Ce a fost toată șandramaua asta?

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

Disclaimer: Întrebarea de mai jos e, de fapt, un mic eseu. Am decis să îl publicăm pe tot, pentru claritate, dar dacă nu ai timp sau răbdare, poți sări peste citirea lui, căci urmează oricum un rezumat în răspuns.

Întrebarea cât un mic eseu

Bună! 

Am și eu o dilemă, nu m-am simțit așa de când am fost adus pe pământ. 

Am cunoscut o fată, pusesem și eu ochii pe dânsa, la sală. Ca primă interacțiune, m-a văzut în club și m-a abordat (ea lucrând acolo) cu întrebări de genul „Ce păr frumos ai, de ce l-ai scurtat?”. După, la sală, ea m-a abordat random cu un subiect interesant de istorie și așa am discutat între seturi vreo 10 minute. Probabil mi-a văzut spada medievală cu care mă antrenam, eu practicând scrima medievală. 

Am văzut ca are ceva la mână, niște înțepături ca de branulă sau injecție la mână, așa că weekend-ul care urma am fost acasă (fiind student la Sibiu și plecând acasă la țară) i-am adus niște bandaje speciale, mă gândeam că are nevoie. 

Fast forward, ne-am mai întâlnit după o săptămână la sală, mi-a cerut telefonul să-mi dea numărul ei (recunoscând ulterior ca făcuse rost de el și se interesase de mine) și chiar în acea seară am discutat de la ora 12 până la 8 dimineața, iar eu la 9 intram la lucru. Nu a fost o problemă, mi-a făcut plăcere. S-a deschis foarte mult față de mine atât de repede, a și dat dovadă de interes față de mine, încet parcă prindeam drag. Spre sfârșitul conversației, mi-a spus ca trebuie să-mi spună ceva, „Am prieten” – m-am mirat și am zis ca înțeleg. Unul la depărtare foarte mare, erau împreună de vreo lună.  

Fast forward – au urmat discuții multe, ieșiri multe. Văzând că are unele probleme de sănătate, m-am oferit să ajut, măcar ca și suport moral – să o ajut la o branulă, să fiu acolo pentru ea, să o sun să-i reamintesc că e ora pentru branulă, am fost odată și la urgențe – a apelat la mine să fiu alături de ea. 

Am cumpărat și un controller în plus pentru PlayStation ca să jucăm împreună, spusese că i-ar plăcea. Voiam să fiu acolo pentru ea pentru simplul fapt că nici mie nu-mi surâdea să fiu în așa momente singur. Îmi făcea de mâncare, ceai, o ajutam cu gătitul, spălatul de vase, găteam la cămin și îi aduceam, am și dormit la ea în câteva rânduri (propunerea ei). Niște gesturi foarte meaningful pentru mine. 

Mă simțeam în același timp prost pentru acel băiat, mă simțeam prost pentru că eram o opțiune. Am vorbit despre acestea și i-am dat timp și spațiu de gândire asupra. Normal că dacă era să se despartă de acel băiat nu aș fi sărit într-o relație cu ea, trebuia să lucrăm puțin la noi, să o luăm ușor. 

Însă lucrurile au mers repede, am dus-o acasă văzând-o bolnăvioară (stand la o oră de casa mea de la țară) și i-am cunoscut și familia, aflând după că ei erau „team Alex” – adică prezentam interes? Pentru ea sau familie? Am fost și la mine acasă, să o duc la mine, la munte, la aer curat. Unde s-a relaxat, a scris și pictat, ne-am plimbat. Ne-am și sărutat, mi-a plăcut, dar m-am simțit prost, am plâns enorm de mult pentru băiatul ăla și pentru situația în care ne aflăm. 

Totul a continuat cu noi la Sibiu, îmi făceam timp pentru ea, chiar dacă aveam un program încărcat. Mi-a făcut niște cadouri frumoase, i-am făcut și eu – zisese că nimeni nu i-a mai făcut așa cadouri (fusese în nenumărate relații toxice, după spusele ei, acasă a avut nenorocul de abandon din partea unui părinte, multe și nevrute), dar eram dispus să ajut. Fiind și antrenoare personală, m-a învățat noi chestii la sală, lucru care înseamnă enorm pentru mine. 

Nu mă înțelegeți greșit, am avut și eu problemele mele. Am rămas fără mamă, tata plecat în străinătate, trăiam cu bunica, am ajuns să dorm prin gări, multe. Dar niciodată nu am ales să fiu ca și oamenii care m-au rănit – asta am văzut la ea câteodată, recurgea la toxicitate, manipulare și seducție ca să ajungă unde vrea. 

După acest episod cu sala, a început să ia iarăși medicamente pentru depresie – văzusem Xanax și Cipralex (cred că asa se numea) – totul s-a schimbat. Mă lua și mă lăsa. Voia să încheiem și tot îmi scria că îi apar în vise și tot la mine se gândește. I-am spus ei eu „Dacă mă vrei, mă alegi”. 

Vinerea trecută, seara, vorbise cu prietenul ei despre treaba asta și s-au despărțit. Mai târziu în seara mi-a dat un mesaj „Dormi?”. Am răspuns cu un delay mai mare pentru că aveam treburi căminești, că nu dorm. „Vreau să te vad” – suspiciunea mea se ridica, am întrebat dacă sunt alte motive, zicea că nu, doar voia să mă vadă. 

Ps: în seara în care spunea că trebuie să încheiem, ca să rămână în continuare cu acel tip, a vrut sa mă sărute pasional, m-am dat la o parte și am întrebat-o plângând „Ce e asta?”, la care ea – „Așa îmi iau eu rămas bun.” – „Nu cu mine.” răspund eu. 

Revenind – contrar suspiciunilor mele, am mers. Am vorbit puțin, era într-un halat de satin și fără mare lucru dedesubt. Era clar la ce voia să dea curs, am dat-o de pe mine ușor prima dată, dar a doua dată a spus ca s-a despărțit de iubitul ei și vrea măcar o dată să facă ce vrea. A urmat o partidă de sex, cred că era clar. 

După, a spus să discutăm – am zis ok. A spus că fostul partener i-a spus niște chestii care au avut un impact mare asupra, dar nu a vrut să-mi spună ce, spunând ca unele lucruri „Sunt doar pentru ea”. A spus practic că ea căuta altceva – am rămas mut. Altceva din ce punct de vedere? Sexual? Fizic? Emoțional? Nu a dat un răspuns fix, zicând ceva de genul „Cam așa”. 

Încet m-am îmbrăcat, și am dat să plec pentru că asta se voia. Mi-a spus că sunt un băiat minunat, să am grijă de bunica și Demon (câinele meu) – am rămas mut – o zicea cumva, nu știu să exprim cum. Când să plec, a spus dacă poate măcar să mă îmbrățișeze, ne-am îmbrățișat și am plecat. 

După tot ce mi se părea mie că am avut împreună, tot ce am clădit, tot build-up-ul s-a „consumat” într-o partidă de sex? La mesaje răspundea, dar total altcumva, și incoerent – oare de la medicamente? M-a întrebat dacă am ajuns acasă bine (trebuind să plec la țară) la care eu am întrebat de ce întreabă asta, „Era amical.”, „Doar n-o să fiu o scorpie, dar dacă asta te ajută, e ok”, „Am hotărât ceva înainte de aseară și vreau s-o respect”, „Nu mai încerca să mă faci să mă răzgândesc”, „Hai să ne comportăm ca niște adulți” – astea au fost niște mesaje care au urmat după niște lungi mesaje de ale mele, când explicam cum mă simt și că nu înțeleg ce se întâmplă. 

I-am cerut și ieri o explicație – concluzia ei spunea că vrea timp pentru ea, iar după o să mă caute ea. Am întrebat-o dacă aia e decizia ei până la urmă (pentru că prea multe decizii a luat și nu mai știam de capul meu). A spus că da, dar nu știe cât o să dureze perioada asta, să nu mă simt legat de ea, dar i-ar plăcea să ne mai întâlnim și să vorbim, într-adevăr. 

A fost de ajuns, i-am zis să mă lase în pace. 

Mult mai multe sunt de zis, mult mai multe detalii, dar sper să mă fi făcut înțeles. Nu știu ce să simt. Mă simt folosit. Mă simt obosit. Îmi vine să plâng când mă gândesc la o grămadă de momente frumoase și contrastul cum s-a terminat. 

Ce a fost toată șandramaua asta? Ce să fac? Cum să procedez? 

Vă mulțumesc mult pentru atenție! 🫀

Răspunsul din perspectivă psihologică

Bună!

Înainte de a-ți răspunde, simt nevoia să spun asta. Am avut adesea îndoieli că postările și articolele noastre de la In a Relationship sunt citite și de băieți & tineri bărbați, căci majoritatea întrebărilor și a reacțiilor vin de la fete & tinere femei. Iar în rarele mesaje primite de la băieți, de regulă nu puteam număra mai mult de 15 cuvinte. 

Mesajul tău a venit ca o compensație pentru toate celelalte întrebări gândite, poate, dar netrimise. Simțite, dar neexprimate de o mulțime de tineri – la fel de confuzi și la fel de răniți după experiențe romantice (sau de alt fel) despre care poate nu vorbesc cu nimeni. 

Așa că îți mulțumesc – o dată pentru încrederea și curajul de a pune în scris toată povestea asta, și încă o dată pentru că ne-ai dat un semn că, dincolo de tăcerea aparentă tinerilor bărbați în online, există totuși un interes puternic pentru înțelegerea dinamicii psihologice a relațiilor. 

Așa că hai să vedem cum altfel putem să privim această poveste ca să dobândim mai multă claritate. Și îmi propun claritate pentru că întrebarea ta „Ce a fost toată șandramaua asta?” îmi sugerează multă confuzie, dar și dezamăgire, furie și chiar dezgust. Iar cine a trăit mixul ăsta de emoții știe foarte bine că nu e deloc agreabil.

Un rezumat comentat

Citind și recitind lungul tău mesaj, am realizat că îmi dă senzația unei ficțiuni, ba chiar m-am întrebat pe alocuri dacă nu cumva chiar e o ficțiune. Analizând ce anume mi-a dat senzația asta, mi-am dat seama că povestea ta conține efectiv bucăți de dialog, replici și frânturi de mesaje vorbite sau scrise. Așa se scrie ficțiune, de regulă – și poate de aici și senzația mea, plus faptul că povestea asta a venit cu nume proprii – și al tău, și al ei. Ca să protejez însă identitatea voastră, am ales să exclud numele pe care le-ai folosit din mesajul publicat.

Ce mi-e clar, însă, e că povestea asta nu e ceva nou. E ceva ce am mai auzit sau citit, evident cu detalii diferite. Ca să esențializez, am să încerc o variantă de rezumat explicativ cu bullet points, ca la analiza narațiunii.

Un băiat observă o fată și devine cumva interesat de ea, dar e ocupat cu treburile și pasiunile lui și nu face nimic pentru a o aborda. Aici putem identifica un potențial fundal psihic anxios, precum și un orgoliu puternic în cazul băiatului. S-ar putea ca el să evite cel puțin o perioadă interacțiunile cu persoane care-l atrag, pentru a evita riscurile de a fi respins sau perceput negativ, în orice fel. 

Fata îl observă și ea pe băiat și găsește o variantă de a deschide conversația. Asta face lucrurile mai simple pentru băiat, căci nu mai trebuie să facă față pericolului de a fi respins dacă face el primul pas. Aici orgoliul băiatului e provocat (chiar dacă nu la un nivel conștient) – pe de o parte în mod pozitiv, căci primește o validare suprinzătoare; pe de altă parte negativ, pentru că s-ar putea ca el să creadă că era datoria lui masculină să facă primul pas. Este posibil ca inițiativa fetei să-l fi intimidat, să-l fi entuziasmat sau să-i genereze anumite prejudecăți cu privire la personalitatea fetei.

Băiatul realizează că fata are niște probleme, așa că se folosește de această observație ca să îi ofere un cadou foarte specific, care să transmită mesajul că și el este interesat de ea. Aici băiatul compensează (conștient și intenționat sau inconștient) pentru faptul că ea a făcut primul pas către el, ducând jocul seducției mai departe, într-un raport de putere reechilibrat. Totuși, folosirea vulnerabilității fetei pentru a reechilibra raportul de putere poate fi și un red flag. Nu neapărat pentru intențiile îndoielnice ale băiatului, cât mai degrabă pentru imaturitatea lui sau pentru tendința de a fi pe placul celorlalți.

Fata și băiatul se scufundă într-o conversație nesfârșită, granițele lor devin difuze și încep să-și imagineze mai clar o potențială relație romantică, dar la finalul ei apare cea mai concretă dintre granițe din partea fetei: „Am prieten”. Dezvăluirea aceasta vine ca o declarație de interes și de indisponibilitate în același timp. Aici vedem manifestarea tiparelor lor de atașament – odată trecute primele bariere și testări reciproce, ambii renunță la precauția emoțională și tind automat către o relație fuzională. 

Băiatul acceptă această provocare de tip friendzone lansată de fată, drept pentru care încarcă să o ajute cu ce poate, pentru a-și asigura accesul în viața ei. Băiatul e scindat între competiția cu celălalt băiat din viața fetei și empatia pentru acesta, semn că îi sunt zguduite valorile morale. Aici se observă dualitatea și ambivalența băiatului – își încalcă principiile pentru a păstra legătura cu ea, sperând conștient sau inconștient că, odată cu timpul și datorită comportamentului lui exemplar, ea va renunța la celălalt băiat în favoarea lui.

Relația se dezvoltă: și fata, și băiatul încep să ofere și să primească din ce în ce mai mult unul de la celălalt. Se dezvoltă atașamentul, dincolo de validarea și plăcerea dată de a fi interesanți, atractivi sau importanți unul pentru celălalt. Aici putem observa cum cei doi se identifică unul cu celălalt pe baza traumelor de abandon similare din trecutul fiecăruia – ambii au crescut fără un părinte. Când oamenii se pot identifica cu experiențele altora, de regulă, crește și nivelul de încredere și confort cu celălalt, ceea ce poate contribui la renunțarea inconștientă la barierele autoprotective.

Băiatul simte din ce în ce mai clar disconfortul de a fi în friendzone și empatizează cu „celălalt băiat”, dezvoltând și resentimente față de fată, în același timp cu atașamentul. Aici putem vedea cum băiatul începe să își contureze două imagini diferite ale fetei – „fata bună”, cea care îl ajută, îi face cadouri și îl face să se simtă important, dar și „fata rea”, cea care îl manipulează, îl seduce și îl ține în așteptare, folosindu-se de disponibilitatea lui. Când persoana cealaltă nu are un comportament consistent și pare să trimită mesaje contradictorii (mixed messages), oamenii recurg inconștient la genul acesta de disociere involuntară. Ea se poate traduce într-o tendință automată de a controla sau chiar manipula lucrurile, în așa fel încât să reducă apariția comportamentelor nedorite din partea celeilalte persoane și să o poată vedea doar ca pe varianta „bună”. Asta vine la pachet și cu riscul de a „închide ochii” la manifestările și comportamentele variantei „rele”.

Ieșirea din friendzone se întâmplă „pe teritoriul” băiatului, la el acasă, devenind din ce în ce mai clar pentru el că își dorește o relație romantică exclusivă cu fata. Aici vedem cum băiatul pierde controlul asupra situației, forțând granițele prestabilite ale relației de prietenie, înainte ca ea să fi ieșit din cealaltă relație. În egală măsură, se poate ca fata să fi fost cea care a făcut pasul către primul sărut – dar contextul rămâne același, cel mai important factor invizibil fiind „teritoriul” băiatului, adică acel spațiu în care el are cea mai mare putere asupra ei, devenind irezistibil din punct de vedere al dinamicii romantice.

Resentimentele băiatului față de fată încep să se contureze mai clar în observații despre comportamentele ei indezirabile, chiar abuzive (toxicitate, manipulare și seducție). Aici se observă cum persoana iubită se transformă din ce în ce mai mult în inamic, atunci când e indisponibilă. Observațiile sale, oricât ar fi de realiste, nu îl ajută pe băiat să pună granițe mai clare și să se retragă într-o zonă sigură a interacțiunii, ambii scufundându-se și mai mult în această relație toxică. Relația este toxică pentru simplul fapt că amândoi o percep ca fiind interzisă, inaccesibilă sau imorală, adică le generează conflicte interne puternice.

Fata e într-o stare din ce în ce mai vulnerabilă din punct de vedere psihologic, apelând la medicație psihiatrică, deși nu știm alte detalii despre asta. Vulnerabilitatea și fragilitatea ei se observă și în comportamentul ambivalent și presărat cu răzgândiri față de băiat (de fapt, cel mai probabil, față de ambii băieți din viața ei). Presiunea de a alege un singur partener este din ce în ce mai mare – în parte pentru a se putea percepe ea însăși ca fiind o persoană bună, în parte pentru a nu le mai genera suferință celor doi băieți. Aici se vede cum băiatul se consideră mai degrabă victimă, proiectând rolul de abuzator asupra fetei. Totuși, el nu observă sau nu recunoaște că și el insistă să o seducă, încercând să joace rolul de prieten, deși intențiile lui sunt diferite. Continuă să pună presiune asupra ei ca să-l aleagă pe el, contribuind la dezechilibrul ei psihic, pe măsură ce el însuși se afundă într-un haos emoțional. 

Fata se desparte de „celălalt” și îl cheamă pe băiat la ea, iar acesta este momentul în care se întâmplă primul lor contact sexual. Băiatul avea niște „suspiciuni” (deși nu știm în legătură cu ce anume), dar nu este capabil să se abțină de la a da curs invitației ei. Aici vedem efectul confuziei și al dorințelor sexuale bazate pe nevoi extrem de amânate și frustrate. Din perspectiva băiatului, pare că el a acceptat intimitatea fizică cu fata doar după ce a aflat că ea ieșise din relația anterioară – cu alte cuvinte, era „corect” sau cel puțin nu imoral din partea lui, deși nu avea nicio altă garanție că acesta era adevărul. Jocul seducției este cu atât mai confuzant cu cât există și percepția unor obstacole, drept pentru care ambii – și băiatul, și fata – ajung să grăbească momentul contactului sexual, ignorându-și nevoia de siguranță emoțională și forțându-și propriile limite de confort pentru a-și satisface anumite nevoi – atât nevoi sexuale, cât și nevoi emoționale (de afecțiune, de afirmare a libertății de decizie, de orgoliu, de validare, poate chiar și de răzbunare). 

Imediat după contactul sexual, percepția celor doi se schimbă și iluzia se destramă – un fel de caleașcă transformată în dovleac la miezul nopții. Deși avem la dispoziție doar perspectiva băiatului, putem presupune că, în cazul lui, odată cu sexul, obstacolele dispăruseră și putea spera la o relație exclusivă. În cazul fetei, pare că ea e cea care deschide o discuție în care nu (mai) este dispusă să dezvăluie toate informațiile pe care băiatul le solicită – ca și când contactul sexual a fost un fel de macaz pentru direcția în care ea urma să meargă. Îi spune băiatului că vrea altceva, dar fără să precizeze ce anume, ceea ce generează o răsturnare completă de situație pentru băiat, propulsându-l în șoc și anxietate. Pe de o parte, pentru că orgoliul i-a fost rănit de această respingere surprinzătoare, pe de altă parte pentru că ambiguitatea din comportamentul fetei i-au generat temeri dintre cele mai greu de conținut. Îmbrățișarea de la finalul întâlnirii pare să fi fost trăită de băiat cu o angoasă uriasă, prefigurând despărțirea, posibil și groaza lui că fata ar putea recurge la gesturi autodistructive, pe fundalul problemelor de sănătate mintală.

Băiatul încearcă să clarifice situația dintre el și fată, oferind și cerând explicații logice, care să-i satisfacă nevoia de a înțelege ce s-a întâmplat și ce urmează să se întâmple. Fata încearcă să joace un rol de prietenă, dar el deja o privește mai mult ca pe „fata rea”, căci ea este responsabilă de suferința, confuzia și dezamăgirea lui. Aici vedem cum fiecare dintre ei revine la propriile mecanisme de autoapărare, încercând să se reechilibreze emoțional. Băiatul are nevoie de informații și pune în continuare presiune pe fată, învinovățind-o probabil pentru durerea lui, dar nedezvăluind în mesaj conținutul mesajelor lui către ea. Este posibil ca mesajele lui să reflecte chiar ambivalența puternică pentru ea – pe de o parte persoana iubită, dar și inamicul inexplicabil. Fata este și ea confuză și are nevoie să se separe de el din punct de vedere romantic. Nu reușește nici ea să pună granițe prea ferme, pentru că probabil nu vrea să-și altereze complet imaginea de sine – nu vrea să fie „o scorpie”. Din cauza asta, preferă să păstreze contactul cu băiatul, cu prețul de a prelungi pe termen nedefinit suferința amândurora. 

Băiatul îi cere fetei să-l lase în pace, semn că a ajuns la limita capacității sale de procesare și conținere emoțională. Afirmă că se simte obosit și folosit, realizează că este dereglat emoțional și caută repere noi care să-l ajute să se redreseze. Aici vedem reinstaurarea granițelor și limitelor personale, dar numai după ce dezechilibrul a fost produs. În plus, nu știm cât de bine vor respecta cei doi această graniță reinstaurată de băiat – e destul de posibil ca cei doi să caute să intre din nou în contact, mai devreme sau mai târziu, abandonul fiind o experiență comună pentru ei și extrem de dificil de integrat, înțeles și acceptat. 

Și niște recomandări

Și acum că am analizat povestea, hai să vedem și ce răspunsuri pot primi cele trei întrebări: „Ce a fost toată șandramaua asta? Ce să fac? Cum să procedez?”

În primul rând, „șandramaua” a fost o poveste de dragoste cu năbădăi, o istorie relațională condusă în zig-zag de lipsa de experiență, imaturitatea și impulsivitatea fiecăruia dintre cei doi (dacă nu chiar trei) parteneri. 

Dar îmi place cumva eticheta de „șandrama”, căci metafora, deși depreciativă, ilustrează ideea unei case, a unui spațiu destinat locuirii. Definiția din DEX zice că șandramaua e o „Construcție primitivă de scânduri. / Clădire veche, dărăpănată, gata să se dărâme.”

Practic, întrebarea ta ne spune indirect că ai/ați căutat o casă, emoțional vorbind, în această aventură romantică plină de frustrare și confuzie. Și așa fac toți oamenii când caută să construiască relații romantice în care să se simtă iubiți, acceptați, apreciați și în siguranță. 

Dar, din păcate, de data asta nu a funcționat așa de bine. Sper că explicațiile pe care le-am notat mai sus să-ți ofere măcar niște piste de reinterpretare, pentru a privi ce s-a întâmplat între voi și dintr-o altă perspectivă. 

Deși sunt convinsă că nu-ți vor plăcea neapărat toate ideile de mai sus și poate unele nici nu au legătură cu realitatea ta autentică, ține-ți mintea deschisă. Acceptă provocarea de a te gândi la tine ca la o ființă extrem de complexă, care nu ia decizii exclusiv raționale și care, uneori, are scopuri inconștiente. La fel ca noi toți, și tu ai scopuri și motivații ascunse până și față de tine însuți, nu doar față de ceilalți – pentru simplul fapt că ești încă tânăr și insuficient de maturizat din punct de vedere cerebral și emoțional. 

Știu că doare și că, probabil, ești într-o situație complet dezagreabilă, oscilând între a da vina pe ea și a da vina pe tine. Nu căuta vinovați, chiar dacă asta s-ar putea să-ți dea satisfacție pe moment! Încearcă doar să iei distanță de toată povestea și să-ți dai timp să procesezi emoțional ce s-a întâmplat, cu focus pe cele 3 obiective de mai jos:

• Limitează contactul cu ea cel puțin o perioadă de câteva săptămâni, pentru a reduce șansele de a intra într-o nouă spirală a relaționării toxice. Dacă atracția încă există (și probabil există), riscul de a reîncerca o relație mult prea devreme e prea mare și nu vă va face bine niciunuia dintre voi. 
• Acceptă faptul că nevoia ta de explicații din partea ei reprezintă, de fapt, și o speranță de a repara ceea ce a fost sfâșiat în interiorul tău. Nimic din ceea ce-ți poate spune ea nu are cum să vindece complet ceea ce te doare. Pe de o parte pentru că și ea e la fel de confuză probabil, pe de altă parte pentru că rănile emoționale care te dor nu au apărut odată cu ea, unele erau mai vechi și doar au fost redeschise odată cu această experiență. 
• Documentează-te cu privire la formele de abuz din relațiile romantice, ca să-ți clarifici ce din comportamentul fiecăruia dintre voi a contribuit la felul în care s-a întâmplat relația dintre voi. 

Unele lucruri vor deveni mai clare odată cu timpul, altele se vor clarifica atunci când vei avea curaj să te uiți la ele și să le confrunți – iar asta nu e neapărat ceva ce poți face doar prin puterea voinței, ci depinde mult mai mult de nivelul de maturitate (intelectuală și emoțională) și de siguranță (emotional safety) pe care le vei dezvolta în timp, cu muncă și efort, desigur.

Așa că ajută-te să ajungi acolo cu lecturi și studiu individual – poți porni chiar de la pachetul acesta de două cărți cu titlul „Terapia copilului interior”, scrise de Robert Jackman. După lectura primei cărți, cu noțiuni mai teoretice, ai și un set de 60 de exerciții terapeutice pe care le poți parcurge rând pe rând, crescându-ți nivelul de profunzime în autocunoaștere și autoacceptare. 

De asemenea, poți apela la consiliere psihologică sau psihoterapie, atât individual, cât și la nivel de grup. Nu amâna prea mult, mai ales dacă în continuare te simți extrem de confuz și instabil emoțional. Timpul nu vindecă rănile emoționale, doar le acoperă – iar tu probabil ai și alte răni acoperite, pe lângă cea povestită aici.

Pentru că ai menționat că ești în Sibiu, te invit să cauți atelierele pentru tineri organizate de colegele de la ALEG, dar poți începe cu resursele online dezvoltate de ele. 

Succes!