Cum știu câtă disponibilitate am pentru a ajuta?
Întrebare:
„Cum știu câtă disponibilitate am pentru a ajuta, pentru a mă deschide subiectului? Ce fac dacă nu găsesc disponibilitatea asta încă?”
adolescentă anonimă
Proximitatea războiului e ceva destul de dificil de gestionat la nivel emoțional, chiar și pentru oamenii mari, nu doar pentru cei tineri. După șocul inițial, care poate dura câteva zile sau chiar 1-2 săptămâni, psihicul oamenilor reușește să se adapteze la noua realitate și să se reorienteze, astfel încât să reducă consumul excesiv de resurse și să se concentreze din nou pe propriile nevoi și responsabilități de zi cu zi.
Life goes on anyway.
Odată cu zilele care trec, ne obișnuim din ce în ce mai mult cu orice lucru nou care apare în viața noastră. Iar asta se întâmplă ca rezultat al mecanismelor inconștiente de adaptare și apărare și reasigurare ale psihicului, oricât de imprevizibile și nedorite sau, din contră, oricât de mult-așteptate sunt lucrurile care ni se întâmplă.
Șocuri și răspunsuri de adaptare
Războiul dintr-o țară vecină, însă, e un subiect mult mai complex – nu e doar un lucru care ni se întâmplă nouă, fiecăruia dintre noi, ci e un lucru care afectează și impactează mulți alți oameni, în feluri greu de catalogat și cuantificat.
Expunerea inițială la știrile despre declanșarea atacurilor armate asupra civililor ucraineni, la câteva sute de kilometri depărtare de noi, e procesată ca un șoc. Creierul are nevoie de câteva zile pentru a reașeza posibilitățile viitorului într-o ordine nouă. La început, el e suprasolicitat de consumul energetic pe care îl presupune gestionarea tuturor fricilor pe care apropierea fizică a războiului le aduce la suprafață din abisul inconștientului.
Unii oameni, inclusiv tineri, găsesc în ei puterea sau necesitatea de a se implica activ în sprijinirea refugiaților ucraineni, în timp ce alții se refugiază ei înșiși în realitatea proprie, separându-se și distanțându-se emoțional de știrile despre război. Există două feluri principale în care poți face această separare:
- conștient și intenționat – de exemplu, decizia de a te proteja de știrile care îți cresc anxietatea
- inconștient și condiționat de factori de mediu – de exemplu, cerințele școlare, probleme personale urgente etc.
Șocuri generale, priorități personale: disponibilitatea de a ajuta
E important însă să știi că niciuna dintre aceste variante nu este corectă sau greșită la modul absolut. Disponibilitatea de a ajuta nu e obligatorie și nu e direct proporțională cu distanțarea emoțională față de subiect.
Disponibilitatea de a ajuta depinde mai degrabă de configurația și ierarhizarea nevoilor tale active: în special cele nesatisfăcute, care au adunat deja frustrare și tensiune internă și „se cer” adresate cât mai rapid. Ca să-ți fie mai clar cum poți să-ți identifici nevoile, pornește de la Piramida lui Maslow și scrie pe o foaie cel puțin 5 nevoi proprii pentru fiecare dintre cele 5 nivele ale piramidei:
- Nevoi fiziologice de bază
- Nevoi de securitate și protecție
- Nevoi de apartenență și atașament
- Nevoi de stimă și statut social
- Nevoi de autorealizare și autoactualizare
Apoi, având proaspete în minte aceste nevoi personale active, vei putea să te lansezi cu mai multă încredere în procesul de introspecție ghidat de întrebările de mai jos.
Ca să-ți dai seama câtă disponibilitate ai pentru a ajuta, încearcă să răspunzi cât mai onest la întrebările următoare:
1. Cât de mult timp petrec în contact direct cu informații sau imagini despre război?
Foarte mult timp uitându-te la știri sau discutând despre subiectul acesta cu alți oameni poate să însemne că te interesează și că te afectează ceea ce se întâmplă acolo. Ai deja disponibilitatea de a fi în contact cu aceste informații, cel puțin, adică e mai probabil să vrei să te și implici activ. Dacă deja numeri câteva ore bune printre știri, analize și reportaje, poate reconsideri un pic lucrurile: în loc să te expui la atâta violență și suferință la modul pasiv, nu te-ai simți mai bine să petreci timpul acela făcând ceva util pentru refugiați? Sau, de ce nu, pentru oamenii care lucrează cu refugiați sau alte categorii sociale vulnerabile, pe care societatea noastră e posibil să le neglijeze acum mai mult decât de obicei.
2. Căror nevoi le răspunde comportamentul meu manifest apropo de știrile și conversațiile despre război?
Dacă stai un pic să te gândești sau să povestești cu cineva, sigur vei reuși să-ți identifici și niște nevoi foarte specifice, care sunt adresate deja direct sau indirect de deciziile tale de comportament apropo de știrile și conversațiile despre război. Evitarea știrilor poate să însemne nevoia de autoprotecție sau de a lua o pauză ca să-ți reîncarci bateriile, în timp ce supraexpunerea la subiectul războiului poate să fie dovada unei altfel de nevoi de autoprotecție – de data asta prin creșterea propriei capacități de a face predicții care să te mențină în siguranță.
3. Cât de mult stres și câte probleme personale am de gestionat în perioada aceasta?
Poți să simți vinovăție sau rușine că nu te implici să ajuți, deși, pragmatic vorbind, este complet nerealist să ai astfel de așteptări de la tine, pentru că tu însuți ești în situația de a avea nevoie de sprijin și ajutor din partea celorlalți. Întâi ai grijă de tine, ca să poți avea de unde să le oferi și altora grija ta. Iar prin a avea grijă de tine trebuie să înțelegi inclusiv a cere ajutor și a-l accepta, fără autocritică sau minimizarea propriilor dificultăți. Dacă ai Bacul anul acesta, de exemplu, probabil că ai nevoie să lași voluntariatul pentru alte perioade mai puțin încărcate emoțional.
4. Ce fel de resurse am la dispoziție?
Dacă stai să te analizezi, poți descoperi că ai timp, dar nu știi neapărat cum ai putea să-l pui în ajutorul refugiaților. Sau poți să ai bani, obiecte de donat sau aptitudini speciale pe care le-ai putea reorienta către sprijinul refugiaților din Ucraina, dar nu ai informații despre cum e cel mai bine să îți investești acele resurse ca să ajuți cu adevărat. Dacă îți dai seama că acesta e obstacolul unde te-ai împotmolit, caută în online informații despre inițiativele locale și naționale de sprijin pentru refugiați, atât din partea autorităților, cât și a ONG-urilor.
5. Care ar fi cea mai satisfăcătoare și realistă metodă de a ajuta, fără să mă pun pe mine în pericol sau în dezavantaj?
Ca să-ți răspunzi la întrebarea asta, poți să începi prin a face două liste separate: prima cu moduri concrete de a ajuta, a doua cu ce ți-ar plăcea ție să faci ca să ajuți, apoi vezi ce idei se regăsesc pe ambele liste. Ia în considerare nu doar resursele tale disponibile, ci și modurile în care ți-ai putea îndeplini și niște nevoi personale (de a învăța ceva, de a fi util, de a-ți lua mintea de la frica de război, de a aduna experiență într-un anumit domeniu etc.). Dacă alegi așa cum și cât să ajuți, vei putea să-ți păstrezi o motivație mai stabilă în timp, iar acțiunile tale vor face bine și pentru alții, și pentru tine însuți.
Pare că nu am disponibilitate să ajut. Ce-i de făcut?
Dacă ai ajuns la această concluzie, s-ar putea să te simți plin/-ă de tensiune și într-un vag sentiment de disconfort, aproape vinovăție. „Dacă nu am disponibilitate să ajut, înseamnă că sunt un om rău?” s-ar putea deja să ți se fi înfiripat în minte, mai clar decât până acum. Răspunsul este simplu: NU.
A nu avea disponibilitatea de a ajuta înseamnă, de cele mai multe ori, că nu reunești condițiile de stabilitate, echilibru și acces la resurse de care ai avea nevoie pentru a putea cu adevărat să ajuți. Ceea ce ai reuși să faci în astfel de condiții ar fi mai degrabă o încercare de a-ți calma sentimentele de vinovăție că nu ajuți, dar în același timp ar reprezenta o formă de autoabuz și autosabotare.
Nu te obliga să te autosabotezi, doar ca să corespunzi mai mult unui standard nerealist al „cetățeanului ideal”, mereu gata să se implice în acțiuni umanitare și voluntariate de dragul lumii. Lumea ta începe cu tine, cu mintea ta, cu corpul tău, cu relațiile tale – ai grijă de ele înainte de orice altceva!
S-ar putea să fie dificil să accepți că tu ești cel/cea care are nevoie de ajutor prima dată, căci asta înseamnă că ești și tu un fel de victimă – a cuiva sau a unor circumstanțe și a unor factori care s-au intersectat într-un mod nefericit în prezentul tău. Dar asta e o condiție temporară, care se va modifica în timp. Odată ce te vei ocupa de propriile tale nevoi și priorități, vei descoperi și spațiul emoțional necesar și suficient pentru a putea să-ți oferi sprijinul și ajutorul și altor persoane.
E adevărat, cu toții sperăm că războiul din Ucraina se va termina repede, iar viața noastră va reveni la normal – orice ar însemna normalul ăsta abstract din mintea noastră. Dar oameni care vor avea nevoie de ajutor, așa cum ai și tu acum, vei întâlni oricând, oriunde. Chiar dacă nu-ți vei descoperi acum disponibilitatea de a ajuta, vei putea să o faci din plin oricând vei simți că ți-ai reechilibrat rezervoarele de energie și resurse emoționale, cognitive și de orice alt fel.
