Ce să fac? Nu vreau să renunț la el, dar dacă sunt nefericită…

de psih. Silvia Ciubotaru (Guță)

„Puțin context: eu și iubitul meu suntem de un an împreună și totul a fost foarte bine între noi, într-adevăr am mai avut certuri, dar am trecut împreună peste, ne-am înțeles unul pe altul și am discutat. 

De când a început facultatea, a început să petreacă mai mult timp cu niște bețivani și mie nu îmi place. I-am spus „Iubire, nu mă deranjează că vrei să stai cu prietenii tăi, mă deranjează ca îți faci mai multe planuri cu ei decât cu mine, că până la urmă eu sunt femeia cu care dormi și faci dragoste, nu ei”. Poate am exagerat, dar m-am simțit efectiv abandonată. 

M-a enervat într-o zi foarte tare că ne făcuserăm planuri și le-a anulat să se vadă cu prietenii lui, prietenii lui i-au zis să vin și el mi-a zis din start că nu vrea să fiu și eu acolo. De nervi am spart mopul. 

Zilele astea mi-a zis că nu mai are sentimente pentru mine și că ar vrea să fie singur și să nu îl aștepte nimeni acasă când vine de la bar. Cumva sunt eu mereu problema în ochii lui. 

Aș vrea așa de tare să redevină lucrurile ca la început. Aștept, îi dau șanse și încerc să înțeleg, dar m-am săturat să beg for his love. Nu mă mai sărută, nu îmi mai spune un „te iubesc”, doar stăm acasă amandoi ca doi roommates și mă termină. Este și mult plecat cu facultatea și de multe ori devin suspicioasă pentru că nu vorbește cu mine și știu că e înconjurat de multe tipe. 

Mă enervează că fuge de problemele noastre și își găsește un refugiu în băutură. Ce să fac? Nu vreau să renunț la el, dar dacă sunt nefericită și cu el, și fără, i might as well heal…”

tânără anonimă

Salut,

Pare că avem de-a face cu o situație destul de tensionată, așa că hai să vedem ce se poate clarifica pornind de la mesajul tău. 

Înainte de orice însă, îți mulțumesc pentru încrederea de a ne trimite aceste detalii personale și sper ca și tu, și el, și alți tineri aflați în situații similare să găsiți ceva folositor în paginile care urmează. 

Și da, sunt pagini, mai multe. Deși nu ne place deloc, nu avem soluții simple, rapide și bune pentru oricine. Așa că va trebui să citești cu atenție, uneori să revii asupra unor idei, și să alegi ce se potrivește cel mai bine pentru situația în care ești acum. Te avertizez și că nu toate ideile de mai jos îți vor plăcea, dar ai încredere să citești până la capăt.

Retrospectiva poate ascunde detalii relevante

La vârsta studenției, relațiile care rezistă până la 1 an nu sunt neapărat ceva rar, dar nici ceva extrem de des întâlnit. Din mesajul tău reiese că ești conștientă că în orice relație apar conflicte și certuri. Totuși, s-ar putea să fii înclinată să idealizezi trecutul vostru („totul a fost foarte bine între noi”) și să nu conștientizezi ce anume din dinamica voastră de-a lungul acestui an a contribuit la ceea ce se întâmplă acum (sau mai bine zis se întâmpla în momentul în care ai scris acest mesaj). În orice caz, e cât se poate de clar că ați depus amândoi efort conștient pentru a ajunge la această aniversare a relației.

Din păcate. însă, odată cu aniversarea de 1 an, e foarte posibil să apară și criza de 1 an – adică un fel de prag de maturizare a relației. Iar pragul ăsta se trăiește foarte intens, mai ales că din mesajul tău reiese că voi doi locuiți împreună („eu sunt femeia cu care dormi” / „să nu îl aștepte nimeni acasă când vine de la bar”), ceea ce înseamnă că aveți de împărțit nu doar iubire sau conflicte, și ci spațiul în care trăiți. Iar asta poate să se resimtă sufocant uneori pentru oricine.

Totuși, nu spui nimic despre momentul în care relația voastră a început. Mai precis, dacă erați încă la liceu sau deja la facultate. Lucrurile astea pot să facă o mare diferență. Dacă erați încă la liceu și, mai mult, într-un alt oraș față de cel în care sunteți acum, relația de cuplu s-ar putea să fi îndeplinit mai multe roluri pentru voi în perioada de tranziție la facultate, pe lângă cel de împlinire romantică. 

Cu toții avem nevoie de oameni cunoscuți, apropiați, care să ne sprijine și să ne facă să ne simțim mai puțin singuri și dezorientați atunci când ne mutăm de „acasă”. Poate că, și pentru voi, cuplul a reprezentat un astfel de suport emoțional în adaptarea la o nouă viață. Dar, odată cu acomodarea, crește și nevoia de a investi (din nou) în alte relații pe lângă cea de cuplu. Poate și la tine se simte asta cumva, nu doar la el – prin aceste ieșiri cu prietenii lui din care tu pari să fii exclusă.

O analiză de costuri, riscuri și beneficii emoționale

În plus, dacă această mutare a fost și prima din viață pentru voi, atunci ea cu siguranță a venit la pachet cu multe – și beneficii, și dezavantaje. Printre beneficii ar fi libertatea nou dobândită față de familiile voastre de origine, unde „acasă” însemna probabil și respectarea unor reguli impuse de părinți, intimitate limitată și control limitat asupra lucrurilor care țin de organizarea vieții. 

Printre dezavantaje, desigur, vom regăsi reversul medaliei: libertatea față de părinți vine cu costul responsabilizării proprii. Organizarea domestică, adică gătitul, curățenia, cumpărăturile, spălatul și uscatul hainelor și câte și mai câte alte munci din astea recurente nu mai sunt făcute de nimeni altcineva decât de tânărul cuplu. 

Aici și rolurile convenționale de gen pot să genereze multe conflicte. În mod tradițional, femeile sunt cele care preiau o mare parte din munca domestică, în timp ce bărbații sunt „însărcinați” cu responsabilități mai… tehnice (acte, cumpărături, facturi, instalații și reparații prin casă, etc.). Cum ați făcut voi împărțirea asta depinde foarte mult, desigur, și de modelele voastre din familiile de origine.

În orice caz, toate astea pot să se simtă ca o teleportare într-o viață de familie nouă, cu toate responsabilitățile pentru „viața în doi” revărsate deodată pe umerii partenerilor. Ei sunt totuși aceiași tineri abia plecați de acasă, care vor să se bucure de libertate și de tinerețe, și vor să-și petreacă timpul făcând lucruri distractive, cum ar fi ieșitul cu prietenii. 

Să nu învinovățim firescul

Acestea sunt dorințe firești și normale pentru o astfel de perioadă, dar ele se simt și se satisfac diferit, în funcție de personalitatea fiecăruia dintre parteneri. Persoanele mai introvertite preferă întâlniri cu mai puțini oameni, poate chiar pe format unu-la-unu, în spații intime și liniștite, fără prea mulți stimuli sau expunere. Persoanele mai extrovertite caută cu predilecție întâlniri cu grupuri de prieteni, în spații publice, populate de tot felul de oameni, cu muzică, sport sau cine știe ce alte activități distractive. 

Din astfel de diferențe în structura personalității partenerilor, într-un cuplu pot să apară tot felul de nemulțumiri și conflicte. Poate la genul ăsta de lucruri te refereai când ai spus că „am mai avut certuri, dar am trecut împreună peste, ne-am înțeles unul pe altul și am discutat”. 

Din experiența mea, însă, a discuta și a trece peste nu înseamnă neapărat și soluționarea problemelor care produc frustrare și nemulțumire în cuplu. Uneori înseamnă doar suspendarea conflictului, cerut scuze pentru cuvinte urâte sau greșeli. Ce lipsește este asumarea reală a responsabilității pentru a evita acele greșeli sau pentru a-l ajuta pe celălalt să le evite. 

Alteori lipsește iertarea autentică a greșelilor – greșelile proprii sau ale celuilalt. Iar schimbările reale vin greu (sau nu vin deloc) în astfel de condiții, în timp ce frustrările și nemulțumirile se adună în subteran, până la următoarea ocazie de a exploda.

Alt scenariu: cuplul care te absoarbe

Revenind la cum a început relația voastră de cuplu, alternativa e ca voi să vă fi îndrăgostit unul de altul după ce ați început facultatea și deja erați acomodați la noul oraș. 

În cazul acesta, e posibil ca fiecare dintre voi să fi avut deja niște grupuri de prieteni deja formate. Relația de dragoste care s-a legat între voi acum un an s-ar putea să vă fi făcut să lipsiți din ce în ce mai mult din aceste grupuri de prieteni. După un an de relație însă, prietenii pot începe să reprezinte un interes din ce în ce mai mare, fie și numai pentru că vi s-a făcut dor de ei. Sau poate a apărut dorul de voi înșivă, așa cum erați înainte de a fi absorbiți în acel „NOI” al cuplului. 

Apropo de asta, uite o idee importantă despre relațiile de cuplu. EU are mereu nevoie de un spațiu pentru sine, iar NOI poate să lase din ce în ce mai puțin loc pentru EU. Acestă oscilare între fuziune și separare, între nevoia de autonomie și cea de comuniune, reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive ale crizelor pe care cuplurile le traversează în timp. 

În plus, îndrăgostirea aceea răvășitoare de la început, care seamănă un fel de high și te umple de nerăbdare și entuziasm, nu are cum să dureze la nesfârșit. Creierul tău se învață, pur și simplu, cu prezența celuilalt. În mod firesc, odată cu instalarea rutinei într-un cuplu, mai ales în contextul locuirii împreună, se mai duce din magia și pasiunea începutului de relație.

Exercițiu de explorare nr. 1

Până acum deja am atins o mulțime de puncte de analiză, dar sintetizez și o listă de întrebări de introspecție pentru tine, care să te ajute să-ți clarifici următorii pași.

• Ce alte nevoi, pe lângă cele afective și sexuale, mi-a mai îndeplinit relația de cuplu? Dar partenerului meu? (aici căutăm să identificăm nevoi de sprijin, de consolare, de previzibilitate, de siguranță emoțională, de stabilitate financiară, de suport motivațional, etc.)
• Ce alte evenimente semnificative s-au mai întâmplat în ultimul an (și un pic) din viața mea? Dar pentru partenerul meu? Ce efecte au avut ele asupra relației de cuplu? (aici căutăm evenimente care presupun schimbarea stilului de viață sau a imaginii despre sine, cum ar fi mutarea în alt oraș, începerea unui job, pierderea unor relații apropiate, accidente sau boli, etc.)
• Cu ce alte evenimente sau situații de viață se suprapune schimbarea atitudinii sau a comportamentului meu față de el (apariția nemulțumirii)? Dar a lui față de mine (începerea distanțării)? În ce ordine s-au întâmplat ele? (aici căutăm corelații subtile între evenimente care nu sunt asociate în mod evident cu relația de cuplu și felul în care relația a evoluat în timp, prin comportamentele de manifestare a afecțiunii și a atracției între parteneri)
• Cum și când a fost luată decizia de a locui împreună? Cum ne-am organizat viața de cuplu și responsabilitățile domestice? (aici căutăm așteptări nerealiste sau tipare de comunicare și negociere deficitare, eventuale constrângeri, rezerve personale la ideea de a locui împreună, motive de nemulțumire și ceartă legate de sarcinile domestice, etc.)
• Ce efect a avut relația de cuplu asupra prieteniilor anterioare și/sau asupra vieții sociale? Au existat perioade de izolare sau îndepărtare față de prietenii de dinainte? (aici căutăm tipare de comportament inconștiente, de renunțare la alte activități șau relații pe fondul investiției/refugierii în relația de cuplu, dar și comportamente posesive, de gelozie, control sau sufocare)
• Există asemănări între ceea ce ni se întâmplă acum și ceea ce se întâmpla „acasă” la părinți pentru vreunul dintre noi? (aici căutăm modele de relaționare învățate de la familie și reproduse inconștient, ca metode de gestionare a conflictelor și suferinței emoționale în relația de cuplu)

Acum că am făcut o mică incursiune în istoria cuplului și, poate, deja îți e un pic mai clar care au fost factorii implicați în deteriorarea relației, hai să vedem mai exact care sunt datele problemei actuale. 

Etichete, acuzații și apărări

Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost cuvântul „bețivani”, pe care l-ai folosit ca să-i descrii pe prietenii partenerului tău. Îmi dau seama că în acest cuvânt se regăsește o mare parte din furia ta, cea care a ieșit la suprafață pe măsură ce te-ai simțit din ce în ce mai abandonată și nedreptățită de comportamentul lui. Dar, pentru a clarifica și mai mult lucrurile, uite niște idei de luat în calcul.

Dacă prietenii lui sunt pentru tine „bețivani”, atunci poate că și pe el îți vine să-l consideri „bețivan” – pe principiul „Cine se aseamănă se adună”. Consumul excesiv de alcool (și nu doar cel excesiv sau cronic) este, într-adevăr, un risc pentru sănătate și un minus pentru dezvoltarea sănătoasă a relațiilor, dar poate că aici eticheta de „bețivan” include și niște istorie personală din partea ta. Poate te îngrijorează sau te sperie mai mult consumul de alcool decât timpul lui petrecut cu prietenii. În această ordine de idei, poate nu pentru ei pare că te abandonează, ci pentru a se simți liber să consume alcool fără să-ți dea socoteală sau să se simtă supravegheat. 

Este foarte posibil ca el să se simtă îngrădit, judecat și devalorizat atunci când tu folosești eticheta „bețivani” (dacă o faci de față cu el) sau când îți exprimi dezacordul pentru consumul de alcool, într-o formă mai acuzativă. Iar asta poate să-l facă să se îndepărteze de tine treptat, pentru că, într-o logică simplistă, asta îl ajută să evite situațiile în care se simte îngrădit, judecat sau devalorizat, indiferent dacă va apela sau nu la alcool în aceste ieșiri fără tine. 

Comunicare empatică pentru probleme delicate

În același timp, e dreptul tău să-ți exprimi opinia vizavi de consumul de alcool, și e firesc să te îngrijoreze. Recomandarea mea ar fi să găsești, totuși, niște cuvinte mai blânde și o atitudine mai empatică decât acuzația, devalorizarea sau învinovățirea. De regulă, acestea declanșează automat reacții defensive în celălalt. Iar principalul lucru de care se va apăra vei fi chiar tu. Sau, de fapt, orice persoană care l-ar îndemna constant să nu mai bea sau să nu se mai ascundă de probleme cu ajutorul alcoolului.

Mai mult, dacă prietenii lui și/sau el nu se încadrează cu adevărat la consum regulat sau excesiv de alcool, ci doar au mai multe activități împreună decât ți-ar plăcea ție, s-ar putea ca „refugiul în băutură” să fie o acuză nedreaptă pentru el și ceva care să-l împingă și mai tare să se îndepărteze de tine. Dar aici deja sunt pe teritoriul supozițiilor, așa că hai să ne uităm și în altă direcție. Â

Furia și metodele de a o exprima sănătos

Ai mai spus că ai spart mopul de nervi atunci când el ți-a spus în mod direct că nu vrea să îl însoțești la acea ieșire. Îmi pare rău că ai trecut printr-o astfel de situație, e tare neplăcut să fii persoana care este întâi nedreptățită, apoi acuzată că nu e capabilă să-și stăpânească nervii. Nu ai spus dacă el ți-a reproșat spargerea mopului sau dacă tu te simți cumva vinovată pentru asta, dar bănuiesc că ambele variante au mari șanse să se fi întâmplat.

Recomandarea mea ar fi să revii asupra evenimentelor din acea zi, ca să refaci firul roșu. E oare posibil ca ceva din interacțiunea voastră anterioară să-l fi făcut pe el să se răzgândească în privința planurilor? Unii oameni simt nevoia urgentă să se retragă din interacțiune atunci când se simt jigniți, sufocați sau acuzați pe nedrept de ceva. În astfel de cazuri, ca să poți dezamorsa conflictul, trebuie adresat acel ceva care le-a produs reacția de retragere. 

Pe de altă parte, o astfel de retragere poate fi și o răzbunare tacită sau o pedeapsă aplicată (mai mult sau mai puțin conștient) de o persoană care nu e prea obișnuită să comunice deschis și transparent, tocmai pentru a evita conflictele deschise. Pe scurt, poate n-a putut să conștientizeze sau să verbalizeze ceva ce l-a supărat, dar a simțit nevoia să ia distanță. 

Apărări versus egoism

Asta nu e o atitudine matură și asumată, dar e foarte răspândită și destul de ușor de înțeles în retrospectivă, ca o manifestare a unor nevoi firești cum ar fi cele trei de mai jos:

• nevoi de autoprotecție ( pe modelul „M-ai rănit, așa că mă îndepărtez de tine.”);
• nevoi de distragere de la starea emoțională neplăcută („Mi-ai dat o stare neplăcută, așa că fac altceva care să-mi facă plăcere.”);
• nevoi de re-echilibrare a puterii în cuplu printr-o pedeapsă simbolică („M-ai supărat, așa că nu mai vorbesc cu tine.”).

Dacă, însă, el a ignorat cu seninătate planurile voastre comune și, fără să ia în considerare nevoile și așteptările tale, ți-a comunicat că planurile lui s-au schimbat, așteptându-se ca tu să accepți pur și simplu noua situație, atunci aș înclina mai degrabă către o altă interpretare. O astfel de situație s-ar explica mai degrabă prin egoismul sau centrarea lui exclusivă pe propriile nevoi. Iar acesta ar fi un red flag destul de clar al unei imaturități emoționale sau a unei incapacități de asumare a responsabilității pentru planurile agreate anterior (pe modelul „Poate am făcut alte planuri, nici nu mai știu, dar acum nu mai am chef de ele și vreau altceva și asta e tot ce contează”).

Dacă asta îți sună cumva cunoscut, citește mai multe despre abuzul narcisic și vezi dacă nu cumva articolul acesta rings a bell. Persoana cu tendințe narcisice poate să încerce să se justifice cu „am uitat” în astfel de situații. Dar acest fel de uitare e o formă convenabilă prin care, mai mult sau mai puțin inconștient, persoana își urmărește propriile interese. Ea caută să obțină cea mai rapidă satisfacție, ștergând din lista de TO DO fix lucrurile de care nu mai are chef, pentru că a apărut altceva mai interesant la orizont. 

Dar iarăși intru pe teritoriul presupunerilor și variantelor alternative de interpretare, așa că hai să ne întoarcem la mesajul tău.

Iubire și agresiune – suprapuneri de traume emoționale

Indiferent care e explicația pentru comportamentul lui, e util să faci și tu niște pași mai hotărâți în direcția conștientizării și autoreglării emoționale. 

Dacă ai ajuns să spargi mopul de nervi, ăsta e un gest distructiv și e un red flag serios. Probabil că știi și tu asta, nu ți-o spun ca să te învinovățesc sau ca să te acuz. Mai degrabă aduc asta în discuție ca să te încurajez să-ți asumi responsabilitatea pentru felul în care gesturile tale pot să contribuie la această distanțare din relația de cuplu care te doare atât de tare. Cu atât mai mult cu cât, pentru unii oameni, astfel de gesturi pot părea extreme.

Persoanele care au crescut în familii în care conflictele deschise și tonul ridicat erau o raritate se pot închide în sine de la chestii mult mai mici, cum ar fi o glumă prea sarcastică sau un ton prea tăios. Ele fac asta în mod automat și inconștient, tocmai pentru că comportamentele explozive sau impulsive le provoacă teamă și nu știu cum altfel să reacționeze. 

De regulă, acești oameni au interdicții foarte puternice deja internalizate din relația cu familia de origine, un fel de reguli nescrise care-i fac să evite cu orice preț ridicarea vocii sau manifestarea agresivității. Din exterior, însă, tot ce se vede este o reacție asemănătoare cu nepăsarea sau dezinteresul, ceea ce declanșează fix sentimente de abandon în relațiile de cuplu. wink wink

Persoanele crescute în familii unde conflictele deschise aveau loc în mod obișnuit manifestă în viața de adult o sensibilitate mai mică la ton ridicat, gesturi violente sau ceea ce oamenii numesc generic „certuri”. Ba chiar sunt mult mai înclinați să aibă astfel de comportamente fără să stea prea mult pe gânduri. În plus, nici nu se așteaptă ca pentru ceilalți să fie ceva neobișnuit când ei se comportă așa – efectiv nu-și dau seama. E posibil ca și tu să fii într-o astfel de situație: să fii ceva mai călită în focul conflictelor deschise și să nu realizezi când te aprinzi și ce efecte poate avea asupra celorlalți (inclusiv asupra iubitului tău). 

Traumele nu scuză abuzurile, doar le explică și generează altele

Totuși, în categoria comportamentelor abuzive din relațiile de cuplu intră atât țipetele, cât și absența, atât gesturile violente fizic și acuzațiile, cât și distanțarea tacită și retragerea afecțiunii fără explicații. Iar lista asta poate continua mult și bine, dar mai bine intri tu pe paginile cu tipuri de abuz de pe site, ca să nu repet aici tot conținutul acela. Și mai bine ar fi ca voi amândoi să le parcurgeți și să le discutați împreună, deși e foarte posibil ca asta să vă genereze încă niște conflicte deschise. 

Ce vreau să subliniez, însă, este faptul că în orice relație de cuplu apar conflicte și că, în majoritatea cuplurilor, rolurile de abuzator și victimă tind să se schimbe între ele. Ba mă abuzezi tu pe mine, ba eu pe tine, important e să fim chit. Așa are loc jocul de putere în cuplu. Miza lui este menținerea echilibrului pe termen mai lung – dar nu neapărat un echilibru sănătos, ci unul destul de năbădăios, cu (mult) mai multe downs decât ups. 

De fapt, e un echilibru aparent, un fel de liniște dinaintea furtunii, care nu permite partenerilor să lase garda jos prea mult timp. Iar în astfel de situații, uneori partenerii obosesc, își pierd interesul și afecțiunea și ajung să renunțe la relație complet. Alții ajung cumva dependenți de adrenalina conflictelor și le folosesc drept „sare și piper” pentru condimentarea relației, dar tot au fantezii de despărțire, fie și numai din când în când. Genul ăsta de relație consumă extrem de multă energie și afectează sănătatea mintală a oamenilor pe termen lung – mai ales a copiilor care apar în astfel de cupluri. Știu că nu e cazul vostru, dar poate ideea asta îți spune ceva despre familia ta de origine sau despre a lui. 

Negare și idealizare – unde am mai întâlnit asta?

Revenind la mesajul tău, simt tensiunea uriașă din sufletul tău, exprimată în propozițiile astea două: „Aș vrea așa de tare să redevină lucrurile ca la început. Aștept, îi dau șanse și încerc să înțeleg, dar m-am săturat să beg for his love.”.

Ce reiese clar de aici e că speranțele tale se orientează către ceva ce este imposibil – și fizic, și emoțional. Timpul nu se poate da înapoi – cel puțin așa zice știința deocamdată. Așa că nici voi nu aveți cum să reveniți, în viitor, la cum era dinamica voastră de la începutul relației. 

Fiecare dintre voi a jucat un rol important în felul în care vă raportați acum unul la celălalt, fie că știți sau nu în ce fel ați contribuit la schimbarea din celălalt. Câtă afecțiune mai simțiți unul pentru celălalt, câtă frustrare ați adunat – aceste efecte ale relaționării voastre sunt ireversibile, fără ca asta să însemne automat încheierea definitivă a relației.

Ce se poate întâmpla de acum înainte – și un lucru la care e mai sănătos să speri – este să vă regăsiți atracția și motivația de a fi împreună. Iar asta are foarte mult de-a face cu calitatea interacțiunilor dintre voi și cu respectul pe care fiecare îl resimte din partea celuilalt. 

Poți respecta pe cineva care nu te face să te simți respectată?

Și atenție: am zis respect – nu obediență, supunere sau acceptare noncritică. Am zis respect, înțelegând prin asta apreciere și valorizare pozitivă reciprocă. Adică fix ceea ce se pierde atunci când oamenii se simt îngrădiți, umiliți, mințiți sau trădați. 

Deși nu ai spus-o în aceste cuvinte, pare că tu te simți umilită, mințită, trădată și, probabil, îngrădită de faptul că relația din prezent te menține într-un spațiu emoțional dureros și plin de anxietate. O să încerc să le explic și pe celelalte: „m-am săturat să beg for his love” este fragmentul care îmi sugerează sentimente de umilire, pentru că simți că „te milogești” pentru afecțiune, pe care anterior o primeai fără să ceri. 

Sentimentele de a fi mințită și trădată sunt sugerate de lipsa ta de încredere în el. Faptul că spui „Cumva sunt eu mereu problema în ochii lui” mă duce cu gândul la emoții ca nedreptățirea, descurajarea și dezamăgirea. Nu ai încredere în gândirea lui și ești în dezacord cu el, dar nu e clar ce îți reproșează el ție sau de ce te vede el pe tine ca fiind problema. Teama de a fi mințită sau trădată reiese și din felul în care îi descrii comportamentele opace, când se răzgândește fără explicații și refuză să petreceți timp împreună sau când e plecat „cu facultatea” și devii suspicioasă pentru că te gândești la fetele care îl înconjoară. 

Ghicesc aici și niște sentimente de gelozie, tendințe de posesivitate sau control și, probabil, destul de multă anxietate de separare. E posibil să te regăsești în trăirile astea chiar dacă tu nu le numești așa și poate nici nu le-ai conștientizat sub această formă. Până la urmă, știm cu toții că gelozia sau posesivitatea sunt sentimente cu efecte negative și nimeni nu-și dorește să le simtă. Dar acea suspiciozitate cam la așa ceva se referă, de regulă, deși din exterior poate fi descrisă superficial ca irascibilitate sau nevoie excesivă de atenție. 

Dincolo de resentimente e doar tristețea

Ce-i drept, e un pic mai ușor să accepți ideea că el ar putea fi atras de alte fete (până la urmă, și tu ai putea fi atrasă de alți băieți, nu?), decât să accepți faptul că retragerea lui din relația cu tine are de-a face doar cu voi doi. Dar asta nu înseamnă că tu ești de vină sau că el e de vină, chiar dacă așa îți vine să o formulezi și chiar dacă așa ai auzit-o din altă parte (de la el sau de la altcineva). 

Partea cea mai greu de acceptat este, însă, ceea ce el deja ți-a comunicat – „că nu mai are sentimente pentru mine și că ar vrea să fie singur”. Cineva mai lipsit de răbdare sau empatie ți-ar putea zice din prima „Păi și ce așteptări mai ai de la el dacă nu mai are sentimente de la tine?”. Dar tu simți (iar eu bănuiesc) că e extrem de puțin probabil ca afirmația asta să fie adevărată.

Afecțiunea se rătăcește adesea printre resentimente

Cu siguranță a fost greu să auzi de la el că „vrea să fie singur”, dar e și mai greu să te întorci la ideea asta și să o analizezi, ca să înțelegi ce poate să însemne. Tocmai de-asta am scris atâtea pagini până acum, ca să te ajut să-ți organizezi gândurile și introspecția până în acest punct dificil. 

Dacă asta a fost exact formularea lui (că nu mai are sentimente pentru tine), cel mai probabil trebuie să înțelegem acel cuvânt – „sentimente” – ca fiind un înlocuitor pentru o multitudine de emoții. Eu bănuiesc că ar putea fi vorba despre confortul și entuziasmul de a petrece timp cu tine, dorința de a se simți conectat cu tine, atracția sexuală și motivația de a investi în continuare efort în relația romantică. 

Știu că e dificil să citești rândurile astea și te felicit dacă ai ajuns până aici. Dar te rog acum să respiri adânc și să te gândești dacă nu cumva lucrul ăsta e adevărat și pentru tine. 

Închide ochii un pic și întreabă-te dacă nu cumva nici tu nu mai simți confortul și entuziasmul de a petrece timp cu el, dorința de a te conecta, atracția sexuală sau motivația de a lucra la relație. Din ultima ta frază, pare că ești undeva aproape, chiar dacă nu îți place deloc asta.

Poate la tine acele sentimente „pozitive” s-au topit sub focurile furiei pe care o resimți în raport cu el, lăsând la suprafață doar încrâncenarea, dezamăgirea și, poate, dorința de răzbunare. Poate au dispărut sub efectul dezgustului sau fricii pe care ți le-au provocat situațiile cu el prea beat ca să-și mai aducă aminte sau poate s-au diminuat odată cu creșterea sentimentului de a fi fost nedreptățită și lăsată în urmă. 

„Timpul vindecă tot” – mit sau realitate?

Cel mai probabil, vei avea nevoie de timp ca să-ți clarifici toate astea. Și da, e posibil ca relația voastră să se încheie acum, în acest punct, dar asta nu înseamnă că se va încheia pentru totdeauna. Unele cupluri tinere experimentează perioade de deconectare, conflict și separare, perioade care îi ajută pe cei doi să se maturizeze și să se descopere pe ei înșiși, pentru ca apoi să revină unul către celălalt și să înceapă o nouă relație. Una mai echilibrată, mai matură și mai capabilă să le îndeplinească nevoile amândurora. 

Și chiar dacă nu ar fi să vă reconectați după o eventuală despărțire, din relația asta fiecare dintre voi poate învăța multe – mai ales dacă nu vă aruncați direct într-o altă relație, ci vă dați timp să vă vindecați și să înțelegeți ce nu a mers bine, unde s-au produs rupturile între voi. 

În orice caz, abandonul emoțional e ceva ce doare de ambele părți în orice relație și este nevoie de timp pentru a se vedea mai clar cine pe ce rol a fost. Dacă ai fost victimă sau dacă chiar tu ai abandonat (într-un fel neconștientizat, neintenționat) sau dacă ai fost, concomitent, în ambele roluri. Doar timpul și autoanaliza te vor putea ajuta să-ți clarifici lucrurile astea.

Exercițiu de explorare nr. 2

Ca să ajungi mai repede la clarificările de care ai nevoie, încerc să mai sintetizez aici o listă de întrebări la care să stai să te gândești. Poate chiar încerci să le dai răspunsuri în scris – te-ar ajuta mult scrisul ca să poți articula sentimente și emoții încă nepuse în cuvinte, dar și ca să poți reveni mai târziu la ideile notate, ca să nu-ți lași mintea să-ți modifice percepția asupra trecutului – -inconștient și involuntar, desigur.

• Eu mai am sentimente pentru el? Ce fel de sentimente?
• Cum văd eu relația în viitor? Pot să sper și la îmbunătățiri față de trecut, nu doar la revenirea ei la forma din trecut? 
• E posibil să fi închis eu ochii prea mult la red flags? Dacă da, oare am făcut asta pentru că sunt convinsă că și eu am nevoie ca el să închidă ochii la greșelile mele?
• Pentru ce fel de comportamente mă simt eu vinovată în raport cu el? Ce simt sau cred că am făcut greșit în relația de cuplu?
• Este realist să sper că greșelile lui sau greșelile mele să fie iertate, pur și simplu, fără niciun fel de urmări? Cum am ajuns la această concluzie?
• Ce înseamnă pentru mine să mă vindec? Cum îmi imaginez că arată procesul prin care trebuie să trec pentru a depăși suferința cauzată de distanțarea / separarea din relația de cuplu?

În loc de epilog

Și cu această listă, consider că e cazul să închei lunga mea scrisoare. Nu mă pot erija în figura aceea de autoritate care să-ți spună ție dacă să te desparți sau nu (dacă nu cumva te-ai despărțit deja). Ba chiar te-aș încuraja să te gândești serios la impulsul de a cere altcuiva sfaturi despre ce să faci cu relațiile tale – în cazul ăsta unui om care te știe doar dintr-un mesaj de 299 de cuvinte. Poate e mai indicat să cauți să descoperi despre tine atunci când ceri sfaturi, nu despre ce ar trebui tu să faci. Asta doar tu poți să decizi, în contextul mai larg pe care doar tu te poți analiza. 

Am încercat însă să-ți indic direcțiile în care poți lucra la tine și la relație, astfel încât ea să devină un mediu mai sănătos și pentru tine și pentru partener – indiferent care e numele lui și indiferent când se va întâmpla să te confrunți din nou cu astfel de situații. Iar dacă vrei și o recomandare de Insta, aruncă o privire pe contul lui Jimmy – e amuzant, e despre cupluri și e foarte bine documentat din punct de vedere psihologic.

Sper să-ți găsești cât mai repede liniștea printre toate aceste furtuni emoționale și schimbări de perspectivă, dar și împăcarea cu lucrurile care nu depind (doar) de tine. Mult, mult, mult succes 💜💜💜