Am o relație de un an, iar iubitul meu din jigniri foarte urâte nu mă scoate […] și mereu aduce în discuțiile noastre trecutul. Ce să mă fac?

Întrebare:

„Bună! Am o relație de un an, iar iubitul meu din jigniri foarte urâte nu mă scoate, din incapabilă să fac ceva singură. Spune că eu nu pot ajunge nimic în viața asta. El este marcat foarte mult de ce am făcut în trecutul meu. Și i-am dat fiecare detaliu din trecutul meu, iar el mereu îmi spune că sunt doar o mincinoasă și că nu crede nimic din ce spun. I-am repetat de nenumărate ori să nu îl afecteze pe el cu nimic trecutul meu, atâta timp cât nu ne-a afectat relația. Dar el mereu aduce în discuțiile noastre trecutul. Ce să mă fac?”

adolescentă anonimă

Bună!

Povestea ta, deși spusă în doar câteva rânduri, este o poveste tristă și deopotrivă comună. Îmi pare rău că trăiești încă în interiorul acestei capcane, dar voi încerca să te ajut să găsești o cale de a-ți clarifica următorii pași ca să te simți mai bine. Și trebuie să plec de la cuvintele tale. 

„Ce să mă fac?”

e o întrebare atât de normală, încât rareori ne oprim să ne întrebăm ce reflectă. Eu aș zice că e o întrebare care ne dă un hint important, prin magia simbolismului limbii în care gândim și comunicăm.

„Ce să mă fac?”, deși o expresie aparent inofensivă, face referință la propria persoană ca la un obiect – ceea ce ne setează pe o idee greșită, căci nu suntem obiecte, ci indivizi cu sentimente și personalități distincte. CE este un pronume simplu, cu o mulțime de funcții în gramatica limbii române. Dar, în această întrebare prin care oamenii exprimă adesea descurajarea și nevoia de ajutor, CE poate fi privit și ca un simbol al convingerii inconștiente că eul trebuie să se comporte într-un anumit fel, să capete anumite atribute sau o anumită imagine prin propriile forțe: „Ce să MĂ FAC?” unde verbul este folosit la persoana I singular. În plus, „să mă fac” folosit în locul lui „să fac” indică o abordare autoreflexivă a problemei identificate, problemă care, desigur, cere o soluție.

În ceea ce privește rezolvarea de care este nevoie, acest „Ce să mă fac?” poate să ceară o schimbare reală, profundă a sinelui, sau o schimbare aparentă, de suprafață – dar ambele indică implicit ideea că responsabilitatea sau puterea de a schimba ceva este la cel care își pune această întrebare. Și asta cred și eu despre tine: că schimbarea este în puterea și în responsabilitatea ta.

Relația și semnalele de alarmă

Descrierea scurtă a conflictelor din relația ta de cuplu indică existența unor conflicte de valori între tine și partenerul tău – cele legate de perspectivele diferite pe care le aveți în prezent asupra trecutului tău și a felului în care el influențează prezentul vostru.

Totuși, faptul că el „este marcat foarte mult” de ce ai făcut tu în trecut nu este o scuză pentru faptul că își manifestă acele sentimente prin jigniri și alte forme de violență emoțională față de tine. Indiferent care sunt lucrurile pe care i le-ai povestit sau felul în care a înțeles el acele evenimente din trecutul tău (btw, ai putea verifica dacă într-adevăr a înțeles corect ce i-ai povestit și dacă are toate detaliile necesare pentru a înțelege corect), ar trebui să îți fie deja clar că nu e ok să răspundă cu abuzuri și să te aducă în rol de victimă, el fiind în rol de agresor. Această dinamică este toxică și compromite șansele de a avea o relație sănătoasă, indiferent cât de bine poate să te facă să te simți în alte momente.

Cum am ajuns aici? Trecutul chiar contează.

De asemenea, e important să te gândești un pic în retrospectivă cum a ajuns partenerul tău să aibă toate acele informații (uite și un alt articol pe același subiect).

Le-ai oferit tu, pur și simplu, pentru că te simțeai în siguranță cu el, aveai încredere că nu te va judeca și ți-ai dorit sentimentul de pace al unei relații în care poți să renunți la secrete și măști sociale?

Sau mai degrabă a insistat el cu tot felul de întrebări și scenarii fanteziste, presărate cu tot felul de frici personale, până când ai decis să-i spui tot ce era de spus, în speranța că te va crede, va aprecia sinceritatea ta și te va iubi și mai mult?

Dacă realitatea ta e mai aproape de a doua variantă, ai multe red flags ignorate deja de ceva timp. Hmm… te definești oare ca o persoană optimistă? 🙂 Dar ce vreau să spun cu red flags? Ei bine, mă refer la acele semnale care te pot face să identifici un pericol, un abuz sau ceva ce merge într-o direcție toxică. Asta e o altă întrebare interesantă: ce te-a făcut să ignori toate acele semnale de alarmă.

Red flags în comportamentul fiecăruia

În situația povesitită de tine, indicii de comportament (ex: „iubitul meu din jigniri foarte urate nu mă scoate, din incapabilă să fac ceva singură, că eu nu pot ajunge nimic în viața asta.”) sugerează un partener cu tendințe anxioase (posibil disimulate și ascunse bine de ceilalți) și nevoie mare de control, cu potențial de posesivitate, gelozie sau dependență/exploatare emoțională.

Un astfel de partener ar putea avea și un grad ridicat de narcisism la nivelul personalității, ceea ce înseamnă că va fi centrat pe propriile nevoi și obiective mai tot timpul și se va folosi de ceilalți pentru a-și satisface nevoile personale, indiferent de costurile implicate sau suferința provocată altora.

Nivelul de empatie în relațiile narcisicilor este foarte redus, în timp ce tendințele manipulative, cele disimulative și șantajul sunt parte din viața de zi cu zi. O astfel de persoană se va purta la fel și în relația de cuplu, chiar dacă la începutul relației și în scurte reprize reușește să își arate doar „partea bună”. Partenerii persoanelor cu tendințe narcisice sunt prinși în capcana abuzului narcisic, despre care am scris pe larg aici și te-aș trimite și aici, pentru cum să treci peste o relație cu un narcisist.

Deși este dificil să părăsești o astfel de relație, este posibil și adesea foarte necesar – mai ales atunci când partenerul nu manifestă niciun fel de disponibilitate de a-și recunoaște greșelile și de a lucra activ pentru a-și modifica atitudinile și comportamentul. În cazul vostru cum este?

El recunoaște când greșește? După ce te jignește urmează măcar o sesiune de scuze și câteva zile de pace în relație sau abuzul este deja generalizat, cum pare să indice mesajul tău? Faptul că i-ai „repetat de nenumărate ori să nu îl afecteze trecutul” tău nu schimbă mare lucru, dacă problemele lui de încredere și nesiguranțele pe care le are au surse mai profunde sau mai vechi decât relația voastră de cuplu. Cum ziceam, pari o persoană optimistă, dar s-ar putea să ai nevoie de repere mai clare pentru felul în care îți iei deciziile în cuplu. Unele lucruri nu se schimbă decât dacă participă și alți oameni la acea schimbare, oricât de mult ne-am dori să nu fie așa.

Ipoteze, cauze și perspective

O potențială explicație pentru felul în care se poartă cu tine îl reprezintă fricile și traumele sale din trecut. Poate a fost înșelat în alte relații de cuplu, poate a fost abandonat sau abuzat fizic și emoțional în copilărie, poate i se pare că te pierde sau că ai putea să-ți pierzi interesul/iubirea pentru el – chiar și așa, insultele și jignirile sale nu rezolvă nimic.

Nici fricile lui nu scad, nici trecutul tău (sau ceea ce îl deranjează apropo de trecutul tău) nu se va schimba, doar pentru că te face să te simți vinovată, rușinată sau responsabilă pentru felul în care reacționează el la trecutul tău. E doar o răzbunare pe care el o aplică probabil inconștient, astfel încât să păstreze balanța puterii din relație înclinată în favoarea sa.

Fricile sale, nesiguranțele legate de sine sau de relația voastră sunt cele care îl fac să se simtă lipsit de putere, vulnerabil sau chiar slab. Tocmai de aceea, s-ar putea să manifeste inconștient tendința de a te pedepsi și de a te păstra captivă în această relație, pe care el o simte totuși ca fiindu-i absolut necesară.

S-ar putea să fie chiar foarte sincer când spune că nu-și imaginează viața fără tine, dar asta poate însemna că el e pur și simplu dependent de validările, resursele și statutul pe care i le oferă relația, nu neapărat că te iubește și își dorește sincer să fii și tu fericită. Iar tu asta ar fi sănătos să vrei pentru tine de la un partener/ o relație de cuplu, nu-i așa?

Tu ce vrei de la relația aceasta de acum înainte?

Chiar dacă până acum nu ai stat să te gândești la ce-ți dorești de la un partener/o relație sau ai considerat că trebuie să faci diverse sacrificii pentru binele relației/partenerului, ia în considerare ideea asta măcar de acum înainte. Sacrificiile nu sunt sănătoase în relații, mai ales în cele de cuplu.

Direcția către care e bine să aspiri este cea a negocierilor urmate de compromisuri agreate de comun acord, căci ele setează un cadru mult mai sănătos pentru orice relație. Cu cât sunt negociate și discutate mai clar și mai onest limitele personale, preferințele, emoțiile, nevoile și dorințele fiecăruia, cu atât mai bine, căci asta garantează cele mai bune șanse de a ajunge la soluții care să-i mulțumească pe toți cei implicați.

Așa că e timpul să îți iei o pauză de la stinsul de focuri mici, astfel încât să-ți aduni energia, răbdarea și curajul de a-ți căuta răspunsul la întrebarea reală pe care o ai, dar încă nu ai verbalizat-o. Eu intuiesc că e undeva în zona „Îmi mai doresc această relație?”, dar sigur că poate fi formulată în multe alte feluri. Important este să începi să te gândești la subiectul acesta: cât de mult bine îți face relația asta cu adevărat. Și apoi, cât de mare e schimbarea de care ai avea nevoie pentru a-ți fi bine. Este vorba de o schimbare care stă doar în puterea ta? De asta mă cam îndoiesc, căci e nevoie ca și partenerul tău să schimbe ceva din comportamentul său pentru ca lucrurile să se echilibreze cu adevărat.

Incertitudinea ca încurajare pentru viitor

Sper că măcar următorii pași sunt ceva mai clari acum, dar sunt convinsă că nu e o ușurare prea mare lucrul acesta. Conștientizarea abuzului la care ești expus sau la care îi expui inconștient pe ceilalți este un lucru tare greu și îți poate crea rezistențe sau să te împingă în negare uneori, dar miza stă tocmai în contactul cu realitatea.

Nimeni nu poate să trăiască izolat într-o fantezie, de fapt. Mai devreme sau mai târziu, realitatea te va lovi cu neprevăzutele ei. Și nimeni nu știe ce urmează, până la urmă. Dar dacă îți asumi cu onestitate propriul adevăr și propria putere de a-ți influența evoluția ca persoană, vei fi pe calea cea bună, chiar dacă ea va fi încă presărată cu suferințe și frici, mai mici sau mai mari, mai predictibile sau mai surprinzătoare.