Dragobete în vremea pandemiei

Dragobetele e o sărbătoare plină de mister și credințe vechi, distilate prin țesătura timpului până în zilele noastre. Scopul ei este să celebreze dragostea tânără și merge mână-în-mână cu natura care se trezește la viață după frigurile iernii. Ei bine, anul acesta Dragobetele vine la In a Relationship ca pretext de conversații despre dragostea tânără din vremea pandemiei și a internetului.

Între 24-26 Februarie, te invităm la conversație, alături de Gen revistă de la Forum Apulum și Versus Magazine.

Ce pregătim?

2 dezbateri + 2 ateliere online gratuite despre relațiile de cuplu ale tinerilor sub efectul pandemiei, ca să-ți fie mai ușor să te orientezi în dragoste în perioada următoare.

Dă join la dezbaterile live pe facebook și înscrie-te și tu la atelierele online!


💋 Gen Z & dating apps | Dezbatere online | 24 feb, 19:00-20:00

Love, Unmatched: Gen Z și dating apps” este titlul unui articol marca Gen, Revistă semnat de Diana Mirancea, masterandă SNSPA și editat de Teodor Tiță, unul dintre mentorii revistei inițiate de Forum Apulum. Diana și Teo sunt invitații Silviei, psihoterapeuta In a Relationship, într-o dezbatere live despre motivele care i-au determinat să aleagă acest subiect și felul în care a decurs colaborarea lor până la publicarea textului în Gen, Revistă.

Join aici: shorturl.at/jmLV8

👀 Red Flags – Mai are rost? | Dezbatere online | 25 feb, 19:00-20:00

Al doilea subiect al seriei de evenimente este o discuție live pe facebook despre Red Flags – acele semnale vizibile încă de la primele întâlniri romantice, pe care oamenii de toate vârstele le observă sau le ratează, le ignoră sau le interpretează. „Semaforul – o discuție cu Silvia Guță” este punctul de plecare al acestei dezbateri, un text scris de Vladimir Ciobanu și editat de Cătălina Perju. Articolul va apărea în „U.A.O. (Umor, Amor și Omor)” în luna martie, cel de-al treilea număr tipărit al revistei realizate de redacția Versus Magazine, o redacție formată exclusiv din liceeni și studenți români.

Join aici: shorturl.at/knES0

💞 Relațiile romantice – ce căutăm și cum alegem | Atelier online | 26 feb, 12:00-13:30

Momentan, ne pregătim cu oarecare optimism să ieșim de sub restricțiile pandemice și să ne reluăm viața ca mai înainte. Dar pentru asta avem nevoie de niște antrenament mental și emoțional. În domeniul relațiilor de cuplu, In a Relationship propune un atelier cu titlul „Relațiile romantice – ce căutăm și cum alegem”, în care participanții pot începe să-și răspundă la niște întrebări importante, cum ar fi ce căutăm și cum alegem.

Înscrie-te aici: https://forms.gle/ewTBJwVQeFGkY1dEA

💙 Social Media și standardele de frumusețe nerealiste | Atelier online | 26 feb, 15:00-16:30

Deși cu toții știm că frumusețea este subiectivă și că standardele de frumusețe sunt rezultatul unor factori culturali dificil de analizat rând pe rând, ajungem să dezvoltăm tot felul de conflicte interne și interpersonale care pleacă de la felul în care oamenii înțeleg, văd și tratează frumusețea. Estetica este importantă, dar contează la fel de mult și credințele, valorile și experiența personală pe care fiecare a acumulat-o pe cont propriu, formându-și preferințe, idealuri și reguli care ne ajută să ne orientăm în alegerile noastre de relație – în special relații romantice.

Înscrie-te aici: https://forms.gle/7XH4wNkquxUEKjA39

PS: Dă cu share, să ajungă la cât mai mulți teens! #StrongerTogether