„Ne-am asorta o dată la mişto să vedem ce zice lumea şi să ne prefacem că suntem nişte tineri îndrăgostiţi. Apoi toată seara am râde de ăia care chiar ne-au crezut.”

Tu nu ai da mesaje cu noaptea-n cap.

Gen „Ce faci dulceață?”, că m-ai scârbi, și așa sunt destul la 7 dimineața. Ne-am vedea doar în pauza mare, că nu ne-ar lăsa profu’ de mate să stăm pe hol, are el ce are cu mine. Ne-am așeza acolo între corpurile liceului pe un petic de iarbă rece, pe unde nu trece nimeni, că lumea bună merge la fumoar, și as râde iar la ce poze ți-am arătat aseară, pentru a patra oară. Cred că tu doar te-ai uita la mine, maxim să râzi de râsul meu. Am împărți o Fanta, nu-mi place Cola, și mereu am doar 1 leu la mine. Aș păstra cheița după s-o pun în cutia mea cu chestii speciale, mă rog, oricum aș pierde-o pe drum.

După școală am rămâne undeva în spatele unor blocuri, la băncile alea două. Poate dacă avem noroc n-o să mai fie batrâneii cărora le place bereta mea roșie și îmi spun că și soțiile lor o purtau așa. Și poate nici nu se mai ia nimeni de tine că nu le cedezi locul. Ți-aș mai zice a mia oară de fata aia nașpa de la F care comentează pe la spate și tu te-ai preface că-ți pasă. Când nu te-ai uita ți-aș fura un pupic ca după tu să mi-l ceri înapoi, ca-n prima seară. Am merge pe jos acasă deși aș fi moartă de oboseală, dar na, am dat deja banii pe Fanta.

Eseu scris de Luisa Balaban. Citește continuarea pe SUB25.

M-a ars gura prima oară când am spus cuiva „Te iubesc”. De la ai mei am învățat cum să mă ghidez prin lume, dar nu și cum să las focul din mine să mă cuprindă, fără să mă usture arsurile.

Am întrebat 7 adolescenți cum arată dragostea învățată de la părinți – cuplul primordial al copilăriei noastre, înainte să putem citi despre Romeo și Julieta sau să ne curgă lacrimile pentru o iubire ca în The Notebook. Ce din relația părinților folosesc ca ghid pentru a se orienta pe pământul nou descoperit, al dragostei. (Carina Cozminschi)

Respectul

De la părinții mei am învățat că e important să nu vorbesc urât cu celălalt, să îl respect și să mă gândesc că așa cum și mie îmi place să fiu respectată și iubită, așa și celuilalt îi place. Ca lucrurile să meargă ok, nu trebuie să fii încăpățânat, să îți dorești să îl domini mereu pe celălalt, ar trebui să mai lași de la tine – o dată tu, o dată el. Și că e important pe cât posibil atunci când avem păreri diferite, să avem discuții calme. – Diana

Un măr

Părinții mei sunt un măr care pare foarte gustos și pe care l-am primit iarna. Din câte știu, fructele nu cresc în decembrie.

Am luat mărul ăsta cu mine și l-am plimbat prin grădinițe, prin școli și chiar pe stradă; l-am dus în parc, să vadă cum arată pomii adevărați și l-am pus noaptea lângă pernă. Îmi spunea povești înainte să adorm.

În schimb, mi-am ascuns mereu mărul la spate dacă părinții mei se certau. Am învățat să-l pun în frigider dacă se ceartă pe aragaz sau pe tigăi și am învățat să-l ascund în dulap dacă ei au ușa închisă pentru că sunt supărați.
Nu mi-am ascuns mărul niciodată când am mers cu părinții mei la film și mereu l-am lăsat pe masă dacă ieșeam cu prietenii noștri de familie la restaurant.

Între timp, am cam uitat de mărul meu. Acum îl țin mereu pe birou, unde mi-am întins toate caietele și unde mi-am aruncat multe haine. Mă rog, din când în când, mai vorbim. Îmi pune foarte multe întrebări la care nu am chef să răspund și mă roagă foarte des să-l plimb în locurile în care merg și eu. Eu nu vreau.

Într-o dimineață, m-am trezit și mărul meu avea o gaură maro. A fost și prima zi în care m-a întrebat ce-i aia dragoste. Eu n-am știut să-i răspund prea bine, iar primul meu gând a fost un lanț de ‘evenimente’ de-ale mele cu băieții pe care i-am cunoscut. I-am spus mărului meu ca eu știu doar ce este îndrăgosteala și că poate să fie foarte ușor un lucru rău.

Era miercuri și mie nu prea îmi plac zilele de miercuri. Am plecat agitată de dimineață și toată ziua m-am gândit ce înseamnă dragostea; cred că am și văzut-o la câțiva oameni în ziua aia și ba chiar cred că unii se și certau.
Când am ajuns seara acasă, mărul meu avea gaura maro și mai mare, era groaznic. Am stat să mă gândesc puțin, și i-am răspuns la întrebare.

Pentru mine dragostea înseamnă o grămadă de lucruri. Cred că dragostea înseamnă toate lucrurile pe care le-am făcut cu tine și tot ce m-ai învățat tu până acum. Dragostea și monotonie și veselie, și ceartă și înțelegere. Cel mai des am văzut dragoste la părinții mei, mai ales prin compromis. Să știi că eu te asociez foarte des cu părinții mei. – Andrada

Iubirea vine și se instalează

Eu unul sunt adeptul arhetipului în ce privește dragostea. Long story short: tata i-a spus mamei în clasa întâi că ea va fi soția lui, mama i-a dat o palmă și nu au mai vorbit despre ce s-a întâmplat până în liceu. Tata a făcut militarul, apoi școala militară, așa că o bună perioadă totul s-a rezumat la scrisori. Uneori cu, alteori fără răspuns. Ideea e că așa am ajuns eu să îmi dau seama că iubirea vine și se instalează în întreg stilul de viață, nu ca o rutină, ci mai degrabă ca nevoia constantă de a te ști iubit. – Alberto

Citește restul sfaturilor pe SUB25.

Sfaturi de dragoste de la adolescenți, pentru adolescenți.

Pe cei 10 adolescenți de mai jos i-am rugat să-mi zică câte ceva despre cum au trăit și înțeles ei până acum dragostea și ce din experiența lor ar vrea să dea mai departe pentru cineva care are nevoie de un sfat, dar nu știe unde să îl caute. Mi s-a părut ciudat să văd că cei mai mulți dintre ei, după ce mi-au răspuns, mi-au mulțumit. De parcă abia așteptau pe cineva care să îi tragă de limbă și să le ofere un spațiu în care să destăinuie o mică parte din momentele care i-au învățat iubirea nu ca-n filme. (Carina Cozminschi)

E ok să fii și singur/ă

Un lucru pe care l-am învățat pe pielea mea e că nu trebuie să fii într-o relație doar pentru că restul lumii sau restul prietenilor tăi sunt. Pe mine una m-ar fi ajutat să aud asta cu vreo 2-3 ani în urmă și acum mi se pare foarte important să-l audă adolescenții care vor, dar nu știu ce vor de la o relație. Cred că e mult mai important să-ți iei niște timp, să te cunoști pe tine, să-ți dai seama ce vrei mai întâi de la tine, și apoi de la celălalt, înainte să cauți. Știu că e aiurea că lumea din jurul tău e fericită și că ai impresia că numai tu nu ai parte/o să mori singur, dar crede-mă că toate vin la timpul lor și te lovesc când te aștepți mai puțin. – Ramona

E important să îți pui întrebări despre relația ta pe parcurs

Cred că cel mai mult am învățat despre relații uitându-mă la ale altora. De multe ori, ca prieten al cuiva care se află într-o relație toxică ți-ar fi foarte simplu să te gândești doar la cât de multe motive ar avea cei doi să se despartă. Relația prietenei mele cu un băiat a durat din clasa a 7-a până în clasa a 10-a. Noi, colegele ei, eram niște fetițe cu multe păreri, nu neapărat pozitive, care îl priveau pe respectivul, atribuindu-i tot felul de etichete caraghioase pentru a o incomoda pe prietena noastră: „Hai mă, da’ tu nu vezi că fuckboy…”, „Nu te merită, bă!”. Ei nu părea să îi pese. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat, iar după anii ăștia am început să înțeleg care e motivul pentru care Andreea nu a dat ascultare cuvintelor noastre. O relație toxică îți poate pune multe bariere, mai ales că nu știi cum ar putea fi altfel sau nu știi că așa nu e normal. Cu o primă relație, oricând ar fi asta, trebuie să fii confortabil, să faci ce simți când simți și să nu dai ascultare prietenelor tale prostănace și cu foarte multe păreri. Până la urmă, ele doar vorbesc prostii. O sa crească și ele și o să vadă cum e.

Dar ce se întâmplă în momentul în care ele cresc și tu rămâi pe loc? Când ele continuă să îți zică aceleași lucruri, dar ambalate diferit și din ce în ce mai coerent? Oare ți-ai da seama când încep să aibă dreptate? E foarte important ca, de la un punct încolo, chiar și după ce ești complet acomodat cu stilul în care funcționează relația ta, să reîncepi să îți pui întrebări. Și poate chiar să întrebi pe cineva de încredere ce părere are, dacă tu ai început să ai dubii. E foarte greu, dacă nu imposibil, să te desprinzi și să privești obiectiv un lucru ca dragostea ta față de o persoană. Nu e nimic nesănatos în a le pune întrebări oamenilor și a le asculta sfaturile, atâta timp cât ai încredere în ei. Ar fi păcat ca, la vârsta asta, să iubești din obișnuință sau pentru că n-ai ieșire. Îți mulțumesc, Andreea, pentru lecția asta importantă, chiar dacă îmi pare rău că pe tine te-a durut. – Una

O relație nu e pentru likeuri

Simt că oamenii din jurul meu au o relație pentru status și pentru like-uri. Nu sunt sigură că asta e adevărata fericire. Parcă prea mult ne transpunem relatiile în mediul online și mi se pare toxic. Să înlocuim asta cu cuvinte sincere, multe zâmbete si iubire reală, nu pe facebook. – Ilinca

Citește continuarea pe SUB25.

Articol publicat pe Scena9.ro
de Venera Dimulescu, ilustrații de Sorina Vazelina

Ce nesiguranțe au tinerii din România și cum se gândesc ei la viitor? Cât de integrați sunt în societate și cât de pregătiți sunt pentru un job? În cine au cea mai mare încredere și de cine se tem? Am citit cel mai recent și amplu studiu despre puștii din sud-estul Europei, cu răspunsuri culese din zece țări, la începutul anului 2018.

Vezi continuarea pe Scena9.ro

Articol publicat pe Scena9.ro
de Venera Dimulescu, ilustrații de Laurie Mouret

O fată se oprește din vorbit și începe să plângă. „Nu pot să mai zic”, se scuză ea în fața colegilor și a profei de istorie și își ascunde obrajii aprinși între palme. Are 15 ani și frica ei cea mai mare e ceva ce a cunoscut deja: pierderea prietenilor. După ea, aproximativ 20 de puști adunați în cerc dau glas propriilor spaime, iar ora de dirigenție începe să semene cu o ședință de terapie în grup.

„Tinerii români par să se teamă în mai mare măsură de aproape orice comparativ cu tinerii din regiune”, spune un studiu recent, la care au participat peste 10 000 de puști cu vârste între 14 și 29 de ani din zece țări din Europa de Sud-Est. 70% dintre respondenții români recunosc că se luptă cu cel puțin o frică, iar frica lor cea mai mare dintre variantele propuse de cercetători este corupția. Care sunt fricile lor în 2020? Am mers în două licee din București, unul de cartier și altul central, ca să-i întrebăm pe puști ce frici au. Ne-am așezat în cerc cu 24 de elevi de a zecea de la Colegiul Național „Octav Onicescu” din Berceni și apoi cu 12 elevi de a unșpea de la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și ne-am mărturisit, pe rând, cele mai înfricoșătoare gânduri.

Mai întâi le-am spus temerile noastre, de femei de 30 de ani, și le-am povestit de frica de a naște un copil bolnav, de a fi ridicole sau de groaza deadline-urilor. Pe măsură ce ne mărturiseau și puștii propriile lor frici, vedeam că empatia și solidaritatea sudaseră relațiile dintre ei, iar vulnerabilitățile colegilor nu erau repezite sau batjocorite. Ne-au surprins. Când noi eram de vârsta lor, la discuțiile de genul ăsta sigur s-ar fi râs și nimeni n-ar fi avut curajul să fie atât de sincer. Dar asta doar ne putem imagina, pentru că nu am avut niciodată ocazia să participăm la discuții în afara cerințelor din programa școlară, iar orele de dirigenție se transformau, de cele mai multe ori, în ore de predare. Acum, când o fată povestea ceva traumatizant și izbucnea în lacrimi, colega de lângă o lua de mână sau își punea capul pe umărul ei. Băieții, pe de altă parte, nu și-au arătat lacrimile în fața noastră, însă au fost înțelegători cu durerile celorlalți. La primul liceu, diriginta a rămas în clasă și și-a împărtășit și ea la început, propriile frici, printre care teama de boală și degradare și teama de a dobândi un viciu. La al doilea, profa nu a rămas la oră, pentru că se aștepta ca discuția să fie intensă și nu a vrut ca elevii să aibă vreo reținere din cauza ei.

Psihiatrul francez Christophe André spune, în cartea Psihologia fricii, că există patru mari motive care ne guvernează spaimele: o traumă mare – cum ar fi moartea cuiva sau un accident; experiența repetată a unei trăiri dureroase; faptul că am fost martori la fricile părinților sau că am auzit constant de la cineva că un anumit lucru e periculos. Le-am regăsit pe toate în cele două săli de clasă.

Chiar dacă eșantionul nostru nu are o proporție egală între genuri (fetele au fost de două ori mai multe decât băieții), am observat că fetele spun că se tem mai tare de eșec și de părerea celor din jur decât băieții. Nevoia de a-i mulțumi mereu pe părinți se transformă, uneori, într-o presiune prea mare de a nu face un pas greșit care ar putea să le curme șansa la succes și independență. Cei 11 băieți, în schimb, au vorbit despre temeri mult mai concrete, cum e zburatul cu avionul sau frica de examene. Unul dintre ei a recunoscut că nu-și cunoaște propriile frici, iar altul ne-a rugat să-i respectăm decizia de a-și ține frica pentru el.

Vă invităm să citiți mărturiile curajoase ale unei generații conectate la problemele din societate și din familiile lor.

„Mi-e frică să nu-mi pierd zâmbetul”

Maria, 15 ani
Cea mai mare frică a mea este să nu îmi dezamăgesc părinții, adică să moară fără să vadă că am reușit ceea ce și-au propus ei pentru mine: să fiu independentă și să am succes în tot ce fac, să reușesc să am o casă, o familie, să reușesc cu locul de muncă, pur și simplu să fiu o persoană care să nu poată fi în niciun fel doborâtă de alții.
Și legat de surorile mele, mi-e frică să nu le pierd, pentru că am mai avut un frate care a murit înainte. Glasul Mariei se stinge și îi dau lacrimile.

Ana, 16 ani
Poate ar fi frica de oameni, pentru că am crescut uitându-mă la știri și părinții mei mereu îmi spun să am grijă pe stradă, să am grijă cu oamenii, pentru că nu știi ce pot să-ți facă. Dacă merg undeva cu prietenii mei, nu mă simt în siguranță și de-aia nu prea ies afară. Și lumea mă consideră antisocială, doar că nu sunt așa, sunt doar foarte speriată. De exemplu, mie mi-este foarte frică acum, pentru că nu îmi place să vorbesc în fața oamenilor.

Citește continuarea pe Scena9

Înainte să-ți zboare mintea la hackeri care minează bitcoins într-un subsol prost luminat și scot troieni din sertare, e bine să știi că abuzul cibernetic e ceva mult mai puțin SF decât sună. Odată ce mare parte din viețile noastre s-au mutat în online, abuzul nu putea să fie mai fraier și să nu-și găsească căile proprii în digital. 

Așa că agresiunile verbale, abuzurile emoționale și furturile de identitate s-au luat de mână cu cafeluța de dimineață și au intrat pe Facebook, Instagram și TikTok în căutare de victime noi. Ai zice că au luat și cursuri de info, pentru că s-au prins repede de punctele slabe ale platformelor, pe unde să-și scuipe mai eficient veninul.

🤖 Ne-am pus în papucii boților și am adunat o listă de exemple de abuzuri cibernetice, un „Așa nu” pentru oricine se dă pe valurile netului:

🛑 Tot ce înseamnă interzis: de adăugat anumite persoane la prieteni, de a da follow la anumite conturi, de a comenta/reacționa. Să interzici oricare dintre lucrurile astea cuiva e o formă de a le limita libertatea personală.

😠 Agresiunile verbale, unde intră insultele, hate speech-ul, batjocura. Platformele sociale au o reputație proastă când vine vorba de recunoscut conținutul ofensator, așa că te încurajăm să dai report de fiecare dată când vezi agresiuni online, pentru ca energia aia negativă să dispară cât mai repede din universul nostru digital.

🔎 Subiect sensibil, știm, dar stalking-ul e o formă de abuz. Online-ul a făcut ca stalking-ul să pară mult mai puțin dubios decât e în realitate – doar imaginează-ți cum ar fi ca cineva să te urmărească peste tot pe unde mergi, să-ți asculte conversațiile și apoi să înceapă să-i urmărească și pe prietenii tăi ca să afle mai multe chestii despre tine. Cum ziceam, dubios.

🕵️‍♂️ S-o faci pe detectivul prin mesajele cuiva ar trebui citit s-o faci pe hoțul. La fel cu orice invadare a conturilor/electronicelor personale ale cuiva: faptul că nu vrei să fii prins/ă, e un prim semn că ceea ce faci nu e ok. Și nu, mesajele cuiva cu noul iubit/ noua iubită nu sunt o amenințare națională care trebuie descoperită și făcută publică, ci o intimitate pe care o invadezi. 

💬 Să faci urât la seen e o formă de abuz. Dacă trimiți mesaje constant și îi învinovățești pe cei care nu-ți răspund imediat, decât să începi să ameninți și insulți, poate ar fi timpul să faci pace cu seen-ul. 

📸 În anul 2025 ar trebui să fie evident că să trimiți sau să ceri fotografii cu conținut sexual fără consimțământul persoanei din imagini e o formă de abuz. Iar dacă o persoană ți-a trimis la un moment dat fotografii intime, nu înseamnă că ți-a dat voie și să le arăți la prieteni/tot liceul, mai ales dacă o faci din răzbunare. Asta se numește revenge porn și avem deja o lege care pedepsește pornografia non-consensuală cu pedepse de până la 3 ani de închisoare pentru agresori. 

Nu vreau banii tăi, nu sunt pe interes e refrenul pe care-l cântă orice relație sănătoasă.

Abuzul financiar se referă la comportamente prin care o persoană controlează sau limitează accesul cuiva la propriile finanțe sau chiar îi bagă direct mâna în buzunar – pe principiul împrumută-mi și mie niște bani ca să nu-i mai vezi înapoi niciodată. Așa că, dacă ai rămas fără bani și cauți soluții, să intri într-o relație n-ar trebui să fie pe lista ta de idei. Nici să te folosești de relația pe care o ai deja ca de-un card fără limită de extragere nu-i o variantă bună.

Abuzul sexual e o combinație deloc fericită de abuz emoțional și fizic, ceea ce îl face printre cele mai traumatizante experiențe prin care poate trece cineva, indiferent de sexul, genul sau orientarea sa sexuală. Iar cu cât are loc mai devreme în viața victimei, e cu atât mai rău. Din păcate, mult mai des decât vrem să credem, dacă privim în urmă, ne dăm seama că unele dintre raporturile sexuale pe care le-am avut sau le-au avut persoane apropiate au fost abuzive.

Când vine vorba de abuz sexual, cheia stă în mâinile consimțământului. Unde nu e consimțământ, e abuz sexual, și invers. Doar că lucrurile nu sunt mereu așa simple, poate pentru că agresorii atribuie consimțământului un sens mai larg decât are de fapt – dacă victima a flirtat la începutul serii, sau a zis la un moment dat „da”, sau a urcat acasă la agresor. Nu, nu e suficient.
🙅 Consimțământul obținut cu forța nu se pune.
🙅 Consimțământul obținut prin tactici dubioase, cum ar fi amenințări, alcool sau droguri, nu se pune nici el.
🙅 Iar tăcerea sau lipsa cunoștinței CLAR nu se pune, iar situațiile în care una dintre persoane e deja varză de la alcool de exemplu sunt dese și extrem de periculoase.
Există trepte ale abuzului sexual și chiar dacă pe unele stau comportamente pe care societatea le-a normalizat în mod eronat, ele rămân forme de abuz sexual și trebuie recunoscute ca atare.

În colțul vinovaților stau așa:

• insultele cu conținut sexual (da, chestiile alea învățate pe de rost din filme porno)
• încălcarea spațiului fizic/intim al unei alte persoane – fie că e vorba de dubioșii care stau la pândă în autobuze și parcuri, sau de membrii familiei care intră peste copii când fac baie fără să bată la ușă
• atingeri în zonele intime fără acord, chiar și așa-zisele „sărutări furate”
• violența fără consimțământ în timpul actului sexual (lovituri, palme, cuvinte vulgare etc.)
• refuzul de a utiliza metode de contracepție
• ascunderea de partener a unui diagnostic cu transmitere sexuală
• actul sexual cu o persoană aflată în stare de ebrietate avansată, sub influența drogurilor, în stare de inconștiență sau lipsită de capacitatea de a-și exprima acordul informat
• violul sau încercarea de viol, înțelegând că violul e un act sexual fără consimțământul victimei

Și câteva mituri legate de abuzul sexual:

• Dacă victima nu e învinețită și cu hainele rupte, înseamnă că nu e abuz sexual. 

✋ Foarte fals. Nu toate abuzurile includ comportamente violente sau atacuri. 

• Sunt abuzate sexual doar fetele tinere de către bărbați mai mari decât ele.

✋ Foarte fals. Abuzul sexual este ceva ce i se poate întâmpla oricui și ceva ce poate face oricine. Abuzul sexual nu ține cont de vârstă, sex, identitate de gen sau orientare sexuală. 

• Abuzul sexual se întâmplă doar la orele târzii din noapte, pe alei prost luminate, unde stau la pândă agresorii.

✋ Foarte fals. Majoritatea victimelor își cunosc agresorii și au avut la un moment dat un contact cu aceștia. Abuzul sexual e foarte prezent și în relații, indiferent dacă e vorba de o îndrăgosteală de-o vară, de o relație de căsătorie de ani buni sau de un prieten care își depășește atribuțiile. 

Astea sunt doar câteva din miturile care normalizează niște comportamente abuzive. Pe lângă recunoașterea și reclamarea abuzului, e nevoie de un întreg proces de educație. Chiar dacă vezi că cei din jurul tău sunt reticenți să facă parte din el, începe prin a te informa și a le vorbi deschis despre ceea ce afli. 

Auch! Așa își face intrarea abuzul fizic, o creatură primitivă care vorbește doar limba fricii.

Multe din comportamentele care intră sub abuzul fizic sunt ușor de recunoscut, pentru că lasă semne: palme, pumni, picioare, mușcături, îmbrânceli, tras de păr sau strangulare. Dar nu trebuie să se lase cu vânătăi, înainte ca cineva să spună STOP. Îmbrâncelile în joacă, piedicile puse la mișto sau guma în păr intră și ele în aceeași categorie. Chiar dacă par mai soft, ele rănesc integritatea victimei prin mecanisme asemănătoare.

🆘 Dacă vezi semne de abuz fizic sau ești chiar tu victimă, apelează la un adult în care ai încredere sau sună la 112 și spune-le prin ce treci.

Nu-i deloc o coincidență că abuzul narcisic te-a dus cu gândul la ideea de narcisism. Ba chiar mai departe, la o persoană narcisistă pe care o cunoști.

Pe cât e de greu ca cineva să-și recunoască propriile trăsături narcisiste, pe atât e de ușor să le observi din exterior. Cantitatea de selfie-uri din telefon poate fi un semn inocent, dar dacă e combinată cu nevoia permanentă de atenție și lipsa de empatie față de ceilalți devine un semnal de alarmă.

Când axele universului se descriu în jurul propriei persoane, ajungi să îi vezi pe cei din jurul tău ca pe niște sateliți care gravitează în jurul propriilor dorințe și nevoi. Adaugă la asta un partener super-empatic care vrea să vadă ce-i mai bun în narcisistul din viața sa și rețeta abuzului narcisic e gata.