CONVERSAȚIILE DESPRE RĂZBOI

de psih. Silvia Guță, 2 Mar 2022

În această perioadă încărcată de tensiune, felul în care adulții se poartă reprezintă un model pentru copii și adolescenți. Desigur, modelele pot fi și negative, dar pentru că responsabilitatea este întotdeauna la adulți, părinții și alți adulți din proximitatea copiilor și adolescenților au o sarcină dificilă.

In a Relationship vine în ajutorul tuturor adulților care vor să-i sprijine pe copiii și tineri să treacă mai ușor prin perioada aceasta cu o serie de recomandări, împărțite pe două categorii de vârstă: sub 8 ani și peste 8 ani.

Pentru copii mici (sub 7-8 ani)

Copiii mici au nevoie să fie protejați cât mai mult – atât de știrile legate de război, cât și de reacțiile emoționale ale adulților cauzate de știrile despre război. 

Pentru copiii sub 7-8 ani, sentimentul de securitate emoțională și fizică este vital pentru dezvoltarea normală a psihicului, iar expunerea la imagini sau reacții emoționale tumultuoase poate fi extrem de destabilizantă.  

Simptomele unei traumatizări emoționale prin expunerea la violența războiului 
  • Anxietăți și frici declanșate de nevoia de siguranță fizică și emoțională, în jurul unor teme ca:
    • Armele și războiul; 
    • Separarea fizică de părinți (inclusiv refuzul de a merge la școală);
    • Ideea de pierdere, dispariție sau moarte;
  • Comportamente compulsive – gesturi repetitive și redundante, cu efect de calmare și reasigurare, pe fondul creșterii nevoii de control și de consolare;
  • Comportamente impulsive – gesturi violente bruște sau neașteptate, cu reacții disproporționate față de stimulii aparenți, pe fondul creșterii nevoii de siguranță, detensionare și autoexprimare emoțională;
  • Scăderea sau creșterea poftei de mâncare poate apărea în corelație cu nivelul crescut de anxietate;
  • Insomnie sau somn prelungit, uneori somn cu coșmaruri sau enurezis nocturn, inclusiv refuzul de a dormi singuri;
  • Probleme de concentrare, inclusiv daydreaming – tendința de a evada în propria imaginație, neglijând (aproape) complet sarcinile și rutinele zilnice, pe fondul anxietății, demotivării și pierderii sensului de a respecta regulile și rutinele obișnuite;

=> Dacă apar astfel de simptome la copiii mici, este nevoie de intervenția unui specialist în sănătate mentală. 

Copiii sunt mai atenți decât cred adulții

Dacă unele informații deja au ajuns la copiii sub 7-8 ani, ceea ce este foarte probabil, având în vedere cât de aproape de graniță se întâmplă evenimentele îngrijorătoare, este absolut necesară intervenția adulților:

  • Primul pas: verificarea lucrurilor pe care le-au înțeles copiii din informațiile la care au fost expuși – sunt recomandate întrebările „de curiozitate” din aproape în aproape și evitarea tonului acuzativ, critic sau a întreruperilor și contrazicerii imediate din partea adulților
  • Al doilea pas: prezentarea unor informații corecte, dacă este cazul, pentru a-i ajuta să integreze informația într-un mod care să le reconfirme sentimentul de siguranță – personală și a familiei, dar uneori chiar și a țării. 
  • Al treilea pas: Gravitatea conflictului armat trebuie prezentată în cuvinte inteligibile pentru copii, cât mai simplu și mai concret, fără exagerări sau termeni încărcați emoțional, care le pot submina adulților încercările de a-i calma pe copii. De exemplu: „Războiul este rău”, „Utilizarea forței și a armelor produce suferință” sau „Familia noastră este în siguranță”. 

Foarte important: Adulții trebuie mai întâi să proceseze ei înșiși la nivel emoțional informațiile despre război, pentru a fi apoi capabili să-i ajute și pe copii să o facă. 

Când familia are legături directe cu războiul

Dacă este vorba despre copii mici care au părinți sau rude apropiate implicate activ în evenimentele din jurul războiului, este absolut necesar ca adulții din jur să ia anumite măsuri:

  • să le explice copiilor ce se întâmplă cu acei membri ai familiei în cuvinte potrivite pentru vârsta copiilor și capacitatea lor de procesare – ce fac, unde sunt, ce responsabilități au;
  • să-i reasigure pe copii că sunt iubiți și în siguranță;
  • să le spună copiilor că iar părinții sau rudele respective se vor întoarce la ei imediat ce va fi posibil;
  • să evite secretizarea unor informații care au oricum efecte emoționale puternice asupra adulților din jurul copiilor – secretizarea poate să-i anxieteze pe copii, să-i facă să-și piardă încrederea în adulți și să le declanșeze reacții impredictibile.

Copiii nu-și manifestă emoțiile ca adulții

Copiii mici s-ar putea să nu-și manifeste în mod direct sau verbal fricile și îngrijorările cu privire la război, mai ales dacă informațiile despre război au ajuns la ei altfel decât prin intermediul părinților sau dacă aceștia nu le spun nimic din proprie inițiativă despre evenimentele respective. În astfel de situații, copiii s-ar putea simți cumva vinovați și se pot teme să deschidă subiectul, ceea ce-i poate face și mai vulnerabili, pe termen mediu-lung. 

Cel mai bine pentru copii este să primească astfel de informații direct de la părinții lor, în cuvinte simple, ușor de vizualizat și să simtă că-și pot exprima liber sentimentele și gândurile în interiorul familiei. 


Pentru copii mai mari & adolescenți

Pentru a fi capabili să-i ajute pe copii și pe tineri să integreze vești despre războiul de lângă granița noastră, părinții și adulții semnificativi (bunicii, rudele, profesorii etc.) trebuie să fie conștienți de importanța rolului lor. 

Adulții trebuie să ia inițiativa de a deschide aceste conversații, pentru a asigura un flux sănătos al informației către și dinspre copii și adolescenți, adaptându-și mesajele și discursul la vârsta acestora.

Aceste conversații trebuie să fie cât mai calme, cât mai asertive și focusul adulților trebuie să fie pe construirea spațiului dedicat exprimării libere a opiniilor copiilor și adolescenților.

Nu toți copiii & adolescenții își manifestă la fel emoțiile

Chiar dacă unii dintre ei spun că nu le pasă sau nu îi afectează, nu este suficient și nici plauzibil. La fel și în cazul adulților. Un război care are loc într-o țară vecină creează o rezonanță emoțională puternică în toți oamenii, indiferent de vârstă, educație sau statut social, atât la nivel conștient, cât și la nivel inconștient.

Oferiți-vă timp și spațiu mental pentru a discuta, o dată la câteva zile, despre cum se așează știrile despre război în mintea fiecărui membru al familiei. 

Cel mai bun deschizător de drumuri pentru astfel de discuții este modelul adulților. Chiar dacă ați discutat o dată și a părut că au înțeles, nu uitați să reveniți asupra subiectului pe măsură ce evenimentele se desfășoară.

Adulții ar trebui să se abțină de la tendințele autoritare

Chiar dacă părerile sau ideile copiilor și adolescenților sunt greșite sau exagerate, adulții ar trebui să se abțină de la a-i întrerupe sau critica pentru felul în care văd lucrurile. O astfel de atitudine din partea adulților va scădea dramatic disponibilitatea copiilor și tinerilor de a discuta cu ei.

Dacă informațiile copiilor/ adolescenților sunt greșite sau incomplete, cea mai sănătoasă abordare din partea adulților este să-i ajute să verifice pe cont propriu validitatea informațiilor din mai multe surse de încredere/ oficiale, educându-i astfel cum să-și selecteze sursele de informare și cum să surfeze valurile de informații cu care îi bombardează social media. 

În plus, este necesară impunerea unei limite de timp rezonabile pentru citirea știrilor sau urmărirea evenimentelor în online – atât pentru adulți, cât și pentru copii și adolescenți, pentru a evita apariția sentimentelor de copleșire și a avea suficient spațiu mental pentru a procesa informațiile importante. Limita de timp trebuie să fie negociată alături de adolescenți, nu impusă artificial sau cu forța.

Întrebările incomode cer răspunsuri

Atunci când pun întrebări incomode de tipul „Ce o să se întâmple?” sau „Ce facem dacă vine războiul și la noi?”, este dreptul lor să primească răspunsuri. Ca părinte, s-ar putea să-ți fie greu să spui „Nu știu” – dar de data asta poți spune cu mâna pe inimă că „Nimeni nu știe”. 

Căutați împreună răspunsuri și opinii din partea experților, dacă e cazul, dar evită să-i oferi copilului sau adolescentului garanții ce nu pot fi susținute. 

Cel mai bine este să cultivăm gândirea critică a copiilor și adolescenților într-o astfel de situație, astfel încât să poată să-și dezvolte mecanisme de apărare ale psihicului mai mature și mai sigure cum sunt relativizarea, umorul sau sublimarea prin artă și evitând negarea realității, somatizarea, raționalizările reductive sau reprimarea emoțională. 

Cultivarea valorilor morale pozitive

În special în cazul copiilor mai mari și a adolescenților, părinții ar trebui să-i ajute să-și cultive empatia, solidaritatea și umanitatea. Ei pot face asta prin acțiuni de sprijin pentru refugiații din Ucraina, fără însă a-i lăsa să-și epuizeze toate resursele emoționale și materiale încă din primele zile. 

E important să ne distribuim echilibrat energia și resursele, astfel încât să evităm risipa, încurcăturile și suprapunerile care creează haos, dezamăgire și frustrare. 

Micile bucurii

Nu uitați de îmbrățișările de care au nevoie copiii de orice vârstă, cuvintele calde și micile bucurii de zi cu zi. Bucuriile mici pot apărea în orice moment dacă decidem să ni le facem. Ele sunt mici gesturi de afecțiune sau normalitate, cum ar fi mâncarea preferată sau surprizele, fie ele și în forma unui GIF amuzant. 

Cu cât sunt mai apropiate și mai sigure relațiile copiilor și adolescenților cu părinții și familia, cu atât se vor simți mai în siguranță, mai protejați și mai iubiți. Iar acesta va fi un avantaj pentru ei, indiferent ce greutăți vor fi nevoiți să confrunte.