Un bun prieten a profitat de depresia mea ca să mă convingă să mă culc cu el
de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)
Întrebare:
„Un bun prieten a profitat de depresia mea ca să mă convingă să mă culc cu el. De ce mă simt mai jignită decât atunci când am fost abuzată sexual de iubitul meu la 15 ani?”
cititoare anonimă
Bună!
Și îți mulțumesc pentru încrederea pe care o arăți pentru In a Relationship, căci o astfel de întrebare e foarte delicată și necesită multă atenție. Sper că răspunsul meu te va ajuta să te orientezi – și nu doar pe tine, ci și pe alți oameni care citesc textul de mai jos.
În primă instanță, simt nevoia să fac niște clarificări. Tu spui că „un bun prieten” te-a manipulat într-un fel pentru a obține satisfacție sexuală, dar cred că ar fi sănătos pentru tine să reconsideri termenii în care gândești.
Prietenii adevărați îți respectă refuzul
Dacă a făcut așa ceva, această persoană nu îți este în continuare un bun prieten, ba chiar poate că nu a fost niciodată. Un astfel de comportament este incompatibil cu prietenia autentică.
Poate că ați fost apropiați în trecut, poate că încă sunteți. Dar apropierea de cineva nu garantează și faptul că acea persoană va lua decizii care să nu-ți încalce granițele personale. Din contră, apropierea dintre două persoane garanteză un potențial mai mare de comportamente care să încalce granițele personale ale celor implicați, și de o parte, și de cealaltă. Apropierea înseamnă și vulnerabilitate, dar probabil că știi deja asta.
Pe scurt, ar fi mai corect față de tine însăți să nu te mai gândești la el ca la un bun prieten. Cel puțin deocamdată. Câtă vreme îl vezi în continuare așa, jignirea pe care o simți e amplificată de această etichetă care, de regulă, vine la pachet cu așteptarea ca persoana privită ca „bun prieten” să te respecte.
Fără alte detalii legate de această experiență sexuală, nu pot să formulez altă recomandare la fel de concretă, dar vreau să-ți sugerez câteva direcții de gândire în cele ce urmează.
Consimțământul sexual nu se obține prin convingere
Dacă te-a convins profitând de depresia ta, manipulându-ți percepția și făcând abstracție de reticențele tale, și această experiență e tot un abuz sexual, la fel ca și cea din adolescență. Și îmi pare rău că ai trecut prin asta, din nou. Sunt sigură că informațiile care urmează te vor ajuta ca să îți organizezi mai bine gândurile.
Pentru a fi valid, consimțământul sexual trebuie să fie:
- conștient (consimțământul oferit fără presiune, insistență sau manipulare și fără influența alcoolului sau a altor substanțe)
- informat (consimțământul oferit de o persoană care a avut parte de o educație sexuală de bază și care a primit deja informații relevante despre partener – riscurile pentru sănătate sau diverse boli contagioase, statutul relațional etc.)
- reversibil (consimțământul oferit anterior poate să fie retractat în orice moment din diverse motive, iar partenerul este dator să respecte nevoia de a stopa interacțiunea sexuală exprimată de celălalt)
- entuziasmat (consimțământul oferit fără entuziasm este mai degrabă rezultatul unei frici de a pierde sau leza partenerul sau a unor presiuni exercitate direct sau indirect de partener)
- specific (consimțământul trebuie să se refere în mod specific la fiecare dintre interacțiunile de natură sexuală dintre doi parteneri)
Orice fel de interacțiune sexuală care nu bifează toate aceste criterii intră în aria abuzului sexual și pot fi pedepsite în instanță. Desigur, e decizia ta ce faci după ce conștientizezi un abuz sexual, dacă faci o plângere la autorități sau vrei pur și simplu să mergi mai departe.
De fapt, cele mai multe dintre abuzurile sexuale nu sunt raportate și, adesea, nici măcar conștientizate, pe fondul unei educații sexuale și psihorelaționale deficitare. Din păcate, nici sistemul de justiție nu este suficient de performant astfel încât să ajute cu adevărat victimele abuzurilor sexuale, fără a le confrunta cu situații cu potențial (re)traumatizant. Dar asta e o altă discuție, în care nu voi intra acum.
Este doar jignire?
O altă idee la care te-aș invita să te gândești este dacă ceea ce simți este, într-adevăr, doar jignire. Nu neg nicidecum faptul că te simți jignită, dar cred că jignirea este doar una dintre fațetele emoțiilor tale asociate cu această experiență.
Mă aștept ca, printre altele, să poți identifica și frici, și dezamăgiri, și tristețe. Și multă furie. Poate chiar și autoînvinovățire, așa cum simt cele mai multe dintre persoanele abuzate sexual. Clar nu are cum să fie ușor să le conții pe toate și unele dintre aceste emoții vor fi greu de confruntat, acceptat sau gestionat.
Jignirea este, însă, o emoție destul de acceptată social. Așa că ea poate rămâne la suprafață, dominând aparent experiența emoțională asociată cu acest eveniment din viața ta. Și de aici cred că se trage și lipsa ta de înțelegere – aș îndăzni să spun chiar perplexitatea ta – atunci când compari experiența aceasta recentă cu cea din adolescență.
Acestea fiind spuse, am să încerc să-ți ofer un răspuns la întrebarea ta: „De ce mă simt mai jignită decât atunci când am fost abuzată sexual de iubitul meu la 15 ani?”
Posibile explicații
Ei bine, la 15 ani nu aveai nici educația, nici experiența de viață pe care o ai acum (nu știu câți ani ai acum, dar știu că și jumătate de an poate face diferența) ca să poți vedea lucrurile în perspectivă. La 15 ani, sexualitatea era probabil o zonă suficient de confuzantă, dar și incitantă și tabu, astfel încât să preferi să nu te gândești la ceea ce s-a întâmplat între tine și iubitul tău ca fiind un abuz. Și chiar să reușești.
La 15 ani, era mai ușor să dai vina pe tine însăți și să te reduci la tăcere, considerând că ai fost și tu vinovată, în loc să te vezi în rol de victimă și pe iubitul tău de atunci în rol de agresor. La 15 ani, poate că nu aveai resurse de informare sau alte persoane cu care să poți vorbi despre sexualitate, care să te ajute să-ți clarifici ce s-a întâmplat.
Poate că nu ai povestit nimănui ce ți s-a întâmplat la 15 ani. Sau poate că cei care au aflat te-au blamat tot pe tine, forțându-te să renunți la orice așteptare de a fi înțeleasă sau ajutată.
Dar lucrurile sunt diferite acum – fie și numai din perspectiva educației și a experienței tale de viață. De-asta, cred eu, te simți mai jignită acum.
Și ar mai fi ceva – o diferență dată de rolurile pe care tu și cei doi băieți le aveați unul față de celălalt anterior momentului abuzului sexual. Dacă la 15 ani, cel care te-a abuzat sexual era iubitul tău, cel mai probabil o parte din tine avea impresia că e firesc sau normal ca el să-și dorească acele lucruri de la tine, iar tu, din rolul de iubită, te simțeai datoare să i le oferi.
Doliul inacceptabil după o prietenie pierdută
Experiența recentă, însă, a avut loc cu o persoană pe care tu o priveai ca pe „un bun prieten”, pentru care probabil nu ai avut atracție sexuală sau sentimente romantice anterior. Sau, chiar dacă ai avut astfel de sentimente uneori, ai valorizat mai mult prietenia cu el și ai ales să păstrezi relația la acest nivel.
Drept urmare, experiența recentă are un dublu caracter: pe de o parte ea este un nou abuz sexual, chiar dacă nu ai considerat-o astfel până acum, pe de altă parte este pierderea unei prietenii. Și chiar dacă în continuare ai fi apropiată de această persoană, încrederea ta în el a fost distrusă și, la nivel emoțional, asta se simte ca un doliu.
Iar dacă așa stau lucrurile și sunteți încă apropiați, cred că asta explică și mai bine sentimentele de jignire profundă – căci jignirea este mai acceptabilă pentru psihic decât pierderea.
Caută-ți vindecarea
La final, nu pot decât să te rog să-ți canalizezi energia către vindecare. Caută sprijin de specialitate pentru a-ți trata depresia care, mai mult decât sigur, are mare legătură cu experiențele de abuz la care ai fost expusă de-a lungul vieții. Nu doar cu cele menționate de tine aici, ci cu toate abuzurile emoționale și pierderile pe care viața ți le-a adus în cale.
Te vor ajuta, desigur, și cărțile, documentarele sau discuțiile cu oamenii apropiați, dar cel mai indicat ar fi să lucrezi o perioadă în psihoterapie și să completezi munca asta emoțională cu mișcare, ieșiri în natură și mai multă atenție pentru somn și alimentație de calitate. Și dacă tot am menționat cărțile, cred că te-ar ajuta „Legături pierdute” de Johann Hari sau „Arta sexualității” de Emily Nagoski.
Îți urez succes <3
Comment 01