Cum fac față faptului că I was groomed?

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

Întrebare:

„Salut!

Am 23 de ani. De la 17(abia impliniți) la 20 i was groomed de un bărbat in his early 30. Încep să procesez și să conștientizez asta abia acum și nu știu ce să fac cu tot dezgustul și ura și senzațiile pe care le simt în corp. Cred că întrebarea e: Cum fac față faptului că i was groomed când conștientizez asta?”

cititoare anonimă

Bună!

În primul rând, mulțumesc în numele tuturor celor ce se vor recunoaște în povestea ta, chiar și așa schematică și cu puține detalii. Cele mai importante dintre ele, însă, sunt acolo: vârsta ta și vârsta lui, pe de o parte. Și sentimentele de dezgust, ură și senzațiile corporale asociate cu ele, atunci când revizitezi acele amintiri cu mintea ta de acum, mai matură și mai informată. 

Am să încerc să fac o descriere cât mai amănunțită a dinamicii dintre agresorul de tip groomer și victima / victimele sale, cu scopul de a te ajuta să înțelegi mai bine ce s-a întâmplat în acea relație, din punct de vedere emoțional. Asta s-ar putea să fie cea mai importantă parte a procesului tău de a gestiona sentimentele de dezgust și ură, precum și altele la fel de dezagreabile, dar mai greu de pus în cuvinte. 

Câteva repere teoretice

Grooming-ul este o formă extrem de răspândită de abuz de putere, care nu are întotdeauna o componentă sexuală sau romantică activă – dar o conține, cel puțin la nivel de fantasmă sau proiecție de viitor.

Diferența de vârstă 

Totuși, grooming-ul are câteva elemente specifice, pornind de la primul de pe listă – o diferență considerabilă de vârstă între victimă și agresor. 

Această diferență de vârstă poate fi redusă până la 3 ani, în perioada pre-adolescenței și în adolescență – căci atunci se simt cel mai acut aceste diferențe de nivel de dezvoltare cognitivă, emoțională și fiziologică între agresor și victimă.

Grooming-ul este însă posibil și mai târziu în viață – iar distanța de vârstă poate fi extrem de variată, pornind de la diferențe de 4-5 ani (foarte normalizate și acceptabile social) și până la zeci de ani de viață care despart victima de agresor. 

Diferența de statut

Altă caracteristică a grooming-ului implică o diferență mare de statut / poziție de putere. Asta se reflectă de regulă într-un statut de autoritate (rudă mai în vârstă, profesor, șef, artist etc.) care plasează agresorul pe o poziție de superioritate în raport cu victima.

Victima îi este inferioară agresorului nu doar din punct de vedere al vârstei, ci și din punct de vedere al educației, accesului la informație și resurse sau, cel puțin, din punct de vedere al stimei de sine.

Cele mai întâlnite forme de raport între agresor și victimă sunt relațiile de rudenie (de exemplu: unchi-nepoată sau mătușă-nepot etc.), relațiile de tip profesor-elev, șef-angajat, bogat-sărac, dar și adult-adolescent, oricare ar fi rolul sau rolurile sociale pe care agresorul și victima le ocupă. 

Durata îndelungată 

Grooming-ul este, de cele mai multe ori, un plan cu bătaie lungă pe care agresorul îl dezvoltă treptat, cu răbdare și cu mult efort. Asta nu înseamnă, însă, că este singurul plan de acest gen pe care agresorul îl dezvoltă. El mai degrabă reprezintă un modus operandi – un fel de strategie general valabilă, activată pe pilot automat în mai multe relații.

Un groomer întreține adesea mai multe relații cu potențiale victime, în paralel. Astfel de oameni pot fi văzuți în general ca figuri respectabile, chiar autoritare uneori, dar au și anumite atitudini, gesturi sau glumițe care pot fi etichetate ca „libidinoșenii” sau „being too pushy” de o persoană cu stimă de sine stabilă și granițe clare. 

Fixația agresorului

Scopul declarat și asumat al agresorului de tip groomer nu este neapărat câștigarea încrederii victimei pentru a beneficia ulterior de favoruri sexuale din partea acesteia. De multe ori, agresorul poate fi convins că urmărește cucerirea/seducția victimei. Scopul său poate fi descris ca o obsesie sau o poveste de iubire interzisă.

Agresorul poate avea diverse grade de conștientizare a abuzului – de la inconștiență completă (normalizare absolută = „Nu văd nimic rău în asta, de ce m-aș opri?”) și până la conștientizare foarte clară („Știu că nu e deloc bine ce fac, dar nu mă pot abține.”). În astfel de situații, este posibil ca agresorul să împărtășească chiar și cu victima grooming-ului sentimentele sale de vinovăție, frică sau regret. Iar asta poate să reprezinte pentru victimă o dovadă în plus că agresorul e, de fapt, sincer și bine intenționat. Astfel, conștientizarea abuzului și desprinderea sunt și mai dificile.

Agresorul este capabil să își reprime sau să își amâne satisfacerea fanteziei sexuale, tocmai pentru că ea nu corespunde nevoii primare aflate la baza dinamicii relaționale cu victima sa. Nevoia primară reală a agresorului de tip groomer nu este nevoia de sex, ci este o nevoie de afecțiune. Groomer-ul visează și are nevoie să se simtă iubit, dorit, admirat și valorizat pozitiv. Aceste nevoi nu ar mai putea fi satisfăcute dacă agresorul ar apela la un comportament agresiv evident. 

Tehnici de „cucerire” abuzive

Dacă s-ar grăbi sau ar pune prea multă presiune deodată, agresorul ar risca să fie părăsit, respins și devalorizat (adică să-și piardă imaginea pozitivă) sau chiar să fie pedepsit/sancționat public, caz în care șansele sale de a avea acces la victimă/victime ar scădea considerabil. 

Prin urmare, agresorul de tip groomer apelează mai degrabă la alte forme de violență, mai puțin agresive și evidente: 

• manipularea și izolarea victimei de alți apropiați, pentru a-și crește influența asupra victimei
• autovictimizarea, pentru a face victima să se simtă vinovată sau responsabilă
• șantajul emoțional și amenințarea, pentru a-i forța limitele de toleranță
• discursul axat pe beneficiile și avantajele victimei, pentru a-i crește disponibilitatea de a rămâne în relație

și altele asemenea, din ce în ce mai pronunțate pe măsură ce relația evoluează. 

Grooming-ul, o relație care se încheie fără să se termine

Din fericire, unele situații de grooming se încheie înainte ca victima să fie implicată în interacțiuni sexuale cu agresorul. Asta se întâmplă în cazul în care victimei îi devine prea evident faptul că relația cu groomer-ul e o interacțiune ciudată, dubioasă sau nenaturală, de care începe să se distanțeze treptat. 

În alte cazuri, distanțarea se întâmplă datorită intervenției unor alți apropiați (prieteni, rude etc.), care observă pericolul și o determină pe victimă să se retragă din interacțiunea cu groomer-ul, uneori inclusiv prin interdicții sau pedepse. 

Totuși, sunt și multe situații în care victimele grooming-ului nu conștientizează nici peste ani de zile calitatea abuzivă a relației respective. Chiar dacă o percep ca fiind o relație toxică, păstrează o imagine deformată a realității acelei relații – imaginea creată și întreținută atât de groomer, cât și de lipsa de informare sau lipsa modelelor pozitive din jurul victimei.

Efectele grooming-ului asupra victimelor

Cel mai frecvent, victimele grooming-ului trăiesc inițial un sentiment de mândrie asociat cu relația cu groomer-ul. Ele primesc de la groomer un tip de atenție care le validează, de regulă pentru atractivitatea fizică sau, în alte cazuri, pentru inteligența sau maturitatea lor. 

Groomer-ul este capabil să-și adapteze discursul și complimentele conform nevoilor emoționale ale victimei, adesea exprimate non-verbal (prin gesturi, vestimentație, atitudine etc.) și relativ ușor de dedus. 

Ce contează cel mai mult, însă, este faptul că aceste nevoi sunt necunoscute sau prea puțin conștientizate de victimă. Drept pentru care, atunci când groomer-ul le satisface fie și superficial, asta le produce victimelor o reacție de încântare, plăcere sau chiar uimire și fascinație, care le face să-i acorde groomer-ului din ce în ce mai multă atenție și încredere. Uneori, chiar și afecțiune autentică, dependență emoțională sau atracție sexuală puternică. 

Recalibrarea victimei după conștientizarea abuzului

În timp, sentimentele de mândrie sau entuziasm asociate cu relația cu groomer-ul se pot transforma în vinovăție, rușine, ură. Asta se întâmplă de regulă odată cu conștientizarea caracterului interzis sau nepotrivit al relației și în special atunci când ea începe să migreze în zona romantică sau sexuală. 

Incapabile să recunoască faptul că au fost manipulate, șantajate emoțional sau chiar abuzate sexual, victimelor nu le rămâne decât varianta de a se considera responsabile pentru relația respectivă, ba chiar principalul vinovat pentru ceea ce nu a mers bine. Adică își asumă și responsabilitatea, și vinovăția pentru ceva ce, de fapt, nu a fost niciodată cu adevărat în puterea lor. Mai precis, pentru capacitatea groomer-ului (altfel spus, persoana adultă aflată într-o poziție de putere/superioritate) de a le respecta ca ființe umane, nu doar obiecte ale pasiunii sau obsesiei proprii.

Ca urmare a acestei auto-responsabilizări sau auto-culpabilizări, victimele grooming-ului vor avea din ce în ce mai multe sentimente de vinovăție, rușine, repulsie, dezgust sau chiar ură – atât față de groomer, cât și față de propria persoană. Acestea sunt cu atât mai pregnante, cu cât relația a evoluat mai mult într-o direcție de intimitate fizică, nu doar emoțională. 

De asemenea, sentimentele de vină, rușine, dezgust sau ură sunt cu atât mai intense și de durată, cu cât victima a avut parte de mai multe lucruri considerate de ea însăși drept avantaje sau beneficii din partea groomer-ului. De exemplu, situațiile în care victima a acceptat diverse cadouri, favoruri sau chiar bani din partea agresorului, chiar dacă deja era parțial conștientă de caracterul nepotrivit al relației. 

Secretizarea abuzului și consecințele secretizării 

Auto-responsabilizarea și auto-culpabilizarea pot fi legate și de păstrarea secretului relației respective, în situațiile în care groomer-ul a condiționat sau șantajat victima să nu dezvăluie nimănui adevărata natură a relației.

Când se întâmplă asta, de regulă, abuzatorul e conștient de gravitatea faptelor sale. El pune presiune pe victimă pentru a păstra aparențele și a fi ferit de oprobiul sau judecata celorlalți, inclusiv de măsurile care ar trebui luate de familia victimei și/sau autoritățile publice, în cazul în care victima este minoră.

Această strategie de izolare a victimei este una dintre principalele tehnici ale agresorului de a păstra puterea în relație. Ea se bazează atât pe frica de consecințe negative pe care o poate avea victima (ex: dezamăgirea celorlalți, devalorizarea, deteriorarea imaginii sociale, limitarea libertății etc.), cât și pe frica de a pierde acele avantaje sau beneficii pe care groomer-ul i le oferă (ex: scăderea notelor dacă refuză avansurile profesorului sau pierderea statutului social obținut prin asocierea cu groomer-ul).

Confruntarea adevărului ca pas către vindecare

Chiar și după încheierea relației abuzive, una dintre cele mai subtile surse de auto-învinovățire pentru victimele grooming-ului se bazează pe faptul că nu și-au confruntat niciodată agresorul. Nu atât pentru a-l face pe acesta să recunoască că a fost abuziv sau să-și ceară scuze, cât pentru a-și recăpăta puterea în raport cu agresorul și propria persoană. 

Lipsa unei discuții în care victima să-și revendice statutul de victimă și să-și afirme noua înțelegere asupra relației poate să reprezinte, în propria opinie, o dovadă în plus de slăbiciune, imaturitate sau chiar prostie (ex: „Sunt o proastă/un prost pentru că nu i-am reproșat niciodată că a profitat de mine.” / „E vina mea că nu am avut curaj să le spun tuturor ce fel de om este.”). 

Din fericire, adevărul are o putere vindecătoare chiar și fără ca el să fie recunoscut sau conștientizat de agresor. Pentru cele mai multe dintre victimele grooming-ului, recalibrarea propriei înțelegeri asupra evenimentelor din trecut este primul pas către identificarea și procesarea traumei emoționale reprezentate de relația abuzivă. 

Sprijinul de specialitate

Pe drumul către vindecare, însă, victimele grooming-ului vor avea de parcurs mai multe etape, presărate cu multe obstacole. Prejudecățile, lipsa de informație, lipsa resurselor emoționale și a sprijinului din exterior pentru a traversa aceste etape pot face acest drum destul de anevoios. 

Tocmai de aceea, este recomandat ca persoanele care conștientizează că au trecut printr-o astfel de experiență să apeleze la sprijin de specialitate. Fie că aleg să citească și să se documenteze pe subiectul grooming-ului, fie că aleg să apeleze la un specialist în sănătate mintală, cel mai important este să nu-și neglijeze nevoia de a ști mai mult. Deși dificil, un pas uriaș pentru o victimă este să-și ofere permisiunea de a privi trecutul dintr-o altă perspectivă și de a se ierta pentru vulnerabilitatea, imaturitatea sau naivitatea din trecut. 

Psihoterapia individuală poate fi extrem de utilă pentru a facilita acest proces, dar la fel de utile pot fi și grupurile de suport sau psihoterapia de grup, unde experiențele povestite de ceilalți membri au capacitatea de a mobiliza resursele emoționale personale pentru confruntarea și procesarea propriei traume. 

La final…

Realizez că am scris acest text nu doar pentru tine, tânăra anonimă care a trimis acest mesaj aici pe In a Relationship.

Realizez că am vorbit cu toată lumea deodată – și cu cei care au trăit pe pielea lor rolul de victimă a grooming-ului, cât și cu cei care au fost martorii unor astfel de relații abuzive sau chiar agresorii inconștienți. Cu toții avem nevoie să primim această educație și prea puțini o primim la timpul potrivit. 

Sper să înțelegi din răspunsul meu că grooming-ul este unul dintre cele mai răspândite și normalizate tipuri de abuz relațional – în special atunci când vine vorba de fete sau femei tinere și bărbați maturi.

Din păcate, asta e moștenirea culturii noastre și nu avem cum să o ignorăm sau să o ocolim. Dar avem cum să devenim mai conștienți și cu siguranță putem să contribuim activ la eradicarea acestor tradiții și practici traumatizante. 

Te încurajez să-ți cauți oameni de încredere cu care să discuți despre experiența ta, iar aici intră, desigur, și psihoterapia. Chiar dacă nu vei nimeri din prima la un specialist cu care să rezonezi, ai încredere în tine și în intuiția ta. Caută mai departe persoana potrivită care să te însoțească și să te ghideze pe drumul vindecării.

Și până atunci, uite trei lucruri pe care le poți face când te confrunți cu emoții dezagreabile:

• Să-ți scrii gândurile într-un jurnal – Poate că o rescriere a istoriei tale personale va debloca mai rapid acele resorturi interne care să-ți aducă liniște, claritate și speranță pentru viitor. Nu te feri să-l faci cu ou și cu oțet în paginile jurnalului pe groomer sau pe oricine altcineva ți-a provocat suferință. În intimitatea gândurilor tale și a paginilor de jurnal, ai dreptul să-ți manifești furia și indignarea exact așa cum sunt ele. De fapt, există studii care demonstrează că înjurătura în sine are o forță vindecătoare surprinzătoare, așa că nu te feri de genul ăsta de descărcare a supărării, căci nu face rău nimănui. E doar felul tău de a te elibera. Iar scrisul este, în sine, terapeutic.
• Să-ți miști corpul – Dansul, sportul, chiar și munca fizică au capacitatea de a te reconecta cu corpul tău și a reface unele dintre conexiunile blocate de experiențele traumatice, eliberând stresul și tensiunea stocate în contracturile mușchilor. În plus, efortul fizic crește forța și masa musculară, iar un corp tonifiat, gata oricând de autoapărare sau fugă, poate să-ți crească senzația de a fi în siguranță în orice context.
• Să înlocuiești pe cât posibil autocritica și autopedeapsa cu blândețe față de tine însăți – Chiar și gesturi mici de autoapreciere și autoacceptare pot să facă mari diferențe când vine vorba de gestionarea emoțiilor precum dezgustul, ura, rușinea sau furia. În loc să te cerți că simți ce simți, mai bine pune-ți melodia preferată în căști sau dă un scroll pe pagina de instagram de la in_a_rel, ca să-ți iei de acolo un boost de energie pozitivă. Tu știi cel mai bine ce înseamnă blândețe, iubire sau autoacceptare pentru tine – oferă-ți fix lucrurile astea mici, zi de zi. Doar tu ai puterea asta. 

Succes!