Cum pot să am încredere în deciziile pe care le iau?

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

„Trec în anul doi de facultate, dar simt că nu îmi place ce fac. Mă gândesc continui la o altă facultate, la care cred că aș simți mai multă împlinire, aș face mai mult din ceea ce îmi place și m-aș putea axa pe domeniul care mă atrage. Totuși, facultatea începe imediat și nu știu ce aș mai putea să fac. Dacă îmi schimb facultatea, voi avea nevoie de meditații timp de un an, deci în acel timp nu o să am nimic altceva de făcut dacă renunț la facultate.

Mă simt foarte vinovată pentru că am lucrat mult să ajung aici și totuși nu îmi dau seama sigur dacă vreau altceva sau nu. Facultatea la care sunt îmi oferă oportunități mult mai bune și un viitor mai sigur. Cum îmi dau seama dacă ar trebui să fac o schimbare? Dacă vreau să iau decizia asta doar pentru că sunt la o facultate mai grea? Cum pot să am încredere în deciziile pe care le iau?”

tânără anonimă

Salut!

Întrebarea ta stă de ceva timp în inbox, dar iată că a venit momentul potrivit pentru a-i căuta un răspuns.

În primul rând, îți mulțumesc pentru încredere și pentru gradul mare de relatability al mesajului tău. Chiar dacă e foarte posibil să simți că ești singură în povestea asta, te asigur că mai sunt o mulțime de alți tineri aflați în situații foarte similare, care au nevoie, la fel ca și tine, de răspunsuri. 

Desigur, eu nu am cum să ofer decât un mic ghid de introspecție și gândire critică. Răspunsurile concrete sunt tot la tine – deja le ai, dar poate că nu ies încă în relief suficient de bine în peisajul interior al frământărilor tale.

Vinovăția are talentul ăsta special de a masca sau chiar de a face invizibile o mulțime de alte trăiri și sentimente relevante, păstrând oamenii în confuzie și indecizie. Hai să vedem cum putem să o neutralizăm!

Un alt fel de a privi lucrurile

Mai întâi, hai să-ți explic ce înțeleg eu din mesajul tău. Spui acolo că simți că nu îți place ce faci la facultate și că visezi la o altă specializare unde crezi că ai simți mai multă împlinire. Asta mă face să mă întreb cum ai ajuns, de fapt, să alegi specializarea unde deja ești înscrisă. Mai departe spui și că ai muncit mult ca să ajungi acolo și că această facultate „oferă oportunități mult mai bune și un viitor mai sigur”. 

De aici înțeleg că e un domeniu în care ai dezvoltat deja o serie de aptitudini prin efort intelectual, dedicație și răbdare, ceea ce este admirabil. Dar nu spui nimic despre ce te-a motivat inițial să depui acest efort. Să fie vorba despre oportunitățile mult mai bune? Să fie speranța la un viitor mult mai sigur? Sau să fie, de fapt, altceva? 

Influența familiei

De regulă, părinții au un cuvânt important de spus în alegerea domeniului de studii universitare al copiilor lor adolescenți – mai ales atunci când în discursul tinerilor apare acest tip de argumente despre viitor și oportunități. 

Pe de o parte, asta se întâmplă pentru că rolul de părinte îi face să se simtă responsabili pentru alegerile fiilor sau fiicelor lor. Pe de altă parte, pentru că, din perspectivă financiară, alegerea facultății copiilor este și un fel de investiție. Iar părinților le este greu să renunțe la control, mai ales atunci când pierderile potențiale se pot măsura și în bani. Dar asta nu înseamnă că au mereu dreptate.

Părinții directivi

Sigur că și responsabilitatea, și investiția financiară se fac cu cele mai bune intenții și cu iubire. Dar, din păcate, asta înseamnă uneori și că fiii sau fiicele acestor părinți foarte implicați în decizia specializării universitare a progeniturii nu ajung să-și asume pe deplin acel domeniu de studiu. Ei fac alegerea investind cu încredere și autoritate părintele/părinții, apoi depun efortul pentru a fi admiși la facultatea care le este părinților pe plac ca să dovedească că sunt capabili să reușească. 

Tinerii aflați într-o astfel de situație sunt motivați mai degrabă inconștient de dorința de a-și mulțumi părinții sau de a-i face mândri, fără să fie cu adevărat atrași de acel domeniu de studiu. Problema intervine când, odată admiși, realizează că domeniul respectiv nu este suficient de interesant pentru ei sau nu îi reprezintă suficient de bine – în sensul că nu este compatibil cu personalitatea și aspirațiile lor, lipsindu-le dimensiunea sensului (în sensul de meaningfulness). 

În astfel de situații, tinerii simt în mod paradoxal că nevoile lor nu au prioritate în felul în care își iau deciziile care le modelează viața și viziunea asupra viitorului. De fapt, ei sunt împiedicați să-și dezvolte autonomia tocmai de sentimentele de atașament și loialitate față de părinții care îi sprijină. Iar aceștia au dificultăți, la rândul lor, în a încuraja cu adevărat autonomizarea copiilor lor, deja tineri adulți. 

Părinții distanți

Într-un scenariu alternativ, este posibil ca părinții să nu fie prea implicați – poate chiar deloc – în alegerea domeniului de studiu, dar să ofere sprijinul financiar necesar pentru pregătire, meditații și întreținerea tinerilor pe perioada studiilor. Într-o astfel de situație, tinerilor li se pretinde mai degrabă seriozitate și responsabilitate, pe modelul „Eu îmi fac treaba mea de părinte, tu îți faci treaba ta de copil.” 

De asemenea, pot exista presiuni financiare sau planuri ale familiei care pleacă de la premisa că facultatea începută trebuie terminată, alternativele fiind percepute ca eșecuri sau probleme de evitat. 

Deși părinții din această categorie nu controlează neapărat alegerea domeniului de studiu, ei valorizează capacitatea fiului/fiicei de a lua decizii pentru sine, ignorând (inconștient sau nu) nevoia copiilor lor de a explora și alte direcții de dezvoltare. 

Astfel, tinerii pot să simtă că e inacceptabil să se răzgândească la mijlocul drumului sau că ar pierde aprecierea, sprijinul sau încrederea părinților dacă ar decide să încerce altă variantă. Iar din punctul acesta încep să se manifeste demotivarea pentru studiu, evadarea în fantezie, anxietatea și blocajul decizional, chiar și atunci când mintea lor rulează non-stop vise de schimbare a facultății.  

Nevoile de siguranță

Nevoile care primează, și în cazul tinerilor, și în cazul părinților, sunt nevoi de siguranță emoțională, traduse însă în comportament prin dinamici de supunere (la tineri) și control (la părinți) – ceea ce nu prea e sănătos. Autonomia tinerilor nu are un teren fertil într-un astfel de cadru. 

Chiar dacă la nivel declarativ părinții îi asigură pe tineri de sprijinul lor (deși asta nu se întâmplă mereu), mesajul este primit de aceștia cu o formă de condiționare atașată: „Te sprijin doar dacă sunt de acord cu alegerile tale.” Drept pentru care, ca să se simtă în siguranță, tinerii vor alege mai degrabă lucruri cu care și părinții lor ar fi de acord – inclusiv facultăți, parteneri de cuplu, etc. 

Temă de introspecție 1

O primă recomandare pentru tine ar fi să iei o foaie și un pix și să încerci să formulezi, în scris, răspunsurile tale la următoarele întrebări:

• Cum am ales domeniul acesta de studiu?
• Ce părere au părinții mei despre acest domeniu de studiu?
• Cum îmi imaginez că ar reacționa dacă le-aș spune că vreau să fac o altă facultate?
• Ce emoții simt atunci când îmi imaginez această discuție?
• Care sunt lucrurile care mă motivează și mă atrag la facultatea cealaltă?

Influența propriilor prejudecăți

Revenind la mesajul tău, tu mai spui și că, dacă ar fi să dai o șansă celuilalt domeniu, ai avea nevoie de meditații timp de un an. Mai mult, menționezi că nu ai avea nimic de făcut dacă ai renunța la facultatea la care ești acum. Iar aici eu văd niște convingeri iraționale și autolimitative răsărind printre rânduri. 

Convingerile iraționale sunt genul acela de idei fixe care nu se bazează neapărat pe realități incontestabile, ci mai degrabă reflectă fricile ascunse ale oamenilor și felul în care aceștia încearcă să se protejeze de ele. 

Convingerile autolimitative se referă la acele idei asumate ca fiind realitate, dar care au rolul de a restrânge câmpul de opțiuni ale oamenilor – adică de a le limita oportunitățile, într-un fel care să-i facă să simtă că fac ce trebuie, chiar dacă asta nu e neapărat în acord cu nevoile, dorințele sau aspirațiile lor.

Ce fac convingerile astea?

Atunci când o convingere este și irațională, și autolimitativă, efectul ei este cel mai dezastruos – în sensul că blochează orice decizie în direcția dorită de teama urmărilor neplăcute, dar blochează și capacitatea creierului de a analiza problema din alte perspective. Iar asta înseamnă că nicio soluție alternativă nu poate să apară, iar problema devine din ce în ce mai mare și mai angoasantă. 

În cazul tău, vorbim despre varianta de a încerca să dai admitere și la o altă facultate – cea pe care tu o simți mai aproape de aspirațiile tale și de personalitatea ta.

Tu pari să crezi că a da admitere la facultatea asta nu este posibil decât dacă renunți la facultatea la care ești deja studentă și faci un an de pregătire pentru admitere. Dar oare chiar așa să fie? Oare chiar nu există varianta în care poți să evoluezi strategic pe mai multe fronturi?

Temă de introspecție 2

Uite încă un set de întrebări la care să răspunzi în scris, ca să-ți analizezi pe îndelete emoțiile, gândurile și convingerile legate de această variantă a viitorului din imaginația ta:

• Ce fel de pregătire ar fi necesară pentru a da admitere la facultatea dorită de mine?
• Ce resurse ar implica această pregătire? (timp, bani, persoane, efort intelectual etc.)
• Cum aș putea să am acces la astfel de resurse?
• Ar fi posibil să îmbin pregătirea pentru admitere cu studiul din anul doi? Aici te invit să te uiți în jurul tău și să cauți inspirație în poveștile colegilor tăi care mai sunt studenți și la alte specializări sau care au joburi pentru a se întreține în timpul anilor de studenție. 
• Ce compromisuri sau sacrificii îmi închipui că ar fi necesare pentru a merge cu facultatea și pregătirea în paralel?

Cel mai util ar fi să și discuți despre toate astea cu niște prieteni sau, eventual, cu o persoană aflată pe rol de mentor (un profesor, un membru al familiei pe care îl admiri etc.). Poate că ai nevoie de un pic mai mult spațiu concret dedicat acestor idei care te apasă și nu-ți dau pace. Până nu le scoți din capul tău ca să le dai șansa să se hrănească și cu experiența și inteligența altora, ele vor rămâne doar niște vise fără corespondent în realitatea ta concretă. 

Percepția „greului” și expunerea la abuzuri 

Ultima direcție de reflecție pe care ți-o sugerez este legată de ceva ce ai scris chiar tu: „Dacă vreau să iau decizia asta doar pentru că sunt la o facultate mai grea?”. Ei bine, aici intră în scenă gândirea critică at its best.

Într-adevăr, sunt unele domenii de studiu considerate „mai grele” – din cauza efortului intelectual necesar, din cauza complexității domeniului, a structurării materiilor de studiu etc. – adică componenta pragmatică. Cât de bine se descurcă elevii sau studenții depinde de înzestrarea lor intelectuală și efortul depus efectiv pentru a învăța. Dar despre tine deja știm că ai muncit mult și ai ajuns aici, deci putem presupune că nu aici ar fi neapărat problema. 

În astfel de situații este extrem de importantă și componenta psiho-socială. De multe ori, școala pare grea (la orice nivel – de la școala primară și până la studiile universitare) pentru că mediul în care ar trebui să se producă învățarea nu este unul ideal. Ba din contră, mediul adesea poate să bifeze multe dintre caracteristicile unui mediu toxic.

Iată câteva dintre elementele astea, ca să-ți faci o idee mai clară despre ce ar trebui să evaluezi cu atenție în cazul tău:

• Singurătatea – dacă nu ai relații securizante în spațiul academic (colegi cu care să te înțelegi bine, profesori pe care să-i admiri etc.), este puțin probabil să nu îți fluctueze motivația și să nu ți se pară grea facultatea.
• Competiția – dacă mediul educațional este foarte individualist și bazat pe competiție, presiunea de a performa devine și mai grea, iar asta afectează negativ atașamentul sau interesul pentru materiile de studiu.
• Agresiunile din mediul academic – orice interacțiuni cu oamenii de la facultate care pot fi privite ca forme de abuz sau agresiune afectează negativ percepția asupra domeniului de studiu. Abuzurile emoționale, jignirile, amenințările, hărțuirea sexuală, umilirea în public – toate comportamentele din această sferă pot să facă materiile de studiu să pară mult mai grele decât sunt în realitate, pentru că cea mai mare parte a energiei psihice se consumă pe mecanismele de autoprotecție activate de expunerea la violență și abuzuri. 
• Dublul standard în evaluare – atunci când se copiază la greu, chiar dacă și tu copiezi uneori, motivația pentru studiu dispare și începi să simți dezgustul, odată cu pierderea respectului pentru actul educațional – atât predarea, cât și evaluarea. Materiile par și ele mai grele, căci notele mari obținute prin copiat, varianta „simplă” a celor care știu să se descurce, descurajează și duc în derizoriu orice efort onest de a-ți lua examenele pe merit.
• Lipsa profesionalismului în mediul universitar – când studenții nu se simt respectați, e puțin probabil să nu adune frustrări și să nu se demotiveze. Lipsa de respect față de studenți se poate manifesta prin întârzierea orarelor de studiu sau supraîncărcarea anumitor zile, lipsa profesorilor la cursuri sau comportamentul lor inadecvat în raport cu normele academice, corupția sau dezinteresul angajaților universității în relația studenților cu secretariatul facultății, administrația căminelor, biblioteca, practica de specialitate și multe, multe altele.
• Resurse educaționale inadecvate – ca să poți să faci performanță într-un domeniu, e necesar să ai la dispoziție și resursele potrivite. De la săli de cursuri încălzite și toalete echipate cu săpun și hârtie igienică – care cu greu pot fi considerate resurse educaționale, dar sunt absolut necesare – și până la suporturi de curs, manuale de studiu, echipamente digitale adecvate, acces la biblioteci de specialitate, cercetare recentă, practică de specialitate și câte și mai câte alte resurse fără de care diploma de la final nu are nicio valoare. 

Și acum te invit să te gândești din nou: este facultatea asta grea sau pare mult mai grea din cauza unor probleme sistemice, care pun toată greutatea pe umerii studentului și distrag atenția de la realitate? 

O privire necesară în partea cealaltă

Și dacă tot ești aici, oare ai putea să faci aceeași evaluare și pentru cealaltă facultate, cea la care crezi tu că te-ai simți mai împlinită?

Dacă nu ai făcut deja o documentare serioasă „în interior”, îți recomand să începi să o faci. Vorbește cu studenți, caută informații în presă sau în comunitățile online. Verifică-ți presupunerile sau prejudecățile cu privire la acel domeniu de studiu și viața de după, pentru a avea o imagine mai clară despre cum arată viața în interiorul acelui domeniu. 

S-ar putea să descoperi că „o facultate mai grea” e un termen extrem de subiectiv. Mai mult, s-ar putea să ajungi la concluzia că orice facultate este grea, dacă nu se potrivește cu chemarea interioară a studentului și interesele, curiozitățile și pasiunile sale. Iar dacă climatul psihosocial din acea facultate este unul dominat de abuzuri, cu siguranță și cei mai pasionați de domeniul de studiu vor întâmpina dificultăți, dezamăgiri și probleme în menținerea motivației pentru studiu.

Încrederea, deciziile și capacitatea de a-ți imagina viitorul

Ultima ta întrebare deschide și ultimul meu argument. „Cum pot să am încredere în deciziile pe care le iau?” îmi sugerează un blocaj emoțional care se bazează pe imposibilitatea de asumare a unor riscuri. 

Cum spuneam și mai sus, asta poate să depindă de felul în care se poziționează părinții tăi în relația cu tine. Dacă ei nu ți-au validat suficient capacitatea de a lua decizii, dacă nu ți-au oferit încurajarea și încrederea necesare pentru ca tu să explorezi oportunitățile de studiu liberă de obligații și frici, și mai ales dacă au obiceiul de a-ți critica sau ironiza deciziile – atunci este puțin probabil ca ție să-ți vină natural să ai încredere în propriile tale decizii.

Dar asta nu înseamnă că vei depinde toată viața de comportamentul lor sau că încrederea ta în tine și în deciziile tale va fi mereu condiționată de factori externi – fie părinții tăi, fie alți oameni sau alte circumstanțe. Dar vei ajunge să dobândești această autonomie decizională pas cu pas, căci nu ți-o poate oferi nimeni de-a gata. 

Cel mai important lucru este să-ți construiești o strategie de informare eficientă, ca să-ți poți planifica deciziile cât mai realist posibil. 

Deciziile care implică schimbări (mai mici sau mai mari) necesită o bună documentare în prealabil. De ce? Pentru că schimbarea înseamnă asumarea unor riscuri, iar documentarea face acele riscuri mai previzibile și mai ușor de neutralizat sau gestionat. Te poate feri de dezamăgiri și deziluzii ce pot fi prevenite prin consultarea cu experiențele altora și îți oferă șansa de a-ți ajusta strategia în funcție de poveștile de eșec sau succes pe care le întâlnești. Ce contează aici este să nu renunți prea repede la documentare – chiar dacă pare că deja e totul clar sau că nu mai are sens să cauți alte informații. 

Analiza de riscuri și beneficii

Riscurile despre care aminteam sunt întotdeauna dispuse pe mai multe planuri – de la chestii pragmatice de genul „un viitor mai sigur” și până la lucruri abstracte cum ar fi sentimentul de siguranță dat de aprobarea părinților sau cel dat de studierea unui domeniu ales „din pasiune”. Și sigur că mai poți găsi și tu niște dimensiuni ale potențialelor pierderi, cum ar fi riscul de pierde niște oameni (ex: colegii de la vechea facultate), riscul de a nu deveni independentă financiar prea curând, riscul de a nu reuși să te integrezi într-un grup nou, cel de a nu-ți găsi locul nici în noul domeniu de studiu și câte și mai câte. 

Aici te poate ajuta din nou să-ți pui gândurile pe hârtie și să-ți dai timp și spațiu pentru a te gândi, pe rând, la fiecare dintre riscurile identificate. Dacă nu le desparți și nu le analizezi separat, senzația de copleșire pe care ți-o creează toate la pachet poate fi complet invalidantă. 

Dar pe rând, fiecare dintre riscurile identificate poate să fie preîntâmpinat cu anumite acțiuni și, mai mult, poate să ascundă mai multe beneficii neașteptate, greu de observat sau valorizat dacă nu faci analiza asta pas cu pas. 

Unde vrei să ajungi

La finalul acestei analize, creierul tău se va simți mai în control pe perspectivele de viitor posibile, chiar dacă acum pare greu de crezut. Iar dacă vei coopta și un partener de analiză de încredere (un prieten, un mentor), s-ar putea ca senzația de reasigurare să fie încă și mai pronunțată. 

Odată cunoscute riscurile și resursele pe care le poți activa, deciziile vor putea fi deblocate. Iar încrederea ta nu se va mai măsura în termeni de „succes versus eșec”, ci în termeni de „Mă pot descurca orice s-ar întâmpla”, pentru că vei ști că există o mulțime de variante și oportunități de a soluționa chiar și cele mai neașteptate probleme. Măcar să apară ele 🙂 Dar poate nici măcar nu apar, cine știe? Tu vei fi pregătită oricum. 

Recapitulare

La final, vreau să sintetizez în cinci etape recomandarea mea, ca să-ți fie și mai ușor să o pui în aplicare:

1. Clarifică-ți cum ai ajuns unde ești, prin explorarea motivației personale de a studia ce studiezi și de a visa doar (deocamdată) să studiezi altceva.
2. Identifică-ți strategiile alternative: cum poți să îmbini utilul cu plăcutul sau cum poți să mergi și pe calea visată, în timp ce nu renunți nici la calea asigurată (cel puțin deocamdată). Inspiră-te din experiența altora și documentează-te serios.
3. Evaluează-ți relațiile și efectele pe care ele le au asupra motivației tale de a studia un domeniu sau altul. Cu cât găsești mai multe încălcări de limite personale și abuzuri la care ești expusă, cu atât ai mai multe șanse să rămâi blocată în lipsa de încredere în tine însăți.
4. Evaluează-ți riscurile din viitorul apropiat, discută-le și cu alți oameni și planifică-ți pașii în mod strategic.
5. Caută resursele de care ai nevoie: acordul sau sprijinul părinților sau al altor oameni, meditații, studiu individual, terapie, cărți, podcasturi sau alte materiale educaționale care să te ajute să ajungi mai aproape de ceea ce-ți dorești tu, lăsând loc și pentru răzgândiri, greșeli și învățare empirică. 

Viața nu e o cursă cu traseu prestabilit. Și, din fericire, nici nu ne putem păcăli prea mult că este, chiar dacă uneori ne place să o facem, pentru că așa pare că ne ferim mai bine de eșecuri și suferință. 

Eu îți urez succes și sper că planul acesta în 5 pași te va ajuta să mergi mai departe cu mai multă încredere 💛💛💛