Întrebare:

„Am 18 ani și sunt în clasa a 12a. Este un an important pentru mine și plin de stres. Stresul vine din surse multiple, examenul de bacalaureat, admiterea la facultate, faptul că este ultimul meu an de liceu… sau cel puțin teoretic. Pentru că ultimii 2 ani i-am petrecut mai mult acasă, izolată de prietenii și colegii mei din cauza pandemiei. Părerile sunt împărțite peste tot în jurul meu când vine vorba despre vaccin. Sunt sceptică, dar cu toate acestea nu vreau să le impun celor din jurul meu părerea mea, prefer să mă informez singură, dar nu prea am de unde.

Întreaga lume este împărțită în două tabere, a vacciniștilor și a nevacciniștilor, fiecare susținându-și vehement convingerile cu propriile argumente. Nu știu dacă ar trebui să mă vaccinez sau nu, pentru că nu mi se pare în regula faptul că guvernul pune atâta presiune, nu mi se pare în regulă faptul că în mass-media unicul slogan este „Vaccinează-te!” fără să se prezinte și reacțiile adverse posibile în urma vaccinului, sau ce le generează. 

Eu am trecut deja prin boală, am anticorpi, părinții mei la fel, sunt o persoană responsabilă, port masca corect oriunde merg, evit zonele aglomerate, sunt convinsă că acest virus există, dar nu știu ce să spun cu privire la vaccin. Este cu adevărat sigur? Care este cel mai potrivit pentru mine? Care sunt reacțiile adverse care pot apărea, și care sunt posibilele cauze care le pot cauza? De ce există atâta presiune în jurul meu și de ce nu am puterea de a alege ce vreau să fac cu corpul meu?”

adolescentă anonimă

Bună!

Într-adevăr, stresul este la cote uriașe în ultima vreme – și nu doar pentru tine, ci pentru întreaga lume. Chiar dacă ne-am învățat deja cu această „normalitate” a ultimilor doi ani, nimeni nu poate să nege existența acestei presiuni reprezentată de pandemia on-going.

Ultimul tău an de liceu ar fi fost oricum stresant, și asta în mare parte din cauză că societatea noastră nu a învățat încă să-i susțină cu adevărat pe tineri să se dezvolte. Mai degrabă îi amenință cu pedepse și consecințe negative, cum ar fi notele mici, sărăcia, eșecul sau alte probleme de oameni mari, pe modelul „Dacă nu ești bun la învățătură, o să ai o viață grea.” Dar aceste metode nu încurajează, ci produc teamă și tensiune permanentă în sufletele copiilor și tinerilor. Știi și tu, o simți pe pielea ta.

Sper că ți-ai găsit o cale de a-ți imagina propriul tău viitor și în culori frumoase. Nu neapărat roz, desigur, că doar nu vrem să ne predispunem singuri la dezamăgiri repetate în lumea asta plină de neprevăzut. Citesc printre rândurile tale și-mi dau seama că ești o tânără determinată și responsabilă, conștientă și totuși foarte speriată. Pe toți ne sperie viitorul, dar e clar că pentru tine, în această perioadă, s-au adunat multe frici cu care nu știi ce să mai faci. 

Izolarea aduce o mulțime de probleme

Izolarea de care vorbeai s-ar putea să fie una dintre marile vinovate pentru acest nivel ridicat de teamă și anxietate. În izolare, oamenii nu mai pot intra în rezonanță emoțională cu alți oameni și asta îi predispune la tot felul de dificultăți emoționale:

• sentimente de singurătate și demotivare
• anxietate socială și teama de a fi respinși sau judecați
• rigidizarea gândirii prin lipsa perspectivelor diferite pe care le aduce socializarea cu alți oameni
• scăderea gradului de toleranță la frustrare

… și multe, multe altele. Există deja o grămadă de studii internaționale care demonstrează statistic existența acestor efecte secundare ale izolării din pandemie, dar și reportaje de la firul ierbii în limba română, cum e acesta de pe Școala9. 

Când înoți împotriva curentului

O parte din frustrarea ta vine din presiunea pe care o resimți din media și din jurul tău cu privire la vaccinare. Tu spui că principalul mesaj din media încurajează vaccinarea, dar nu oferă și suficiente informații pentru a-i ajuta pe oameni să ia o decizie și să fie împăcați cu ea, oricare ar fi. Din păcate, ai dreptate să te plângi de lipsa de materiale informative accesibile și bine documentate, dar asta nu înseamnă neapărat că acesta este mesajul dominant.

Mulți alți oameni întâmpină aceeași problemă apropo de lipsa informațiilor clare, dar mesajele antivacciniste care circulă în paralel cu îndemnurile la vaccinare sunt foarte puternice în societatea noastră, în special acolo unde autoritățile nu au niciun fel de control.

Eu îți recomand să-ți începi documentarea pornind de la materialul de pe Mindcraft Stories „Ce știm despre vaccinarea copiilor și adolescenților” și să deschizi cât mai multe dintre link-urile de acolo către cercetări, studii și interpretări ale specialiștilor.

Încrederea scăzută în autorități și în oameni

Faptul că mesajele vacciniste și antivacciniste circulă în paralel în societate îi face pe oamenii de toate vârstele să se îndoiască permanent de recomandările autorităților. Pe fundalul unei încrederi scăzute a populației în clasa politică și în sistemele publice (sănătate, educație, asistență socială etc.), țara noastră înregistrează o rată de vaccinare foarte mică și foarte lentă în raport cu alte state UE. 

Așadar, aș zice că o mare parte din neîncrederea ta e rezultatul unei presiuni a majorității – așa cum percepi tu majoritatea, adică tabăra vacciniștilor. Totuși, cei mai mulți oameni din țara noastră nu sunt de acord cu vaccinarea, dacă e să ne luăm după procentajul vaccinării care e puțin peste 39% în acest moment. Ba chiar aș îndrăzni să spun că te simți cumva vizată de discursul vacciniștilor, care de multe ori devine abuziv la adresa celor care refuză vaccinarea din diverse motive. 

„Cu musca pe căciulă”

În realitate însă, tu nu faci parte din nicio tabără – nu te încadrezi nici la vacciniști, nici la antivacciniști, după cum reiese din mesajul tău. Dar s-ar putea ca apropiații tăi să fie mai aproape de tabăra care se opune vaccinării – spun asta pentru că și tu pari să fi preluat o parte din argumentația lor. Surse de informare există, însă este nevoie și de dorința de a le consulta, răbdarea de a face documentarea și sortarea informațiilor și capacitatea de a extrage o concluzie care să te mulțumească.

Și abia acum ajungem, de fapt, la partea importantă. Ceea ce pare că te-ar mulțumi pe tine, la fel ca pe mulți alții din tabăra anti-vaccin, este certitudinea absolută că vaccinul este sigur.

Ei bine, așa ceva nu îți poate oferi nimeni. Imunizarea prin vaccinare este cu mult mai sigură decât imunizarea prin îmbolnăvire, pentru că evită cazurile foarte grave și încetinește răspândirea virusului, dar o asigurare că vaccinul este 100% sigur nu îți poate oferi niciun specialist responsabil. Dacă cineva pretinde așa ceva, activează-ți gândirea critică și investighează un pic mai atent situația.

E momentul să-ți exersezi liberul arbitru mai conștient

În cazul tău, pare că problema vine dintr-o înțelegere inflexibilă a conceptului de probabilitate și dificultatea psihologică de a-ți asuma niște riscuri, oricât ar fi de improbabile. Dacă ți-ai pune problema la modul matematic și ai avea toate datele problemei, ar fi ușor, nu? Dar în viață lucrăm cu mai multe necunoscute decât la pregătirea pentru bacul la mate. 

Intuiția mea, bazată și pe experiența ultimilor doi ani, îmi spune că strategia psihologică de evitare a unei decizii este ceva ce ai împrumutat sau ai învățat de la familie și apropiați. Dacă tu consideri că ai depus suficient efort pentru a te documenta din surse științifice și cu toate astea nu ai reușit să extragi o concluzie cu care să fii împăcată, atunci singura întrebare la care pot eu să-ți răspund este: „De ce nu am puterea de a alege ce vreau să fac cu corpul meu?”. 

Iar răspunsul este simplu: pentru că nu ai exersat acest tip de decizie suficient de des, suficient de conștient și cu sprijin din partea figurilor tale de atașament și autoritate, adică părinții, dar și familia extinsă sau profesorii. Probabil că va mai dura ceva timp până să-ți negociezi și să-ți dobândești acest tip de libertate. Dar primul pas este să înțelegi că este și o libertate personală, adică un drept al tău, și o responsabilitate – față de tine și față de cei din jur.

Poate că în relația ta cu părinții nu ai primit suficiente încurajări și validări apropo de capacitatea ta de a lua decizii bune pentru tine. Poate că un eveniment traumatic, o boală sau un accident, i-a determinat să devină hiperprotectivi față de tine și să-ți refuze (deocamdată) dreptul de a lua decizii pe cont propriu – nu doar decizii medicale, ci de orice fel – făcându-te să simți că ai nevoie de aprobarea lor tot timpul.

Poate că are importanță și faptul că ești fată – în societatea noastră fetele au mai puțină libertate și autonomie decât băieții, ca urmare a stereotipurilor de gen încă foarte puternice în mentalitatea colectivă. Și poate că nici părinții tăi nu reușesc să decidă pentru ei înșiși în privința vaccinului anti-Covid-19 și atunci e greu de presupus că ar putea să te încurajeze pe tine să gândești altfel. 

Cunoaște-te pe tine!

Eu ți-aș recomanda să începi un jurnal de introspecție, în care să scrii în fiecare zi câteva rânduri. Acest exercițiu te va ajuta să intri în contact cu emoțiile tale și să le traduci în idei, să le observi cum se transformă și către ce fel de comportamente te împing.

Ai putea citi și articolul acesta, în care am detaliat câteva metode de a ajunge să te cunoști mai bine pe tine însăți. Astfel, vei vedea că și deciziile importante vor deveni ceva mai ușoare, căci vei avea o imagine mai clară asupra propriilor tale emoții, nevoi și obiective. Iar acolo doar tu ai acces nemijlocit 🙂

Întrebare:

„De ce suntem obligați să ne vaccinăm?”

adolescent anonim

Salut! 

Și mulțumesc pentru această întrebare atât de simplă, și totuși atât de controversată.

Senzația că ești obligat să te vaccinezi nu e ceva rar în zilele noastre. Mulți oameni s-au speriat atât de tare de informațiile care le-au ajuns la urechi, denaturate și deformate pe modelul telefonul-fără-fir, încât contribuie și ei la răspândirea acestora, fără să depună măcar puțin efort pentru a verifica dacă sunt adevărate sau false. 

Vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie în țara noastră. Deși există câteva categorii profesionale și grupuri sociale cărora vaccinarea le-a fost recomandată cu mai mult aplomb de către autorități (personalul medical și didactic, de exemplu), decizia asupra vaccinării aparține fiecărei persoane în parte, conform legii, iar vaccinarea este un act voluntar pentru toți cetățenii majori ai țării.

Motivele pentru care autoritățile recomandă vaccinarea sunt bazate pe impactul pozitiv al vaccinării în combaterea pandemiei, demonstrat prin studii științifice și calcule statistice. În privința altor boli precum tuberculoza, poliomielita, hepatita sau difteria, statul a prevăzut o schemă de vaccinuri obligatorii și gratuite. În cazul în care există argumente medicale pentru care anumitor copii nu li se recomandă anumite vaccinuri din această schemă, părintele sau reprezentantul legat trebuie să depună o cerere scrisă.

Lucrurile se complică însă atunci când ne gândim la adolescenți și la vaccinarea împotriva Covid-19.

Autoritățile române au lăsat decizia vaccinării minorilor împotriva Covid-19 în responsabilitatea părinților sau tutorilor legali ai minorului, spre deosebire de alte vaccinuri. Legea spune că la centrul de vaccinare și adultul, și minorul trebuie să semneze un formular prin care ambii își oferă consimțământul informat cu privire la vaccinare.

Totuși, nu există o altă metodă prevăzută de autorități pentru a verifica dacă, într-adevăr, minorul este de acord cu vaccinarea sau doar execută o cerință a părinților săi, care au dreptul legal de a lua decizii medicale în numele minorului. În acest caz, este într-adevăr posibil ca minorii să fie obligați să accepte vaccinarea, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Asta se poate întâmpla în două feluri: 

• Prin diverse metode de convingere care presupun oferirea de informații și reasigurări astfel încât minorul să considere opțiunea vaccinării riscul cel mai mic. De exemplu, prezentarea regulilor și a consecințelor: „Dacă te vaccinezi, vei fi mai protejat și putea merge în locurile unde e necesar certificatul verde.”. 
• Prin metode de constrângere, șantaj emoțional sau presiune din partea părinților, care uneori condiționează diverse privilegii ale copiilor în funcție de cooperarea lor în anumite domenii. De exemplu, „Dacă nu te vaccinezi, putem să ne îmbolnăvim toți din cauza ta.” sau alte consecințe negative prezentate ca învinovățire sau cu dorința de a produce frică. Aceste metode sunt abuzive și produc efecte secundare negative la adolescenți, precum scăderea încrederii în sine și în părinți, anxietate, nedreptate, furie, neputință etc.

Totuși, din interacțiunile noastre cu tinerii de până acum, am întâlnit mai des genul acesta de argumentare abuzivă emoțional în discursurile celor care se poziționează împotriva vaccinurilor. Mulți dintre ei exagerează riscurile vaccinări – neintenționat de cele mai multe ori – ca urmare a lipsei de informații științifice clare și a fricilor pe care necunoscutul le trezește automat în oameni. De exemplu, „Dacă te vaccinezi îți va fi afectată fertilitatea”, una dintre cele mai răspândite știri false.

Așadar, sper că nu încearcă nimeni să te oblige, cu adevărat, să te vaccinezi. Iar în cazul în care cineva pune presiune pe tine și te face să te simți obligat să te vaccinezi, te încurajez să-ți exprimi disconfortul și să-i ceri acelei persoane să-ți respecte dreptul de a decide pentru propria ta persoană. 

În cazul în care ești încă minor, explică-le părinților sau tutorilor tăi care sunt motivele pentru care nu dorești să te vaccinezi și încercați să găsiți împreună o cale de mijloc. Pentru asta, te poți inspira din recomandările ghidului de conversație cu 10 pași pentru o discuție sănătoasă despre vaccinare. De asemenea, ai putea să citești și să le trimiți și lor „Ce știm despre vaccinarea copiilor și adolescenților”, un material jurnalistic serios, cu multe link-uri către studii și cercetări pe tema asta, ca să vă puneți la curent cu ultimele informații științifice pe subiectul vaccinării.

Întrebare:

„Bună, am 14 ani, toată lumea din jurul meu este vaccinată. Mama este de asemenea. Am încercat să discut cu ea despre vaccin și motivele pentru care nu dorește să mă vaccineze, dar de fiecare dată primesc răspunsul: „Pentru că așa spun eu! E prea periculos pentru un copil ca tine. Mai bine faci școala în online, decât să fiu de acord cu acest vaccin netestat!…”

adolescentă anonimă

Bună!

Am primit mesajul tău și îți mulțumesc pentru încredere. Îmi pare rău că discuțiile despre vaccinare se lovesc de acest dead end. Sunt mulți alți adolescenți care trec prin ce treci și tu, așa că pot să ghicesc că întrebarea ta, deși lipsește, se referă la cum poți să depășești acest blocaj în comunicarea cu mama ta. 

Am să încerc să te ajut să-ți pui în cuvinte mai bine trăirile și nevoile, astfel încât să înțeleagă și mama ta la fel de clar mesajul tău. 

Nevoile emoționale universale

Pare că te simți cumva diferită de cei din jur care sunt toți vaccinați, iar asta te face să te simți inconfortabil. Chiar și dacă nu te-ar interesa deloc ieșirile în oraș sau activitățile pe care doar cei cu certificat verde le pot desfășura (dealtfel interese sănătoase pentru vârsta ta), a te simți altfel decât ceilalți e un sentiment destul de neplăcut, căci activează temeri și nesiguranțe pe care oricine le are. Aceste temeri sunt asociate cu nevoile emoționale de bază ale unei persoane: de securizare, de acceptare și de apartenență, iar fără mai multe informații din exterior nu ai cum să-ți satisfaci aceste nevoi. 

O categorie importantă de informații se referă la aspectele medicale (de ex: cât de confortabilă ești tu însăți cu ideea de vaccinare, cât de bine înțelegi felul în care funcționează diferitele tehnologii de vaccin). Pe acestea le poți obține printr-o documentare mai atentă în online. Ai putea porni de la „Ce știm despre vaccinarea copiilor și adolescenților”, un articol plin de link-uri, studii și statistici.

O altă categorie de informații deosebit de importante se referă la justificarea regulilor care îți influențează viața. Cu toții avem nevoie să înțelegem și să putem controla, măcar puțin, ceea ce ni se întâmplă. Este foarte posibil ca suferința ta să vină din faptul că nu înțelegi și nu primești acces la raționamentele, motivele și cauzele care au determinat-o pe mama ta să ia decizia de a nu te vaccina, deși ea personal este vaccinată. Iar acest gen de contradicție, de aparent standard dublu (adesea etichetat greșit ca fiind „ipocrizie”) e mai dureroasă atunci când vine din partea unei figuri de atașament & autoritate, cum sunt părinții. 

Unde se complică lucrurile

În situațiile în care părinții nu explică suficient de detaliat motivele pentru care iau anumite decizii care îi influențează pe copiii lor, adolescenții se pot simți dezorientați, nedreptățiți și dezamăgiți. Asta îi face pe mulți dintre ei să se distanțeze emoțional de părinți și să sufere, chiar dacă uneori nu se vede nimic din exterior. 

Îți recomand să citești și acest răspuns de la o altă întrebare, în care am detaliat un pic mai mult posibilele cauze și raționamente care-i determină pe părinți să-și manifeste iubirea și protectivitatea prin refuzul vaccinării copiilor. Tot acolo găsești și 3 sugestii apropo de cum ai putea aborda subiectul cu mama ta într-un alt fel decât până acum.

Cu toții vrem reguli clare dar…

Din păcate, subiectul vaccinării nu este o problemă în care putem tranșa ce e bine și ce e rău foarte clar, căci toate personajele au dreptate în felul lor. Și copiii, și părinții și-ar putea justifica poziția foarte coerent DACĂ ar sta de vorbă. Dar atunci când oamenii nu reușesc să discute calm și respectuos despre opiniile lor diferite și nu sunt dispuși să negocieze, conflictele de idee se transformă în conflicte personale. „Nu îți înțeleg motivele.” se transformă, sub presiunea temerilor și nesiguranțelor personale, în „Te urăsc (pentru că nu îți înțeleg motivele)”. Iar asta aduce suferință tuturor. 

Te încurajez să mai încerci să te apropii de mama ta și să-ți exprimi mai clar nevoile și așteptările de la relația voastră, dar și aprecierea, recunoștința, iubirea și respectul pentru mama ta. S-ar putea ca, pe fundalul războiului vaccinurilor, niciuna dintre voi să nu se simtă cu adevărat iubită, apreciată, înțeleasă și respectată. Și uneori e nevoie doar de o îmbrățișare și niște cuvinte calde ca să poți să te simți așa din nou. 

Întrebare:

„Ce pot face dacă părinții mei cred că sunt prea mic pentru a mă vaccina? Am 13 ani și părinții mei nu sunt de acord, spun „Ești prea mic pentru așa ceva, peste câțiva ani poate.” , deși ei sunt vaccinați cu toate 3 dozele. Vreau să precizez faptul că ei nu sunt împotriva vaccinului.”

adolescent anonim

Salut! 

Într-adevăr, pare o situație destul de confuză, așa că îți mulțumesc pentru întrebare și pentru încredere.

Ceea ce povestești ar putea fi se poate explica în multe feluri, deși mulți adolescenți se confruntă cu astfel de situații. Uite trei variante la care mă gândesc eu, luând în considerare că din mesajul tău lipsesc o mulțime de detalii care ar putea fi relevante. Spoiler alert: toate variantele mele au în comun faptul că părinții tăi încearcă să te protejeze. 

3 posibile explicații

• O combinație nefastă a efectului pe care îl au știrile senzaționaliste și frânturile de informație științifică. Pe internet au circulat o mulțime de informații – unele serioase și din surse validate, altele exagerate, false sau scoase din context – cu privire la efectele secundare. Riscul de apariție al pericarditei / miocarditei la bărbații tineri (inclusiv adolescenți) după vaccinare este unul dintre cele mai discutate efecte secundare la nivel internațional. Poate că părinții tăi amână vaccinarea ta pentru că se tem să ia o decizie pe care ar putea-o regreta, mai ales dacă ai mai avut în trecut și alte probleme de sănătate sau, mai specific, afecțiuni cardiace.
• O urmare a unor experiențe personale negative, care le-au scăzut încrederea în autorități, în sistemul de sănătate și în media. Faptul că părinții tăi sunt vaccinați cu toate cele 3 doze indică un nivel ridicat de asumare și responsabilizare personală cu privire la măsurile de prevenție a răspândirii Covid-19. Totuși, ei sunt responsabili de întreținerea familiei și asigurarea accesului la resurse, adică certificatul verde îi scutește și de niște bătăi de cap ce ar putea fi cauzate de restricții. S-ar putea să fi acceptat să se vaccineze ca să-și facă viața mai ușoară, chiar dacă încă au unele temeri apropo de efectele secundare. Dacă pe tine te pot scoate de pe lista aceea de îngrijorări amânând momentul vaccinării, probabil că sunt destul de reticenți la ideea de a te vaccina. 
• Personalitatea ta ar putea fi și ea printre motivele care-i împiedică pe părinții tăi să accepte să te vaccinezi. Dacă ești un adolescent extrovertit, energic și încăpățânat, care nu are stare, vrea multă libertate și se opune atunci când regulile i se par absurde, s-ar putea ca amânarea vaccinării tale să-i ajute pe părinții tăi să te „controleze” un pic mai bine în situația aceasta ingrată a pandemiei. Pe de altă parte, și dacă ai fi un adolescent retras și introvertit, cu preocupări și activități mai mult indoor, s-ar putea să creadă că certificatul verde oricum nu îți trebuie așa mult și că nu are sens să te expună și la riscul efectelor secundare. 

3 sugestii

Mă îndoiesc că părinții tăi au vreo intenție negativă atunci când preferă să aștepte, chiar dacă ei știu și ei că te supără decizia lor. Așa că nu le lua nici tu precauția și grija în nume de rău. Dacă vrei să mai încerci să-i convingi, totuși, îți recomand câțiva pași:

1. Trimite-le unul dintre spoturile campaniei PĂI, ȘI EU? și provoacă-i la o discuție pe teren neutru, despre drepturile și responsabilitățile tinerilor & părinților și dilemele etice, medicale și psihologice apropo de vaccinare. Dacă îi știi oameni deschiși, poți încerca să discuți cu ei despre riscul de a deveni abuziv în încercarea de a proteja o persoană pe care o iubești. Iar pentru asta recomand și o tură rapidă prin dicționarul de relații, ca să ai mai multe șanse să eviți degenerarea discuției într-un conflict.
2. Citește și trimite-le și lor „Ce știm despre vaccinarea copiilor și adolescenților”, un material jurnalistic serios, cu multe link-uri către studii și cercetări pe tema asta. S-ar putea să vă ajute pe toți să înțelegeți mai bine care sunt riscurile reale ale vaccinării și cât sunt ele de mari, probabilistic vorbind, în raport cu beneficiile. Tot ca lectură specială pentru părinți, recomad ultimele trei articole din Rubrica In a Relationship din Libertatea: recomandări pentru părinți, testimoniale de la tineri și ghidul de conversație lansat în cadrul campaniei PĂI, ȘI EU?.
3. Studiază ghidul de conversație cu 10 recomandări pentru o discuție sănătoasă despre vaccinare. Chiar dacă cele trei variante de mai sus nu reflectă neapărat realitatea din familia voastră, ele s-ar putea să te ajute să pui întrebări ceva mai eficiente când încerci să afli de ce părinții tăi amână vaccinarea ta. Folosește recomandările din ghidul de conversație ca să te apropii de ei altfel decât până acum: nu din poziția de a le cere ceva, ci din poziția de curiozitate. Încearcă întâi să le înțelegi poziția și abia apoi vei putea să construiești o argumentație mai convingătoare. 

Sper ca sugestiile mele să te ajute și să te inspire. Și chiar dacă eforturile tale nu-i vor convinge pe părinții tăi să fie de acord cu vaccinarea, s-ar putea totuși să vă aducă mai multă înțelegere reciprocă și mai multă empatie, ceea ce nu strică niciodată într-o familie. 

Nu uita că toți suntem într-o situație fără precedent și foarte imprevizibilă, iar responsabilitatea lor cea mai importantă ca părinți este să te protejeze și să te sprijine pe tine. Ajută-i și tu să te înțeleagă mai bine, fii deschis și onest în comunicarea cu ei, iar asta s-ar putea să-i convingă mai curând decât orice studiu științific. Presupun că motivele pentru care tu vrei să te vaccinezi țin de nevoia de libertate, nevoia de socializare sau cea de a simți că ai o contribuție în lupta împotriva pandemiei. Cu siguranță că și ei vor empatiza cu astfel de nevoi și vor fi mai înclinați să te asculte cu atenție, dacă îi abordezi cu calm și cu respect.

Întrebare:

„Bună, am văzut campania voastră și mi se pare una foarte bună. Voiam să vă întreb, credeți că se merită să falsific semnătura părinților mei și să mă vaccinez pe ascuns?”

adolescent anonim

Salut, adolescent rebel!

Da, folosesc din prima acest clișeu cu rebeliunea, deși s-ar putea să te supere un pic, dar vreau să-ți atrag atenția 🙂 Din păcate, a falsifica semnătura părinților e interzis prin lege și se pot întâmpla lucruri neplăcute pentru tine dacă încerci să faci asta și apoi ești descoperit. 

Vremuri disperate, măsuri disperate

Pe de altă parte, îți înțeleg nevoia de a găsi totuși o soluție, fie ea și ilegală. Pare că a-ți convinge părinții să fie de acord cu vaccinarea nu intră în variantele pe care simți tu că le ai la dispoziție. Dar oare chiar așa să fie?

Dacă îi dai o șansă reală ghidului cu 10 pași pentru o discuție mai sănătoasă despre vaccinare, s-ar putea să descoperi că există metode pe care nu le-ai încercat și care chiar funcționează.

Dar hai să ducem fantezia mai departe

Nu vom recomanda nimănui să falsifice o semnătură, dar hai să încercăm să mergem pe firul acesta și să ne imaginăm că reușești să te vaccinezi pe ascuns. Ca infractorii, nu? Aproape că sună amuzant, dacă nu ar fi așa de trist. Care ar fi posibilele urmări și efecte ale acestei decizii? Sunt ele soluții sau complicații ale problemei inițiale? 

Din punct de vedere al relației tale cu părinții, dacă ei te-ar prinde cu falsul, un astfel de gest ar fi probabil perceput ca o sfidare, o trădare sau un semnal de alarmă că te scapă de sub control.

Eticheta de adolescent rebel ți-ar fi lipită pe frunte multă vreme și asta ți-ar afecta șansele la o relație OK cu ei pe termen nedefinit. Încrederea dintre tine și ei ar scădea considerabil, în timp ce ar crește șansele ca orice conversație să devină o mică luptă pentru putere.

E o perspectivă cam gloomy și probabil că resursele tale emoționale și materiale ar fi puse în pericol (afecțiune, încurajări, atenție, libertate, bani etc.), ai avea mereu de gestionat conflicte cu ei sau v-ați distanța din ce în ce mai mult unii de ceilalți, ca să le evitați.

Balanța de riscuri și beneficii

Ești sigur că beneficiile depășesc aceste riscuri? Probabil că, dacă reușești să te vaccinezi pe ascuns, vei putea merge în diverse localuri sau la diverse evenimente, în funcție de reglementările momentului. Cu siguranță vei fi mai protejat de formele grave ale bolii în cazul în care te infectezi. Dar este periclitarea relației cu părinții tăi un cost pe care ți l-ai permite cu adevărat? 

Probabil că nu merită efortul, ca să-ți răspund la întrebare. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te resemnezi și să renunți la a-i convinge pe părinții tăi să te susțină. Ba chiar poți să o faci într-un mod mai matur și mai responsabil. Eu sper să vă înțelegeți cât mai curând și să ajungeți să glumiți despre fantezia ta cu falsificarea semnăturii 🙂

Întrebare:

„Vreau să mă vaccinez și părinții mei nu mă lasă pentru că nu au încredere + citesc toate știrile din mediul online, e imposibil să ai o discuție cu ei. Mă simt lăsată pe dinafară când prietenii mei ies într-un local sau locuri unde necesită certificat verde. Cum ar trebui să abordez problema?”

adolescentă anonimă

Bună!

Din păcate, nu ești singura adolescentă care se confruntă cu situația aceasta. Tocmai din acest motiv, In a Relationship a publicat un ghid pas cu pas pentru conversații mai sănătoase despre vaccinare. Analizează cele 10 recomandări cu o privire critică și încearcă să înțelegi de ce este relevantă fiecare dintre ele, prin ce mecanism poate să te ajute sau să te încurce.

O abordare strategică 

Apoi, fă-ți o listă cu propriile argumente, pentru fiecare dintre cele 10 recomandări, ca să le adaptezi cât mai bine pe situația în care ești tu. Gândește-te cum poți crea tu contextul pentru o discuție care să nu semene cu toate certurile de până acum.

Cel mai bine ar fi să fii tu însăți într-un moment calm, să te simți în siguranță pe cât posibil, ca să ai cele mai bune șanse de a nu te pierde cu firea. Fii pregătită cu argumente și link-uri care să-ți susțină ideile și nu pleca de la premisa că poți rezolva totul într-o singură discuție decisivă. E recomandat să începi cu pași mici, dar hotărâți și bine gândiți, care să vă aducă mai aproape unii de ceilalți, nu să vă propulseze în tabere opuse. 

Caută calea de mijloc

Din mesajul tău, pare că și tu, și părinții tăi, aveți motive întemeiate să fiți nemulțumiți, dar și să vă temeți. Știrile nu sunt îmbucurătoare și le cauzează tuturor oamenilor o mulțime de anxietăți, care se adaugă la probleme și dificultățile din viața personală și profesională. E greu și ca adolescent în pandemie, dar și ca părinte e dificil.

Adu-ți aminte că voi toți vă doriți același lucru: să vă fie bine, doar că s-ar putea ca pe alocuri ideile voastre de bine să arate diferit. Nu-i nimic, întotdeauna este loc de negociere, mai ales dacă oamenii sunt deschiși, empatici și toleranți. Ghidul de conversație te poate ajuta să găsești calea de a-i face pe părinții tăi să înțeleagă că e important să te asculte și să țină cont și de nevoile pe care tu le exprimi. 

Pe de altă parte, s-ar putea ca ei să fie prea stresați și încărcați ca să-și dea seama cât de importantă e socializarea și integrarea în grup la vârsta adolescenței. Dacă le explici mai serios și vii cu niște dovezi în sprijinul acestei idei, probabil că părinții tăi vor fi mai ușor de convins să nu-ți ignore dreptul de a petrece timpul alături de prietenii tăi.

Orice pas înainte e un mic succes

Chiar dacă nu reușești să-i convingi deocamdată să-ți permită să te vaccinezi, poate vor fi mai deschiși să te ajute altfel. Ai putea să le propui să participi la întâlniri cu prietenii în condiții de siguranță: acasă la cineva din grup, număr redus de persoane, testare rapide înainte de întâlnire etc. 

Cel mai important însă este ca tu să reușești să exprimi lucrurile pe care simți că nu ai cum să le discuți cu părinții tăi. Acestea sunt sursa suferinței tale, ceea ce te face să te simți lăsată pe dinafară – și din relațiile cu ai tăi, și din cele cu prietenii. Vorbește cu oamenii în care ai încredere, organizează-ți ideile și fă-ți curaj să te deschizi și în fața părinților tăi.

O invitație la dezbatere

O idee ar fi să începi prin a le arăta campania „PĂI, ȘI EU?” și a-i provoca la o discuție despre cât de potrivită sau utilă li se pare. Le poți trimite și acest articol cu explicații psihologice și recomandări pentru părinți, ca material de dezbatere. S-ar putea ca rezultatele să te surprindă plăcut. Succes!

de psih. Silvia Guță

„Am un mecanism când uneori fac ceva rău pentru mine, chiar dacă știu că mă va răni long term. Tot timpul am avut ceva cu self destruction. Uneori am sentimentul de goliciune, de a nu simți și a mă vedea la persoana a III-a. Am perioade de pace, iar sentimentele îmi vin in bursts. Mă surprind în dinamica de a fi rănită sau a testa oamenii. Știu ca e un comportament distructiv și sunt capabilă de mecanisme de coping mai sănătoase, dar se pare ca sunt semi-obsedată de idei în general și nu mă pot opri din a-mi testa propriile limite.

Cum pot ști dacă este o parte din mine? De mult timp am avut problema identității pe care am reușit, puțin câte puțin, să o rezolv. Mi-am văzut timiditatea, frica de a nu fi destul sau de a dezamăgi. Fac pași, dar tot am aceste curiozități care seamănă cu fanteziile în legătură cu psihologia umană. Îmi privesc obsesia în ochi și mă atrage. Ce este în neregulă cu mine și cum aș putea ști că e prea mult?”

Aș vrea să încep prin a scoate în evidență un mic detaliu care mi-a aprins un semnal de alarmă. Ai zis „De mult timp am avut problema identității pe care am reușit, puțin câte puțin, să o rezolv.” De ce semnal de alarmă?

Identitatea – un proces în continuă mișcare

Pentru că propoziția de mai sus indică o potențială eroare de interpretare în gândirea ta. Identitatea nu este o problemă care se rezolvă o dată și gata, ai răspunsul „corect” pentru tot restul vieții. Din contră, identitatea oamenilor este în permanentă schimbare, căci la modul ideal ar trebui să fim capabili să învățăm și să descoperim lucruri noi în orice zi a vieții noastre, chiar și la bătrânețe. Odată cu experiențele noastre de zi cu zi, identitatea noastră se modelează și se dezvoltă, manifestându-se prin gândurile și emoțiile noastre, dar și prin activitățile și relațiile în care ne implicăm.

Poate ce vrei să spui este că nu mai simți atât de multă confuzie ca în trecut atunci când vine vorba despre identitatea ta, ceea ce este minunat. Înseamnă că ai reușit să te cunoști suficient de bine încât să te simți mai confortabil în pielea ta. Dar munca ta la relația cu tine însăți e departe de a fi gata. Fiecare experiență nouă va avea un ecou în identitatea ta. Așa că pregătește-te pentru o mulțime de episoade de turbulențe, mai mici sau mai mari, pe acest drum către tine însăți.

Apoi, perioadele cu alternanțe între sentimentele de deconectare (senzația de goliciune, lipsa de substanță) și cele de copleșire (când se precipită stări emoționale diverse, în valuri) sunt cât se poate de normale, chiar dacă par așa ciudate și imprevizibile.

Introspecție sau distanțare de sine?

Faptul că te vezi la persoana a III-a uneori este util și sănătos – creierul tău învață să opereze alternativ la nivel concret și la nivel abstract, din perspectivă subiectivă și din perspectivă obiectivă. Ca să poți accesa perspectiva mai obiectivă, trebuie să fii capabilă de detașare emoțională. Asta uneori poate părea neobișnuit, mai ales dacă știi despre tine că în alte momente trăiești aceleași gânduri la o intensitate emoțională foarte mare.

E bine să fii conștientă de diferența asta și să începi să te folosești strategic de aceste metode de investigare a realității tale. Niciuna dintre extreme nu e dezirabilă (intensitatea emoțională extremă sau deconectarea emoțională extremă), dar ele pot fi repere solide pentru echilibrul tău, dacă te acomodezi să operezi în zona de gri dintre cele două extreme. Nevoia de a înțelege, de a găsi sensul este la baza motivației tale, dar ai nevoie și de timp pentru a procesa emoțional și intelectual toate evenimentele din viața ta. Așa că dă-ți timp și dă-ți voie să explorezi și să formulezi acele întrebări la care ai nevoie de răspunsuri.

Obsesie versus nevoie de a înțelege

S-ar putea să îți vină să te cerți pentru că pari „semi-obsedată de idei” și s-ar putea chiar să primești adesea remarci de genul „Gândești prea mult” sau „Despici firul în patru”. Ia-le ca pe semnale că e cazul să îți dai niște timp de procesare. Poate nici persoanele de la care aștepți răspunsuri sau reacții nu sunt cele mai potrivite pentru a-ți oferi sprijinul de care ai nevoie. Poate nu sunt suficient de mature sau disponibile emoțional sau poate că nu obișnuiesc să se gândească așa de mult la lucruri. Sau poate subiectul respectiv le produce un fel de disconfort confuz, pe care încearcă să-l evite inconștient prin atitudini de tipul „Gândești prea mult”.

Faptul că îți testezi propriile limite este în sine o caracteristică a procesului de construcție a identității. O vei face toată viața, într-un fel sau altul. Curiozitatea de care vorbești este esențială în evoluția umană, dar ai dreptate când vorbești despre potențialul auto-distructiv din acest quest personal al testării limitelor. Până la urmă, doar tu poți identifica adevăratele riscuri – sau măcar pe cele mai urgente. Și tot doar tu poți da direcția acțiunilor tale, făcând alegeri din ce în ce mai conștiente și mai asumate.

Conversația ca suport de conștientizare

Probabil că deja simți nevoia unui ghid sau măcar a unui partener de conversație, ca să ai ocazia de a pune în cuvinte toate lucrurile pe care le trăiești, astfel încât să poți conștientiza mai ușor anumite aspecte. Un feedback extern de încredere ți-ar calma și anxietatea că ai putea merge prea departe, că ar fi „prea mult”.

Poți primi acest tip de feedback din mai multe surse: relațiile cu familia, cu prietenii, cu mentorii sau profesorii pe care îi admiri, dar și din cărți sau de pe internet. Există o mulțime de resurse online cu ajutorul cărora poți învăța elemente de psihologie practică și aplicată. Cu ajutorul acestor articole sau video-uri poți explora diverse tematici care te interesează (timiditatea, tendințele auto-distructive,, perfecționismul, nevoia de validare etc.).

Resurse de pun în acțiune

Eu am tot recomandat materialele publicate de The School of Life și le consider minunate puncte de plecare în introspecție, căci cuprind și informații științifice, și exemple concrete, și recomandări de soluții pentru diverse probleme și dileme ce țin de viața emoțională. Poți să te abonezi la canalul lor de Youtube sau să îi urmărești pe social media, că nu știi de unde sare iepurele.

De-a lungul vieții, inevitabil, vei mai fi rănită în relațiile tale, iar asta îți va modifica disponibilitatea de a acorda încredere oamenilor, ceea ce te va face să îi testezi mai mult sau mai exigent pe cei din jur, în anumite perioade ale vieții tale. Vei echilibra toate aceste lucruri din mers, învățând din fiecare experiență, fie că la început o percepi ca pe un „succes” sau un „eșec total”. Pentru a te ajuta să îți organizezi mai eficient gândurile și conceptele psihologice, îți recomand să citești cartea „Mă eliberez” a lui Frederic Fanget. 

Iar dacă partenerii virtuali de conversație nu sunt suficienți, poate chiar e timpul să cauți o persoană (sau mai multe) alături de care să poți avea conversațiile pe care le duci acum în capul tău, doar tu cu tine. E plăcut să descoperi astfel de oameni, cu care să poți împărtăși abstracțiunile gândirii tale și curiozitățile cele mai curioase, dar ca să ajungi să îi descoperi este nevoie și să te lași descoperită, la rândul tău. Sau să îi cauți unde trebuie – printre prieteni sau printre specialiștii în sănătate emoțională și relațională.

Scuturi vechi, greutăți de cărat după tine

Cel mai probabil, ceea ce interpretezi tu a fi un comportament auto-distructiv la tine este, de fapt, și un mod de auto-apărare. Dar ce îl face să se întoarcă împotriva ta?

Fă update pe mecanismul respectiv, păstrează ce ai nevoie și lasă în urmă ce nu mai e util. Poate că ceea ce este cu adevărat auto-distructiv este doar obiceiul tău de a te critica și a nu te considera, în continuare, destul.

Nu o să poți elimina un obicei auto-distructiv la fel de simplu cum scoți o măsea cariată, ci va fi nevoie să creezi un alt obicei, mai sănătos, care să îl înlocuiască. Iar asta se face în pași mici, cu greșeli pe parcurs uneori, dar și cu satisfacții. Nu mai căuta atât de îndârjit să descoperi ce e în neregulă cu tine și reformulează-ți curiozitatea într-o direcție pozitivă: propune-ți să afli care sunt diferențele de percepție, context și interpretare între tine și ceilalți. E practic același lucru, doar că fără presupunerea că e ceva greșit la tine.

În cazul în care comportamentele auto-distructive de care vorbești ți-au adus deja nu doar răni emoționale, ci și răni fizice, de orice fel, atunci îți recomand cu mai multă insistență să discuți și cu un specialist, just to make sure. O perspectivă educată din exterior poate să te scoată din dilema obsesiei tale pe calea cea mai sigură, și în cel mai scurt timp, dacă îți dai voie să cauți acest tip de ajutor.

de psih. Silvia Guță

„Ce este iubirea de sine? Cum ne dăm seama dacă ne iubim pe noi înșine? Ce trebuie să facem ca să ne apreciem și să ne respectăm mai mult?”

Pentru a te iubi pe tine însuți/ însăți, este nevoie să îți cultivi sentimentele de auto-compasiune și să îți cunoști tendințele auto-critice cât și fricile cele mai profunde. Da, sună destul de complicat. Dar hai să o luăm pas cu pas.

De ce are treabă iubirea de sine cu fricile și auto-evaluările personale, fie ele mai critice sau mai îngăduitoare? Pentru că, odată cunoscute, ele îți permit să le accepți ca fiind parte din tine, cel puțin într-un moment al vieții tale. Și așa se manifestă iubirea de sine: prin anxietate mai mică, mai puțină deprimare, mai mult optimism, mai multă rezistență la stres și mai multă energie motivațională.

Într-un articol de pe Psychology Today, cercetătoarea Kristin Neff, care studiază auto-compasiunea ca abilitate psihologică a oamenilor, oferă următoarea definiție:

„Auto-compasiunea presupune să te tratezi pe tine însuți / însăți cu aceeași blândețe, grijă și suportivitate cu care ai trata un prieten apropiat. Atunci când oamenii întâmpină situații dificile de viață sau se confruntă cu rezultatele propriilor greșeli, eșecuri sau comportamente inadecvate, auto-compansiunea răspunde cu blândețe și bunătate, în locul unei atitudini dure auto-critice, recunoscând faptul că imperfecțiunea este parte din experiența umană universală.”

Tot cercetătoarea Kristin Neff a scris și cartea „Self compassion”, de unde desprind aceste 7 recomandări, care pot să te ajute să te apropii mai mult de practica auto-compasiunii:

Recunoaște că trăiești stări afective de suferință sau stres

Cu cât te vei strădui mai mult să împingi „sub preș” sau sub pragul conștiinței acest adevăr, cu atât îți va fi mai greu pe termen lung. Practică starea de mindfullness atunci când observi că mintea ta se scufundă într-o stare emoțională neplăcută. Dă-ți voie să explorezi și să conții acea stare, laolaltă cu toate emoțiile amestecate care o compun: rușine, anxietate, vinovăție, teamă, nerăbdare, dezamăgire, furie, tristețe – și câte și mai câte. Primul lucru pe care îl ai de făcut: oprește-te pentru o secundă din ce gândești și conștientizează-ți starea, spunând: „Acesta este un moment dificil” sau „Simt cum mă cuprinde stresul în minte și în corp.”

Acceptă prezența acelor sentimente neplăcute

Ia o decizie conștientă de a nu intra în negare și de a-ți permite să trăiești orice sentiment sau emoție dezagreabilă care se întâmplă să te cuprindă, din moment ce oricum și-au manifestat prezența. Dacă ai pornit de la un gând negativ, încearcă să identifici emoția neplăcută care stă la rădăcina lui sau pe care o aduce acel gând în corpul și mintea ta. Ea poate fi localizată în piept, în gât, în stomac, în mușchii feței, în tâmple, în tremuratul sau transpirația palmelor, în agitația picioarelor, în durerile sau rigiditățile musculare și multe alte zone ale corpului tău, căci corpul este, într-un fel, o oglindă a sufletului.

Imaginează-ți ce ai simți dacă ai vedea pe cineva apropiat trăind aceleași sentimente

Probabil că ți-ar veni să faci ceva să îl /o ajuți, ca să treacă mai ușor peste starea neplăcută, fie ea teamă, stres, dezamăgire sau orice alte combinații. Apoi, încearcă să te gândești la propria persoană cu aceeași atitudine de grijă, iubire și respect pentru sentimentele pe care le trăiești. Dacă te surprinzi gândind că „Eu nu merit compasiune”, observă acest gând și rezistența pe care el o exprimă, conștientizează-i prezența și nu îl lua ca pe un obstacol de netrecut, căci ai nevoie și de auto-compasiune pentru a supraviețui. Poate chiar ai vrea să te întrebi cum se face că simți că alți oameni merită compasiune, dar tu nu.

Privește cu un ochi critic propria ta poveste

Atunci când îți dai seama că și gândurile și sentimentele tale despre tine sunt tot o poveste pe care te-ai obișnuit să o tot spui pe de rost, s-ar putea ca auto-critica să ți se domolească neașteptat. Poate că lucrurile pe care ți le reproșezi au fost, cu adevărat, definitorii pentru tine în trecut, poate chiar ai greșit, dar asta nu spune decât povestea unui episod din viața ta.

Întreabă-te care a fost contextul și circumstanțele în care s-a produs evenimentul respectiv, construiește-ți o poveste mai mare, care să cuprindă, să detalieze și să reconcilieze toate trăirile, valorile și principiile tale, mai ales pe cele atacate sau lezate de povestea ta urâtă despre tine însuți / însăți. Privește cu atenție și responsabilitate către propriile tale etape de dezvoltare și nu le lăsa să treacă fără să înveți din ele – chiar și din cele mai dureroase sau neplăcute.

Dacă te surprinzi gândind în termeni de alb / negru, bine / rău, adu-ți aminte de relativitatea universului nostru și fii mai bun/-ă, bland/-ă și înțelegător/-oare cu tine, căci și tu ești un simplu om. Oare nu ai pretenții nerealiste de perfecțiune de la propria ta persoană?

Gândește-te că toți oamenii o mai dau în bară din când în când

Deși e tentant să crezi că ești unica persoană atât de varză, în timp ce tooooți ceilalți sunt niște monumente ale virtuților, toți oamenii fac greșeli, inclusiv cei mai de succes oameni din lume. O simplă greșeală nu îți anulează toate reușitele și împlinirile. Cu toții suntem work in progress.

Hotărăște-te care este prețul pentru a-ți permite să te ierți

Atunci când greșești față de alții, funcționează să îți ceri iertare și să întrebi ce poți face pentru a-ți îndrepta greșeala. Merge și în cazul propriei persone – ba chiar de acolo începe. Întreabă-te ce poți face acum și pe viitor pentru a-ți îndrepta greșeala și fă-ți un plan de acțiune. Asumarea unor responsabilități și a unui comportament viitor mai responsabil poate să fie cheia care deschide poarta către împăcare și evoluție personală.

Conversează cu tine însuți / însăți și încurajează-te să faci mai bine

Repetă-ți în dialogul interior că toți oamenii greșesc câteodată și că doar așa poți învăța să fii mai bun. E un adevăr mai cuprinzător decât discursul tău auto-critic, oricum. Spune-ți tu ție că este necesar să te orientezi către soluții și către viitor, chiar dacă acum lucrurile nu sunt neapărat ideale. Concentrează-te asupra aspectelor pozitive cel puțin la fel de mult pe cât o faci cu cele negative, căci ai un proces psihologic complicat de derulat și e util să nu lași nimic în umbră.

Fii propriul tău antrenor de viață

În loc să pui biciul pe tine și să te pedepsești / ameninți / critici, orientează-te către pozitiv. Întreabă-te dacă într-adevăr are sens și ți-e util în vreun fel comportamentul auto-distructiv și spune-ți că există și alte soluții, apoi gândește-te la ceva concret de făcut pentru a-ți schimba tiparul de comportament auto-distructiv. Poate ceri ajutorul cuiva, un prieten sau un specialist, dacă nu reușești pe cont propriu virajul ăsta – e fix ce i-ai recomanda unui prieten care trece prin greutăți, nu?

Ca să înțelegi și mai bine fenomenul ăsta, uite și câteva clipuri de la The School of Life:

• despre a nu te place pe tine însuți
• despre iubire și iubire de sine
• despre cum să-ți fii un prieten mai bun

de psih. Silvia Guță

„Cum pot să-mi controlez emoțiile? Sunt extrem de nervoasă, mă enervez pe orice chestie măruntă și din păcate de 2 ani continui sa fiu așa..”

Am strâns mai jos 10 recomandări pentru a te ajuta să îți controlezi mai bine tendințele agresive, egocentrice sau intruzive, care îi fac pe ceilalți să te perceapă ca fiind o persoană dificilă sau greu de agreat. Ele pleacă de la cei cinci piloni ai inteligenței emoționale, așa cum au fost ei descriși de binecunoscutul Daniel Goleman în lucrarea sa „Inteligența emoțională”: autoconștientizarea, autoreglarea emoțională, motivația, empatia și aptitudinile interpersonale.

1. Conștientizează-ți și controlează-ți gândurile negative

Mulți oameni derulează constant în mintea lor ceea ce în engleză numim worst case scenarios. „În cel mai rău caz” devine regula după care acești oameni presupun că se vor întâmpla lucrurile și dă măsura & calitatea așteptărilor pe care le au de la ei înșiși, de la ceilalți și de la viață, în general. Rezultatul e o stare de anxietate alimentată constant de însuși mecanismul de coping creat pentru a face față anxietății.

Pentru a-ți reduce gândurile negative, e nevoie să acorzi mai multă atenție și mai mult timp scenariilor pozitive și să renunți la ideea nerealistă conform căreia, dacă te pregătești pentru ce e mai rău și speri la ce e mai bun, îți faci un serviciu. Ba din contră, te lași prins de propria gândire negativă în hora asta obositoare și nesfârșită.

2. Nu mai lua lucrurile atât de personal

Suntem oameni și fiecare dintre noi e personaj principal în filmul lui. Ce vreau să spun este că, chiar dacă noi ne gândim la noi înșine o groază de timp (ba chiar și fără să ne dăm seama), ceilalți sunt ocupați cu propriile lor gânduri despre ei înșiși. Este cât se poate de realist să pleci de la premisa că ceea ce face sau spune altcineva nu este despre tine întotdeauna și nici nu trebuie neapărat să aibă vreo legătură cu tine. Când prietenii tăi nu te sună sau nu îți răspund la mesaj imediat, deși știi că stau tot timpul cu telefonul în mână, nu înseamnă că nu te respectă sau nu te iubesc. Iar dacă un coleg de job e lăudat sau promovat, asta nu înseamnă automat că tu nu ai merita același lucru.

3. Conștientizează-ți sursele de stres și învață să le gestionezi eficient

Nu vei putea face asta dacă stai cu capul sub nisip ca struțul, așa că dă-ți timpul și permisiunea să te îngrijești chiar și de stresurile alea mici, prea mici ca să merite să recunoști că te stresează. Poate e cazul să reduci numărul de cafele pe zi sau poate e nevoie să îți iei o pauză de la responsabilități din când în când și să faci ceva doar pentru sufletul tău. Exercițiile fizice, meditația, băile calde sau dușurile reci sunt și ele metode bune de reducere a stresului – trebuie doar să îți propui să le iei pe rând și să nu te aștepți să faci minuni de pe o zi pe alta.

4. Exprimă-ți și emoțiile dezagreabile

Nu am să zic emoțiile negative, căci cred că eticheta negativă ne poate induce în eroare. Toate emoțiile sunt la fel de utile și folositoare în păstrarea contactului cu realitatea și interpretarea ei, așa că alegerea de a exprima doar emoțiile „pozitive” sau agreabile, din rațiuni de politețe sau ca să eviți durerile de cap, ar putea să fie una dintre cele mai mari greșeli pe care le faci față de tine și echilibrul tău psihic.

Exprimă-le cât mai asertiv la timpul lor, lasă-te să le trăiești, permite-le apropiaților să le cunoască și vei descoperi că nu vei mai izbucni în accese de furie din te miri ce. Mai mult, există un avantaj foarte clar și imediat dacă reușești să îți exprimi emoțiile dezagreabile atunci când le trăiești: persoana care le cauzează sau le amplifică poate să decidă să își schimbe comportamentul, mai ales dacă folosești o exprimare asertivă și non-acuzativă, ca în modelul de mai jos:

Înțeleg că faci … (comportamentul celuilalt) pentru că … (motivul/emoțiile celuilalt), dar atunci cand tu te comporți așa, eu mă simt … (emoțiile mele) și aș avea nevoie ca tu să … (comportamentul dorit de la celălalt).

5. Fii proactiv, nu reactiv

Dacă știi că ceva sau cineva s-ar putea să îți producă niște dificultăți sau niște emoții neplăcute, ia inițiativa și pregătește-te pentru situația sau interacțiunea respectivă. Repetă-ți din timp replicile asertive, fă o meditație înainte, adu-ți aminte să respiri de 3 ori înainte să răspunzi dacă simți că te enervezi, comunică-ți limitele și nevoile cât mai clar sau pur și simplu pune pauză când ai nevoie să te retragi și să te calmezi, ca să nu ajungi la conflict.

6. Fii asertiv și respectuos

Chiar dacă ceilalți greșesc față de tine și te fac să te simți îndreptățit să îi cerți, nu aluneca în capcana obținerii de respect cu forța. Tratează persoana din fața ta cu respect și considerație (adică asigură-te că verifici care-i sunt nevoile, dorințele, fricile) și vei descoperi că și ceilalți vor fi ceva mai predispuși să colaboreze.

7. Învață să asculți activ

Adică asigură-ți interlocutorul, fie partenerul de cuplu, fie prietenii, fie părinții: arată-le că te interesează și că îți pasă de ceea ce îți comunică. Privește-i direct, aprobă-i din cap din când în când, pune întrebări de clarificare, ia în considerare și mesajele transmise nonverbal (gesturi, mimică, tonul vocii). Folosește reformulări pentru a te asigura că ai înțeles corect înainte de a îți permite să fii convins că știi ce vrea să spună celălalt. Da, poate părea pierdere de timp uneori, mai ales dacă ești epuizat/-ă sau nu ai deloc disponibilitate emoțională, dar chiar și în astfel de momente poți să comunici ceea ce simți (vezi mai sus la exprimarea emoțiilor neplăcute) și să te scuzi pe moment, luându-ți angajamentul de a relua discuția în alt moment.

8. Privește greșelile și conflictele ca pe oportunități de învățare

Da, am mai tot vorbit despre asta, dar chiar trebuie să exersezi ca să îți iasă. Obișnuiește-te să te întrebi „Ce aș putea să învăț totuși din asta?” chiar și atunci când nimic nu pare să meargă cum trebuie și totul pare pierdut. E o formă de optimism, de fapt, dar una realistă și centrată pe soluții, nu doar vorbe goale și încurajări deșarte.

9. Dă-ți voie să îți manifești vulnerabilitatea în relațiile intime

Inteligența emoțională a oamenilor se măsoară în calitatea și sănătatea relațiilor cu alți oameni, iar dacă vrei să lucrezi la dezvoltarea aptitudinilor de inteligență emoțională (ale tale sau ale familiei) va fi nevoie să îți ieși puțin câte puțin din zona de confort și să le dai voie celorlalți să cunoască și părțile acelea mai sensibile și mai ușor de rănit din tine. Dacă de exemplu familia ta va avea acces doar la furia sau enervarea ta, nimeni nu va bănui că sub ele se ascund sentimente rănite. Chiar și atunci când o vor face, tot vor avea tendința să te învinuiască pentru lipsa ta de maturitate și control, căci furia și enervarea ta provoacă răni emoționale în ceilalți. A fi intim și deschis este singura cale de a obține relații profund satisfăcătoare, securizante și capabile să depășească momentele de criză.

10. Zâmbește mai des

Dă-ți reset la conștientizarea emoțională și corporală agățându-ți un zâmbet pe buze de fiecare dată când te surprinzi pierdut/-ă în gânduri și încruntat/-ă. Poate era doar de la concentrare, zici tu – dar sigur nu era de la presiunea pe care o pui pe tine? Oamenii din jur te vor percepe mai prietenos / prietenoasă, mai deschis/-ă și mai abordabil/-ă. Relațiile tale vor fi (măcar un pic) mai relaxate. Ceea ce chiar s-ar putea să fie motiv de zâmbet, nu?

de psih. Silvia Guță

„Cum să rezist să stau în casă cu niște părinți cu care nu mă înțeleg?”

Am primit întrebarea de la un adolescent anonim. Lipsa detaliilor din întrebare m-a făcut să mă gândesc că e vorba despre o situație dificilă care, probabil, nu are de a face doar cu perioada izolării.

Așa că am făcut o listă cu sugestii generale pornind de la comunicare și manifestarea afecțiunii, care se pot aplica pentru îmbunătățirea relației cu părinții în orice moment. Și nu doar cu părinții.

COMUNICAREA

Cu cât există o comunicare mai bună între oameni, cu atât conflictele sunt mai rare și mai mici. Prin comunicare bună mă refer, în primul rând, la o comunicare respectuoasă – iar asta necesită efort atât din partea ta, cât și a părinților, adică:

• Să aveți răbdare să ascultați perspectiva celuilalt până la capăt, chiar dacă vă provoacă un disconfort emoțional sau nu e neapărat adevărat, din punctul tău de vedere, ce crede celălalt. Fiecare simte și gândește în felul lui, iar dacă nu aveți curiozitatea de a vă înțelege nevoile și motivele (proprii și pe ale celuilalt) conflictele vor tot apărea, căci veți merge pe presupuneri și asta vă alterează percepția realității și vă împiedică să ajungeți în etapa de negociere – cea care ar trebui să vă ajute să găsiți un numitor comun și o soluție rezonabilă pentru toată lumea.
• Să reduceți cât mai mult cantitatea de reproșuri, jigniri și acuzații care sunt resimțite ca atacuri și îl împing pe celălalt în defensă. Focusul va trece pe lupta de putere din dinamica emoțională și fiecare se va încăpățâna să câștige cearta, în loc să se concentreze pe înțelegerea mesajului celuilalt. Exersează reformulările pozitive, diplomatice și referă-te la comportamente singulare atunci când te plângi de ceva, nu la întreaga persoană. De exemplu, în loc de „Ești insuportabil/ă cu toate regulile tale tâmpite!” poți spune „Mi-e greu să accept toate aceste reguli, mai ales că nu înțeleg motivele pentru care mi le impui. Dacă îmi mai explici o dată de ce crezi că e atât de important să fac asta, poate găsim o altă soluție care să îmi convină și mie mai mult”. Deși pare incredibil, chiar se poate discuta și așa cu părinții.
• Să mizați pe sinceritate și autenticitate pe cât posibil – Știu că nu e mereu fezabil și că uneori te temi atât de mult de reacția urâtă a celuilalt, încât alegi să te prefaci, să minți sau să omiți părți din adevăr. Dacă faci asta, însă, nu te poți aștepta ca celălalt chiar să te poată înțelege, căci efectiv nu îi dai voie să se uite la toate piesele puzzle-ului. Mai mult, lipsa sincerității creează sentimente de vinovăție și neîncredere, care nu ajută deloc la armonizarea relației. Când ai de spus lucruri adevărate, dar care i-ar putea răni sentimentele celuilalt, începe cu validarea emoțiilor, spunând ceva de genul „Îmi dau seama că nu are cum să fie plăcut…”. Dacă vrei să deschizi o discuție de conștientizare a blocajelor de comunicare, poți începe cu o astfel de replică „Știu că probabil o să fie dificil să auzi asta, dar de multe ori mi-e atât de teamă de cum vei reacționa încât prefer să nu îți cer părerea / ajutorul”

MANIFESTAREA AFECȚIUNII

Mult prea des, în interiorul familiilor gesturile de afecțiune sunt reprimate sau blocate de conflicte latente, orgolii, răni emoționale sau pur și simplu nu fac parte din spectrul de comportamente pe care oamenii le consideră normale, ci mai degrabă dovezi de slăbiciune.

Alteori, deși afecțiunea este exprimată prin gesturi sau cuvinte, ea pare să fie contrazisă de alte fapte sau vorbe și nu mai e la fel de ușor de crezut și de primit. Adu-ți aminte să exprimi și admirația, iubirea, aprecierea față de ceilalți!

Toți oamenii au nevoie de validare, recunoaștere și empatie, iar una dintre cele mai credibile manifestări ale afecțiunii este să îți faci curaj să îți recunoști greșelile și să ceri iertare atunci când tu ai făcut ceva care l-a rănit pe celălalt. Îmbrățișările, mesajele drăguțe, gesturile drăguțe de genul micilor surprize domestice cum e pregătirea cafelei sau a micului dejun pot să repare rănile emoționale și să ofere alinare, securizare și să crească încrederea reciprocă.

Alte idei

Alte lucruri pe care le poți face tu, independent de măsura în care sunt și părinții tăi dispuși să colaboreze, ar fi următoarele:

• Caută-ți un aliat în familie sau printre rude, care să fie de acord să funcționeze ca tampon sau intermediar între tine și părinții tăi, măcar din când în când. Poate fi un frate sau o soră mai mare, un unchi sau o mătușă – sigur trebuie să găsești pe cineva mai puțin critic, căruia să îi ceri ajutorul sau sfatul atunci când nu te descurci.
• Fă-le cadou părinților cărți și link-uri la articole sau video-uri care crezi că ar putea să le fie de folos ca să te înțeleagă mai bine, apoi propune-le să discutați despre ideile respective. De exemplu, poți să îi rogi să se înscrie la newsletterul In a Relationship pentru părinți de adolescenți loviți de pandemie 
• Preîntâmpină comportamentele lor intruzive sau critice prin anticiparea nevoilor lor de ajutor / afecțiune / atenție / control. Dacă nu vei mai opune atât de multă rezistență la încercările lor de apropiere, ba chiar vei propune tu activități comune, s-ar putea ca tensiunile să se relaxeze mai repede decât te-ai aștepta.
• Documentează-te despre relațiile altor oameni cu părinții lor și învață din ele. Un proiect minunat de acest gen este „Erau și ei tineri” al fotojurnalistului Andrei Pungovschi. El a documentat poveștile unor oameni care au avut de suferit de pe urma relației cu părinții și care au ajuns totuși la un fel de pace. Poți chiar să le povestești și părinților despre acest proiect. La urma urmei, și ei sunt copiii cuiva și cu siguranță au avut și ei greutățile lor în relație cu bunicii tăi.