IN A RELATIONSHIP | Stiluri parentale și politici de stat: “Nu îmi dau seama cum am ajuns să fac exact aceleași lucruri pe care le uram la mama/tata!”
De Silvia Guță, Miercuri, 23 septembrie 2020
Ziarul Libertatea publică săptămânal rubrica In a Relationship realizată de Fundația Friends for Friends. Astăzi, psihoterapeuta Silvia Guță vorbește despre modul în care am fost învățați să definim familia și cum ne influențează modul în care am fost/suntem crescuți. În ultimii ani, în România s-au deschis mai multe dezbateri publice menite să redefinească conceptul de familie, fie prin extinderea definiției, fie prin restrângerea și rigidizarea termenilor utilizați pentru a descrie acest concept.
Dacă și pentru tine sună cumva nostalgic definiția învățată pe băncile școlii “Familia este celula de bază a societății”, poate că ar trebui să ne aducem aminte că ea a fost promovată de socialiști ca parte importantă din propaganda comunistă, care împărțea clar niște roluri bine definite fiecărui membru al familiei și, desigur, fiecărui cetățean.
Familia e locul în care ne formăm ca indivizi
Din punct de vedere psihologic, problema cu această definiție este că ea reduce individul la rolul de parte dintr-un sistem indivizibil – familia ca “celulă”. Acest lucru reduce importanța fiecărui individ în parte, cel puțin în contextele în care ne raportăm la societate. Relația cu autoritatea și frica Automat, asta ne influențează și relația cu autoritatea, căci ordinea socială de care cu toții avem nevoie este menținută de structurile de autoritate, adică, pe de o parte, structura și dinamica relațiilor de familie și, pe de altă parte, structurile de organizare ale statului între granițele căruia trăim.
Țara noastră nu a reușit încă să se desprindă de moștenirea dureroasă a totalitarismului, iar autoritățile sunt, deocamdată, departe de a fi demne de încredere, chiar și la nivel de concept. Singurul lucru cu care putem fi de acord cu toții deocamdată este că de autoritate trebuie să ne fie frică – și când noi greșim, și când autoritățile sunt cele care greșesc.
“Tradiție de familie”
O definire mai elaborată a conceptului de familie, disponibilă tuturor pe Wikipedia, o descrie ca fiind “o formă specifică de comunitate umană, formată dintr-un grup de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie”. Aceste persoane au atât drepturi, cât și responsabilități legale unele față de altele, dar și o dinamică relațională specifică: trăiesc împreună sau au contacte frecvente și prezintă un comportament de grijă, preocupare și loialitate față de ceilalți membri ai familiei.
Totodată, ele și aderă la un set de valori, principii și practici comune, exprimate adesea prin termeni ca “tradiție de familie”. Într-un interviu revelator despre valul posttraumatic al carantinei – material publicat de revista DoR și semnat de jurnalista Oana Sandu în luna mai, psihiatrul Vlad Stroescu spune: “La noi, aparent, a fost folosit un model de tip «părinte autoritar». Îmi displace profund genul ăsta de comunicare, mi se pare demoralizant, opresiv, înspăimântător. Dar poate o fi fost eficace. Poate că, printre factorii ipotetici care au limitat răspândirea pandemiei s-o fi numărat și docilitatea noastră de popor ieșit foarte recent de sub tiranie”.
Tipologia părinților și viitorul copiilor
Conform unei teorii apărute în anii 60 (adică acum 60 de ani!), preluată și prelucrată ulterior de o mulțime de specialiști, există mai multe tipuri de părinți sau “stiluri parentale”: părintele autoritar, părintele permisiv, părintele neglijent și părintele suportiv. Stilul parental determină destul de consistent pachetul de avantaje și dezavantaje cu care pornește în viață un copil, indiferent de moștenirea genetică.
Citeşte întreaga ştire: IN A RELATIONSHIP | Stiluri parentale și politici de stat: “Nu îmi dau seama cum am ajuns să fac exact aceleași lucruri pe care le uram la mama/tata!”
