
În momentul în care simt că îmi place cu adevărat de respectiva persoană, mă cuprinde o stare de frică
de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)
Întrebare:
„În momentul în care simt că îmi place cu adevărat de respectiva persoană, mă cuprinde o stare de frică. Mă cuprinde anxietatea când observ evoluția lucrurilor dintre noi, și am tendința de a îndepărta acea persoană. Nu înțeleg de ce îmi este frică să mă implic sentimental, emoțional. Mă întreb ce l-a făcut pe băiatul respectiv să mă placă și dacă chiar mă place cu adevărat sau doar vrea să ajungă să întrețină relații intime cu mine.
De unde vine toată frica asta? Overthinking-ul ăsta chiar că îți diminuează fericirea…”
cititoare anonimă
Bună!
Și mulțumesc pentru subiectul pe care îl propui. Întrebarea ta e, cu siguranță, una dintre întrebările care apar frecvent în mintea și sufletul adolescentelor și tinerelor femei. Și chiar dacă uneori răspunsul pare simplu și nu necesită prea multe „săpături” în istoricul personal de relaționare, faptul că îl găsești nu te ajută, neapărat, să și rezolvi așa-zisa problemă, iar relațiile romantice rămân la fel de pline de frici și anxietăți.
Dar să începem pas cu pas. Care ar fi scenariul acela în care răspunsul la întrebarea ta ar putea părea simplu și evident? (pentru tine, desigur)
Ei bine, acel scenariu presupune câteva elemente de bază. Ele co-există și își lasă amprenta în mediul persoanei care-și conștientizează o tendință de apărare & îndepărtare în situații cu potențial romantic, pornind de la întrebări valide de genul „Mă place cu adevărat sau e interesat doar de sex?” (am spus-o eu pe șleau, deși apreciez discreția ta) și până la overthinking-ul care spui că-ți diminuează fericirea.
Voi încerca să expun aceste elemente într-o anumită ordine, de la cele mai difuze și impersonale, care țin de mediul de apartenență, la cele mai concrete și personale. Așadar, s-ar putea ca frica asta să vină din…
1. O educație primită în acest sens
Adică reguli, povești de viață sau avertizări primite de la persoane de încredere (figuri de atașament sau autoritate precum părinții, rudele apropiate, prietenele sau profesorii) sau de la modele/idoli (mesaje lansate de artiștii preferați, narațiuni din cărțile citite sau filmele vizionate etc.).
Din mesajul tău reiese existența unor criterii de departajare între băieții care sunt interesați de tine cu adevărat („mă întreb ce l-a făcut pe băiatul respectiv să mă placă”) și cei care caută doar îmbogățirea palmaresului de experiențe sexuale. Dar aceste criterii de departajare nu par să fie suficient de clare sau poate doar nu ți-ai îndreptat atenția către ele, fiind mai degrabă preocupată să înțelegi de unde vine frica.
Un exercițiu de încercat
S-ar putea să-ți facă bine dacă decizi să dedici niște timp elaborării unei liste de criterii care să te ajute să-ți dai seama dacă interesul lui este sincer sau nu. Ghedează-te după întrebările de mai jos:
- Ce înseamnă pentru tine interes sincer?
- Cum se manifestă?
- Ce comportamente specifice îl însoțesc?
- Te simți respectată, ascultată, validată în acea interacțiune?
- Sau mai degrabă te simți presată, grăbită, amenințată?
- Ce emoții îți provoacă cel mai des interacțiunea directă cu acea persoană?
- Cât sunt ele de agreabile și în ce proporție sunt dezagreabile, neplăcute?
Frica – o emoție menită să te protejeze
În definitiv, frica servește întotdeauna un scop pozitiv: e menită să te protejeze. De decizii iresponsabile sau pripite, de manipulări, de suferință sau de necunoscut, la modul general. De cele mai multe ori, frica este o emoție adaptativă.
Ea apare ca un fel de rezultat al responsabilității pe care ți-o asumi (involuntar și inconștient uneori) față de propria ta siguranță. Dar ea e adânc înrădăcinată în cunoștințele și informațiile pe care tu le ai despre lumea în care trăiești, despre cum funcționează oamenii și relațiile lor și despre diferențele dintre bine și rău, corect și greșit.
Practic, frica ta se poate explica dacă la tine au ajuns sfaturi, povești sau avertizări care-ți spun că trebuie să fii atentă și să nu permiți nicio apropiere romantică până nu ești convinsă de faptul că partenerul nu vrea „doar sex”.
Frica de a fi obiectificată într-o societate cu valori ambigue
Genul ăsta de avertizări vin de regulă în alte cuvinte: „Băieții/bărbații vor doar să profite de tine”, „să te batjocorească” sau „Toți bărbații sunt niște porci”. Îți sună cunoscut?
În realitate, acestea sunt forme de generalizare abuzivă, care nu admit existența băieților sau bărbaților onești, de treabă și îi îndeasă pe toți în aceeași categorie de abuzatori prin definiție. La fel ca atunci când se fac bancuri cu blonde sau când femeile sunt trimise „la cratiță” sau la îngrijirea copiilor.
Acestea sunt niște idei care caracterizează mentalitatea unei societăți care secretizează relațiile sexuale, le agreează public doar pe criterii de construire de familie sau de reproducere, le blamează ca fiind forme de desfrânare sau păcătuire și le folosesc indirect ca instrument de opresiune și discriminare între femei și bărbați.
Sexualitatea femeilor – un tabu încă prezent
Datorită biologiei, care a făcut ca femeia să fie purtătoarea sarcinii, femeile sunt cele care experimentează interdicții mai mari atunci când vine vorba de relațiile sexuale și abordarea lor la nivel cultural și social.
Atunci când au mai mulți parteneri sexuali, femeile sunt mai predispuse să fie victimele blamării, marginalizării sau abuzurilor – atât din partea partenerilor, cât și din partea comunității de apartenență, inclusiv a familiei de proveniență.
Și chiar dacă noi credem că trăim în timpuri evoluate și hipertehnologizate, foarte multe femei sunt încă discriminate și expuse abuzurilor de toate felurile, iar majoritatea copiilor și adolescenților, fete și băieți deopotrivă, sunt insuficient educați cu privire la egalitatea de drepturi și de șanse sau cu privire la propriile lor corpuri și explorarea sexualității. De dreptul tuturor oamenilor de a experimenta plăcere sexuală nici nu visăm să se discute la școală sau în dezbateri publice în țara noastră, cel puțin deocamdată.
Ambivalența: am nevoie, dar nu am voie
Într-un astfel de context, frica ta spune că ești mai în siguranță dacă nu ai astfel de „complicații” în viața ta. Dar, desigur, ea intră în conflict cu nevoile tale de iubire, afecțiune și explorare a propriei tale sexualități – nevoi firești și sănătoase dealtfel. Drept pentru care, probabil, apare și ceea ce tu numești „overthinking”.
Eu aș vedea aici mai degrabă o tendință de a negocia la nesfârșit în interiorul tău dacă să mergi mai departe sau să te îndepărtezi. Dacă merită să te implici sentimental sau nu, cum spui tu.
De fapt, implicarea sentimentală generată de atracția romantică e deja activată și nu prea poate fi controlată cu ajutorul voinței. Ce încerci tu să decizi, să verifici sau să concluzionezi este dacă poți să (îți) dai undă verde pentru a-ți imagina un viitor în care tu și el ați forma un cuplu. Și apoi să și faci niște pași în acea direcție.
Indisponibilitatea nu înseamnă doar „nu vreau”
Simpla existență a acestei negocieri care-ți acaparează spațiul mental poate să te facă să lipsești din interacțiunea autentică cu potențialul partener (mai ales atunci când îți place de el, nu e doar un pretendent care nu te atrage și pe tine) sau să-l tot verifici și să-l testezi (conștient sau inconștient) ca să te convingi dacă merită sau nu.
Iar asta îl poate face pe băiatul respectiv să se simtă respins și să se îndepărteze pentru că nu se poate simți în largul lui nici el.
Un alt exercițiu: dez-obiectificarea lui
Chiar și atunci când ai un astfel de „overthinking”, poți să-l neutralizezi într-o oarecare măsură scoțându-l dintre granițele propriei tale gândiri. Că doar n-o să obții rezultate diferite la aceleași calcule pe care le faci doar tu cu tine. Ai nevoie să aduci în discuție cu potențialul partener ceea ce te preocupă, să vezi cum primește acele informații și cum se poziționează, ce face, cum îți răspunde.
Dacă îl incluzi și pe celălalt în această discuție deschisă și vulnerabilă, faci și tu o chestie super importantă: îl dez-obiectifici. Nu mai e „băiatul care poate vrea doar sex” – această formă impersonală și fără adâncime, ci o persoană adevărată, cu gânduri, opinii și emoții – ceea ce s-ar putea să nu poți vedea fix din cauza fricii de a nu fi tu cea obiectificată.
2. O experiență personală traumatică
Este posibil, de asemenea, să fi trecut deja chiar tu printr-o experiență romantică dezamăgitoare și dureroasă, pentru care nu ai avut și poate încă nu ai la dispoziție resursele necesare pentru a o integra și a o depăși cu adevărat. Ca o rană care doar a făcut coajă la suprafață, dar care riscă să se rupă și să sângereze din nou la o mișcare prea amplă, o astfel de experiență, chiar dacă pare deja încheiată și dată uitării, poate să reprezinte un factor deosebit de important în respingerea noilor potențiali parteneri romantici.
Nu vreau să scormonesc prin trecutul tău și să-ți provoc retrăirea durerii, dar am să încerc o mică listă de situații pe care s-ar putea să le fi trăit deja.
- Poate că ai fost părăsită sau înșelată de un fost iubit cu care ai ajuns să ai relații intime, pentru ca la scurt timp interesul lui pentru tine să scadă și să dispară din viața ta.
- Poate că ai fost amenințată cu expunerea publică a unor imagini sau povești despre relațiile tale intime – reale sau inventate de o persoană care voia să te rănească.
- Poate că cineva ți-a făcut o farsă sau a profitat de încrederea ta și te-a rănit profund – chiar și poveștile din școala generală pot să fie relevante în astfel de cazuri.
- Poate tu ai fost fata cu care un băiat și-a înșelat iubita și asta te face să simți rușine și vinovăție și să crezi că un partener e mai degrabă interesat de sex decât de intimitate emoțională.
- Poate te consideri insuficient de frumoasă, deșteaptă sau mai știu eu cum ca să meriți iubire – de parcă iubirea ar fi vreodată meritocratică – și de-asta nu ai încredere că cineva chiar te-ar putea plăcea pe tine, cu adevărat.
Dacă te recunoști în situațiile astea și, mai ales, dacă experiența respectivă a avut și o componentă de interacțiune sexuală care a fost obținută prin manipulare sau cu forța, este cazul să cauți sprijin de specialitate.
Caută un psihoterapeut acreditat care să te însoțească prin labirintul posttraumatic și să te ajute să integrezi experiența respectivă printr-un proces de psihoterapie. E un demers mai lung și necesită adesea o investiție de timp și bani, dar chiar ar putea să te sprijine să transformi acea experiență dureroasă într-o resursă pentru a te ajuta pe tine sau pe alții pe viitor.
3. Expunerea constantă la abuzuri emoționale
Un alt lucru la care îți recomand să te gândești mai profund, căci dacă îți lipsește încrederea în tine însăți sau ai o stimă de sine scăzută sau fluctuantă, asta indică, de regulă, o vulnerabilitate emoțională care e întreținută de factori multipli, cu acțiune suprapusă.
- S-ar putea să ai pe cineva apropiat care te critică excesiv sau încearcă din toate puterile să te protejeze de orice rău, alimentându-ți senzația că nu te-ai putea descurca să iei decizii bune pe cont propriu
- Poate ai una sau mai multe prietene cu care te compari sau care se compară cu tine, menținând o relație de competiție și rivalitate sau chiar bullying, descurajnându-te de fiecare dată când ai putea avea un pretendent romantic
- E posibil să petreci prea mult timp pe instagram sau alte rețele sociale care-ți satisfac superficial și toxic nevoia de conexiune, expunându-te constant unor standarde de frumusețe și succes nerealiste, prin comparație cu care vei ieși mereu în dezavantaj
Toate astea și multe altele pot să facă parte din peisajul vieții tale în care tu deja ai observat, destul de clar, acest tipar de comportament care presupune evitarea investiției emoționale în relații romantice. Sau poate în orice fel de relații intime – aici putând să intre și relațiile de prietenie sau încrederea ta în părinți, în membrii familiei sau în alți oameni. La ele te-ai gândit prin prisma asta a comportamentelor de evitare? Poate că și evitarea asta avea un scop adaptativ, de protecție, în anumite relații apropiate.
Stima de sine scăzută este o trăsătură care rezultă din expunerea la tot felul de abuzuri și nedreptăți pe care oamenii nici măcar nu le observă. Psihicul oamenilor reușește să-și explice suferința prin raționamente de genul „Am făcut eu ceva rău ca să merit asta”sau „Eu sunt de vină pentru ceea ce mi se întâmplă”, încercând inconștient să scuze comportamentele nedrepte ale altora și să păstreze relațiile de atașament. Iar asta vine la pachet cu normalizarea abuzurilor la care oamenii sunt expuși, încă din primii ani de gândire conștientă.
Așa că răsfoiește aici pe site formele de abuz și vezi ce poți învăța de acolo. Dacă vrei să intri și mai mult în subiect, poți căuta și cartea „Relatiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi” publicată chiar de In a Relationship, unde există un capitol întreg dedicat explicării detaliate a formelor de abuz relațional – cu focus pe relațiile de cuplu.
La final, aș vrea să mai fac o serie de clarificări:
- Nu tot ceea ce numim pe repede înainte overthinking e cu adevărat overthinking. Angrenarea rațiunii și a strategiilor de testare la nivelul imaginației/fanteziei sunt nelipsite din orice proces de analiză și sinteză. Fără ele, am fi mult mai neajutorați în fața pericolelor și a suferinței. Ele ne ajută să construim tipare de comportament din ce în ce mai adaptative, dar pentru a le depăși sau reactualiza pe cele învechite, va trebui să apelăm la resurse noi: cărți, video-uri, discuții cu oameni de încredere care să ne educe mintea să ia în considerare mai multe criterii și să-și permită și o anumită cantitate de risc.
- Cu toții trebuie să învățăm să gestionăm eficient stresul generat de percepția conștientă a riscurilor (de a suferi, de a fi răniți). Dacă nu facem asta, s-ar putea ca întreaga noastră gândire să ne dicteze să stăm pe loc, să mai așteptăm încă și încă puțin, la nesfârșit, sau să refuzăm orice interacțiune pentru care ne putem imagina scenarii de dezamăgire sau suferință. Iar asta înseamnă, într-o măsură uriașă, să stagnăm, să ne refuzăm maturizarea care vine din experiență directă, de dragul de a preveni orice suferință previzibilă.
- Iubirea e un fel de joc de noroc de care toți suntem mai mult sau mai puțin dependenți, prin natura noastră. Tocmai pentru că avem nevoie de iubire pentru a putea accesa sentimente de siguranță, împlinire și fericire (nu neapărat iubire romantică, desigur), suntem mereu predispuși să suferim și să fim răniți. Dar din astfel de experiențe putem să și învățăm, să ne maturizăm și apoi să luăm decizii mai bune, care nu se bazează exclusiv nici pe calcule raționale și teste, nici pe impulsuri și reflexe comportamentale ale căror surse sunt neclare sau confuze.
Și nu uita, echilibrul e întotdeauna undeva la mijloc – și de data asta, generalizarea e validă, cu mențiunea că ceea ce vedem noi la un moment dat ca puncte extreme ale unui continuum s-ar putea să nu fie cu adevărat punctele extreme, ci doar orizonturile propriei noastre cunoașteri.
Ca surse de informare, ți-aș mai recomanda cartea „Arta sexualității” scrisă de dr. Emily Nagoski și „Mari mituri despre relațiile intime. Întâlniri amoroase, sex și mariaj” scrisă de dr. Matthew D. Johnson. Iar dacă limba engleză ți-e prietenă, canalul de Youtube creat de Heidi Priebe, care abordează în limbaj accesibil multiple problematici legate de îndrăgostire și stiluri de atașament.
Altfel spus, nu te mai blama așa de tare pentru reacțiile de frică și caută oamenii & cunoștințele care te pot ajuta să te împrietenești cu fricile tale și să le lași să te protejeze, în aceeași măsură în care nu le lași să te blocheze.
Mult succes!