De ce când sunt eu însămi și mă simt bine sunt considerată o ciudată și copilăroasă?

Întrebare:

„De ce când sunt eu însămi și mă simt bine sunt considerată o ciudată și copilăroasă?

adolescentă anonimă

Bună!

Întrebarea ta e mai veche, dar probabil că încă te mai gândești la ea. Poate ți-ai găsit deja un răspuns, dar am să încerc și eu să aduc un pic de claritate pe acest subiect.

Desigur, doar tu poți să știi exact cum se simte pe interior ceva ce alții consideră un comportament ciudat sau copilăros. Nu pun la îndoială faptul că îți poți identifica starea de a fi tu însăți și de a fi confortabilă să te comporți ca atare, fiecare o cunoaște la modul subiectiv.

Aș pune însă sub semnul întrebării felul în care este interpretat comportamentul tău de ceilalți în astfel de momente. Nu vreau să spun, cum poate ai mai auzit, că e doar în capul tău. Cel mai probabil, cu toții am primit astfel de etichete sau feedback-uri de la diverse alte persoane, de mai multe ori de-a lungul vieții.

Dar la fel de des se întâmplă și să interpretăm reacția ambiguă sau confuză a cuiva ca un semn „cât se poate de clar” că acea persoană ne consideră ciudați sau copilăroși. Uneori verificăm, alteori nu. „Cât se poate de clar” nu e chiar așa de clar de fiecare dată.

Firul logicii emoționale

Așadar, prima mea întrebare pentru tine ar fi: Cât de des mi se întâmplă cu adevărat să fiu considerată ciudată sau copilăroasă atunci când sunt eu însămi și mă simt bine?

Apoi, urmează alte câteva întrebări pe firul logicii emoționale:

  • Cât de des se întâmplă să descopăr că am interpretat greșit reacția cuiva?
  • Caut să-mi testez ipotezele de interpretare sau reacționez mai des din impuls?
  • Cât de des se întâmplă să mi se spună de ceilalți că sunt ciudată sau copilăroasă?
  • Cine sunt oamenii de la care am primit astfel de feedback-uri?
  • Pentru ei, aceste etichete au valențe pozitive, negative sau neutre? Dar pentru mine?

Dacă răspunzi onest la această secvență de întrebări introspective, gândirea ta critică se va alia cu memoria și împreună veți reuși să puneți în altă lumină unele evenimente din trecut.

Relațiile și reinventarea identității

S-ar putea să-ți dai seama că ai o oarecare tendință de a proiecta pe ceilalți o teamă personală – cea de a fi considerată copilăroasă sau ciudată, iar asta să te facă să te întrebi dacă într-adevăr te simți tu însăți în acele momente pe care ceilalți par să le eticheteze astfel.

Poate ai crescut între timp și nu te mai simți nici tu însăți prea… tu însăți? Identitatea adolescenților este încă în formare, iar experimentarea în afara zonei de confort e noua regulă după care se ghidează creierul adolescent. E normal să treci prin astfel de faze – cu accent pe ideea că este o fază pe care o vei depăși, simțindu-te din nou tu însăți fără mari eforturi.

Este posibil și să nu vrei să renunți încă la copilărie și să simți că trebuie să te lupți cu transformările adolescenței, păstrându-ți pasiunile și preocupările din anii precedenți, chiar dacă cei de vârsta ta par să se grăbească să se maturizeze. Uneori, la adolescenți, asta vine la pachet cu o tendință de a devaloriza sau ridiculiza orice le sună caracteristic copilăriei sau unei vârste mai mici. De ce? Pentru că încearcă (intenționat sau inconștient) să pară mai maturi, ca să fie luați mai în serios. Dar asta nu înseamnă că au mereu dreptate când pun etichetele respective.

Trecând prin întrebările de mai sus, există și varianta să realizezi că, într-adevăr, primești foarte des astfel de feedback-uri, dar doar de la anumite persoane, care interacționează cu tine în anumite contexte și cu care ai un anumit tip de relație. Ce spune asta despre acele relații sau acele persoane? Ce fel de nevoi par să aibă în raport cu tine, astfel încât să-ți tot spună astfel de lucruri?

În plus, s-ar putea ca pentru alte persoane, aceste etichete verbale – „ciudată” și „copilăroasă” – să nu aibă aceeași semnificație ca pentru tine. Uneori, ele pot exprima chiar admirație sau nostalgie, nu doar dezaprobare, desconsiderare sau superioritate, așa cum par să indice în primă instanță.

Întrebările nasc cunoaștere și cunoașterea naște întrebări

Nu am un răspuns prea simplu la întrebarea ta, dar cu siguranță că ea va aduce cu sine o mulțime de alte întrebări, pe lângă cele pe care ți le-am sugerat mai sus.

O parte importantă din procesul de maturizare este dezvoltarea conștiinței de sine într-o capacitate de gândire auto-reflexivă la un nivel de profunzime și abstract mult mai evoluat decât în copilărie. Iar asta se întâmplă prin parcurgerea acestor labirinturi de întrebări și răspunsuri, la intersecția cărora se vor naște mereu alte și alte întrebări în căutare de răspunsuri.

Poate e neplăcut uneori drumul prin acest labirint, dar este și incitant saltul acesta în necunoscut, în căutarea identității și a sensului. Călătoria asta cu siguranță este plină de confuzie și îndoieli, imaginea ideală a destinației se mai schimbă pe drum, pe neașteptate, iar asta face călătoria și mai interesantă, căci vedem noi sensuri și inventăm noi feluri de a ne manifesta identitatea.

Din păcate, asta poate să ne facă să ne simțim străini unii de ceilalți, uneori. În realitate avem totuși, cu toții, o direcție comună: înainte în timp. Ne reconstruim și ne redescoperim pe noi înșine de câte ori avem nevoie să o facem.

Conexiuni abstracte și dezvoltare

Desigur, astfel de discuții filozofice par să iasă din sfera psihologiei, dar să fie oare asta realitatea? Oare nu e filozofia o artă și/ sau o știință de a integra sentimentele și gândirea unei persoane într-o structură coerentă și congruentă cu sine în timp, permițând însă un nivel de flexibilitate care să-i ofere individului capacitatea de a învăța din greșeli – ale sale și ale altora?

Ce vreau să zic este că genul ăsta de gânduri, care probabil ți-au produs plăcere și ți-au trezit interesul, dacă ți-ai dat voie să-ți urmărești filmul imaginației măcar câteva momente, ei bine aceste gânduri nu erau posibile în copilărie. Unii numesc asta bliss sau inocență, alții o numesc naivitate sau ignoranță. Toate pot fi adevărate, depinde de unde te uiți.

În viața ta, tu alegi de unde te uiți în momentul acesta și ce alte perspective mai ai nevoie să iei în considerare.

Discută cu prietenii sau apropiații despre astfel de gânduri și idei. Testează-ți ipotezele și fii curioasă care e adevărul mai mare decât adevărul tău subiectiv, dar nu uita să ții cont și de el când iei decizii. Caută persoane, cărți, filme și tot felul de alte experiențe care să te ajute să-ți dezvolți capacitatea de a te înțelege pe tine. În același timp, vei înțelege mai bine și lumea din jurul tău.