Ne solidarizăm cu victimele abuzurilor și agresiunilor sexuale
În dimineața zilei de 21 mai, încă o poveste despre un abuz sexual de demult a ieșit la suprafață. Presa mainstream nu va putea ignora acest subiect, căci este despre jurnaliști și dezvăluirea a apărut în conexiune cu Gala Premiilor Superscrieri, organizată de Fundatia Friends for Friends.
Încă din 2016, Fundatia Friends for Friends derulează proiectul In a Relationship, un proiect dedicat tinerilor și axat pe psihoeducație, având ca obiectiv prevenția violenței și a abuzurilor. Proiectul a pornit de la relațiile romantice ale tinerilor și adresează numeroase tipuri de abuzuri prezente în viețile oamenilor, de la abuzurile sexuale la cele cibernetice și de la violența sistemică până la violența îndreptată împotriva propriei persoane.
Mii de tineri din întreaga țară au beneficiat deja de resursele dezvoltate în cadrul proiectului și sperăm că în viitor astfel de povești ale victimelor nu vor mai rămâne secretizate ani întregi.Riscurile pe care și le asumă victimele atunci când decid să vorbească public despre astfel de secrete sunt uriașe, așa că avem cu toții datoria de a ne cântări gândurile și emoțiile înainte de a ne exprima poziția vizavi de acest subiect.
Retraumatizarea victimei este un fenomen real și greu de prevenit în social media, dar și cancelarea persoanelor acuzate este tot o formă de violență și are ca efect traumatizarea celor luați în vizor, indiferent dacă acuzele sunt sau nu îndreptățite. Ce este incontestabil este că victimele au dreptul să-și spună povestea, iar datoria noastră este să le oferim acest spațiu care, poate, va însemna un pas în plus spre vindecare și reconstrucția propriei identități dincolo de rolul de victimă.
Pare că societatea noastră este suficient de matură pentru a găzdui astfel de dezbateri publice, dar este important să nu ne rătăcim în detalii. În astfel de momente, e util să mutăm atenția către contextul macro în care astfel de povești de abuz au avut și încă mai au loc.
Trăim într-un context în care, în continuare, educația sexuală este un tabu pentru școlile din România, educația psihorelațională este un privilegiu, iar adolescenții se lansează în viață și în relații romantice și sexuale fără niciun fel de ghidaj și suport. Un context în care autoritățile publice nu par să aibă în prim plan interesul copiilor și al tinerilor, ci mai degrabă se ascund după tradiții, pudoare și tabuuri care avatajează doar abuzatorii pe termen lung. Cu asta avem de luptat, nu cu persoane individuale, victime ale unui sistem dominat de abuzuri și victime ale lipsei de educație.
Presiunea publică poate, desigur, să sancționeze abuzatorii și să-i marginalizeze, să-i linșeze mediatic ca într-un act de răzbunare – proverbiala „sete de sânge”. Și poate oamenii vor percepe un fel de restabilire a justiției într-o astfel de situație.
Dar adevărata presiune trebuie pusă pe decidenți, pe autoritățile publice responsabile de cadrul legislativ cu privire la abuzurile sexuale, finanțarea educației și a formării specialiștilor, prevenția violenței, suportul victimelor și câte și mai câte alte lucruri care, deși asumate public, nu au reprezentat (încă) priorități reale. Nici ale autorităților, nici ale populației.
