nu prea este popular. Ba chiar, unii părinți își descurajează adolescenții când aud despre voluntariat. Tu cum ai ajuns să fii implicată în atât de multe proiecte până la finalul liceului? 

– Cred că a fost ca un bulgăre de zăpadă, care s-a tot mărit de-a lungul anilor mei de liceu. Când eram mică, eu nu voiam decât să scriu; în scris este unde se va afla suflețelul meu, probabil, pentru tot restul vieții. Iar în clasa a 9-a, dragostea mea pentru scris a început să fie motivul pentru care mă implicam în tot mai multe proiecte, întâi în cadrul școlii.

Trecerea de la conferințe de dezbateri, unde eram parte din echipa de presă, la proiecte de voluntariat a fost una foarte lină. Nu aș putea spune că am fost vreodată descurajată: am crescut în capitală, am avut norocul de a avea acces la toate resursele. Odată ce pășești în lumea aceasta a evenimentelor, redacțiilor și voluntariatelor, te trezești brusc că știi pe toată lumea și afli de orice proiect nou care are nevoie de oameni. După ceva timp mi-am dat seama că eu am ajuns să fiu cel ce organizează proiectul care are nevoie de oameni.

Oricât de clișeic ar suna, nici nu îți dai seama ce se întâmplă până când nu se întâmplă ceva uriaș, cum ar fi pentru mine revista ESC Liceu, și atunci chiar te lovește: „Wow, atât de departe am ajuns?”.

– Ai avut un model sau un mentor care să te ghideze în această direcție? 

– Nu cred că aș fi reușit nici măcar să-mi țin revistele online în picioare, cu atât mai puțin să ajung să public munca echipei în librării, dacă nu l-aș fi cunoscut pe Cristian Lupșa, editor și fondator DoR, în clasa a 11-a. Întreaga echipă DoR m-a susținut și a avut grijă de mine de parcă eram a lor. Am ajuns să tratez sediul DoR ca pe o a doua casă, un loc în care puteam să vin oricând să cer sfaturi, să-mi fac ordine în gânduri sau chiar să învăț pentru liceu când munca și școala deveneau mult prea greu de echilibrat. 

„Feedback-ul ne-a dat aripi”

– Cum ai ajuns să coordonezi editorial revista ESC Liceu? Acest gen de muncă de coordonare sună dificil chiar și pentru un adult cu experiență. 

– În vara lui 2020, deja mă ocupam de revistele Versus Magazine și The Calypso Journal, iar ambele echipele o duceau mizerabil din punct de vedere al moralului. Eram toți obosiți, iar 2020 părea că doar își bate joc de noi încontinuu, așa că ne-a venit ideea să spunem povestea anului prin ce știam noi mai bine: crearea unei reviste. Așa s-a născut ERROR2020, primul nostru număr tipărit, o colaborare a celor două redacții, care a fost trimis prin țară gratis în 550 de exemplare. 

Feedback-ul bun ne-a dat aripi și ne-am dat seama că, având în vedere că mulți dintre noi terminau în 2021 liceul, mai aveam multe de spus. Voiam să ajungă la cât mai mulți și să le dăm mai multora oportunitatea de a participa. 

Citeşte întreaga ştire: IN A RELATIONSHIP| De ce pleacă tinerii la studii în străinătate: „Până la urmă, asta am fost instruiți de când eram mici”