Cum îți descoperi identitatea și limitele?

de psih. Silvia Guță

„Am un mecanism când uneori fac ceva rău pentru mine, chiar dacă știu că mă va răni long term. Tot timpul am avut ceva cu self destruction. Uneori am sentimentul de goliciune, de a nu simți și a mă vedea la persoana a III-a. Am perioade de pace, iar sentimentele îmi vin in bursts. Mă surprind în dinamica de a fi rănită sau a testa oamenii. Știu ca e un comportament distructiv și sunt capabilă de mecanisme de coping mai sănătoase, dar se pare ca sunt semi-obsedată de idei în general și nu mă pot opri din a-mi testa propriile limite.

Cum pot ști dacă este o parte din mine? De mult timp am avut problema identității pe care am reușit, puțin câte puțin, să o rezolv. Mi-am văzut timiditatea, frica de a nu fi destul sau de a dezamăgi. Fac pași, dar tot am aceste curiozități care seamănă cu fanteziile în legătură cu psihologia umană. Îmi privesc obsesia în ochi și mă atrage. Ce este în neregulă cu mine și cum aș putea ști că e prea mult?”

Aș vrea să încep prin a scoate în evidență un mic detaliu care mi-a aprins un semnal de alarmă. Ai zis „De mult timp am avut problema identității pe care am reușit, puțin câte puțin, să o rezolv.” De ce semnal de alarmă?

Identitatea – un proces în continuă mișcare

Pentru că propoziția de mai sus indică o potențială eroare de interpretare în gândirea ta. Identitatea nu este o problemă care se rezolvă o dată și gata, ai răspunsul „corect” pentru tot restul vieții. Din contră, identitatea oamenilor este în permanentă schimbare, căci la modul ideal ar trebui să fim capabili să învățăm și să descoperim lucruri noi în orice zi a vieții noastre, chiar și la bătrânețe. Odată cu experiențele noastre de zi cu zi, identitatea noastră se modelează și se dezvoltă, manifestându-se prin gândurile și emoțiile noastre, dar și prin activitățile și relațiile în care ne implicăm.

Poate ce vrei să spui este că nu mai simți atât de multă confuzie ca în trecut atunci când vine vorba despre identitatea ta, ceea ce este minunat. Înseamnă că ai reușit să te cunoști suficient de bine încât să te simți mai confortabil în pielea ta. Dar munca ta la relația cu tine însăți e departe de a fi gata. Fiecare experiență nouă va avea un ecou în identitatea ta. Așa că pregătește-te pentru o mulțime de episoade de turbulențe, mai mici sau mai mari, pe acest drum către tine însăți.

Apoi, perioadele cu alternanțe între sentimentele de deconectare (senzația de goliciune, lipsa de substanță) și cele de copleșire (când se precipită stări emoționale diverse, în valuri) sunt cât se poate de normale, chiar dacă par așa ciudate și imprevizibile.

Introspecție sau distanțare de sine?

Faptul că te vezi la persoana a III-a uneori este util și sănătos – creierul tău învață să opereze alternativ la nivel concret și la nivel abstract, din perspectivă subiectivă și din perspectivă obiectivă. Ca să poți accesa perspectiva mai obiectivă, trebuie să fii capabilă de detașare emoțională. Asta uneori poate părea neobișnuit, mai ales dacă știi despre tine că în alte momente trăiești aceleași gânduri la o intensitate emoțională foarte mare.

E bine să fii conștientă de diferența asta și să începi să te folosești strategic de aceste metode de investigare a realității tale. Niciuna dintre extreme nu e dezirabilă (intensitatea emoțională extremă sau deconectarea emoțională extremă), dar ele pot fi repere solide pentru echilibrul tău, dacă te acomodezi să operezi în zona de gri dintre cele două extreme. Nevoia de a înțelege, de a găsi sensul este la baza motivației tale, dar ai nevoie și de timp pentru a procesa emoțional și intelectual toate evenimentele din viața ta. Așa că dă-ți timp și dă-ți voie să explorezi și să formulezi acele întrebări la care ai nevoie de răspunsuri.

Obsesie versus nevoie de a înțelege

S-ar putea să îți vină să te cerți pentru că pari „semi-obsedată de idei” și s-ar putea chiar să primești adesea remarci de genul „Gândești prea mult” sau „Despici firul în patru”. Ia-le ca pe semnale că e cazul să îți dai niște timp de procesare. Poate nici persoanele de la care aștepți răspunsuri sau reacții nu sunt cele mai potrivite pentru a-ți oferi sprijinul de care ai nevoie. Poate nu sunt suficient de mature sau disponibile emoțional sau poate că nu obișnuiesc să se gândească așa de mult la lucruri. Sau poate subiectul respectiv le produce un fel de disconfort confuz, pe care încearcă să-l evite inconștient prin atitudini de tipul „Gândești prea mult”.

Faptul că îți testezi propriile limite este în sine o caracteristică a procesului de construcție a identității. O vei face toată viața, într-un fel sau altul. Curiozitatea de care vorbești este esențială în evoluția umană, dar ai dreptate când vorbești despre potențialul auto-distructiv din acest quest personal al testării limitelor. Până la urmă, doar tu poți identifica adevăratele riscuri – sau măcar pe cele mai urgente. Și tot doar tu poți da direcția acțiunilor tale, făcând alegeri din ce în ce mai conștiente și mai asumate.

Conversația ca suport de conștientizare

Probabil că deja simți nevoia unui ghid sau măcar a unui partener de conversație, ca să ai ocazia de a pune în cuvinte toate lucrurile pe care le trăiești, astfel încât să poți conștientiza mai ușor anumite aspecte. Un feedback extern de încredere ți-ar calma și anxietatea că ai putea merge prea departe, că ar fi „prea mult”.

Poți primi acest tip de feedback din mai multe surse: relațiile cu familia, cu prietenii, cu mentorii sau profesorii pe care îi admiri, dar și din cărți sau de pe internet. Există o mulțime de resurse online cu ajutorul cărora poți învăța elemente de psihologie practică și aplicată. Cu ajutorul acestor articole sau video-uri poți explora diverse tematici care te interesează (timiditatea, tendințele auto-distructive,, perfecționismul, nevoia de validare etc.).

Resurse de pun în acțiune

Eu am tot recomandat materialele publicate de The School of Life și le consider minunate puncte de plecare în introspecție, căci cuprind și informații științifice, și exemple concrete, și recomandări de soluții pentru diverse probleme și dileme ce țin de viața emoțională. Poți să te abonezi la canalul lor de Youtube sau să îi urmărești pe social media, că nu știi de unde sare iepurele.

De-a lungul vieții, inevitabil, vei mai fi rănită în relațiile tale, iar asta îți va modifica disponibilitatea de a acorda încredere oamenilor, ceea ce te va face să îi testezi mai mult sau mai exigent pe cei din jur, în anumite perioade ale vieții tale. Vei echilibra toate aceste lucruri din mers, învățând din fiecare experiență, fie că la început o percepi ca pe un „succes” sau un „eșec total”. Pentru a te ajuta să îți organizezi mai eficient gândurile și conceptele psihologice, îți recomand să citești cartea „Mă eliberez” a lui Frederic Fanget. 

Iar dacă partenerii virtuali de conversație nu sunt suficienți, poate chiar e timpul să cauți o persoană (sau mai multe) alături de care să poți avea conversațiile pe care le duci acum în capul tău, doar tu cu tine. E plăcut să descoperi astfel de oameni, cu care să poți împărtăși abstracțiunile gândirii tale și curiozitățile cele mai curioase, dar ca să ajungi să îi descoperi este nevoie și să te lași descoperită, la rândul tău. Sau să îi cauți unde trebuie – printre prieteni sau printre specialiștii în sănătate emoțională și relațională.

Scuturi vechi, greutăți de cărat după tine

Cel mai probabil, ceea ce interpretezi tu a fi un comportament auto-distructiv la tine este, de fapt, și un mod de auto-apărare. Dar ce îl face să se întoarcă împotriva ta?

Fă update pe mecanismul respectiv, păstrează ce ai nevoie și lasă în urmă ce nu mai e util. Poate că ceea ce este cu adevărat auto-distructiv este doar obiceiul tău de a te critica și a nu te considera, în continuare, destul.

Nu o să poți elimina un obicei auto-distructiv la fel de simplu cum scoți o măsea cariată, ci va fi nevoie să creezi un alt obicei, mai sănătos, care să îl înlocuiască. Iar asta se face în pași mici, cu greșeli pe parcurs uneori, dar și cu satisfacții. Nu mai căuta atât de îndârjit să descoperi ce e în neregulă cu tine și reformulează-ți curiozitatea într-o direcție pozitivă: propune-ți să afli care sunt diferențele de percepție, context și interpretare între tine și ceilalți. E practic același lucru, doar că fără presupunerea că e ceva greșit la tine.

În cazul în care comportamentele auto-distructive de care vorbești ți-au adus deja nu doar răni emoționale, ci și răni fizice, de orice fel, atunci îți recomand cu mai multă insistență să discuți și cu un specialist, just to make sure. O perspectivă educată din exterior poate să te scoată din dilema obsesiei tale pe calea cea mai sigură, și în cel mai scurt timp, dacă îți dai voie să cauți acest tip de ajutor.