Nu mai simt nimic pentru nimeni. Cum mă vindec de asta?

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

„Mă simt ca şi cum aş fi moartă. Nu mai simt niciun interes față de nimeni din jurul meu, inclusiv față de mine însămi. De fapt, nu mai simt nimic pentru nimeni. Simt uneori că parcă nu mai am gânduri, nu mai vorbesc, dar nici nu sunt un ascultător activ. Cum mă vindec de asta?”

tânără anonimă

Hei

Oricine ai fi, dacă ai trăit sau trăiești așa ceva, te rog să ai răbdare cu tine. Cu tine și cu textul ăsta, în care voi încerca să-ți explic ce poate să însemne această stare și cum poți să o depășești.

„Ca și cum aș fi moartă”

De mii și mii de ani, oamenii se tot străduiesc să găsească răspunsuri acceptabile la o întrebare imposibil de răspuns. Cum se simte când mori? Și apoi, ce vine după ce mori? Mai e ceva acolo sau e doar nimic? Eu continui să fiu eu și să mă simt eu sau dispar pur și simplu în neantul inexistenței? 

Deși tehnologia modernă a făcut posibile tot felul de investigații la nivelul biofiziologiei umane, cum se simte moartea e încă ceva greu de descris. Deocamdată nu știm să explicăm complet nici măcar fenomenul conștiinței, așa că va trebui să mai avem niște răbdare până când ne vom putea lămuri cu privire la lucrurile astea… de viață și de moarte. 

Totuși, atât de mulți oameni și-au comparat experiența de viață cu moartea. Sau, de fapt, cu ceea ce-și închipuie, fiecare dintre ei, că ar fi moartea. Iar mesajul tău, dragă cititoare anonimă, e un mesaj destul de explicit în sensul acesta. 

Mesajul tău ne descrie succint la ce te referi tu când spui că te simți ca și când ai fi moartă: lipsa interesului pentru orice și oricine, inclusiv propria persoană. Lipsa gândurilor – uneori – și a inițiativei de a comunica sau chiar a capacității de a asculta, adică de a te conecta mental cu o altă persoană și de a-ți menține atenția pe acea interacțiune.

Totuși, mesajul tău conține o contradicție care pe mine mă bucură. Uite la ce mă refer: dacă într-adevăr nu ai simți niciun fel de interes pentru nimeni și nimic (yourself included), atunci de unde vine întrebarea ta de la final? Și cum de ai ajuns la noi pe site, să trimiți această întrebare? Nu cumva ai ignorat în introspecția ta o parte importantă (și interesantă, aș zice eu) a vieții tale interioare? Poate fix acea parte care-și dorește lucruri, are speranțe și e capabilă de conexiune cu alți oameni, poate chiar avidă, dar nu are permisiunea să se manifeste liber?

„Cum mă vindec de asta?”

În alte cuvinte, „Cum mă vindec de ceea ce mă face să mă simt ca și când aș fi moartă?”. Deja am făcut niște pași importanți. Iar dacă nu-ți dai seama de ce zic asta, îți și explic: 

• Am vorbit un pic mai lejer și mai detașat despre existență și inexistență, despre viață și moarte – nu ca și cum am avea vreo certitudine, ci acceptând că suntem limitați cu toții în acest fel și că nu avem încă răspunsuri clare; 
• Am descifrat simbolistica comparației tale „ca și când aș fi moartă”, ea indicând un blocaj în conectarea afectivă cu alte persoane sau mediul exterior, chiar dacă la nivel descriptiv e mai ușor să indici pur și simplu „lipsa interesului” 
• Am identificat o parte din tine care e ignorată sau blocată, cea responsabilă de conversația noastră în scris – acea parte interesată de vindecare

Și zici bine „vindecare”, căci ceea ce resimți intră în categoria bolilor psihice vindecabile. Totuși, eu prefer termenul de tulburări, căci e mai neutru și mai puțin stigmatizant, în același timp în care implică și ideea că oricine poate fi „tulburat” o perioadă, mai ales dacă factorii implicați sunt de așa natură încât să producă un dezechilibru psihic. Dar tot acolo e și partea bună: putem opera mici schimbări asupra acelor factori implicați, până când găsim o combinație care să-și facă treaba de reechilibrare, măcar pe termen scurt. Doar că trebuie să identificăm corect factorii respectivi 😀 dar ajungem și acolo.

Tulburarea la care mă refer este din sfera tulburărilor depresive. Nu m-aș arunca la un diagnostic mai specific, căci ar fi iresponsabil și lipsit de etică din partea mea. Dar pot să spun cu încredere că tulburările depresive sunt vindecabile. Există vindecare și calea către ea nu e chiar așa de complicată pe cât s-ar putea să pară pentru tine acum, în momentele astea dificile în care realizezi că nu te atrage și nu te interesează nimic. 

Ce presupun tulburările depresive? 

Dacă e să ne uităm la cum se diagnostichează depresia conform DSM 5 (un fel de manual de diagnostic psihiatric, actualizat periodic de specialiști), vom vedea o serie de elemente care ajută la identificarea stărilor depresive și a intensității lor:

• Stare persistentă de tristețe sau anxietate (mai mult de câteva zile, de regulă peste 2 săptămâni)
• Pierderea interesului sau plăcerii în activități obișnuite (activități care anterior produceau entuziasm, plăcere sau bucurie)
• Schimbări în greutate sau apetit (modificări ale greutății corporale sau a poftei de mâncare, în plus sau în minus)
• Insomnie sau hipersomnie (lipsa somnului, dificultatea de a adormi sau oboseală pronunțată și dificultatea de a sta treaz, inclusiv prezența viselor urâte sau a coșmarurilor)
• Agitație sau letargie (nivel foarte crescut sau foarte scăzut de energie fizică)
• Sentimente de inutilitate sau vinovăție (de multe ori și gânduri constante legate de subiectele care provoacă aceste sentimente)
• Dificultăți de concentrare sau de luare a deciziilor (inclusiv răzgândiri, regrete, frici legate de rezultatele deciziilor sau incapacitatea de a duce până la capăt un gând)
• Gânduri legate de moarte sau gânduri suicidale (inclusiv contemplarea calmă a ideilor legate de propria moarte, chiar și atunci când ele nu sunt însoțite de frică, dar și prezența gândurilor în care moartea apare ca un fel de scăpare/eliberare)

Un articol consistent și cu mai multe informații despre tulburările depresive și metodele de tratament poți găsi aici. Interviul clinic cu un psiholog clinician sau un psihiatru are scopul de a intra în detalii vizavi de fiecare dintre aceste elemente, astfel încât situația specifică de viață a persoanei în cauză să fie luată în considerare. Astfel, tratamentul recomandat de specialist are cele mai bune șanse de a aduce îmbunătățiri vizibile în viața persoanei, uneori chiar mai rapid decât ne-am putea aștepta. 

Când mă refer la tratamentul recomandat, nu mă refer automat la medicație psihiatrică prescrisă de specialist – deși în cazurile mai severe medicii psihiatri recomandă și medicație antidepresivă. Uneori, însă, recomandarea medicilor e ca persoana respectivă să înceapă o cură de psihoterapie. 

Cum ajută psihoterapia în cazurile de depresie 

Într-un astfel de tratament psihoterapeutic, oamenii învață să lucreze mai întâi de toate la relația cu propria persoană, dar și să identifice relațiile toxice, adică relațiile care le aduc suferință și față de care ar fi bine să ia distanță, cel puțin o perioadă. 

Iar asta e, de multe ori, suficient pentru a reechilibra o persoană aflată într-o stare depresivă cauzată de factori de stres externi sau interni, dar clari (adică bine delimitați în timp și spațiu) și modificabili (sau, cel puțin, temporari). Partea bună e că aproape orice în viața asta e temporar 😀 chiar și suferința pe care nu-ți închipui cum ai putea să o depășești.

Totuși, uneori, oamenii preferă sau au nevoie de soluții rapide și refuză sau nu au energie să investească într-un proces terapeutic – adică în dezvoltarea unei relații cu un specialist, ceea ce presupune o oarecare investiție de efort și resurse (de timp, financiare, de încredere etc.). 

Eu sper că vei găsi acolo, în interiorul tău, acea energie disponibilă pentru a mai face câțiva pași în direcția vindecării.

„Deci… eu ce trebuie să fac?”

Dacă îți pui problema așa, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu TREBUIE nimic. Sau, cel puțin, nu am să-ți spun eu ce trebuie să faci tu. Eu pot să-ți spun, cel mult, ce cred că te-ar ajuta, ca să depășești această perioadă dificilă.

Dacă ți-e deja clar, mă bucur că ai prins mesajul. 

Dar dacă încă ai dubii, am să fiu și mai directă: în cazul în care te recunoști pe tine în elementele acelea de diagnostic pentru tulburările depresive, e indicat să cauți sprijin de specialitate. E cea mai sigură cale de a vindeca tulburarea depresivă, conform studiilor internaționale. Să aștepți să treacă de la sine nu e deloc o variantă rapidă, sănătoasă sau cu șanse bune de reușită, iar calitatea vieții tale va fi afectată pe termen nedefinit.

Așadar, poți să-ți faci o programare la un psiholog sau direct la un medic psihiatru – și poți obține aceste consultații gratuit în baza asigurării medicale, cu o trimitere de la medicul de familie. Evident, va trebui să îi spui medicului de familie cu ce te confrunți și că te-ai decis să cauți variante de tratament. Desigur, poți merge și direct către specialiști din mediul privat, fără să treci prin procedurile de mai sus, dar asta înseamnă și că vei plăti costurile respective. 

Ce poți să faci pe cont propriu

Până la sau pe lângă ajutorul unui specialist, ai și niște lucruri pe care le poți face pe cont propriu, dacă reușești să accezi acele resurse de automotivare care sigur se ascund pe undeva, sub un munte de tristețe și (auto)interdicții.

1. Ai putea să identifici relațiile care îți aduc suferință și să iei distanță de la ele

Mă refer la acele relații în care ești angajată, dar pe care le trăiești mai mereu într-un spectru emoțional dezagreabil. Adică acele relații în care te simți mai mereu „nașpa”, oricare ar fi nuanțele emoționale de „nașpa”. Ele pot varia de la stări mai difuze – intimidare, inadecvare, jenă, teamă, neîncredere sau disconfort – și până la emoții clare și bine definite – frică, rușine, vinovăție, neputință, furie, dezgust, dezamăgire și altele la fel de neplăcute. 

Deși pot părea normale, dintotdeauna așa sau „nimic ieșit din comun”, relațiile disfuncționale  generează stări depresive tocmai prin natura lor abuzivă constantă. 

Persoana sau persoanele celelalte din acest tip de relații îți încalcă limitele de confort, de identitate, de toleranță în multiple feluri – mai mult sau mai puțin subtile – și te fac să experimentezi constant sentimente dezagreabile. 

În teorie, comportamentele astea intră în sfera abuzurilor relaționale. Ele toate reprezintă abuzuri sau violență emoțională și se împart pe mai multe subcategorii: abuzuri verbale, abuzuri fizice, abuzuri sexuale, abuzuri financiare, abuzuri spirituale și, desigur, toate au și formate cibernetice, datorită tehnologiei moderne care face parte din viața noastră de zi cu zi. 

Mulți oameni încearcă să explice aceste sentimente dezagreabile (frica, rușinea, vinovăția, duria, dezgustul etc.) prin propria lor contribuție la ceea ce nu e OK în acea relație. Ei identifică acea contribuție proprie – eronat de multe ori – drept vină proprie, chiar dacă unui observator din exterior i-ar sări în ochi mai degrabă contribuția sau „vina” celorlalți oameni implicați. De exemplu „E vina mea că s-a enervat pe mine și mi-a zis că nu sunt în stare de nimic, pentru că chiar așa este.” sau „Eu i-am dat voie să mă rănească, pentru că m-am atașat de el/ea.” sau chiar „Mi-am căutat-o cu lumânarea, la ce puteam să mă aștept?”.

Dacă ai deja o serie de astfel de relații identificate, încearcă să iei distanță de la ele, cel puțin o perioadă. Asta nu înseamnă că trebuie să iei pauză de la toate relațiile tale – deși uneori tendința de izolare totală vine la pachet, ca o formă inconștientă și neintenționată de a masca faptul că ai nevoie să te distanțezi fix de oameni de care poate părea ciudat să te distanțezi. 

2. Ai putea să-ți investighezi cauzele pierderii a interesului

Uite un exercițiu pe care îl poți face, pentru care ai nevoie doar de o foaie și un pix. 

• Fă o listă cu relațiile tale active – Pune pe lista asta cel puțin 10 persoane, dar nu te opri acolo dacă încă mai ai idei. Important e să faci un inventar cât mai onest al oamenilor cu care interacționezi în mod constant. Abia după ce simți că ai terminat lista, poți trece la pasul următor.
• Evaluează calitatea relației – La fiecare persoană, completează o notă de la 1 la 10 (ca la școală, să fie simplu) pe care ai acorda-o pentru calitatea relației. Note mici – relații nașpa, note mari – relații bune. După ce termini cu toți oamenii de pe listă, treci la pasul următor.
• Notează sentimentele pe care le ai cel mai des în acea relație – La fiecare persoană, după nota relației, pune și câteva emoții sau sentimente pe care le simți în acea interacțiune. Pot fi și „bune” și „rele”, agreabile sau deazagreabile, dar important e să fii sinceră cu tine când le scrii. După ce termini cu toți oamenii de pe listă, treci la pasul următor.
• Revizuiește întreaga listă și încercuiește notele cele mai mici pe care le-ai acordat acelor relații –  Acelea sunt relațiile cu cel mai mare risc de a fi abuzive – și dintr-o parte, și din cealaltă (când sunt defensivi, oamenii pot deveni agresivi la adresa celor pe care îi percep ca fiind nedrepți, răi, periculoși). 
• Revizuiește întreaga listă și încercuiește emoțiile dezagreabile pe care le-ai notat – asta te ajută să-ți dai seama cam în ce spectru de trăiri afective ești predispusă să reacționezi în interacțiune cu ceilalți, atunci când îți simți limitele încălcate.

TO DO`s la final de exercițiu:

• Pentru toate relațiile cu note sub 4 sau cu aceste 4 emoții listate – frică, vinovăție, rușine, furie – gândește-te cum poți să iei niște distanță în mod real – și fă asta propunându-ți să profiți de acea distanță ca să te simți mai bine. S-ar putea să nu fie realizabil pentru toate lucrul ăsta, dar sigur vei putea găsi niște feluri de a-ți lua spațiu și timp pentru tine, oricare ar fi relația respectivă. 
• Pentru relațiile cu note între 5-7 sau cu emoții din ambele spectre – și agreabile, și dezagreabile – gândește-te dacă nu cumva ai fost indulgentă, căci s-ar putea ca unele dintre ele să fi fost supraevaluate. În cazul ăsta, se aplică ce am scris mai sus. Ca să ți se schimbe starea, e necesar să schimbi ceva și în mediul tău sau stimulii la care ești expusă. 
• Pentru relațiile cu note între 8-10 și predominant emoții pozitive sau agreabile, gândește-te cum poți petrece mai mult timp alături de acești oameni. Acestea sunt relațiile tale de suport și pot reprezenta resurse importante care să te ajute să depășești perioada depresivă. 

Dacă relațiile care-ți fac rău sunt cele mai apropiate (mama, tata, frați sau surori, parteneri de cuplu, cei mai buni prieteni etc.) s-ar putea să ai dileme generate de valorile culturale pe care le-ai absorbit în timp. Cum ar fi, de exemplu, ideea că nu e bine să-ți respingi familia, pentru că „doar fanilia te iubește necondiționat și îți vrea binele”. 

Dar dacă ți-e clar că nu-ți e bine, iar în interacțiune cu ei îți e rău, oare nu e un semn clar că niște distanță poate fi de ajutor, ca să vezi mai clar care sunt cauzele și factorii acestor probleme? Evident, folosesc termenii de „bine” și „rău” într-un fel simplu, reducționist, care poate fi contestat dacă intrăm în detalii. Dar ca să poți intra în detalii ai nevoie fix de…distanță de la conflicte, adică spațiu de gândire, liniște sau măcar câte o pauză de la ceea ce produce apariția suferinței. 

Tips & tricks pentru o recuperare rapidă

Alte activități de suport pe care le poți încerca sunt cele de mai jos. Chiar dacă îți vine să dai ochii peste cap și să zici „Nu mi-ar ieși mie așa ceva niciodată!”, citește cu atenție și dă-le măcar o șansă. Și prin o șansă mă refer la minim o săptămână în care să încerci activitatea aceea de 2-3 ori, ca să poți observa cum ți se schimbă percepția dacă nu renunți din prima. 

Journaling – Ia-ți un caiet sau deschide o notiță pe telefon și începe să-ți descarci acolo gândurile care ți se plimbă prin cap, oricare ar fi ele, în sesiuni de cel puțin 10 minute. Hai că nu e așa mult, nu? 

Cea mai simplă strategie de implementat startul relației cu jurnalul este să-ți pui o alarmă pe telefon la o anumită oră din zi în care știi tu că ai nivelul de energie un pic mai ridicat. Poate fi dimineața, în miezul zilei sau seara, înainte de culcare – nu contează neapărat ora, dar contează cum îți formulezi mesajul acesta de reminder, ca să fie și un mesaj de încurajare, care să-ți stimuleze un pic motivația de a nu-i da dismiss din prima. Eu aș propune ceva de genul „10 minute de descărcat gânduri” sau „Momentul meu de făcut liniște în cap” sau „Pauză de la stres” sau orice altă variantă e mai aproape de tine și nevoile tale.

Mișcare – Deși s-ar putea să-ți fi sărit gândul direct la un sport specific, transpirație și efort muscular intens, nu la asta mă refer. La fel ca și în cazul jurnalului care-ți pune în mișcare gândurile în alt fel decât merg ele în mod normal, exercițiile de mișcare pentru corp au ca scop să îți pună în mișcare sângele și mușchii, altfel decât o fac ele în mod normal. 

Poate să fie un challenge de genuflexiuni, unde să pornești de la o serie de minim 15 și apoi să crești progresiv pe măsură ce începe să-ți și placă. Sau poate să fie un clip de pe net pentru flexibilitate și mobilitate, nu mai lung de 10-15 minute la început, care să-ți crească atenția pe corp și să creeze un pic de spațiu între vertebre și pe la încheieturi. Sau poate să fie un mic dans pe melodia ta preferată, în mijlocul camerei sau pe scările blocului, în sus și în jos, ca să-ți crească un pic pulsul și să te oxigenezi mai intens. 

Muzică up-beat – Poate asculți muzică constant, poate nu. Dar sunetele din jurul tău au o influență asupra stării tale mentale, așa că poți încerca să te revitalizezi prin influența subliminală pe care o poate avea muzica asupra creierului tău. Dacă asculți muzică, dar preferi melodiile de dor, de tristețe sau de supărare, să știi că ele s-ar putea să-ți amplifice stările de demotivare și deconectare.

Ca stiluri de muzică ți-aș recomanda genul de melodii pe care-ți vine să dansezi, chiar dacă au sau nu cuvinte. Îmi aduc aminte acum de Jungle și ți-i dau ca exemplu, ba chiar te invit să te uiți și la videoclipurile lor. Nu ai cum să-i asculți sau să le privești videoclipurile și să nu-ți vină să miști măcar capul în ritmurile lor fluide. Dar artiști ca ei mai sunt o grămadă, așa că fă-ți timp pentru un playlist de veselie și dă-i play în căști sau în boxe cât de des poți. 

Prieteni – Da, știu, s-ar putea să nu ai mereu energie, dar izolarea socială nu face decât să te judeci și mai aspru în sinea ta, ceea ce în mod clar are un efect negativ asupra stării tale psihice. Caută-i pe oamenii cu care-ți place să te vezi, scrie-le sau dă-le un telefon, chiar dacă îți vine să te abții pentru că știi că au treabă sau te gândești că au altceva mai bun de făcut. Uneori, e nevoie de un pic mai mult efort ca să te mobilizezi să aranjezi o ieșire, dar în sinea ta știi că merită efortul, chiar dacă ți-e teamă să nu fii awkward sau să lași cine știe ce impresie.

Ajută pe cineva – Unii oameni ajung să se simtă deconectați și demotivați pentru că nu mai văd sensul lucrurilor pe care le fac în mod normal. Asta poate însemna și că au ajuns într-o etapă a vieții mai matură, în care au nevoie de un upgrade la sens, adică să facă lucruri mai meaningfull.

Și ca să nu te apuci să vânezi pe stradă oameni în căutare de ajutor – ceea ce poate fi amuzant, dar și periculos – ai putea să arunci o privire pe variantele de voluntariat din locul în care trăiești sau chiar online. Sigur ai niște aptitudini de care alții au nevoie, chiar dacă nu te-ai gândit la asta așa până acum. Și sigur o privire încărcată de recunoștință îți va încălzi sufletul – fie că ajuți un copil la teme, că faci cumpărăturile pentru un vecin în vârstă sau că pui brățări de acces la evenimente la un festival de cultură, muzică sau orice altceva ți-e ție interesant. Give it a try!

💛💛💛

Cam atât deocamdată de la mine. Sper că am reușit să adun aici suficiente informații și idei ca să ai de unde alege, dar să și găsești ceva ce funcționează pentru tine. Iar dacă ai nevoie de mai mult sprijin, te rog nu ezita să-l ceri. De la oamenii apropiați sau de specialiști, de la necunoscuți de pe forumuri și grupuri online sau din cărți și podcasturi, pe lumea asta sunt o mulțime de oameni care se străduiesc să trăiască mai bine și mulți dintre ei reușesc să simtă asta atunci când îi ajută și pe ceilalți. Poate și tu ești unul dintre ei, cine știe?