IN A RELATIONSHIP | Inegalitatea de gen în creșterea copiilor: „Când ești tată de fată, crezi că trebuie să fii tot timpul acolo să o bibilești. Ceea ce este total greșit”

De Silvia Guță, Andrada Lăutaru, Duminică, 14 martie 2021

După ce am văzut cum s-au modificat relațiile de iubire ale adolescenților după un an de pandemie, data trecută am vorbit despre legătura directă dintre conflictele de acasă și riscul ca tinerii să cadă în capcana unei rețele de trafic de persoane. Inegalitatea de gen este un factor major în vulnerabilitatea crescută a fetelor și femeilor. În luna martie, rubrica In a Relationship a vorbit despre rolul educației din familie cu Andrei Ionel Mocanu, un tată de profesie psiholog, care a descoperit pe propria piele provocările adaptării metodelor terapeutice la situația reală de acasă. 

Andrei Ionel Mocanu este tată, terapeut, dar și creator de conținut în online: și-a înființat propriul blog tatalactiv.ro, unde promovează conceptul de tată implicat activ, combinând experiența profesională cu cea de tată de fată. 

„Dacă până să devin părinte eram un practician doar teoretic, din momentul în care am devenit părinte am devenit mult mai empatic decât credeam eu că sunt deja și am început să mă pun mai des în pielea părinților. Să-mi dau seama că anumite situații de strategie care sunt livrate în cărți nu funcționează pentru toți copiii sau trebuie să le adaptăm în funcție de temperamentul părinților.” Psiholog Andrei Ionel Mocanu

În mod tradițional, societatea noastră repartizează femeilor (în special mamelor, deci) rolurile de îngrijire și educare a copiilor, dar și cele de mediere a conflictelor și soluționare a problemelor emoționale. Bărbații sunt adesea „scuzați” sau chiar dați la o parte de la responsabilitățile domestice, în special cele care presupun muncă emoțională, fiind încărcați cu alte responsabilități „mai masculine” – de obicei muncă fizică sau intelectuală. Rezultatul este menținerea unei mentalități colective care încurajează inegalitatea și violența de gen. 

În societățile patriarhale, abuzul prin neglijență le poate fi imputat mai ușor taților sau bărbaților. Pe de altă parte, și femeile sau mamele sunt predispuse la acest tip de abuz, în special când sunt surmenate, supraresponsabilizate sau copleșite de îndatoririle față de familie, job etc.

Ce înseamnă un tată activ?

„Înseamnă un tată prezent. Când spun prezent, mă refer la faptul că, musai, zilnic, să am câteva momente de joacă. […] Un tată activ este acolo atât în momentele de fun, dar și când copilul plânge, se lovește, trebuie schimbat sau ajutat în anumite situații. Am plecat de la ideea de implicare și de prezență, pentru că noi trăim într-o societate în care avem câte 2-3 joburi, alergăm, niciodată nu suntem mulțumiți, parcă am vrea mai mult. Atunci uităm în primul rând de noi și apoi de-ai noștri. Cei mici au nevoie de noi, să fim acolo. Asta se aplică și în relația de cuplu, nu trebuie să vin să rezolv problemele, important este să fiu acolo și să ascult.”

Când vorbim despre relațiile de familie, comportamentele abuzive pot lua multe forme, unele atât de subtile și de normale în aparență, încât trec neobservate mult timp. Asta nu le face însă mai puțin periculoase.

În rubrica In a Relatiosnhip am mai discutat despre stilurile parentale (părintele autoritar, părintele permisiv, părintele neglijent și părintele suportiv), dar astăzi vom pune lupa pe abuzul prin neglijență, care poate apărea în comportamentele tipice pentru parentingul autoritar, neglijent sau permisiv.

Dacă uit de mine, nici pe tine nu am cum să te ajut

Un astfel de tip de abuz subtil se manifestă prin neglijarea nevoilor celor dragi și centrarea exclusivă pe propriile nevoi, dorințe, obiective. De multe ori, abuzul prin neglijență e însoțit de justificarea „Eu știu mai bine ce e bine pentru tine”, ba chiar de gesturi și decizii descrise drept „Sacrificiile pe care le fac eu pentru tine”, chiar și atunci când sacrificiile respective sunt respinse sau nesolicitate.

„Noi, ca părinți, ne activăm foarte mult și dăm feedback-uri pe tot ce e negativ. Nu ai făcut asta, te-am chemat, n-ai venit, ia uite, ai greșit aici. Noi trebuie să învățăm să contrabalansăm toată situația asta cu feedback pozitiv. Uite, apreciez că ai venit imediat cum te-am strigat. Psiholog Andrei Ionel Mocanu

Acest gen de dinamică emoțională se întâlnește cel mai des între părinți și copii, dar și între partenerii de cuplu. Ea stă la baza unor legături afective care, deși pleacă de la sentimente de iubire și grijă, se resimt prin trăiri emoționale dezagreabile. 

Părintele care „uită de sine” și se sacrifică constant va avea sentimente de supraîncărcare, copleșire, iritabilitate și frustrare. Uneori, sacrificiile sunt însoțite și de episoade de critică și reproșuri de tipul: 

• „Nu meriți tot ce fac pentru tine” 
• „Îți bați joc de toate eforturile mele” 
• „Nu vreau decât să am grijă de tine și ție nu-ți pasă deloc”.

Acestea, de fapt, scot în evidență incompatibilitatea dintre sacrificiile făcute și nevoile reale ale celor implicați în relație. 

Citeşte întreaga ştire: IN A RELATIONSHIP | Inegalitatea de gen în creșterea copiilor: „Când ești tată de fată, crezi că trebuie să fii tot timpul acolo să o bibilești. Ceea ce este total greșit”